Bogdan-Alexandru Hagiu – Cei rămași (roman-foileton, IX)

Capitolul 9. Cei care știu că dorm

 

În zilele ce au urmat Toader Ispas se îngriji de transportul trupului lui Mihai Barbu la Craiova. Episcopul spusese că ar fi bine să-l îngroape la Vidin, dar Toader știa dorința boierilor de a dormi somnul de veci în cripta familiei. Bătrânul boier Barbu, întors de la Iași, a asistat cu ochi goi la slujba de înmormântare.

– I-a dat voie doctorul să tragă din ciubuc, îi spuse în șoaptă un slujitor. I-a fost teamă să nu-l lase inima!

În timp ce șase bărbați voinici cărau sicriul, bocitoarele, cu broboade negre, cântau:

Ridică, ridică

Gene la sprâncene,

Buze subțirele,

Să grăiești cu ele.

Cearcă, dragă, cearcă,

Cearcă și grăiește,

………………………….

Eri de dimineață

Mi s-a pus o ceață,

Ceață la fereastră,

Ș-o corboaică neagră,[1]

……………………………..

Tăceți! Tăceți! Nu a fost o corboaică, a fost Safta, femeia aceea venită din iad!

Doi oameni l-au sprijinit pe bătrânul boier de subțiori, nelăsându-l să cadă în colbul drumului. După ce totul s-a terminat, Gavril Barbu l-a poftit pe Toader la masă.

– Nu sunt supărat pe tine, zugravule, că l-ai luat pe Mihai la Vidin! Dacă mergea el la Iași în locul meu, acum trăia. Dar…dar eu eram mort și el trebuia să suporte singur viața de chin pe care o avea. Așa…nu că e mai bine, dar…nu știu cum să spun, dar vreau să cred că și-a găsit liniștea!

“Bietul de el, vorbește opiumul în locul lui.”

– Cinstite boier, dar cine sunt vrăjitorii pe care Grigore Tăun i-a izgonit din Iași? Și unde sunt acum? Cât ne vor lăsa în pace?

– Prea multe întrebări…

Gavril Barbu luă o linguriță de dulceață din petale de trandafiri, și apoi, imediat, o gură de apă rece. Mestecă îndelung, apoi ochii săi lipsiți de expresie îl fixară pe Toader.

– Cinstite zugrav, ia zi tu drept, ai tras vreodată din ciubuc?

– Cu mâna pe inimă îți spun, boierule, că niciodată, în viața mea…Nu știu, mi-a fost teamă să nu-mi pierd mințile, să nu mor…

– Da, da!…Tu ții pea mult la pielea ta ca să faci asta…Ei, uite, că eu, ca să rezist la durerea asta, mai fumez câte un ciubuc! Și știi ce? Azi-noapte știam că dorm și că visez. M-am dus la Vidin, imediat am ajuns, calul nu a făcut decât câțiva pași. L-am pus pe ucigașul fiului meu între două plăci prin care se înșurubau piroane ascuțite. Dar, totuși, știam că nu e decât un vis, că omul doarme în patul lui, fără să pățească nimic. Că nu i-au făcut nimic până la urmă…Și totuși, după ce i-am chinuit trupul câteva ceasuri, așa mi s-a părut mie în visul meu, l-am văzut prinzându-se de cap și urlând că nu mai poate de durere, că a omorât un om nevinovat, crezând că e căpetenia bogomililor. Și mai zicea că cine îl chinuie acum o va păți și el la rândul său, că nu se poate să faci rău, chiar numai și cu gândul, fără să fii pedepsit. Chiar așa s-a întâmplat, dintr-o dată visul s-a schimbat, eram în iad, și nu mai puteam controla mersul lucrurilor decât cu greu. Am văzut-o pe Safta, dar m-am silit să plec de acolo, nu voiam să sufăr arsura flăcărilor din infern. Greu, greu de tot, în patru labe, ca un animal, am reușit să fug. Dacă mă răzbunam și pe Safta, aveam să fiu pedepsit în continuare!

Toader rămase pe gânduri, privindu-l din când în când lung pe boier.

– Nici nu știu ce să-ți zic, boier Barbu. Înțelepciunea nu vine din opium. Dar, pe de altă parte, ce zici acum este lecția pe care mi-a dat-o viața mie, și pe care am învățat-o atât de greu. Să ierți, să nu gândești rău nici măcar de dușman! Pentru că altfel îți atragi boli ale minții și ale trupului. Chemi Apocalipsa. Non est loquens verbum quartus. Domnia ta știe cu siguranță ce înseamnă.

– Bietul Mihai, săracul Mihai! El nu a putut gândi limpede!

Toader sorbi o gură mare de vin.

– Dar, ia spune, boierule, toți care fumează opium știu că visează și își pot controla acțiunile? Și mersul visului?

– Nu, nu toți. Când eram tânăr, aveam și eu păcatele mele…Femei, faraon, ciubuc…La fel și prietenii mei, tovarășii mei de pahar…Doar doi aveam darul ăsta, ca să-i zic așa…

– Doi din câți?

– Doi din opt. Dar la ce te gândești?

– Ei, la nimic…Am întrebat și eu, așa…

Ochii boierului se îngustară.

– Nu mă duci tu pe mine, băiete!

Toader își privi îndelung mâinile mici, parcă nepotrivite pentru trupul său atât de masiv.

– Vorbește odată!

– Nu mă…

Dar își aminti că avea în față un om bătrân, căruia tocmai îi murise fiul, și care de o viață fuma ciubuc.

– Mă gândeam că opiumul a contribuit la vraja prin care soția mea era adusă, ca ibovnică demonică, în brațele unui om rău, a unui monstru. Deci totul se petrecea în lumea viselor. Cel care știe că visează poate intra în mintea unui om…obișnuit, ca să zic așa?

– Da.

– De asta Erji se simțea murdărită de acel om.

– Nu știu, dar ce îți mai pasă? Bună, rea, asta a fost viața ta.

– Îmi pasă, că o vreau înapoi!

– Ce, pe Erji?

– Viața mea!

– Ehei, băiatule, eu am trecut de vârsta asta…Spune mulțumesc pentru ce ai avut și…

– Și să aștept vreo treizeci de ani să mor? Să-mi ghicesc sfârșitul? Să rup câte o petală de margaretă, eventual…Nu, boierule, eu sunt altfel! Eu voi lupta, nu mă voi resemna!

Gavril Barbu îl privi zâmbind pe zugrav.

– Atunci, luptă, n-ai decât. Sper să trăiesc destul să văd ce faci. Te-ai întrebat vreodată unde e mama lui Mihai? Dar să revenim la discuția noastră. Nu numai la asta te-ai gândit.

– Nu, nu numai la asta, într-adevăr. Vreau să folosesc visele conștiente ca să lupt contra armatei bogomililor, dacă mai atacă.

– Ești deștept, Toadere, dar…Mă rog, încearcă. Eu cum pot să te ajut?

– M-ai ajutat destul, boier Barbu. Doar dacă îți mai amintești ceva din ce a spus Grigore Tăun.

– Mai degrabă țipar decât tăun, atât e de alunecos!

– Bine, bine…vedem noi ce facem…

Toader dădu să se ridice de la masă, dar boierul îi atinse mâneca.

– Îmi pare rău că trebuie să-ți spun, dar nimeni nu poate intra în visele unui om curat.

– Știu,…adică bănuiam.

Zugravul se îndreptă spre ieșire. Deodată se opri, luă câteva cofeturi dintr-un vas de porțelan, se întoarse pe jumătate și zâmbi.

– Cred că voi reveni curând, boier Barbu.

*

– Așa este, cum îți spun eu, Nicolae! Oricine  urăște, rostește un blestem, face o vrajă, sau chiar numai gândește rău, se descoperă Fricii! Așa au murit baba Paraschiva și Klaus Muntean, așa și-a pierdut ochiul Aslan Păduraru, așa și-a pierdut mințile Bogdan Dumbrăveanu…Și Luca Movilă suferea de teama de a nu se putea apropia niciodată de un suflet!

– Măi, că deștept te-ai mai făcut dintr-o dată, măi pișorcosule!

Toader dădu să-i dea un pumn în glumă, ca atunci când erau flăcăi, dar renunță amintindu-și de trupul împuținat al zapciului și de durerile sale de inimă. Ura și frica îl măcinaseră pe Nicolae Predoi, el nu avusese bucuria de a picta, care să mai domolească asaltul demonilor.

– Curios este că și eu am, într-o măsură mai mică, darul de a-mi controla visele atunci când acestea devin neplăcute, chiar dacă nu am fumat opium niciodată.

– Și crezi că te poți apăra chiar și în somn?

– Da, dacă nu urăsc, dacă iert…Mă apără Dumnezeu.

Următorii pași Nicolae Predoi îi făcu privindu-și vârfurile cizmelor.

– Adică solomonarii ăia din Iași vor fi mai devreme sau mai târziu victimele propriului meșteșug, nu?

– Exact.

Înconjuraseră curtea cazarmei de vreo trei ori.

– Și ce plan ți-ai făcut?

– Acum, să vedem cine e mai iute, cine atacă primul. Mai întâi, dă de știre printre panduri, că aceia care fumează ciubuc și sunt conștienți de visele lor, să se prezinte în jumătate de oră în curte. Momește-i cu galbeni, nu-i amenința!

– Pot intra unul în visele celuilalt?

– Da. Și în visele celor care nu au însușirea asta. Și, mai important, de cele mai multe ori își amintesc ce au visat, chiar dacă visul a fost în primul somn.

– Păi da, și Simion mi-a zis că poate face asta. Probabil de la leacurile care i le dau acolo! O vreme mi-a fost teamă să nu-mi apară în vis și să mă pună să-mi tai cizmele bucățele.

– Păi tocmai asta e, Nicolae, să nu-ți mai fie frică. De asta te-ai îmbolnăvit, omule! Și să nu mai urăști! Pe cine urăști tu? Pe turci, desigur…

*

– Ia te uită! Mai mult de o sută de flăcăi! Nu m-am așteptat la voi!

Vocea lui Nicolae Predoi slăbea la sfârșitul fiecărei propoziții, deși zapciul se străduia să se arate puternic. Toader îi măsură din priviri pe panduri. Erau de la mai multe arme, așa că fesurile turcești se amestecau cu chipiurile înalte, caftanele cu tunicile strâmte. Toți însă purtau mustăți iar pe spate le atârnau două cozi lungi. Opiumul îl puteau cumpăra destul de ieftin, de la turci.

– Aveți fiecare zece galbeni domnești, cu zimții neatinși de pilă, dacă începând chiar din clipa asta, începeți să vă antrenați. Luptați cu iataganul, doi câte doi, dintre care unul cu mâna dreaptă legată la spate. Cinci minute, apoi schimbați. Să vedeți cât de ușor poate fi doborât un om fără brațul drept și să nu vă temeți de armata bogomililor.

– Dacă vor mai veni.

– Nu vorbi neîntrebat. Da, dacă vor mai veni. În plus, voi aveți arme de foc.

– De ce ne spuneți asta?

– Pentru că la noapte, după ce veți fuma ultimul vostru ciubuc…

– Cum?

– Cum așa?

– Da, ați auzit bine, ultimul vostru ciubuc. Vă distruge mintea și sunteți băieți tineri, e păcat.

– Și dacă nu vrem?

– Atunci nu numai că plecați de aici, dar pierdeți și cei zece galbeni…

Pandurii șușotiră între ei, grupuri, grupuri.

– Bine, ce trebuie să facem?

– Vreți să mă păcăliți, dar nu v-ați găsit omul! Deci, după ce veți fuma ultimul vostru ciubuc, vă veți duce la culcare ca de obicei, dar veți visa că vă strângeți aici, în această curte, în ținută de război. Unul dintre voi va merge în odaia domnului Ispas și îi va lua duhul, îmbrăcat ca acum. Vă va spune unde aveți de mers și ce aveți de făcut.

– Unde trebuie să meargă duhurile noastre? Unde, domnule Ispas? Fumezi și dumneata ciubuc?

– Mergem să distrugem răul, pe cei care i-au trimis pe bogomili. Cui i-e frică, poate să plece chiar acum. Dar eu vă spun că este așa ușor să nu-ți mai fie frică…

– Poate dumitale!

– Nu, și ție voinicule! E suficient să nu porți pică nimănui.

Pandurul încuviință.

– Da, într-adevăr, e ușor. Da dacă nu îi biruim definitiv, și noi nu vom mai fuma, ce se va întâmpla?

– Din fericire, sau din păcate, nici eu nu știu, veți rămâne toată viața cu această însușire, de a ști că dormiți și a vă controla visele. Este prețul pentru năravul vostru. Așa că, uniți, vă veți putea apăra oricând.

Oștenii au început iar să șușotească.

– Gândiți-vă bine, sunteți mai în siguranță așteptând un alt atac?

– Noi credem că da.

Toader se simți descumpănit, dar mai încercă:

– Și nu vreți să o faceți pentru ceilalți? V-am spus mai înainte despre frică. Acum vă spun că și ura distruge. Iar a nu-l ajuta pe cel de lângă tine e tot o formă de ură. Iar asta vă va face slabi. Vă vor putea învinge strigoii, chiar și cu un singur braț!

*

– Așa, domnule zugrav, vei fi comandantul nostru acum!

– Aduceți-mi calul!

– Unde mergem mai întâi?

– La boierul Barbu.

Într-o clipă, au fost la ușa culei boierului.

– Boier Barbu, stai rogu-te lângă noi, îmbrăcat de zi și călare pe cal!

Imediat, bătrânul s-a înfățișat lângă Toader. Acesta văzu câteva femei goale în brațele pandurilor.

– Ce faceți?

– E iubita mea!

– Lăsați, visați asta mai târziu. Acum avem treabă.

Femeile au dispărut, topindu-se fiecare într-un fuior de ceață. Unele râdeau.

– Unde mergem? întrebă Gavril Barbu.

– La Iași, la Grigore Tăun.

– Fumează și el ciubuc? Cred și eu, cum poate să se suporte numai cu tutun…

Într-o clipă, au fost la capul patului agăi.

– Grigore, vino cu noi.

– Unde?

Tăun era de acum îmbrăcat, cu comănacul în cap.

– Du-ne la armean și la solomonarii lui.

– Nu știu unde sunt.

– Ba știi, Grigore, știi bine. Nu te teme, vom învinge.

Din când în când, unii dintre panduri dispăreau, cu tot cu cai.

– Ce se întămplă?

– Trec în alte vise. Nu pot controla destul de bine visul ăsta. Eu mă mir cum de reușești tu atât de bine, zugravule.

– Aduceți-i înapoi! Trebuie să fim mulți. Ei, ce faci, spătare? Ne duci sau nu la vrăjitori?

– Nu vreau, se vor răzbuna.

– Lasă, Toadere, spuse unul din panduri, am intrat noi în mintea lui și știm unde sunt. În București, în casa armeanului. Am văzut unde e și cunosc Bucureștiul. Cât ai clipi din ochi suntem acolo!

– Pe mine lăsați-mă să dorm fără vise, vă rog!

– Bine, Grigore, bine. Nu mai avem nevoie de tine. Dar nici să nu-i mai plătești pe solomonari ca să ne lase-n pace! Sunt în Moldova oameni înfometați, ai mai bine grijă de ei. Am să trec eu prin Iași să vorbesc cu tine. Când ai fost tu la București, în casa armeanului, măi pișicherule?

Dar Grigore Tăun dispărea încet, pe măsură ce pandurii se întorceau cu spatele la el.

Odăile conacului armeanului erau întunecate, nu ardea nicio lumină. Doar pe ferestre răzbăteau puțin razele lunii și ale felinarelor. I-au luat din paturi pe vrăjitori și i-au adus în camera de oaspeți. Îmbrăcați cu ce purtaseră în timpul zilei.

– Pot aprinde lumânările? zise unul din ei, întinzând mâna după un sfeșnic.

– Nu. Armeanul se poate trezi, și se va întreba cine a făcut asta și de ce.

– Nu-i adevărat. Nu le poate aprinde decât în vis. Dar cine știe ce vrajă vrea să facă, spuse un pandur luând sfeșnicul de pe masă.

Pe lemnul lustruit al mesei apăru un dragon roșu ce se răsucea să-și muște coada, care era de fapt un lujer gingaș a unei plante ce închipuia eterna spirală a vieții, durerii și violenței. Apoi se preschimbă. Acum, cu trupul arcuit, își zgâria cu ghearele labelor din spate limba verde ce se alungea într-o tulpină cu flori de crini, închipuind o buclă răsucită invers față de corp. Pandurul mârâi și îl zdrobi cu palma.

– De ce nu vorbiți cu el?

– Are prieteni prea influenți, știți prea bine. Deocamdată vă spun vouă. Dacă nu încetați, vă vom găsi oriunde. Putem, după cum vedeți. Prea multe minți scotocesc după ale voastre. Și acum putem să ne trezim, să încălecăm și să ajungem în București înainte de a vă trezi voi dimineață. Oricum, veți fi uitat visul ăsta, probabil.

– Și de ce nu o faceți?

– Pentru a nu deveni ca voi, unelte ale răului. Dar nu ne provocați în continuare. Noi suntem în visul vostru, nu voi în al nostru!

Solomonarii priviră mulțimea de panduri, unii așezați pe scaune, alții călare, alții zugrăviți parcă pe pereții camerei, unul în spatele altuia. Apoi pe Toader, care tocmai vorbise.

– Ai reușit, jupâne. Pe mine, unul, m-ai convins, spuse cel mai bătrân dintre ei.

– Atunci începeți să țipați tare, ca să vă treziți. Altfel e posibil să nu vă amintiți visul ăsta. Rămânem aici până vă vedem trupurile sculate din pat! A, să nu uit. Lăsați-l în pace pe Grigore Tăun!

Apoi Toader se visă copil, jucându-se în curtea bunicilor săi. Se trezi scărpinându-și o sprânceană, apoi adormi la loc, și de data asta era elev și nu știa să rezolve o problemă de geometrie. Când s-a deșteptat pe deplin, razele zorilor intrau pe fereastră. A tras repede hainele pe el și a fugit la odăile pandurilor.

– Am reușit, îmi amintesc mare parte din vis!

– Și eu îmi amintesc, domnule zugrav, dar de ce ne trezești înaintea trompetei? După ce am avut atâta grijă de dumneata…

 

[1] Călinescu G. Istoria literaturii romîne. Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București, 1964, pag. 50.

 

CV literar:

Bogdan-Alexandru Hagiu, născut 28.10.1969, medic și conferențiar universitar la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, autor a 48 de cărți științifice și cursuri universitare. Dintre creațiile literare vizibile online:

 1. Biserica de lemn, roman, Editura Sedcom Libris, 2018, https://www.librarie.net/p/311073/biserica-de-lemn;

2. Șarpele de aramă, roman, Editura Sedcom Libris, 2020, https://portokal.ro/sarpele-de-arama-bogdan-alexandru-hagiu-editura-sedcom-libris.html;

3. Pan-demon 2020 și Covid-19. O carte-document despre Primăvara anului 2020 (capitol), Editura Sedcom Libris, ISBN 9789736705762, https://www.librarie.net/p/385063/pan-demon-2020-si-covid-19-o-carte-document-despre-primavara-anului-2020;

4. Apa vie, roman, Editura Sedcom Libris, 2021, https://portokal.ro/apa-vie-bogdan-alexandru-hagiu-editura-sedcom-libris.html;

5. Umbrele, roman, Editura PIM, 2020, https://carturesti.ro/carte/umbrele-1355205191, republicat în foileton în revista Regal Literar, 2023, https://regal-literar.ro/tag/umbrele/;

6. A noua viață, roman, Editura PIM, 2021, https://carturesti.ro/altele/hagiu-vlad-alexandru-o-noua-viata-1273122562;

7. Umbra zidită, nuvelă, revista Contrast literar, 2021, https://en.calameo.com/books/0038217900d8b1dbd5190, + nr. următor;

8. Prin ochii șarpelui, roman publicat în foileton (în derulare) în revista Contrast literar: no 2(4)/2022 – no 7/2023, https://en.calameo.com/books/003821790bb93a50bba23 + nr. următoare;

9. Cei rămași, roman, Editura PIM, Iași, 2020, republicat în foileton în revista Regal Literar, 2023, https://regal-literar.ro/tag/cei-ramasi/;

10. Mai trăiesc o viață-n ochii tăi, schiță, în revista Regal Literar, 2023, https://regal-literar.ro/2023/06/15/bogdan-alexandru-hagiu-mai-traiesc-o-viata-n-ochii-tai/;

11. Ceasul este ora unu, schiță, în revista Ofrandă literară, 1-2, 2023, pp. 100-102, https://www.calameo.com/books/0065503423fe326448dea;

12. Turnul trâmbițașului, schiță, în revista Ofrandă literară, 3-4, 2023, p. 72, https://www.calameo.com/books/0065503422df82998b14e;

13. Cavoul, schiță, în revista Convorbiri literare, Iași, 2023, p. 65, https://www.convorbiri-literare.ro/_files/ugd/6ef4f1_756db18aaed0435095bfcc91d2ce98b0.pdf.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *