Lucian Muscurel – Prefață la cartea ”Liliana Tomescu” (inedit)

După cum se știe, o carte despre Liliana Tomescu este în curs de elaborare. Printre multele dificultăți legate de o asemenea lucrare se numără și cea de a scrie prefața cărții. Sa explicăm. Biografii și cărți despre actrițe s-au scris. Fiecare la rândul său – Clody Berthola, Gina Patrichi, Lucia Mureșan au avut parte de cărțile lor. Fără îndoială, toate au avut o prefață care  prezenta respectiva actriță ca fiind cea mai mare, cea mai importantă, cea mai strălucitoare. Dorind să  facă o prezentare individuală, toate aceste prefețe nu fac decât să ne prezinte același lucru: măreția subiectului de tratat. Și atunci, cititorul, cumpărătorul de carte stă acolo în fața vitrinei și se întreabă de ce să mai cumpere o carte despre o mare actriță când, de fapt, la lectură, diferența nu este așa de mare. Toate au jucat, toate au fost minunate, toate, la timpul lor, au primit aprecierile publicului. De ce mi-aș mai umple biblioteca de acasă cu încă o carte, de data asta despre Liliana Tomescu? Toate aceste cărți se aseamănă, ai citit una, le-ai citit pe toate…

Am fost întrebați si noi cum să fie această prefață, acest „Cuvânt înainte”, această prezentare menită ca, în câteva cuvinte, să arunce o lumină perfectă asupra personajului de descris, dar să-l și convingă pe cititor că, „de data asta este altceva”. Și atunci am scris ce vedeți. Rânduri care ne-au fost inspirate de succinta, dar ah, atât de densa prezentare Wikipedia a Lilianei Tomescu. Va fi interesant să aflăm părerea dumneavoastră de cititor. Ați cumpăra așa o carte doar răsfoind în librărie următoarea prefață?

Există în viață posibilitatea de a măsura anumite aspecte, chiar de a le orândui în diverse clasamente, în diverse ierarhii. Există și posibilitatea de a nu avea această posibiltate. E vorba despre aspecte care nu pot fi măsurate, nu pot fi supuse unei clasificări, aspecte care constituie liberul arbitru al fiecăruia, în funcție de aprecierea SUBIECTIVĂ bazată pe mulți factori diferiți de la individ la individ. Pentru a ne  face mai bine înțeleși să împrumutăm un exemplu din sport. La patinaj artistic, de exemplu, subiectivitatea joacă un rol primordial: mie îmi place perechea de patinatori de la St. Petersburg, ție cei de la Moscova. Cei din juriu la fel: câți  membri atâtea păreri, atâtea note diferite. Iolanda Balaș a sărit pentru prima oara în lume (la dame) 1,91 m. Aici nu a mai încăput nicio părere individuală, subiectivă: fiecare putea crede ce vrea despre persoana Iolanda Balaș. Dar despre sportiva Iolanda Balaș nu puteau exista și alte păreri „subiective”: era PRIMA în lume la ramura ei de sport. Același lucru cu toți cei care atacă și au de-a face cu CIFRE. Săritori în lungime, săritori în înălțime, atleți care luptă cu secundele și metrii, toate intră în categoria performanțe, obiective măsurabile, posibil de clasat drept incontestabile.

Asta când vorbim despre sport. Cum stau lucrurile când e vorba de teatru? Primul răspuns logic și la îndemână este: subiectivitatea are locul întâi. Mie îmi place un spectacol care nu-ți spune nimic. Ție, un decor care în ochii mei nu are nicio valoare. Mie, un actor pe care tu nu poți să-l suferi. Și tot așa… Câți spectatori, atâtea păreri, atâtea opinii. A încerca să  faci un clasament, o ierarhizare pare a fi o „misiune imposibilă”. Dar este oare așa? Îndrăznim, după ce am studiat biografiile mai multor actori și actrițe, să afirmăm că acestă misiune nu este chiar atât de „imposibilă” pe cât pare. Ce ne ajută în această afirmație? Păi, cifrele, din nou dragele noastre cifre care nu pot greși niciodată. Sigur, talentul, harul nu pot fi măsurate, nu pot fi aranjate în clasamentul de la cel mai talentat la cel mai puțin talentat. Dar a deține recordul numeric, de a juca peste 870 de spectacole, asta spune ceva și despre talent. Niciun spectacol nu poate realiza acest număr de cifre (870) dacă nu este demn de a fi văzut. Dacă nu este CERUT. Niciun actor, nu poate atrage timp de 10 ani numărul imens de spectatori pe care l-a atras această  recordmenă. Nu, nu este posibil dacă nu ai un TALENT neobișnuit.

Vorbim de Liliana Tomescu. Și v-am vorbit de numai UN titlu de piesă. Privind și celelalte titluri oglindite în acestă  prezentare pe Wikipedia, poți înțelege că  această actriță deține nu numai recordul național, ci și pe cel mondial. Am cercetat comparativ vârfurile unor teatre de vază: teatrul englez, rusesc, francez, american. Nici Dorothy Tutin, nici Maggie Smith, nici Vera Marețkaia, nici Madeleine Renaud, nici Shirley MacLaine nu dețin aceste recorduri, aceste cifre. Aceste serii de titluri și autori prestigioși jucate cu SUTELE ! Am fost curioși  să ne uităm  la numărul reprezentațiilor celor de la categoria „One-man show „. Nici Dave Allen la englezi, nici Raymond Devos sau Anne Romanoff la francezi nu dețin asemenea cifre. Nimeni. Liliana Tomescu a bătut toate recordurile. A jucat în 30 de ani ce și CÂT nu a jucat nimeni nici măcar în 60 de ani de carieră. Deci, dragi cititori, asta-i cartea despre Actrița care a bătut toate recordurile!

P.S: cei doritori de cifre pot consulta aceste rânduri:

Biografie (Wikipedia):

Între 1950 și 1980 este actrița de înalt profil a Teatrului Nottara din București. Timp, deci, de peste 30 de ani, Liliana Tomescu reușește să  stabilească câteva recorduri unice și imposibil de egalat: serii de spectacole al cărui număr de reprezentații este unic în istoria teatrului de până acum: Pygmalion (cca. 500 spectacole), Ciocârlia (cca.400), Luna dezmoșteniților (peste 600), Schimbul (cca. 200), Adio, Charlie! (870 de spectacole).  În 1964, i se acordă titlul „Artistă Emerită”. Acesta fiind un alt record:  cea mai tânără a actriță care să fi primit vreodată, la acesta vârsta – doar 35 de ani – o asemenea distincție care, de obicei, se acorda spre sfârșitul carierei.