Lucian Muscurel – Who are these guys?

Catalonia, 13 iulie 2019

Who are these guys ? Se întreabă Paul Newman într-un film pe care toți îl știm pe dinafară.

Cine sunt oamenii ăștia, mă întreb de mai bine de 35 de ani de când trăiesc prin preajma lor – vara, apoi pe la Crăciun, ba, câteodată și de Paște. Ce importă 3000 de km. între Stockholm și satul lor din Catalonia? Când ni se face dor de omenia și de sufletul lor artistic, dăm fuga.

Cine sunt oamenii ăștia care, uite în poză, pun goange tricotate prin copaci, care în plină vară îmbracă platanul milenar din Plaça Mayor cu vestuțe tricotate din lînă. Ca să nu-i fie frig. Vestuțe tricotate tot de bravele „mujeres” care au zămislit goangele, care apoi împodobesc Catedrala satului rămasă în picioare după cumplitul Război Civil din 1939 (doar superbul altar baroc a ars), o împodobesc, zic, până la cea mai mică nișă cu minunății, creații ale unor suflete deosebit de iubitoare, dar și pline de o substanță artistică uluitoare la niște oameni simpli, săteni, pescari pe malul Mediteranei. Și nu numai Catedrala o împodobesc la un mod la care mii de snobi goi în suflete, care umplu de zeci de ani expozițiile da artă ale Parisului si alte locuri „fancy” de pe Mapamond ar putea fi invidioși, împodobesc și ulițele din jurul Catedralei, cu opere de artă uluitoare confecționate peste noapte de toate sufletele din sat – de la mic la mare –din mii si mii de petale, talaș colorat adus cu sacii de la tâmplarii satului, cârpe, sârme, pânze de aruncat, cartoane, fiare de beton armat, lână rămasă de la pieptănatul oilor, șire ale spinării peștilor mai mari, mărturii ale profundelor ape. Profunde ca sufletele lor….

Cine sunt oamenii ăștia care, cu o lună înainte de Crăciun, se adună și improvizează veșminte desprinse din icoane, le îmbracă și alcătuiesc, prin locuri negândite din sat si din port „Tablouri vii ” din povestirile biblice ( „Pesebre Vivante”)? Stau asa, în câte un tablou binecunoscut de către noi din Biblie (Ieslea, Fuga în Egipt, Nașterea Domnului, Herodes si răutățile sale, Închinarea Magilor), ore în sir, în nopțile lui Decembrie în care, chiar Mediterana fiind,temperatura ajunge la abia 4-5 grade. Ba, cu câteva zile înaintea Crăciunului, desemnează câte un băiețel care va juca rolul „Îngerului Vestitor”. Ce înseamnă asta ? Copilașul stă atârnat intre 7 seara si 2 noaptea, nemișcat între două aripi uriașe, imaculate, de pânză scrobită, atârnat zic, la 30 de metri deasupra lui Placa Major în Turnul Medieval, strecurat printr-o ferestruică a Turnului, sprijinindu-se doar cu tălpițele de margine minusculei ferestre și susținut de o echipă de 4 « funieri » care, nemișcați ca „Îngerelul” atâtea ore, îl susțin acolo cu odgoane, de două subțiori, fiecare echipă – două si două subțiori …

Who are these guys ?!?! Și tot in Sărbătorile de iarnă, cine aduce pe mare, în corăbii de lemn, cu pânze, în seara lui 5 ianuarie cei trei Magi : Gaspar, Baltazar si Melchior, care, după debarcare, încalecă pe trei cai împodobiți împărătește și, parcurgând cei câțiva kilometri între Port si Sat, aruncă bomboane zecilor de copii care-i așteaptă la fiecare intersecție de drum ? Cine ?

Cine sunt oamenii ăștia care în fiecare toamnă fac kilometrii în șir într-o procesiune a “Giganților” pe care-i vedeți în cele două poze, ca să se adune tot în Plaça Mayor a satului spre a-și prezenta produsele agricole ce alcătuiesc mândria satului si comunei lor. Am încercat să ridic o asemenea păpușe giganitică și nu am putut. Doar patru flăcăi zdraveni reușesc. Le poartă apoi kilometri și kilometri între satele lor și satul “meu”.

Cine sunt oamenii ăștia care, nefiind de loc religioși, în niciun caz nu religioși a la „Allahu Akbar „, scot în fiecare an statuia Fecioarei, care la ei a căpătat numele de Carme (nu Carmen), protectoarea pescarilor și a Confreriei tuturor Oamenilor de Mare, o poartă pe umerii a patru tineri „muși ” începători în ale marinăriei, câțiva kilometri, de la Capela din port până la cea mai veche șalutieră pescărească, unde o depun la provă spre a ieși, împreună cu zecile de ambarcațiuni din tot portul, în larg ca să arunce în abisurile mării cununa sfințită din foi de dafin purtată până acolo de fecioara Carme. Cine ? Cine și unde mai face asta ?

Cine, ca UNIC popor în lume, pe parcursul întregii Catalonii, are tradiția milernară de a alcătui piramide din vii corpuri umane ? Celebrii, în lume, „Castell”. Nu atât faptul că ultimul, cel care desăvârșește construcția uluitoare, de obicei un copil sau o fetiță, atinge mâna primarului situat în balconul Primăriei la vreo 30 de metri de mulțimea adunată în Plaça Mayor a fiecărui sat și oraș. Este, cum s-ar crede, victoria finală, încoronarea unui act de o îndrăzneală si emoție fără pereche. Pentru mine, marea victorie nu este faptul că fost construit castelul uman, desăvârșit si recunoscut de Alcade cu atingerea de mână a fetiței. Da, este Victorie. Imensă. Dar nu cea profundă. Pentru mine, victoria adevărată, emoția fără egal, este marea de oameni adunați în jurul construcției ce trebuie desăvârșită, zecile și zecile de brate întinse spre centru, spre locul unde se construiește Castelul. Asta este, pentru mine, marea victorie. Aceste zeci de brate întinse, de oameni care nu se cunosc, brațe care spun, care emană : continuă, urcă, atinge vârful ! Noi suntem aici și veghem : nimic nu ți se poate întâmpla ! Și într-adevăr. Am asistat la multe căderi : nici unul din cei ce se prăbușeau nu au pățit ceva. Cel mult, câte unul sau altul din brațele care alcătuiau pavăza umană … Uite, doar scriu și mi se umezesc ochii….

Cine sunt, deci, acești oameni ? Acești oameni care, numai o mână de oameni fiind, aici în Nordul Spaniei, în bucățica asta de pământ numită Catalonia, au dat un Gaudí, Pablo Picasso, Joan Miró sau Salvador Dalí? ….