Forumul Național Cultural „Brâncoveniana” de la Potlogi, ajuns în anul acesta la a IV-a ediție, ne încântă din nou prin programul său, el devenind o adevărată sărbătoare a spiritului românesc. Animat și prin concursul de poezie creștină și patriotică „Sub Crucea Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu”, Forumul va premia excelența, încurajând creatorii tineri și maturi să preamărească versul purtător de credință și de dragoste de țară.
Salutăm Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, gătit de sărbătoare, cu binecuvântarea și sub oblăduirea Înalt Preasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscop al Târgoviștei și Exarh Patriarhal. Aducem un omagiu celor care s-au nevoit cu organizarea, precum istoricii Valentina Vasile și George Coandă, dar și domnul Claudiu Dumitrache, un purtător și un făuritor de cultură cum rar se mai găsesc astăzi în Țara Românească.
Ne bucurăm că spiritul marelui domn și sfânt ne veghează pe toți din înalturi, că ne adună la un loc sub semnul său și că ne dă forța de a continua vegherea asupra specificului nostru românesc, într-o lume bulversată de atâtea rele. Vom pune înaintea acestor rele trecătoare adevărul și dreptatea, aureolate de bunătate și de iubire.
Să fie toate într-un ceas bun!
Ioan-Aurel Pop