Motto
Eu nu vă vorbesc ca teolog, eu vă vorbesc ca om de știință. Şi toate minunile lui Hristos pot fi abordate cu toată rigoarea de ştiință, fără a avea pretenţia că epuizăm misterul. Dar, atâta cât este accesibil minții noastre, din minunile şi supranaturalul învățăturii lui Hristos, avem datoria să-L epuizăm. Şi eu, ca intelectual creştin, nu pot să nu-mi investesc întreaga capacitate intelectuală în a-L cunoaşte pe Hristos.
Trăim într-un veac al ştiinței şi credem că totul se rezolvă prin ştiință. Vă spun eu, un om care am stat pe microscop: nu prin știință, nu prin laborator, ci prin credință.
George Manu, fizician (1903-1961), Rectorul din Zarca Aiudului,
autorul primului tratat de fizică nucleară din România
Introducere
Dacă l-am analiza puțin pe Albert Einstein (1879-1955), din punct de vedere religios, dacă l-am cerceta din alte surse decât din clipurile adolescentine de pe YouTube, noi, tinerii, am putea descoperi profunda sa credință timpurie în Creatorul proniator, credință ce evoluează, într-adevăr, foarte anevoios, la credința în Mântuitorul și la aceea că doar mesajul evanghelic salvează lumea. Desigur că nu suntem atât de interesați de ceea ce se speculează prin prisma unor argumente care par logice (altfel am putea crede cu ușurință și în reîncarnare sau în teoria pământului plat, orbiți de idei comode și de tiparul fascinant), ci suntem interesați de ceea ce este concret, din perspectiva singurei religii, cea întemeiată de Însuși Dumnezeu Cel viu, singura care are dovada harului, a vieții de după moartea fizică și unica, prin ale cărei Tradiție și Lege nerăstălmăcite, omul decăzut se desăvârșește și se sfințește, intrând în comuniune deplină cu Dumnezeu.
Printre cele ce urmează, vom descoperi verticalitatea lui Einstein în ceea ce privește ideologiile științifico-nihiliste din vremea sa, cele mai puternice argumente pe care le aduce împotriva acestora legându-se de valorile creștine, deși multe dintre discursurile și scrisorile sale s-au referit și la ideologii de pace propuse de Gandhi (1869-1948), de exemplu.
Nu vom reda prea multe date biografice, din viața sa, plecând de la ideea că acestea ne sunt deja cunoscute. Vom arunca o privire scurtă asupra religiozității lui Einstein, din surse notabile ale cercetătorilor, biografilor, din mărturiile sale și ale contemporanilor săi, cu care acesta a intrat în contact, sursa principală pe care am folosit-o aici fiind Uniunea Creștinilor Catolici Raționali din Italia.
În mod special, prin acest eseu, ne propunem să urmărim firul roșu, de valori hristice, al „einsteinului matur”, maturitatea sa constând în momente de smerenie și revelație naturală.
Cunoaștem, mulți dintre noi, anumite citate de la Einstein, care sunt exploatate pe internet, în care autorul se referă la Dumnezeu. Amintim, astfel, câteva dintre cele mai cunoscute:
- „Dumnezeu nu joacă zaruri cu universul.”
- „Dumnezeu este un adevăr universal.”
- „Coincidenţa este modalitatea prin care Dumnezeu îşi păstrează anonimatul.”
- „Cu cât evoluează mai mult ştiinţa, cu atât mai mult credem în Dumnezeu.”
- „Vreau doar să aflu ce principii fundamentale a urmat Dumnezeu în crearea Universului. Altceva nu mă interesează.”
- „Ştiinţa fără religie este şchioapă, religia fără ştiinţă este oarbă.”
Dar, o concluzie mai întemeiată despre misterul einsteinian o vom avea prin acest eseu.[1]
Considerații legate de atitudinea sa. Contexte. Influențe europene
Dacă în viața publică, pentru ceva timp, în calitate de om de știință, era abstract și îi lăsa pe oameni să înțeleagă Universul dintr-o oarecare perspectivă evoluționistă, adesea cuprinsă de un mister, geniul știa că nu-și poate păstra notorietatea în lumea științifică fără să susțină această speculație, fără să prezinte rațiunea drept adevăr. Acestea i se întâmplau fiind damnat și încolțit de gândirea ateistă a celebrităților și oamenilor de știință europeni, o gândire materialistă, sine qua non, care valida automat un intelectual în Epoca Victoriană (de pildă, pe cunoscuta romancieră George Eliot {Mary Anne Evans}[2], care s-a convertit la ateism din cauza acestui curent, pentru a se integra în „lumea bună”, pentru a intra în grațiile „elitiste” ale vremii).
[1] Motivul principal pentru care am început scrierea acestui eseu a fost acela de a-i arăta unui prieten faptul că Einstein nu a fost ateu.
[2] 1819-1880
Teologia era o știință care devenise, de fapt, batjocură pentru o mare parte din populația occidentală, chiar și pentru teologii sau clericii catolici și protestanți, în cultura lor (deja eretică și compromisă, oficial de la Marea Schismă din 1054 și, mai târziu, prin urmările reformei lui Martin Luther[1]) strecurându-se idei păgâne și oculte, astrologice, spiritismul și un curent comic bizar (horrr), perceput ca fiind o înaltă trăsătură intelectuală, curent promovat de Casa Regală Britanică[2], de voci de intelectuali germani, elvețieni, francofoni, newyorkezi, nordici etc.[3]
Plecând de la germanul Franz Anton Mesmer (1734-1815), de la teoriile sale legate de „magnestismul animal”, și de la alți intelectuali germani, britanici și francezi, continuând cu pastorii bisericilor protestante și reprezentanții bisericilor catolice din Occident, spiritismul ia contur și în SUA[4] prin Andrew Jackson Davis (1826-1910), de la care se dezvoltă în mod suprinzător de tare în New York, New Jersey, Georgia, D.C., Pennsylvania etc. După cum știm, în România, spiritismul devine „consacrat” prin academicianul Bogdan Petriceicu Hașdeu (1838-1907), doborât fiind de realitatea pierderii fiicei sale, apoi spiritismul „academic” continuă prin discipolul său Scarlat Demetrescu (1872-1945).[5]
Urmare a acestor erezii teologice, speculații științifice și înșelări metafizice, în mama-Anglie, la modă era pozatul cu decedații[6] (memento mori), spectacolele bizare de circ și teatru, râzându-se de cei bolnavi (aflați în suferințe, care aveau să-și dea duhul), de cei neputincioși sau cu handicap, aceștia acceptând să facă pe bufonii și să fie înjosiți în schimbul unui profit vremelnic, desigur. O „cultură” antihristică adoptată și de SUA. Deși, perioada a avut „paralelismul” ei de lucruri bune și folositoare, în domeniile științei, mecanicii și medicinei.[7]
[1] 1483-1546
[2] Merită să menționăm aici și faptul că Einstein devenise, din 1921, membru al Royal Society – Societatea Regală din Londra pentru îmbunătățirea cunoștințelor despre natură.
[3] The Victorians: Culture and Experience in Britain, Europe and the World 1815-1914 – gresham.ac.uk
[4] unde Albert se stabilește din 1933
[5] În urma moștenirii învățăturilor înșelătoare ale școlii de spiritism a lui Hașdeu, învățături întărite de Demetrescu prin scrieri celebre, ca Din tainele vieții și ale universului, în 2018, ca repercusiune și exemplu al fascinației spiritise, avem moartea Jenicăi Tabacu (1968-2018), directoarea Muzeului (castelului sau templului spiritist) „Iulia Haşdeu” din Câmpina. Aceasta și-a petrecut ultima perioadă din viață sub influența demonilor care i-au chinuit și pe Hașdeu și Demetrescu, punând în final stăpânire pe ea și îndemnând-o la cel mai mare păcat: sinuciderea (prin spânzurare). La rândul ei, Jenica Tabacu a lăsat în urma sa opere spiritiste care sunt, din păcate, pe piață, fascinând pe mulți oameni slabi duhovnicește.
[6] Simona Preda, Un ritual bizar din epoca victoriană: fotografiile morților, semndincarte.ro, 6 iulie 2020
[7] The Victorians: Culture and Experience in Britain, Europe and the World 1815-1914 – gresham.ac.uk
Astfel, nici genialul Einstein nu a rămas neatins de aceste curente, multe fiind și repercusiuni ale smintelilor teoriilor unora ca Charles Darwin (1809-1882), René Descartes (1596-1650) și chiar Robert Burton (1577-1640). De aici credem că purcede și firea glumeață a lui Einstein, glumele sale care nici pe departe nu pot fi recunoscute astfel, mai ales în perioada noastră.[1] Albert a dispus de aceste atitudini publice toată viața, chiar dacă moda se schimbase, după Primul Război Mondial, iar Statele nu prea se mai lăsau fascinate de europeni, chiar nici de britanici. Deja America își pretindea o cultură proprie și o tradiție, un popor ideal, perfect, o confundare a tuturor culturilor și ideologiilor.[2] Și tot pretinzând, America a reușit să-și convingă urmașii, până astăzi, și înșelații din lumea întreagă.[3]
„Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învățătura sănătoasă ci – dornici să-și desfăteze auzul – își vor grămădi învățători după poftele lor și își vor întoarce auzul de la adevăr și se vor abate către basme.”[4]
Einstein, probabil, în unele contexte intime, care sunt cele mai sincere, responsabile și lucide cadre de manifestare ale unui om, recunoștea că este depășit de creație, neputând fi cercetată în întregime sau profunzime, mărturisind că „în fața Spiritului care este deasupra, putem simți doar un sentiment de umilință”. După cum se întreabă și Magda Stavinschi, fost director al Institutului Astronomic al Academiei Române, „oare admirația lui nesfârșită față de natură nu era admirația față de Creatorul ei?”[5]
Dar, în timp, maturizându-se, Einstein a condamnat, până la urmă, și gândirea darwinistă, nihilistă, dar și pe cea spinoziană, aflându-se într-o luptă cu sine spre înțelegerea hristică. Gândirea sa, treptat, a fost anti-materialistă, iar de-a lungul întregii vieți a folosit concepte teologice și metafizice, precum „Dumnezeu”, „minune”, „revelație” etc. – deloc neutre. Potrivit multor biografi, decisivă a fost căsătoria lui cu fiziciana Mileva Marić (1875-1948), aceasta aparținând religiei sârbo-ortodoxe – Einstein identificând, astfel, diferite erori religioase evreiești, dar nu numai. Dramaturgul elvețian Friedrich Dürrenmatt (1921-1990) a scris: „Einstein a vorbit atât de des despre Dumnezeu, încât am bănuit că este un teolog clandestin.”[6] Iar colegul său, Freeman Dyson (1923-2020), îl definește ca pe un „credincios în transcendență.”[7]
[1] Albert Einstein in funny mood | Albert Einstein Real Video, Scientific Sir (YouTube channel), 31 oct. 2020
[2] Fapte despre care ne aducem aminte: „Ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli?” (II Corinteni 6,14-16). „Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.” (Matei 5,37). „Nici o minciună nu vine din adevăr.” (I Ioan 2,21).
[3] „Dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri, căci de-ar fi fost de-ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu sunt toţi de-ai noştri, de aceea au ieşit.” (I Ioan 2,18-19)
[4] II Timotei 4, 3-4
[5] Dialogul autentic între știință și credință este în inima omului, Tudor Călin Zarojanu, ziarullumina.ro, 19 mai 2020
[6] Einstein’s Credo – Modern Physics, Thomas Naumann – Deutsches Elektronen-Synchrotron DESY
[7] Einstein, God, and religion: what he thought and what he believed, UCCR, 14 August 2018
va urma.
din Albert Einstein și dorul firesc de Ortodoxie, Claudiu Dumitrache, editura Agaton 2023