Ateii nu pot percepe nicio formă de frumusețe reală
Despre acest „Spirit”, Einstein va mai vorbi într-o scrisoare către un copil care l-a întrebat dacă oamenii de știință se roagă:
„Un om de știință este puțin probabil înclinat să creadă că un eveniment poate fi influențat de rugăciune, de exemplu de o aspirație adresată unei Ființe supranaturale. Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem că ale noastre cunoștințe actuale despre aceste legi sunt doar imperfecte și fragmentare […]. Dintr-un alt punct de vedere, oricine se angajează serios în cercetarea științifică se convinge că există un Spirit care se manifestă în legile universului. […] Nu pot concepe un om de știință autentic lipsit de această credință profundă.”
O altă importantă considerație a lui Einstein, după ce a fost „condamnat” pentru propagandă religioasă și știință biblică, sugera că necredincioșii sunt, de fapt, neputincioși în a percepe realitatea puțin superioară sau, din perspectiva fizică, că nu sunt în stare să prindă uniformizarea pe cele mai înalte frecvențe ale fiind-ului lumesc, că nu percep și pricep armonia universului:[1]
„Ateii fanatici sunt creaturi care, în mânia lor împotriva religiei tradiționale, văzută ca opiu al poporului, nu sunt în stare să audă muzica sferelor.”
O declarație asemănătoare îi dă și Prințului Hubertus (1906-1984) în anul 1941: „În ciuda armoniei cosmosului, pe care eu, cu mintea mea omenească mărginită, o pot recunoaște, sunt totuși oameni care spun că nu există Dumnezeu. Însă ce mă înfurie mai tare e că mă citează pe mine în sprijinul unor asemenea idei.” Merită să evidențiem aici și poziția similară a lui Isaac Newton (1643-1727), care, deși considerat drept părintele științei moderne și fondatorul Iluminismului, continuă să scandalizeze și să dezarmeze materialiștii, evoluționiștii semi-documentați, nihiliștii semi-raționali și mișcările științifico-ateiste prin mărturiile sale ce susțin tradiția creștină: „Organizarea minunată și armonia universului au putut să ia ființă numai după planul unei entități omnisciente și omnipotente. Aceasta este și rămâne și cea mai înaltă realizare a mea”.[2] Tot el sesizează că „Dumnezeul Suprem este o Ființă veșnică, infinită, absolut perfectă”.[3] Un personaj controvesat, cochetând cu ocultismul și dezvoltând doctrine deplasate cu totul de realitatea duhovnicească, Newton a lasăt, totuși, în urma sa, evidențele unor revelații naturale la care ar trebui să mediteze orice om care-și ia în serios raționalitatea. Și Carl G. Jung (1875-1961), fondatorul psihologiei analitce, de asemenea, fiind întrebat dacă crede în Dumnezeu, de către jurnalistul și politicianul John Freeman (1915-2014), marele psiholog și psihiatru nu răspunde prin a-și afirma doar credința, ci, cu certitudine, fără să mai socotim experiența sa culminantă în ceea ce privește intelectul uman, Jung mărturisește: „Știu [că Dumnezeu există]”.[4] Prin aceasta se demonstrează, după cum scrie Sf. Sofronie, aceea că, „departe de a fi fructul unor căutări intelectuale sau rezultatul gândirii teologice, dogma e în chip esenţial expresia verbală a unei „evidenţe”. Deoarece „omul e creat după chipul lui Dumnezeu pentru a trăi după asemănarea lui Dumnezeu”. Ce se întâmplă mai departe, în sensul înțelegerii teologice corecte și cunoașterii lui Dumnezeu Cel viu, întreit personal și întrupat prin Fiul, ține de autodeterminarea persoanei ca „fiinţă liberă şi în conformitate cu sensul însuşi al libertăţii”. Libertatea, mai spune sfântul, „implică posibilitatea unei autodeterminări umane, pozitivă sau negativă, faţă de Dumnezeu”.[5]
Revenind, noi nu mai avem nicio îndoială legată de Einstein și disprețul lui față de lumea materialistă. Prin aceaste declarații, el ne mai arată, în mod cert, că ateul nu poate trăi sau vedea nici măcar frumusețea lumii acesteia, rămânând în limitele „creaturității” sale”[6], în automatismul biologic, damnat de instincte și complexe, lipsit de noblețe și de nevoia înfăptuirii lucrurilor valorice. Prin prima afirmație de mai sus, Einstein, dintr-un anumit punct de vedere, îl anulează și pe Karl Marx (1818-1883), care nu era un bun filozof, însă a fost, cel mult, un relativ mare istoric. Merită să menționăm că Marx nu se referea la faptul că religia ar distruge poporul, ci că l-ar face să trăiască într-o fantezie[7], că religia este ca un medicament pentru suferințe, o ușurare a bolilor de mai multe naturi. Desigur, nicio interpretare, pe care o dăm acestei afirmații celebre a lui Marx („religia este opiul popoarelor”), nu este validă, chiar dacă Ortodoxia, în mod unic și desăvârșit, este spitalul celor bolanvi, mângâierea și tămăduirea sufletului în veșnicie.[8] Marx respingea mântuirea, referirea lui era doar în sens materialist, văzând doar lumea aceasta, în mod nihilist, și nu are sens să înfrumusețăm.
Trece prin Ortodoxie și experiază Cuvântul?
Influențat de gândirea creștină distorsionată a Occidentului, de Epoca Luminilor și de viziunile unora ca Spinoza, Hume, Kant, Maxwell, Schopenhauer și Hegel, Einstein a avut ocazia să cunoască și valorile ortodoxe, atât prin intermediul primei sale soții, cât și prin propria cercetare. Trebuie subliniat că Einstein devenise fan al lui Dostoievski (1821-1881), pentru romanul „Frații Karamazov”. Această operă, după cum știm, a fost centrată pe Dumnezeu Cel viu, din Tradiția și Biserica Ortodoxă. Încă din 1919, fizicianul a scris unui coleg: „această carte este cea mai minunată pe care am avut-o vreodată în mâinile mele”, iar în 1930 a afirmat că „Dostoievski a fost un mare scriitor religios, capabil să prezinte un cadru al misterului existenței spirituale, clar și fără comentarii.”
Aceste declarații ne arată că Einstein a pus gândirea sau „psihologia” duhovnicească, prezentată de către Feodor Dostoievski, deasupra psihanalizei filozofice, raționale, lumești a lui I. Kant (1724-1804), anulând-o „clar și fără comentarii” pe aceasta din urmă. Einstein face aici diferența dintre experiența, rațiunea, înțelepciunea omului și înțelepciunea revelată a lui Dumnezeu (Sfânta Scriptură). „…înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin Biserică.”[1] El descoperă că doar aceasta dă sens și înțeles vieții, după cum vom vedea și mai târziu. Cea mai înaltă gândire la care poate ajunge omul, necunoscător de Sfânta Scriptură, Biserică și de dogma ortodoxă, este aceasta: „A fi sau a nu fi, aceasta e întrebarea.”[2] Anume, o continuă stagnare sau rătăcire, disperare și lipsă de cunoaștere, incertitudine a lumii spirituale. Și, după cum știm sau vedem, această incertitudine, care duce la eșec sau moarte, ca și în cazul contextului în care a prezentat-o W. Shakespeare (1564-1616), este proprie multor oameni. Alt exemplu: „…nu pricep de ce există suferinţă în lume.” – Emil Cioran (1911-1995).[3] Dar, „din clipa în care omul ajunge la o vedere nemijlocită a lui Dumnezeu”, automat mărturisind și dogma, „orice problematică se prăbușește”, spune Sf. Sofronie Saharov. „Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic”, spune Hristos.[4]
Într-un interviu din 1929, Einstein l-a criticat pe scriitorul evreu-german Emil Ludwig (1881-1948), autorul unei biografii denigratoare la adresa lui Iisus Hristos, în care divinitatea și învierea Lui sunt negate. Redăm fragmente din interviul luat lui Einstein de către jurnalistul și scriitorul George S. Viereck (1884-1962):
Viereck: „În ce măsură ești influențat de creștinism?”
Einstein: „În copilărie, am primit instrucțiuni atât în Biblie, cât și în Talmud. Sunt evreu, dar sunt fermecat de figura luminoasă a Nazarineanului.”[5]
Viereck: „Ai citit cartea lui Emil Ludwig despre Iisus?”
Einstein: „Iisusul lui Emil Ludwig este superficial. Iisus este prea colosal pentru condeiul frazemonilor, oricât de isteț. Niciun om nu poate dispune de creștinism cu un bon mot.”
Viereck: „Acceptați existența istorică a lui Iisus?”
Einstein: „Incontestabil! Nimeni nu poate citi Evangheliile fără să simtă prezența reală a lui Iisus. Personalitatea Lui pulsează în fiecare cuvânt. Niciun mit nu este plin de o astfel de viață.”
Aceste afirmații ne arată faptul că, Einstein, nu doar că ar fi fost atras de personajul istoric Iisus Hristos, ci experiase natura divină a Mântuitorului, din puterea harică a Cuvântului Scripturii, putere care, la citirea Evangheliilor, se aprinde în conștiința omului creat după Chipul și asemănarea lui Dumnezeu, deși este nevoie de o stare smerită, de o intenție bună prin care dorim să citim Evangheliile. Citind Sfânta Evanghelie, Einstein a avut o revelație naturală deosebită aici, datorită harului cuvintelor rostite de Hristos și scrise de către Sfinții Evangheliști sub inspirația Duhului Sfânt, har pe care Einstein îl dorea, după cum ne explică și Paolo Musso de la Universitatea din Insubria: „Einstein tânjea și simțea chiar și nevoia unui fel de revelație pentru a întemeia valori morale și religioase.”
Einstein ne arată că este de acord cu natura pururea vie și divină a lui Iisus Hristos. El spune că este „fermecat” („but I am enthralled by the luminous figure of the Nazarene”), adică nu ține de voia sa, este mai presus de aceasta, mai presus de firea logicii sau condiției cunoscute a omului – altfel ar fi trebuit să folosească alte cuvinte (ex: interesat, pasionat, fascinat, curios, încântat, surprins etc.). El nu consideră un mit legat de Hristos, ci mărturisește, cel puțin, prezentul continuu al Unicului (Supra)Fiind („Niciun mit nu este plin de o astfel de viață”). „Atunci Dumnezeu a răspuns lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt.”[6] Această înțelegere, a lui Einstein, nu este departe sau străină de cea ortodoxă. De exemplu, părintele Teofil Părăian (1929-2009) spunea că „Dumnezeu ne face onoarea să ne vorbească. El ne vorbește prin Evanghelie. Iisus Hristos este o prezență reală prin Evanghelie.” Sigur, lipsit de Sfânta Taină a Botezului, de experiența liturgică răsăriteană și de un conducător duhovnicesc, de ascultare, Albert Einstein nu a putut merge mai departe, ci a rămas la revelațiile insuficiente vederii Luminii dumnezeiești, revelații pe care le au, în general, creștinii catolici sau neoprotestanți care, chiar dacă tresar la cuvintele Scripturii, le interpretează după voia lor, neajungând la o teologie concretă și empirică a mântuirii, eshatologiei, sinergiei și perihorezei.
[1] Efeseni 3,10
[2] William Shakespeare: The Tragicall Historie of Hamlet, Prince of Denmarke, Act III, Scene I, London, 1603
[3] Emil Cioran: Pe culmile disperării, Fundația pentru Literatură și Artă Regele Carol II, 1934
[4] Ioan 16, 23
[5] Acest răspuns, oferit de către Einstein, îmi aduce aminte de afirmația unui alt evreu, James Tour, savantul contemporan numărul unu în lume în ceea ce privește nanoroboții, care spune: „…sunt un evreu, care crede că Iisus este Hristosul!”
[6] Ieșirea 3,14
[1] Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta. (Psalmi 103, 25) Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul! Că s-a înălţat slava Ta, mai presus de ceruri. (Psalmi 8, 1) Zis-a cel nebun în inima sa: Nu este Dumnezeu! Stricatu-s-au oamenii şi urâţi s-au făcut întru îndeletnicirile lor. (Psalmi 13, 1) Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria. Ziua zilei spune cuvânt, şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă. Nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale căror glasuri să nu se audă. În tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii cuvintele lor. (Psalmi 18, 1-4) Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea. Acesta pe mări l-a întemeiat pe el şi pe râuri l-a aşezat pe el. (Psalmi 23, 1-2) Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor. Adunat-a ca într-un burduf apele mării, pus-a în vistierii adâncurile. Să se teamă de Domnul tot pământul şi de El să se cutremure toii locuitorii lumii. Că El a zis şi s-au făcut, El a poruncit şi s-au zidit. (Psalmi 32, 6-9) Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu, minunile pe care le-a pus Domnul pe pământ. Pune-va capăt războaielor până la marginile pământului, arcul va sfărâma şi va frânge arma, iar pavezele în foc le va arde. Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu, înălţa-Mă-voi pe pământ. (Psalmi 45, 8-10) Ei se încred în puterea lor şi cu mulţimea bogăţiei lor se laudă. Nimeni însă nu poate să scape de la moarte, nici să plătească lui Dumnezeu preţ de răscumpărare, Că răscumpărarea sufletului e prea scumpă şi niciodată nu se va putea face, Ca să rămână cineva pe totdeauna viu şi să nu vadă niciodată moartea. (Psalmi 48, 6-9) Şi omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor. Această cale le este sminteală lor şi celor ce vor găsi de bune spusele lor. Ca nişte oi în iad sunt puşi, moartea îi va paşte pe ei. (Psalmi 48, 12-14) A Ta este ziua şi a Ta este noaptea. Tu ai întocmit lumina şi soarele. Tu ai făcut toate marginile pământului; vara şi primăvara Tu le-ai zidit. (Psalmi 73, 17-18) Că Dumnezeu mare este Domnul şi Împărat mare peste tot pământul. Că în mâna Lui sunt marginile pământului şi înălţimile munţilor ale Lui sunt. Că a Lui este marea şi El a făcut-o pe ea, şi uscatul mâinile Lui l-au zidit. (Psalmi 94, 3-5) Cunoaşteţi că Domnul, El este Dumnezeul nostru; El ne-a făcut pe noi şi nu noi. (Psalmi 99, 2) În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El; Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte că ţărână suntem. (Psalmi 103, 13-14) Se suie munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vinul veseleşte inima omului; Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte. Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib. Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor. Făcut-ai luna spre vremi, soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii. (Psalmi 103, 9-21) Toate către Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme. Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi. (Psalmi 103, 28-29) Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna şi stelele pe care Tu le-ai întemeiat, îmi zic: Ce este omul că-ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el? (Psalmi 8, 3-4) Singurul Care face minuni mari, că în veac este mila Lui. Cel ce a făcut cerul cu pricepere, că în veac este mila Lui. Cel ce a întărit pământul pe ape, că în veac este mila Lui. Cel ce a făcut luminătorii cei mari, că în veac este mila Lui. Soarele, spre stăpânirea zilei, că în veac este mila Lui. Luna şi stelele spre stăpânirea nopţii, că în veac este mila Lui. (Psalmi 135, 4-9)
[2] revista Creatorul Universului nr. 1 / 2019, pg. 31
[3] Ann Lamont, Sir Isaac Newton (1642/3–1727), A Scientific Genius and “Father of Physics”, answersingenesis.org, 1 iunie 1990
[4] John Freeman, BBC – Face to Face, S1, E8: Professor Jung, 22 octombrie 1959 (IMDBb.com) | BBC Face to Face: Carl Gustav Jung (1959) with John Freeman, cosmolearning.org
[5] Arhimandritul Sofronie Saharov, Rugăciunea – experiență a Vieții Veșnice, Editura Deisis, 2001
[6] Părintele Dumitru Stăniloae, Filocalia, VII, p. 327
[7] Cezar Ungureanu, Karl Marx despre religie: „Opium pentru popor” sau „opiumul poporului”?, ziarulfaclia.ro,17 februarie 2018
[8] VIDEO: Ce e ortodoxia de fapt? – părintele Teologos, O Chilie Athonită – Bucurii din Sfântul Munte, YouTube
din Albert Einstein și dorul firesc de Ortodoxie, Claudiu Dumitrache, editura Agaton, 2023