„Reţelele de socializare au oferit dreptul la opinie unor legiuni de imbecili care până acum îşi exprimau părerea doar în baruri, în faţa unui pahar de vin, fără să facă vreun rău comunităţii. Camarazii lor îi reduceau imediat la tăcere. Dar acum au acelaşi drept la cuvânt precum un laureat al premiului Nobel” (Umberto Eco).
În ultimii ani, cei ai lungii tranziții de la modelul autocrat al regimului ceaușist spre cel occidental, democratic, și totuși profund ideologizat, sistemul de învățământ românesc a trecut prin zeci de schimbări, aproape anuale, de paradigmă și metodologie. Cele mai multe schimbări s-au soldat cu eșecuri și „victime” din interiorul sistemului: profesorii și elevii. Tehnologia și rețelele de socializare au transformat sistemul public de învățământ într-un sistem prea deschis și fragil, până la volatilizare și relativizare. Cauzele și efectele sunt multiple, de aceea în rândurile care urmează ne propunem o radiografie la zi, în mod pertinent și obiectiv.
Sistemul de învățământ românesc a fost supus, fară îndoială, de-a lungul timpului unor critici și provocări, iar unele dintre principalele aspecte semnalate se referă la calitatea deficitară a procesului de educație. În ciuda funcționării formale a instituțiilor de învățământ, există îngrijorări ample legate de nivelul scăzut al performanței școlare la examenele naționale și internaționale (testele Pisa). Avem, de pildă, o selecție riguroasă în zona domeniilor „reale” (matematică, fizică, chimie), în timp ce „umanioarele”, care reprezintă temelia unei culturi autentice, au devenit adevărate Cenușărese ale învățământului românesc. Limba și literatura română, limba latină, limbile străine, educația fizică etc. sunt considerate azi mai puțin performante și de viitor.
O altă lacună persistentă în procesul educațional de calitate este finanțarea insuficientă în cercetare. Bugetul alocat învățământului și culturii în ultimii 30 de ani a fost deseori considerat marginal, mai puțin important, deși necesitățile sistemului de învățământ s-au intensificat, în urma înaltului grad de complexitateși digitalizare. Lipsa resurselor financiare afectează infrastructura școlilor, dotarea cu echipamente și materiale didactice adecvate și formarea continuă a cadrelor didactice. Și în plus, nivelul cercetării pe plan local și național a ajuns la cote de avarie. De pildă, nu mai avem nicio universitate din România în topul 1000 Academic Ranking of World Universities, clasament internațional al universităților realizat de Shanghai Ranking Consultancy.
Specialiștii din domeniul educației susțin necesitatea unei actualizări constante a conținutului programelor școlare, pentru a ține pasul cu evoluția societății și cu cerințele pieței muncii. Trecerea de la o realitate materială, palpabilă la una digitală este evidentă, iar ignorarea acestor transformări societale poate marca prăbușirea prin implozie a statelor care nu vor înțelege importanța actualizării cunoașterii umane. Aceștia afirmă că viitorul educației va fi sub forma „blended learning”-ului, un amestec de învățare față în față, la clasă, cu metodele online.
Salariile mici și lipsa motivației în rândul profesorilor la toate nivelurile de școlarizare (gimnazial, liceal și universitar) au dus la scăderea motivației în rândul profesorilor și la plecarea acestora în alte domenii (sectorul privat) sau chiar în străinătate. Efectul imediat este resimțit la nivelul beneficiarilor, acolo unde inechitatea în ceea ce privește accesul la educație face ca mulți copii din mediul rural sau din medii defavorizate să nu aibă șanse egale în finalizarea studiilor.
În data de 14 iulie 2021, a fost publicat Raportul „România Educată”, proiect al Președintelui României, Klaus Iohannis, bazat pe amplul proces de consultare publică în domeniul educației. Sistemul educațional gândit pentru România secolului XXI trebuia să pornească de la fondul problemei, ci nu de la aspectul sau teoretic, formal. Fără o colaborare inter-insituțională coerentă între Minister, Inspectorate, autorii de manuale, și nu în ultimul rând, specialiștii în domeniul educației, un astfel de proiect rămâne doar o foaie lipită pe un zid care se surpă încet și sigur.
„Proiectele legilor Educației au ieșit așa de prost, pentru că în spatele lor este un proiect, România Educată, al președinției, care din păcate este complet dezamăgitor, aș spune foarte clar – incompetent” (Mircea Miclea).
Sistemul românesc de evaluare a maturității, intitulat Bacalaureat, arată adesea gradul de asimilare și pregătire a generațiilor prezente și viitoare. Bacalaureatul românesc pune adesea un accent prea mare pe memorare, ceea ce duce la o abordare didactică concentrată pe reținerea informațiilor, în loc să se pună accentul pe înțelegere profundă și aplicată a cunoștințelor. Presiunea constantă asupra elevilor de a obține rezultate bune poate afecta sănătatea emoțională și psihologică, până acolo încât unii cedează complet și nu reușsesc să se mai integreze în societate. Un studiu recent arată situația în care ne aflăm: rata abandonului în licee și învățământ profesional a crescut la 2,1%, în anul școlar 2021-2022, de la 1,7% cu un an înainte. De asemenea, în anul şcolar/universitar 2022-2023, populaţia şcolară din sistemul naţional de educaţie a fost 3,472 milioane elevi şi studenţi, în scădere cu 23.000 comparativ cu anul şcolar/universitar precedent, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).
Un alt flagel al sistemului de învățământ este copierea sau reproducerea parțială sau integrală de idei, texte sau lucrări ale altor persoane fără a le atribui corespunzător autorului original. Plagiatul poate fi întâlnit în diverse contexte educaționale, precum lucrări de licență, dizertații sau teze de doctorat. În ultimii ani, plagiatul a atras o atenție semnificativă din partea mass-media și opiniei publice. Uneori, aceasta este însoțită de acuzații de plagiat în lucrări academice, inclusiv cele ale unor politicieni sau reprezentanți ai instituțiilor publice. Astfel de cazuri repetate au pus sub semnul întrebării integritatea academică și credibilitatea sistemului de învățământ. Pentru a combate plagiatul, multe instituții de învățământ românești au implementat politici stricte împotriva acestei practici, folosind tehnologii de detectare a plagiatului pentru a verifica lucrările studenților și doctoranzilor.
În concluzie, este nevoie de regândirea în profunzime a procesului educațional, precum și conectarea la nevoile actuale de cunoaștere pe plan european și mondial. „Cele 10 nevoi umane”, așa cum le-a propus matematicianul și academicianul Solomon Marcus, puse în practică și transformate în politici educaționale, cât mai repede posibil, pot contribui major la regândirea sistemică a învățământului românesc. Căci, după cum spune vorba străbună, „omul sfințește locul” și prin extensie, o societate.
- Nevoia de a da un sens vieții, la nivel elementar;
- Nevoia de împrospătare;
- Nevoia de întrebare și de mirare;
- Nevoia de îndoială și de suspiciune;
- Nevoia de greșeală și de eșec;
- Nevoia de joc;
- Nevoia de identitate;
- Nevoia de omenesc și de omenie;
- Nevoia de cultură;
- Nevoia de transcendență.
Fiind un domeniu de discutie foarte vast, implicand multiplele domenii sociale, si nu numai, am incercat sa facem o scurta radiografie referitoare la starea sistemului public de invatamant din Romania. Este important sa regandim, poate chiar sa redefinim conceptul de educatie si sa ne asiguram ca batranele metode si pedagogii au devenit depasite. Avem nevoie de un sistem modern, care sa promoveze dezvoltarea personala, ludica si creativa, si care sa propulsioneze generatiile viitoare in masura sa faca fata provocarilor actuale si viitoare.