Piatra rozie de ascultare…
(Vrabia)
Niciodată nu aş fi crezut în mine, în gândul scris pe piatra inimii în timp ce se zbate ca un miel în zilele paştilor.
Oh, tu piatră rozie de ascultare!
Îmi rup exteriorul să arăt lumină şi vuietul nucilor se destramă-n aer când vine toamna şi, toamna păşeşte atent, în urma mea.
Vino tu vrabie zgribulită şi plouată, moale şi încălzită de soare, să ne unim în zbor învârtind pământul pe sub călcâiele mele şi pe sub aripile tale.
Nu mă numi pe numele meu de pământ…
Toarnă-mi din ciocul tău apă, îmi place să mă cred floare.