SFÂRȘIT DE COPILĂRIE (Iancu Gabriel)

ZBOR

Copilăria mea s-a ascuns

într-un fluture

cu aripi pudrate cu jocuri

argintii

Și fluturele zglobiu

A început să zboare prin

amintirile mele…

Am încercat să-l prind

am alergat mult după el

printre tufe și plante fermecate

sau printre flori sfioase…

Într-un târziu l-am prins

de aripioare

cu gând să-i învăț iar zborul

Dar mi-a rămas pe degete

praful astrelor

din pudra de jocuri argintii

a aripilor lui

și n-a mai putut să zboare

Iar eu am rămas cu visele lui

în palmă

și nu știu ce să fac cu ele…

*

*

*

ADIERE

Zilele mele ca firele de iarbă

cu bucuriile păpădii printre ele

au crescut galbene și catifelate

lacrimi de lună…

Am mers desculț prin roua ierbii

iar florile galbene

s-au făcut globuri cristaline de puf

și-au fost risipite de vânt…

*

*

*

SOMN

Hai la nani copilărie

se lasă seara între noi,

ca o pelerină de stele,

ca o mantie în care

încă mai încăpem amândoi,

ca o aripă albastră

ce ne poartă înainte și înapoi

ca un leagăn ce scârțâie blând

cu visări încărcat…

*

*

*

UMBRA

Am început să mă joc

la umbra unui nuc rotat

cu coroana cât bolta

care-mi adăpostea la umbra lui

Toate temerile.

Crengile lui, cât trupul meu firav

îmi îmbrățișau anii lipsiți de griji

și credeam

că nucul era fermecat

și acoperea cu umbra lui

toată copilăria mea.

Au trecut anii și a trebuit

să ne despărțim pentru o vreme

și când l-am căutat iar

mi s-a părut mic și trist,

parcă o umbră a celui care fusese

copacul fermecat sub care aveau loc

toți copiii.

Am plecat gânditor

și când am revenit

pe locul acela era o parcare

și nu mai era nici o fărâmă

de umbră.

*

*

*

SFÂRȘIT DE COPILĂRIE

De o bună bucată de vreme

vine pe la noi pe-acasă

o persoană.

Uneori se anunță

și parcă o așteptăm…

Dar adesea vine

fără să o chemăm.

Era cândva o copilă

zburdalnică și veselă și

stătea mult la noi,

pleca greu și totuși

ne despărțeam prieteni.

Dar de la o vreme parcă,

fără să știm cum

a devenit o femeie matură,

cam pisăloagă

și nici nu-mi dau seama

dacă vreau să mai stea

sau să plece…

Uneori mă întreb

dacă e tot ea

sau este o alta…

A început să mă obosească

și mai deunăzi

m-am răstit la ea

să mă mai lase o vreme…

„Ce tot ai cu noi?” i-am zis acru.

„Parcă altădată erai

mai interesantă! Vii de atâția ani

și nici măcar nu ne-ai spus

cum te cheamă!…”

„Sunt ziua de Azi” mi-a răspuns

tristă femeia,

„Dar atunci mă duc

dacă nu mai avem ce să ne spunem…”

„Mai stai!” i-am strigat

regretând că am supărat-o.

„Lasă”, mi-a răspuns grăbită,

„Poate am să mai vin

și mâine…”