deziluzia 08
minunată este moartea și numai ea
pentru că te redă alor tăi
mămico, scriu un
poem de iubire
embrioni din țărână
întorși în pântecul mamelor
brațe nevăzute de moașe chemând la somn
forța mâinilor care trag viața
sub plapumă.
când ai plecat
mi-ai promis că mă vei lua acasă
n-am plâns pentru că aveam 4 ani,
dar azi îmi doresc s-o fi făcut
să nu mai trăiesc așteptând
șlapii tăi în vizită iarna
degete degerate de mamă desculță
mamico, să nu te usuci complet
lasă-mi oasele picioarelor tale
le încălzesc sub burtă
căci vin la culcare
oasele mele lângă
oasele tale
deziluzia 09
puiule,
dacă mami ți-a dat viață
cuprinsă de instinctul speciei
ori prinsă în menghina constructelor sociale
te rog să o ierți
mamei tale i-e scârbă de specia din care face parte
puiule,
dacă mami spune că ești
cel mai bun copil din lume, să nu o crezi
copiii sunt răi, au luat în ei tot întunericul pântecelui
taie, taie, taie în alteritate formând abatoare de carne
puiule,
dacă mami îți promite că va veghea din ceruri asupra ta
să știi că toate mamele mint. iubesc. mint.
cerul nu există
realitatea e o adunătură de elastice de păr
iar mama ta a murit
viața-i un fir de praf în spațiul
moale ca două capete de fular ce se lovesc
în mersul grăbit al universului
în linie punct linie
deziluzia 07
corpul meu va fi gălăgios după moarte
poate sperii pe cineva
ca atunci când făceam: Bau!
de după ușă către tine puiule,
iar tu mă luai și-mi pupai ochii
ca atunci când singurătatea mi-a făcut: Bau
înainte de tine, iar după am dormit lipiți
mama tot un bau-bau e și azi puiule
a plecat să sperie asistentele
din morgă inainte ca eu să
mă pot ascunde sub pătură
înainte ca eu să-i spun:
Tlebuie să faci: Vaii! Țe m-ai speliat.
să mă gâdile, iar eu să țip:
Nu te mai pup nițiodată mamă, nițiodată!
deziluzia 03
oamenii merg înainte. ori înapoi
ori înainte și înapoi
dispărem odată cu
certificatul de naștere
ori cu certificatul de deces ?
pentru că atunci când ți se dă
numele
știu exact ce să scrie alții pe crucea ta
sunt un spirit romantic
mă revolt
o revoluție pornită
împotriva certificatelor de naștere
ba nu, a numelor
mama mea nu are nume
mamele nu au nume
mama mea e un număr
mamele sunt un număr
acest număr
3.141592653589793238462
La révolution c’est comme un bicyclette: quand elle n’avance pas, elle tombe.
revoluția împotriva numelor n-a avansat
mama a căzut, revoluția și dragostea
o iluzie pentru cea care la 29 a murit
mama se plimba cu trenul și ghicea în bobi
o boabă neagră – nașterea
o boabă uscată – viața
o boabă albă – cancerul
mami:
o preafrumoasă boabă umflată, după numai 30 de zile de la îngropare
BIO
Cristina Pașcanu s-a născut pe 8 iulie 1996 în Jud. Bacău. A urmat Facultatea de Litere din cadrul Universității ,,Vasile Alecsandri” din Bacău; Masterul de ,,Inovare culturală” din cadrul Universității ,,Transilvania” Brașov. A publicat cronici literare, poezie, proză în Revista: Ateneu; Babel; Vatra; Ficțiunea OPTm; etc
Asta abia trecea examenele din facultate și a ajuns mare poetă.