Te-am iubit
cum își iubește un copil mama – cu sinceritatea;
cum își sărută un tânăr iubita pentru prima oară – cu stângăcie;
cum aștept înflorirea florilor – cu ardoare;
cum își iubește un scriitor muza – cu patimă;
cum tu m-ai făcut să iubesc vinul – cu ușurință;
te-am iubit sincer, stângaci, pătimaș;
a fost ușor la început,
nu m-am gândit că focul va arde cu atâta ardoare
și singurul mistuit va fi sufletul meu.
****
Cum
Cum să mă dezîndrăgostesc de tine?
Când te-am privit în o mie de feluri
Când credeam c-avem aceleași destine
Și-aceleași valori, dorințe, țeluri.
Cum să pretind că nu te cunosc?
Când încă îți caut ochii prin mulțime
Când abia mă mai recunosc
Și când speram că vom fi la înălțime.
Cum să ucid ce simt?
Când n-o s-apuc să te mai privesc
Când știu că totu-i strâmb
Și când doi ca noi nu se potrivesc.
****
Îndemn
Hai să ne salutăm
De parcă abia ne-am întâlnit.
Hai să ne iubim
De parca ne-am fi potrivit.
Hai să dăm uitării trecutul
De parcă nici n-a existat.
Hai să cunoaștem iar absolutul
De parcă doar azi va fi contat.
Hai să ne strângem tare
De parcă nu ne-am mai rănit.
Hai să ne luăm ca atare
De parcă abia ne-am întâlnit.
****
Mâine
Azi te-am văzut în brațe străine
Cum o sorbeai pe alta din priviri;
Azi te-ai lepădat de mine
Și de-ale noastre nepotriviri.
Azi o țineai pe ea strâns de mână
Și, poate, la mine nu te mai gândeai;
Azi ai uitat c-acum o lună
O viață-n împreună-mi promiteai.
Azi îi zâmbeai de parcă noi
Nici n-am fi existat vreodată;
Azi nu mă mai vrei înapoi
Dar mâine-ți vei aminti deodată.
****
Ziua Z
Știm deja că o să vină ziua în care unul va pleca
Asta-i despre noi sau…despre altceva?
Dacă închid ochii simt că simți
Că nu ești ce-mi doresc și încep să te minți.
Orgoliu bolnav ne face să stăm
Când tot ce ne-ar salva ar fi să plecăm.
Suntem aproape, dar totuși departe,
Pentru noi nu s-au scris reguli într-o carte.
Ar fi de prisos să-ți spun ce-mi doresc
Când, de cele mai multe ori, simt că mă prăbușesc.
Tind să cred că ne va salva
Ziua în care unul dintre noi va pleca.
****
Și eu…
A fost iubire?
Nu știu. Cert e că acum e război.
Folosim vorbe grele pe post de arme,
Și n-avem nicio scăpare.
Tu știi ce-i ăla fair-play?
Să nu dai în adversar dacă-i doborât deja;
Eu plângeam în fața-ți
Și ție nu-ți păsa.
Să te iert?
Tu ai ierta un om ca tine?
Vrei pace?
Îmi spui să ridicăm steagul alb între două fortărețe
Tu știi ce-i aia fortăreață?
Ceva trainic, menit să reziste
Ori inima mea mai are un pic și cedează.
Să te uit?
Am încercat toate metodele
Am dat foc amintirilor
Mi-am otrăvit toate sentimentele
Am încercat să găsesc mercenari mult mai buni ca tine
Și?
Și eu tot te iubesc.
****
Te-am scris
pe foi
pân-am rămas fără de ele;
Pe piele
ca tatuaj
acolo unde buzele tale m-au atins;
În versuri, în proză
până când te-am scos
din inimă,
gând
și simțiri.
Ai fost tot
pân-ai ajuns
să nu-mi mai fii Nimic.
septembrie 2021 – iulie 2023
|
Masterand
Studii romanice: culturale și lingvistice (limba franceză), Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, anul I. Modulul organizat de Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic, UVT, Timișoara – specializarea Franceză, Nivel II |
septembrie 2021 – iulie 2023
|
Masterand
Tendințe actuale în studiul limbii române, Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, anul I. Modulul organizat de Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic, UVT, Timișoara – specializarea Română, Nivel II |
septembrie 2018 – iulie 2021 | Absolventă, promoția 2021
Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Litere, domeniul de studiu Limbi și Literaturi Moderne, specializarea Română-Franceză Bd. Vasile Pȃrvan, nr. 4, 300223, Timișoara, Romȃnia. Discipline studiate: Lingvistică generală, Ortoepie, Ortografie și Punctuație, Limbă și cultură latină, Tehnoredactare computerizată, Literatură română, Limba română contemporană, Etnologie și folclor, Literatură franceză, Curs practic de limba franceză, Curs practic de limba franceză intensiv facultativ, Limba franceză contemporană, Teoria literaturii, Literatură comparată, Noțiuni de dialectologie, Civilizație românească, Noțiuni de istoria limbii române, Norme de redactare academică, Competențe didactice și manageriale, Curs facultativ de limba germană, Stilistică funcțională, Stilistica textului literar, Cultură și civilizație franceză, Romanistică, Lexic romanic. Modulul organizat de Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic, UVT, Timișoara – specializarea Română-Franceză, Nivel I |
septembrie 2014 – iulie 2018
|
Diplomă de Bacalaureat, EQF 4, Diplomă de Bacalaureat Francofon
Colegiul Naţional „Decebal” – Deva, Promoția 2018, Strada 1 Decembrie 1918 22, Deva 330025, Tel.: 0254 212 758 Specializarea Filologie Bilingv Franceză (Bacalaureat Francofon) |