Râdeam ștrengar printre crăpături
Nu-mi ștergeți lumina, lăsați-o aprinsă!
M-am bălăcit în viață abordând cruzi realități,
Ah, ce poftă am de înțeles…
Păsările mai zboară?
Câinii mai latră?
Orașul mai e plin?
Viața mai e tumultoasă?
Râdeam hoinar ștrengar printre crăpături, iar mie-mi părea un haos, viața aceasta.
Nu-mi ștergeți lumina, lăsați-o aprinsă!
Copacii mai înfloresc?
Zâmbetele se mai poartă?
Viața se mai simte?
Alergam prin mari câmpuri magnetice pentru singurătate,
Și-am simțit în ultima clipă lacul umed.
Nu-mi ștergeți lumina, lăsați-o aprinsă!
Flăcările mai ard?
Trandafirii se mai ofilesc?
Golurile se mai umplu?
Cu-n gând pribegit în suflul gheții antice vreau să trăiesc!
Clipa se mai trăiește, dar anotimpurile se mai schimbă…?
Nu-mi ștergeți lumina, lăsați-o aprinsă…
Versuri în tăcere
Când sub cerul înstelat, unde umbrele se leagănă ușor,
Fiecare pas devine ecou al unei căutări interioare.
În noaptea adâncă, cuvintele ard ca stelele fugare,
Secrete ascunse-n suflete, ca povești nespuse de vreme.
Frumusețea pustietății se desprinde-n raze discrete,
Ca și cum tacerea ar fi o poezie în sine.
Inimile noastre, flăcări într-un dans al misterului
Între visele risipite și dorințele ce plutesc în mister.
În adierea vântului simțim aripile vremii,
Fiecare clipă-i un fragment dintr-o veșnicie trecătoare…
Pe cărări de-amintiri, pașii noștri devin versuri,
Și umbrele, poeziile tăcute ale serilor fără de sfârșit
Așa cum stelele strălucesc în adâncul nopții albastre,
Noi suntem poeziile vii, scrise în tăcerea universului!
Pregătiți Libertatea
Am ales distrugerea realității frământându-mă să-nțeleg eliberarea insuficienței sale.
Gol de-atâta experiență, caut necunoscutul haotic în măsura posibilului,
Înveșmântat de-acum față de cer, ființele-mi par ghețari vulcanici secați.
Febril, consum arsurile din intensitatea urâtului
Iar totul pare-un bâlci neliniștit spre nicăieri sau spre oriunde.
Roșii îmi par pădurile, verzi apele, albastrele câmpiile, toate s-au transformat!
Alimentat de inferioritățile morale fără scrupule, văd schelete de oțel îmbrăcate în piele,
Biciuite de-un fior general scapă și oribilul din brațe pe drum.
Acest exces a devenit insuportabil, pregătiți Libertatea!
***
Amor
Pe patul de trandafiri, visul își țese povestea,
Petalele roze, ca săruturi, în vânt dansează,
Iubirea se revarsă în lumina lunii,
O poezie tăcută, cu parfum de minuni.
Ca sculpturi aurii, trandafirii se-nalță
Pe câmpii de catifea unde tandre mângâieri se-aștern.
În patul de trandafiri, amorul devine operă de artă,
Unde inimile noastre se unesc într-o simfonie sublimă, aparte.
În patul de trandafiri, amorul răsare
Împletind vise, ca un dans de stele rare.
Petale moi, ca mângâierea unui sărut,
În lumina lunii, secretul pare-un zemos fruct.
Sub cerul nopții, pășim în taină
În patul de trandafiri, inima cântă lină
Rugăciuni țesute în adierea vântului.