Binka Jeliazkova, strălucirile unei regizoare rebele – „Am fost tineri” & „Balonul captiv” – de Pierre Audebert
Poate fi o surpriză faptul că Binka Zhelyazhkova, o cineastă majoră și o figură emblematică a Noului Val bulgar, a fost descoperită atât de târziu, cu excepția câtorva festivaluri, în special cel de la Rochelle din 2022. Datorită Malavida, care lansează două dintre filmele sale, și documentarului pe care i l-a consacrat Elka Nikolova în 2006 (Binka: a spune o poveste despre tăcere), sperăm că acest studiu va repara, în sfârșit, această nedreptate.
După cum subliniază Eugénie Zvonkine, cinematograful anxietății morale în fostele țări comuniste a apărut abia în anii 1960, ceea ce face ca Binka Zheliazhkova să fie una dintre primele cineaste care au criticat diferența dintre ideologia marxistă și realitatea sistemului sovietic aplicat în țările surori. Aceasta este o chestiune importantă. Este vorba despre moștenirea idealurilor rezistenței. Ce rămâne din utopiile tinereții în viețile adulților care au intrat în jocul politic? Dacă, dincolo de importanța sa istorică, Viața curge încet (1957), primul său lungmetraj, ar putea părea încă foarte îndreptățit în raport cu opera care va urma, cu „Am fost tineri” (1961), Binka Zheliazhkova trece la o viteză superioară, lirismul nu mai este conținut: ea se lasă la voia întâmplării. Dar primul lucru care iese în evidență este folosirea impresionantă a spațiului de către regizoare, cu cadre care străbat acest orășel pentru a-l transforma într-un teatru în aer liber…
La rândul său, scenariul lui Hristo Ganev (scenaristul său obișnuit) este extrem de convingător, ceea ce face din acest film unul dintre cele mai reușite filme consacrate vreodată Rezistenței din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Am fost tineri conține partea sa de mini-capitole uluitoare, bine servite de o regie ingenioasă, care îmbină clasicismul (montaj paralel, decupaje uneori tranșante și îndrăznețe) și modernitatea (numeroase dolii scurte la fel de intense ca ale lui Kalatozov, un stil narativ ieșit din comun). Aceste fantezii sunt în ton cu personajele și, mai ales, cu dorința de mobilitate a tinerei handicapate în scaun cu rotile. Apreciem, de asemenea, modul inteligent în care regizoarea folosește tema fotografiei, a cărei utilizare în scopuri de supraveghere este deficitară din punct de vedere artistic, chiar proastă, atunci când funcția ei este de a dezvălui ființe umane, ca în scena magnifică a morții tinerei fete.
Una dintre ideile regizorale ale Binkăi, care devine o figură de stil, este retragerea camerei de filmat (întotdeauna foarte mobilă) pentru a lăsa personajele în seama propriilor frământări (superba scenă din „pădurea trădării”). Dar cea mai frumoasă idee are legătură cu titlul și cu tema centrală a filmului: tinerețea sacrificată, care ne aduce în special acest moment aproape abstract al apropierii licuricilor – două cercuri de lanterne -, un motiv pe care regizoarea îl va duce până la capăt. Există, de asemenea, un mod extrem de a pune în evidență chipurile ca spirite pure pentru personajele aflate în căutarea unui sens. Comunistă cu un lirism aparte, Binka Zheliazhkova denunță aici însăși ideea de opresiune și nevoia de a rezista, dar și de a trăi în momentul prezent. Un film-manifest, așadar, pentru o cineastă a cărei opera este adesea obstrucționată, cenzurată și hărțuită. Am fost tineri a fost, prin urmare, unul dintre vârfurile cinematografice ale regizoarei.
Schimbare de ton și de decor pentru fabula „Balonul captiv” (1967), adaptare după un autor bulgar considerat atipic, văr al filmelor cehoslovace din Primăvara de la Praga. Un balon militar de observație (în cea mai patriarhală formă falică, de unde și câteva defecțiuni care provoacă gaguri) plutește în derivă prin peisajul rural al unui stat imaginar cu o putere omniprezentă. Urmează o urmărire cinematografică corală în care balonul este personajul principal și idealul tuturor proiecțiilor, a doua fiind o tânără pe fugă, o alegorie care continuă tema tinereții și poate reprezenta și coșmarul unei autoare aflată într-o situație incomodă în propria țară (este admirată și recunoscută, dar nu și apărată).
Forma filmului va fi o lungă cavalcadă în stilul cinematografiei mute, dar aici ritmul este dat de dialoguri încântătoare și de un joc actoricesc deliberat excesiv, în concordanță cu amploarea proiectului. Acest meci de box al condiției umane, al comportamentului de haită și al relațiilor de putere, cântă laudele libertăților individuale și, încă o dată, nu ar putea fi prezentat liber în stadiul actual în Bulgaria, chiar dacă a fost recunoscut în țările socialiste și în festivaluri”.
***
Binka Jeliazkova, strălucirile unei regizoare rebele, de Stéphane Charrière – 8 martie 2023
Una dintre motivațiile principale ale criticilor și cinefililor în sensul cel mai larg al termenului rămâne descoperirea de noi talente sau dezvăluirea unor opere puțin cunoscute. Prin urmare, datorită efortului diferitelor festivaluri de film și pasiunii care ghidează câțiva distribuitori luminați, putem vedea acum filme pe care nu ne așteptam să le vedem, dar pe care le îndrăgim imediat. În Franța, ne putem mândri cu faptul că putem conta pe ochiul avizat al câtorva distribuitori care desfășoară o muncă pe cât de utilă, pe atât de esențială. Malavida este unul dintre acești distribuitori cu un gust sigur și un ochi avizat. Membrii echipei sale deschid neîncetat drumul, vizionând, dezgropând și expunând opere pe nedrept neglijate de o memorie cinefilă adesea prea scurtă, ca toate amintirile, cu o motivație și o plăcere inegalabile.
Recent, Malavida s-a ocupat de lansarea în cinematografe a filmului La passagère de Andrezj Munk, pe care, din păcate, nu am avut timp să-l vedem aici. La începutul lunii martie, stăruința distribuitorului este demonstrată în continuare prin lansarea a două filme (alte două vor fi lansate în cursul anului) ale regizoarei bulgare Binka Zhelyazkova, care a fost onorată cu un program de patru filme la Festivalul de Film de la Rochelle din 2022.
Să recunoaștem, spectatorii norocoși care vor asista la proiecțiile filmelor Binkăi Zhelyazkova vor descoperi o operă care a avut, fără îndoială, de suferit de pe urma originii bulgare a autoarei sale. Nu ne putem gândi la multe alte argumente pentru a explica cum și de ce filmele lui Binka Zhelyazkova au căzut în uitare. Primele două filme propuse la începutul lunii martie, Am fost tineri (1961) și Balonul captiv (1967), al doilea și, respectiv, al treilea film din filmografia regizoarei, sunt imediat surprinzătoare.
Descoperirea acestor două filme în ordine cronologică uimește prin îndrăzneala lor formală, în ciuda faptului că ele urmează tipare filmice întâlnite în alte momente în filmografii mai cunoscute în Franța. Am fost tineri, de exemplu, explorează resorturile unui realism sumbru, luminat totuși de o credință de nezdruncinat în puterea de regenerare, adaptabilitate și nepăsare care permite ființei umane să se elibereze de limitele condiției sale. Realitatea cu care se confruntă Dimo (Dimitar Buynozov) și Veska (Rumyana Karabelova) este departe de a fi inspirată și nu invită, la prima vedere, la reverie. Acțiunea are loc în 1941, în Sofia, Bulgaria. Dimo și Veska se întâlnesc atunci când se alătură Uniunii Tinerilor Muncitori pentru a forma un grup de luptători în rezistența împotriva ocupanților naziști. În ciuda imperativelor dictate de misiunile pe care și le propune grupul, Dimo și Veska nu-și pot reprima sentimentele pe care le au unul pentru celălalt.
Sfârșitul inocenței explorate aici este multiplu: nașterea sentimentelor, luarea în considerare a intereselor colective, simțul datoriei… Dar dacă conștiința politică îi obligă pe oameni să ignore jocurile de iubire la care îi invită vârsta protagoniștilor, dorința de a trăi și nevoia de a iubi, de a crede și de a gândi sunt mai puternice. În timp ce situațiile narative prezentate sunt structurate în jurul unor evenimente solicitante (acțiunea în slujba celorlalți primează în fața a orice altceva), Dimo și Veska nu-și pot controla sentimentele trăite.
Aceste sentimente sunt exprimate mai ales prin intermediul regiei, care îndrăznește să folosească personaje care ar putea părea nepotrivite în anumite situații. Dar acest lucru nu se întâmplă niciodată, ceea ce demonstrează măiestria. Nici continuitatea tematică și nici fluiditatea narațiunii nu sunt vreodată compromise de îndrăzneala formală a Binkăi Zhelyazkova. Corespondențele neîncetate și improbabile între nepăsarea unei epoci care se deschide sentimentelor și contextul sumbru care permite totuși iubirii să înflorească se manifestă prin film, despre relația dintre lumină și umbră. Lumini pierdute în noapte se întâlnesc și se suprapun, lumini care se pierd în întuneric… Și mai este și montajul, care folosește accelerarea (montaj rapid) sau încetinirea (planuri secvență) pentru a arăta fluctuațiile care însoțesc evoluția sentimentelor care îi cuprind pe Dimo și Veska.
Am fost tineri este totodată dublat de o sinceritate ideologică și artistică, care se întruchipează în frumosul personaj al fetei cu handicap, Tzveta (Lyudmila Cheshmedzhieva), care, înarmată cu o cameră de filmat, observă lumea și încearcă să depășească limitele realității. Umbrele, luminile, privirea, revelația – toate acestea sunt fenomene prezente în țesătura narativă și formală care ne fac să credem că cel de-al doilea film al său, Am fost tineri, este mai mult decât o simplă retrăire a angajamentului ideologic al regizoarei; este o operă cu intenții ambițioase, în primul rând o veritabilă problematizare a artei cinematografice.
Acest lucru este confirmat de Balonul captiv (1967), al treilea film al Binkăi Zhelyazkova. Filmul de tip fabulă are toate ingredientele necesare pentru a explora paleta largă de posibilități metaforice care caracterizează cinemaul. Țăranii care locuiesc într-un sat izolat sunt brusc atrași de apariția unui balon zburător care seamănă izbitor de mult cu o rachetă sau… un pește… dacă nu cumva este vorba de altceva. Speriați la început, țăranii asociază balonul cu o amenințare divină. Apoi, țăranii își transformă rapid temerile în speculații, atribuind balonului calități care țin atât de fantezie, cât și de posibilitatea concretă de a le schimba cursul vieții. Țăranii plănuiesc să prindă balonul, dar acesta zboară în voie, din nu știu ce motiv. Pentru a pune mâna pe el, trebuie să îl urmărească și să părăsească satul.
Aflat în afara timpului, Balonul captiv folosește tonuri asociate în mod tradițional cu poveștile picarești sau cu realismul magic. Căci balonul este o apariție abstractă la fel de incongruentă ca și amintirile lui René Magritte, care au modelat o personalitate marcată de prezența extraordinarului în banal (ne amintim de accidentul în care un balon cu vele a eșuat pe acoperișul unei case vecine, redefinind liniile arhitecturale ale acesteia). Nedumerirea care urmează apariției balonului pe cerul țării bulgărești acționează ca o inserție în narațiune a unui element care contrazice normalitatea vieții cotidiene, pentru a trezi mințile țăranilor și a-i conduce pe calea gândirii și a întrebărilor. Balonul este o figură dialectică, amintind cu fiecare apariție a sa de conflictul (frică și dorință) care bântuie mintea țăranilor, dar este și o deschidere către posibil.
Pentru a fi completă, experiența inițiatică pe care o promite urmărirea balonului trebuie trăită atât fizic, cât și psihologic. Și astfel începe o călătorie plină de încercări și necazuri. Există obstacole evidente: o pădure, un dublu, necunoscutul, câmpiile pustii… În cadrul grupului, condiția umană se individualizează. Fiecare reacționează în funcție de personalitate și de mediul familial. Așadar, balonul este și un revelator. El dezvăluie diferențele pe care, atunci când individul știe să le îmblânzească, să le depășească și să le ignore, hrănește și îmbogățește colectivul. Pentru că trebuie să fim conștienți de diferențele noastre față de ceilalți, pentru ca aceste discrepanțe să se transforme în armonie între indivizi…”
Rămâne de văzut dacă acest exercițiu va fi benefic sau nu. Un lucru este însă cert: va fi, pentru spectatorii care sunt bine inspirați că s-au lăsat cuprinși de plăcerea descoperirii, lăsându-se atrași în lumea unică a Binkăi Zhelyazkova. Abia așteptăm să vedem restul!
Sursa: https://splitscreen-review.fr/2023/03/08/critiques/binka-jeliazkova-eclats-dune-cineaste-revoltee/
FILMOGRAFIE:
1. Zhivotut si teche tiho… aka Viața curge încet… (1957)
2. A byahme mladi aka Am fost tineri (1961)
3. Privarzaniyat balon aka Balonul captiv (1967)
4. Poslednata duma aka Ultimul cuvânt (1973)
5. Baseynat aka Piscina (1977)
6. Golyamoto noshtno kapane aka Marea baie nocturnă (1980)
7. Noshtem po pokrivite aka Pe acoperișuri, noaptea (1988)
8. Lice i opuko aka Partea luminoasă și întunecată a lucrurilor (1990)
9. Nani-na aka Cântec de leagăn (1990)