Viața
E-o altă dimineață-n care viața
Îmi bate la fereastră, surâzând,
Apoi îmi scaldă-n aurul amiezii fața,
Ca până seara să umblu luminând.
În limpedele-ocean cu zburători
Înoată pleoapele mai visătoare ca în ațipire
Și se-odihnesc privind văzduhul fără nori,
Dând versului permis de cârmuire.
Vis etern
Fusul timpului ne toarce
Către toamne, ierni prin veri;
Cât am vrea a ne întoarce
În fostele primăveri !
Templele se ruinează
Prin decade, progresiv;
De visăm, cu mintea trează,
În răstimpul maladiv,
Sădim și creștem speranță
Că-n eterna primăvară,
Vis și templu-n consonanță
Au să fie veșnic, iară.
Doar Tu
Doar Tu cunoști când zâmbetul mă doare,
Sau când mă bucur în necazul meu,
Când plouă-n mine-n zi cu soare,
Sau mi-e senină inima pe drumul greu.
Doar Tu cunoști când simt putere
În slăbiciunea sub diverse forme,
Când neputințele-mi aleargă prin artere,
Iar toate-n jur îmi par diforme.
Doar Tu cunoști tăcerea mea-nvechită,
În care mă scufund adesea, veritabil;
Și știi cum o virtute-mi poate fi ispită,
Sau ura de păcat — triumf realizabil.