Unghiile timpului
Unghiile timpului
cresc câteodată prea lungi
Și se-nfig în carnea trecătorilor
Smulgând nisipul verilor
și fulgii de omăt ai iernilor
Viața…
prăvălie de visuri
unde primul vânzător își mușcă buzele
ca să te convingă că la el,
printre rafturile cu jucării din plastic,
găsești tot ce este mai bun
față de al doilea care n-are nimic
citește și
stă aplecat spre-o icoană
cu două stele în mâini
***
Stația
S-au jucat câteva ierni
Au ascuns ulițe înghețate, garduri oțelite
și două compartimente de tren
în care urcam cu tata
Deseori stăteam la fereastră,
desenam zâmbete pe geamul aburit
și-mi sprijineam cizmulițele roșii de caloriferul mic, așezat la mijloc
Tata privea mereu pe geam
și-l ștergea cu dosul mânecii de la șubă
ca să vadă cât e ceasul din gară
când își dădea seama că și eu am la mână un ceas,
coboram
Urma stația noastră
***
Joacă-te, suflete!
Joacă-te, suflete!
Hai, joacă-te cu Îngerii!
Simți, nu-i așa?!
Cum zvâcnește în sânge iubirea
și miroase a mir și tămâie!
Rostogolește-te!
adună anafura
scăpată pe jos
printre inelele de aur ale cucoanelor
purtătoare de genți
și dă-o celor fără mâini
sau fără picioare
să admire poenile
de la înălțimea porumbeilor în zbor
***
Pogoară-Te, Viule,
Pogoară-Te, Viule,
în viețile nevieți
și aprinde candela
în casele unde-i stinsă lumina
să vadă adormiții că flacăra arzândă
nu-i aceeași cu lumina din lustră
Pune și muzică
Scutură crengile copacilor,
adună frunzele, vântură ploile,
întoarce primăverile
și cheamă porumbeii
să râcâie cu ghearele
în pământul strâns
sub unghiile crescute în ei