Sărbătorirea zilei de Sfântul Valentin își are originea într-o tradiție foarte veche din Roma antică. La romani exista Lupercalia, care reprezenta sărbătorirea fertilității și era ținut pentru a fi onorați zeii romani, Juno și Pan, pe data de 15 februarie. Unul dintre obiceiuri era acela al scrierii unor mesaje de dragoste de către tinerele necăsătorite. Aceste mesaje trebuiau introduse într-o urnă, iar tinerii, pe rând, alegeau câte unul de aici. Conform obiceiului, trebuia să curteze tânăra al cărei mesaj l-au ales. Ziua Sfântului Valentin se numea, cu mult timp în urmă, Ziua Nunții Păsărilor. Se credea că păsările își aleg perechea și încep să se reproducă în ziua de 14 februarie, cea de-a doua săptămînă a celei de-a doua luni.
Ziua Îndrăgostiților (Valentine’s Day) poartă denumirea salvatorului îndrăgostiților, Sfântul Valentin, și este sărbătorită în fiecare an pe data de 14 februarie. Biserica Catolică recunoaște cel puțin trei sfinți diferiți pe nume Valentin, toți fiind martirizați. Unul dintre ei este un martir declarat ca sfânt al creștinilor romano-catolici, care a trăit în secolul III, fiind episcop în Interamna (azi: Terni, Italia). După legendă, el ar fi cununat un păgân cu o creștină, tot el dăruia tinerilor îndrăgostiți flori din grădina lui și vindeca bolnavi. A fost învinuit de „cununare religioasă” a perechilor de îndrăgostiți, în ciuda poruncii împăratului roman Claudiu al II-lea (268-270). Împăratul dorea ca bărbaţii să rămână necăsătoriţi, astfel încât armata sa să fie mai mare. De aceea, Valentin a fost arestat şi apoi ucis la 24 februarie 269 e.n., întrucât a căsătorit în secret oameni cărora le era interzis mariajul.
Conform unei alte legende, a existat un medic Valentin care curăța rănile oamenilor și le vindeca cu rădăcini și ierburi medicinale. Religia se constituia ca parte integrantă a vieții medicului și, deși mulți au fost persecutați, acesta a devenit un creștin. Într-o zi, un paznic al închisorii împărătești din Roma a bătut la ușa lui Valentin, ținându-și fiica oarbă în brațe. L-a rugat pe acesta să o vindece pe fiica sa. A examinat fetița, i-a dat alifie pentru ochi și i-a rugat să se întoarcă pentru mai multe reexaminări. Au trecut mai multe săptămîni, însă ochii fetiței nu s-au vindecat. Auzind cele întâmplate, câțiva soldați romani l-au vizitat pe medic și l-au arestat, distrugându-i medicamentele și condamnându-l pentru credința lui. Știind că va fi executat, Valentin a cerut o coală de hârtie, o pană de scris și cerneală. A scris câteva rânduri de rămas-bun și i-a înmânat biletul paznicului pentru fiica lui oarbă. Fetița a deschis biletul unde se afla următorul mesaj: „De la al tău, Valentin“. În timp ce fetița privea planta care se afla în scrisoare, pentru prima dată în viața ei a văzut mii de culori revărsându-i-se în palmă! S-a produs minunea vindecării ochilor ei.
În 496 e.n., Papa Gelasius I a desemnat ziua de 14 februarie ca fiind Ziua Sfântului Valentin. Sărbătoarea a dispărut din calendarul oficial în 1969, din cauza ambiguitatii datelor referitoare atât la persoana sa, cât si la faptele care au condus la consacrarea lui ca sfânt. În prezent, la 14 februarie, catolicii îi amintesc pe Sfintii Chiril si Metodie. În alte părți ale lumii, ziua Iubirii nu este sărbătorită în aceeași zi. De pildă, în Brazilia, Valentine’s Day este celebrat pe data de 12 iunie, înainte cu o zi de Sfântul Anton, patronul căsătoriei. Nici argentinienii nu sărbătoresc Ziua Îndrăgostiților în februarie, ci în iulie, timp de o săptămână. Este o perioadă în care îndrăgostiții se sărută și primesc dulciuri. În Țara Galilor, Ziua Îndrăgostiților este sărbătorită pe 25 ianuarie, care este numită „ziua San Dwynwen” (tradiție este practicată încă din secolul al XVI-lea). Îndrăgostiții schimbă între ei linguri de lemn unice și frumos lucrate manual. Pe de altă parte, Sărbătorirea Zilei Îndrăgostiților a fost interzisă în Indonezia, Pakistan și Arabia Saudită din cauza convingerilor că această sărbătoare intră în conflict cu cultura islamică.
În secolul al XIV-lea s-a instituit o altă practică: în ziua de 14 februarie fiecare băiat alegea o fată care-i devenea iubită pentm o zi, confonn credinţei populare că împerecherea păsărilor (simbolul primăverii) avea loc în ziua de Sfântul Valentin. Cea mai veche felicitare “valentină” (eng. valentine) cunoscută este un poem scris de Charles, ducele de Orleans, soţiei sale, pe când era închis în Turnul Londrei în urma bătăliei pierdute de la Agincourt. Această felicitare, datată în 1415, se păstrează în British Museum, în Londra. Obiceiul de a scrie “valentine” s-a răspândit, dovadă fiind faptul că mai târziu regele Henric al V-lea a angajat un scriitor, John Lydgate, pentru a compune un poem Caterinei de Valois. Prima referință literară cunoscută îi aparține lui Geoffrey Chaucer:
„For this was on Seynt Valentynes day,
Whan every foul cometh ther to chese his make,
Of every kinde, that men thynke may;
And that so huge a noyse gan they make,
That erthe and see, and tree, and every lake
So ful was, that unnethe was ther space
For me to stonde, so ful was al the place.
And right as Aleyn, in the Pleynt of Kynde,
Devyseth Nature of aray and face,
In swich array men mighten hir ther finde.
This noble emperesse, ful of grace,
Bad every foul to take his owne place,
As they were wont alwey fro yeer to yere,
Seynt Valentynes day, to stonden there.
[….]
Ye knowe wel how, Seynt Valentynes day,
By my statut and through my governaunce,
Ye come for to chese – and flee your way –
Your makes, as I prik yow with plesaunce.
But natheles, my rightful ordenaunce
May I not lete, for al this world to winne,
That he that most is worthy shal beginne.
[…]
`Saynt Valentyn, that art ful hy on-lofte; –
Thus singen smale foules for thy sake –
Now welcom somer, with thy sonne sonne,
That hast this wintres weders over-shake.”
(The Parliament of Fowls de Geoffrey Chaucer, 1381-1382)

În schimb, Dragobetele reprezintă o sărbătoare populară, celebrată de români pe 24 februarie. În galeria de eroi și făpturi mitice românești se află și frumosul „Dragobete”, întruchiparea unei făpturi dragi, mitico-erotice. El intră în seria Zburător, lele, Rusalii sau Sânziene. În credința populară, flăcăii și fetele ies la pădure, la adunat de ghiocei și vreascuri pentru foc, întîlnindu-se cu Dragobetele, echivalentul lui Eros sau Cupidon din mitologia greacă și romană, cînd, din zăpada netopită, fecioarele și nevestele tinere își fac rezerve de apă, cu care se spală pe cap pentru păstrarea frumuseții, cînd se împerechează păsările, gîzele, celelalte viețuitoare, iar mugurii se pregătesc să plesnească pe ramuri. Se prăznuiesc Întîia și a Doua aflare a Capului Sf. Ioan Botezătorul, ziua fiind considerată și „Capul primăverii“.
Este menționată o legendă din comuna Albeni, potrivit căreia „Dragobete Iovan era fiul Babei Dochia”, așadar cu o filiație mitică mult mai veche. Oricum, personajul e un tânăr voinic, frumușel și cumsecade, care inspiră fetelor și femeilor încredere și dragoste curată. Văzut de unii ca un „spirit” minor în galeria mitologică românească, Dragobete e descris, pe la 1909, drept „un flăcău tobleț, care umblă prin păduri după fetele și femeile care au lucrat în acea zi, le prinde și le face de râsul lumii atunci când ele se duc după lemne, flori, bureți”… Pentru a evoca tradiția vechii sărbători a Zburătorilor, de „Dragobete“ gospodinele hrăneau orătăniile cu mâncare erotogenă, iar pentru cele sălbatice aruncau pe acoperiș boabe de mei, orz, grâu și secară, ca să nu se tulbureze împerecherile, cel puțin de „Dragobete”.
La sate (pe unde erau și dealuri, cu atât mai bine!), îmbrăcați de sărbătoare, se strângeau tinerii în cete, grupați pe vârste și sexe. Fetele culegeau florile proaspăt ivite, băieții, lemne pentru focuri, pe care le aprindeau și în jurul cărora se așezau, la glume, pe seama simpatiilor și antipatiilor dintre cei prezenți. Pe la prânz, începea hârjoana, coborau în goană spre sat, fiecare băiat fugărindu-și partenera preferată. Dacă erau doi după aceeași fată, ea se lăsa prinsă de cel pe care îl plăcea. Dacă reușea să o prindă din fugă, băiatul o săruta în văzul lumii, dupa datină, iar fata se socotea logodită cu partenerul de hârjoană1 timp de un an, perioadă în care se verificau sentimentele reciproce. De aici și celebra zicală „Dragobetele sărută fetele!”
Originea tradiţiei de Dragobete stă chiar în natură. „Originea acestei sărbători ar fi în ciclurile naturii, mai ales în lumea păsărilor, aceste vieţuitoare fiind socotite de către strămoşii noştri cele mai apropiate de universul socio-uman. în acest context, nu e deloc o întâmplare faptul că pasărea era considerată una dintre cele mai vechi divinităţi ale naturii şi iubirii. Romanii numeau sărbătoarea Dragobetelui şi Logodiciul Păsărilor. Se spunea că în perioada Dragobetelui acestea se împerechează şi îşi fac cuib, de la păsări obiceiul,fiind preluat şi de către oameni. Se pare că motivaţiile preluării erau mai profunde, din moment ce păsările erau privite ca mesageri ai zeilor, corespondentul cuvântului grecesc pasăre însemnând chiar «mesaj al cerului» sau «prevestire»”. Lingvistul Marcel Lutic consideră proveniența numelui de la cuvintele din slava veche „dragu” și „biti”, care s-ar traduce prin „a fi drag” sau de la cuvintele dacice „trago” – țap și „pede” – picioare, acestea transformându-se, în timp, în drago, respectiv bete.
Liviu Cruceru, într-un articol bine documentat, scrie despre Sfântul Mucenic Valentin al Ortodoxiei, Episcopul Umbriei, prăznuit de Biserica în ziua de 30 iulie. Sfântul Valentin s-a născut în anul 175, la Interamna (Terni de astăzi, în regiunea Umbria din Italia). A fost hirotonit preot de catre Sfântul Felician de Foligno, iar Episcop de Interamna de către Papa Victor I, în anul 197. Acatistul Sfântului Mucenic Valentin poate fi citit integral aici
Remarcabil propovăduitor al Evangheliei, făcător de minuni și vindecător, a fost foarte iubit de către credincioșii sai. El l-a vindecat pe fratele tribunului roman, Frontanus, de o boala foarte grea. Când s-a îmbolnăvit Cherimon, fiul vestitului filosof Craton, acesta, urmând sfatului lui Frontanus, l-a chemat pe Episcopul Valentin la Roma. Cherimon suferea de o boala care îi schimonosea și îi contorsiona cumplit trupul. După ce Sfântul Valentin a petrecut o noapte în rugăciune, Cherimon, complet sănătos, s-a arătat înaintea filosofului Craton, tatăl sau. Atunci s-au botezat Craton și țoață casa acestuia, împreună și cu trei discipoli ai lui.
Sfântul Valentin a fost arestat, torturat și decapitat la Roma, la vârstă de aproape o sută de ani, din ordinul prefectului Placid Furius, în timpul persecuțiilor împăratului Marc Aureliu. Sfântul Valentin a fost ucis în secret, în timpul nopții, pentru a se evita răscoală populației din Terni. Trei dintre discipolii lui Craton, Procul, Efiv și Apolonie, au fost și ei uciși împreună cu Sfântul Valentin, în anul 273. […]
Sursa: https://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-valentin-ortodoxiei-123499.html
În calendarul creștin ortodox figurează mai mulți mucenici care poartă numele Sfântului Valentin, prăznuiți de-a lungul anului: Sfântul Ierarh Mucenic Valentin, sărbătorit pe 30 iulie, Sfinții Mucenici Marcu, Sotirih și Valentin – prăznuiți pe 24 octombrie, Sfânta Muceniță Valentina, căreia i se aduce cinstire în 10 februarie, Sfântul Mucenic Valentin din 16 februarie și cel din 24 aprilie, dar și Sfântul Valentin Preotul sărbătorit la data de 6 iulie. Biserica Ortodoxă nu recunoaşte şi nici nu încurajează aşa-zisa “sărbătoare a îndrăgostiţilor”. De altfel, Sfântul Mucenic Valentineste pomenit pe 24 aprilie şi nu are nicio legătură cu sfântul roman. “Valentine’s Day” este considerată import ieftin şi pretext pentru manifestări deloc creştineşti.
Mulți sunt contrariați de faptul că în această zi nu întâlnesc în Calendarul Ortodox niciun sfânt care să poarte acest nume; întâmplarea face ca nici Calendarul Romano-Catolic să nu-l mai pomenească în această zi. Se observă, deci, că „Valentines Day”, cu tot „marketing-ul” lui americanizant de banalizare, este în România, și nu doar la noi, „sărbătoare” fără sărbătorit. În cele din urmă, chiar dacă multe persoane consideră că Valentine’s Day nu este, din punct de vedere creștin, decât o profanare a memoriei unui martir, iar pe de altă parte se conturează o Zi a îndrăgostiților lipsită de relevanță, cu accente stridente și comerciale, în detrimentul tradiției noastre, orice zi poate constitui o sărbătoare a iubirii adevărate, profunde, care ne înnobilează sufletele și cugetele.