Scop
Nici laude, nici premii, nici favoruri
Nu-mi rătăcesc mintea de la scop,
Dar nici nu las să-mi cânte coruri
De îngeri negri, vărsând amar sirop.
Căci știu ce, cum și pentru ce fac
Câte un pas, cărându-mi daruri
Ce sper să se audă, chiar de tac;
Lumina lor, în stinse faruri,
Să-‘ntoarcă tot ce se mai poate
Spre adevăr curat, nu progresist,
S’-adune suflete ce rătăcesc în gloate,
Să știe c-a murit și-a înviat un Hrist !
Tată
Avem un Tată bun și drept,
Iar bunătatea și dreptatea Sa
Nu pot fi-‘nțelese de cel mai înțelept
Care vreodat’-a fost sau poate exista.
Căci gândurile noastre, cât de-’nalte,
Nu-s și-ale Lui, oricât am spune,
În planurile noastre, ce par să ne exalte,
Cu grijă părintească se opune.
Ne întrebăm de ce atâta încercare,
De ce nu intervine în mod miraculos,
Când viața-n unii parcă moare,
De ce nu e mai implicat Hristos ?
Retorice-ntrebări, de-avocatură…
Rostim, fără să ne mai știm postura.
De fapt, Îl judecăm fără măsură,
Deși ar fi corect să ne închidă gura.
El are altă fire și dreptate, altă unitate –
De timp, de dragoste, compasiune și răbdare.
Dac-ar fi drept ca noi, pentru umanitate,
Ar accepta că Fiul– deplin nevinovat –
Îi moare ?!?
