1. Poetul Eminescu, precum ni se scrie dela Iaşi, e foarte bine căutat in spitalul central Sf. Spiridon de acolo; ori ce primejdie cu piciorul s’a înlăturat; o săptămână doue şi va eşi pe deplin insânătoşat.
(Familia, 6 ianuarie 1885)
2. Familia află din Iași cu poetul Eminescu e forte bine căutat în spitalul Sf.Spiridon de acolo; orice pericol pentru piciorul său e înlăturat; peste uă săptămână sau două dânsul va eși pe deplin însănătoșit.
(Românulu, 10 ianuarie 1885)
3. „Armonia“. Colecţiune de coruri pentru voci bărbătesc redată de „Armonia“, societate pentru răspândirea şi cultivarea musicei naţionale în Bucovina. Cernăuţi, 1 Maiu 1885. Broşura III. Sumar: El R’baa de V. Alexandri, musica de Eus. Mandyceschi. — Doina, doiniţă de V. Alexandri, musica de Is. Vorobchievici. — Serenadă de M. Eminescu, musica de Tudor de Flondor. — Marşul cântăreţilor, musica de C. G. Porumbescu.
(Tribuna Sibiului, 26 mai 1885)
4. Literatură si arte.
Poesiile Iul Eminescu. Cetim in .Drepturile Omului* din Bucuresci, că epuisându-se intâia ediţiune din poesiile lui Mihail Eminescu, s’a început tipărirea ediţiei a Il-a supt ingrijirea dlui T. L. Maiorescu şi a dlui I. L. Carageale. In legătură cu acăsta înregistrăm, că unul din cetitorii noștri se miră, cum nu s’a dat in anul acesta premiul Năsturel Herescu de 12.000 lei de cătră Academie autorului acestor poesii? Pentru că dânsul nu le-a presintat? — respunde tot el întrebând. Dar atunci, (jice tot. acel cetitor, de ce nu le-a presintat cutare membru al Academiei ?
(Familia, 9 iunie 1885)
5. »România Liberă” află că poetul Eminescu, care sufere de unu picioru, se află la Balta-Liman, aproape de Odesa; peste câteva dile, se va întoarce deplinu sănătosu.
(Gazeta Transilvaniei, 28 august 1885)
6. Un act de legitimă persecuțiune literară.
Cetim în un ziar din Bucuresci următoarele scrise sub titlul „Răposatul Macedonschi“:
Aproape de doi ani nu se mai aude vorbindu-se de dl Alexandru A. Macedonschi… Opiniunea publică, în urma actului seu necorect contra lui Eminescu, îl aruncase în fundul negru al dispreţului ei. Zadarnic se încercă el să lupte cu cuvântul. „Literatorul“ căzu sub această lovitură, sau mai bine dispânced pănă când dispăru, pentru a da locul unei alte reviste cu o altă direcţiune cu totul opusă „capului deja uitat al poesiei poporale.“
O scire dată de „Românul“ şi o scrisoare pe care o trimit d-nii Macedonschi şi B. Florescu aceluiaşi care readuce pe tapet numele acestui om.
În lipsă de ceva mai bun, să ne ocupăm de dînsul.
Dl Macedonschi nu era tocmai ântâiul venit în poesie. Fără a fi vultur, era cel puţin o pasere, care în glasul ei avea din când în când note originale. Aşa putem cita poesiile „Formele, Ocnele, Un beneficiu“ şi altele care îl puneau mai sus de poeţii noştri de a doua mână. Ambiţiunea însă şi o lipsă completă de tact literar, lipsa de a-şi pute cumpăni şi menaja puterile, îl facă să cadă pentru totdeauna sub greutatea unei greşeli aproape ireparabile. Dela a fi poet bunişor, pănă la a fi geniu şi încă cap de şcoală, nu e o mică deosebire. Această deosebire nu a vădut-o dînsul. îi trecu prin minte, că este autorul unei şcoale nouă şi încungiurat de toţi băieţaşii, ani trecuţi în uitare ne mai fiind „Literatorul“ ca să le facă cunoscute lumii elucubraţiunile, lăudat, urcat în al şeptelea cer de această ceată de copii, pe care dînsul îi proclama adevăraţi poeţi, pierdu cu totul noţiunea modestiei.
Din acest moment Macedonschi fu pierdut odată cu dînsul pe o mulţime de tineri, n loc ca să le pună scrierile la carantină, revista „Literatorul“ deveni o adevărată adunătură de bucăţi literare de ale „junilor“ care văcjendu-se „publicaţi, lăudaţi chiar, crezură şi ei că cu adevărat sânt poeţi.“
Şi deasupra tuturor stătea încungiurat de o aureolă de carton, ce o fabricase singur, capul pretins al şcoalei sociale, ca un fetiş antic, slujind drept icoană sieşi şi celor ce îl încungiurau. Cei ce nu se închinau fetişului deveniau duşmanii cei mai neîmpăcaţi ai grupului. E de ajuns ca să zici, că dl Macedonschi a greşit în cutare loc, pentru ca să fi trecut în rândul măgarilor, bulgarilor, nebunilor.
Deodată însă totul cădi ca un palat de cărţi de joc.
Un poet de geniu, Eminescu — duşman literar al dlui Macedonschi — fu lovit de o boală crudă, care îi luase mintea, îl înebunise.
Presa română primi această veste cu durere.
Numai „Literatorul“ sub iscălitura d-lui Alex. A. Macedonschi publică o aşa zisa epigramă infamă.
La această lovitură a măgarului din fabulă, presa, care de obiceiu e aşa de moleşită, se sculă ca un singur om să protesteze şi să se indigneze. Opiniunea publică urmă presa şi — lucru rar în România — de pretutindeni, tot ce era literar în ţeară protestă.
Din acest moment dl Macedonschi dădu atunc şi sub pretext, că e persecutat de un public ignorant şi stupid care nu-l recunoscea — istoria oamenilor mari cari lucrează pentru posteritate — plecă din ţeară, ca altă dată Byron din Anglia.
Firesce că dl Macedonschi îşi avea planul. Se dispară pentru un moment, pănă când furtuna va trece, şi apoi, refacându-’şi în uitare şi tăcere o nouă virginitate, să reapară din nou alb şi curat.
Momentul d-sa ’l-a crezut sosit. In locul repausatului „Literatorul“ o altă revistă se pregătesce.
Şi de aceea e şi momentul de a spune cuvântul nostru.
Pentru mine însă dl Macedonschi este mort. Lovitura ce şi-a dat-o singur a fost mortală şi orice va face, nu se va mai pute ridica în picioare. întotdeauna opiniunea publică, cu greoaia ei palmă, îl va reculca în întunerecul în care îl aruncase, când va ridica capul.
Un om când a trecut marginea trecută de fostul Macedonschi, nu mai poate trăi. Pentru literatură Macedonschi e mort, deşi materialmente poate să trăiască. Cariera-i s’a sfîrşit, drumuli s’a închis. Ori ce ar face, la ori ce poartă ar bate, ori ce mână ar voi să strîngă, întotdeauna nu ’i se va ierta că a insultat pe un om bolnav, care nu se putea apăra şi care în vieaţâ ’i-a fost vrăjmaş, şi cu atât mai puternic vrăjmaş cu cât talentul şi dreptatea era cu dînsul.
Pe câmpul de răsboiu rănirea din nou a unui rănit se pedepsesce cu moarte.
Pe câmpul de bătaie al literilor e aceeaşi pedeapsă.
Şi de aceea, când sub condeiul meu va veni numele dlui Macedonschi — deşi foarte rar — voiu scrie răposatul Macedonschi — şi mulţi vor face ca mine.
Şi de acum să aşteptăm nascerea acestui copil postum şi dinainte mort! – Gheorghe Frunză.
(Tribuna Sibiului, 22 august 1885)
7. Poetul Eminescu. „România Liberă“ află : poetul Eminescu, care sufere de un picior, se află la Balta-Liman, aproape de Odesa, preste câteva zide, se va întoarce deplin sănătos.
(Tribuna Sibiului, 28 august 1885)
8. Librăria Socec . Comp. : A eșit de sub tipar : Mihail Eminescu Poesii Ediția II.
(Românulu, 15 octombrie 1885)
***
1. — Dl Mihaiu Eminescu a petrecut zilele trecute in Cernăuţi, la sora sa dna profesorăsă Aglae Drogli, unde poetul a fost salutat de toţi Românii cernăuţeni. —
(Familia, 19 ianuarie 1886)
2. Mâine 27 curent la ora 8 1/2 sera. D. Alexandru Vlăhuță va ține la Ateneu conferința sa, despre poesiile lui Eminescu.
(Universul, 26 februarie 1886)
3. Sănătatea poetului Eminescu merge din ce în ce mai rău. In urma avisului consiliului medicalu şi prin îngrijirea administraţiunei judeţului Iaşi, nenorocitulu poetu a fost transportatu la mănăstirea Neamţu, scrie „Epoca“.
(Gazeta Transilvaniei, 18 noiembrie 1886)
4. Sănătatea poetului Eminescu merge din ce în ce mai rea. În urma avisului unui consiliu medical, și prin îngrijirea administrațiunei județului Iași, nenorocitul poet a fost transportat acum trei file la mănăstirea Neamțu.
(Românulu, 27 noiembrie 1886)
5. S’au numit: * D. Petru Gărcineanu, actual custode la biblioteca centrală din Iași, sub-bibliotecar la acea bibliotecă, în locul d-lui Mihail Eminescu.
(Universul, 28 noiembrie 1886)