1. În urma explicărilor avute cu d-nii P. Carp şi Rosetti, d. G. Vernescu’și-a retras demisiunea. D. D. Laurian a declarat că autorul articolului e d. M. Eminescu. În România Liberă a și apărut o notă care desavuează articolul în chestiune. (Lupta, 15 ianuarie 1889)
2. Piesa în versuri a lui Eminescu, prezentată Teatrului Național, se va pune în repetiție peste două-trei zile. D. C. Nottara va ține rolul de prim amorez din piesă, iar rolul Luisei se va încredința unei debutante. (Universul, 22 ianuarie 1889)
3. Despre Eminescu ni se scrie de la Bucureşci, că după lungi suferinţe fizice şi materiale, adzi, în sfârşit, se află pe deplin sonetos şi orăş se ocupă de literatură. În curând Teatrul Naţional are să represinteze o piesă de dânsul. Pensia viageră de 250 lei pe lună s’a votat mai trecute și de senat cu unanimitate de voturi. Are âncă o mulțime de poesii inedite; e vorba ca să le corecteze şi să le publice. Sperăm, că şi noi vom fi ’n posiția d’a publică câteva din ele. (Familia, 29 ianuarie 1889)
4. „Monitorul Oficial“ de astăzi publică legea prin care se acordă dlui Mihail Eminescuo pensiune viageră de lei 250 pe lună, care se va răspunde din casa statului. (Universul, 4 februarie 1889)
5. Aflăm cu multă părere de reu că poetul Eminescu a fost atins din nou de un acces de alienaţie mentală. (Adevěrul, 6 februarie 1889)
6. Poetul Eminescu. Cetim în „Românul“. De Sâmbătă încă am aflat dureroasa scire, că distinsul nostru poet Mihail Eminescu a fost lovit din nou de boala ei crudă. „Epoca“ şi „L’Indépendance“ spun chiar, că Eminescu a fost internat în casa de sănătate publică a doctorului Şuţu. Deplângem soartea poetului nostru, căci el a fost greu şi crud lovit, şi nu stim dacă se va mai reînsănetoşa. (Tribuna, 9 februarie 1889)
7. O veste îmbucurătoare ne vine, că starea poet este nostru Eminescu s’a mai îmbunătăţit. (Adevěrul, 11 februarie 1889)
8. Eminescu era bolnav! Scirea din nr. penultim al foii noastre, ce ni s’a comunicat dela Bucureșci, că poetul Eminescu s’a vindecat deplin, a produs o viuă bucurie in toate inimile româneșci durere, că atât de iute sântem siliți a întrerupe aceasta bucurie. Stă ce aflăm din »Românul«. De sâmbătă încă am aflat durerosa scire, că distinsul nostru poet Mihail Eminescu a fost lovit din nou de bala-i crudă. »Epoca» şi »L’ Independance« spun chiar, că Eminescu a fost internat în casa de sănătate publică a doctorului Şuţu. Deplângem sorta poetului nostru, căci el a fost crud şi greu lovit şi nu ştim decă se va mai reînsănătoşi. Relativ tot la acest cas trist, nrl cel mai nou al »Românului“ ne spune acestea: »Cu mâhnire aflăm, că pân’acum nu se constată nici o ameliorare în starea sănătăţii poetului nostru Eminescu.» (Familia, 12 februarie 1889)
9. Eminescu. Diarul „Telegraful rom.“ne aduce vestea inbucuratore că starea sănătăţei marelui nostru poet merge mai bine. Medicii dau speranțe descăpare. (Fulgerul, 12 februarie 1889)
10. Poetul Eminescu. Ziarele din Bucuresci ne aducă scriea tristă, că poetulă Michailă Eminescueste oră şl atinsăde alienaţiune mintală, din care causă a fostă internată în casa D-rului Şuţu. (Gazeta Transilvaniei, 12 februarie 1889)
11. Sănetatea poetului Eminescu, merge îmbunătăţindu-se pe fiecare zi. (Adevěrul, 17 februarie 1889)
12. Cu plăcere anunțăm că starea sănatăței poetului nostru Eminescu, merge mai bine. Medicii dau speranțe de scăpare. (Românulu, 22 februarie 1889)
13. * (Poetul Eminescu.) Săracul Eminescu! Mai cjilele trecute doctorii au semnat în stabilimentul d-rului Șuțu actul, prin care se constată din nou incurabila lui nebunie. Și acum se indeletnicesce cu facerea versurilor, scandează latinesce, aplică versurilor române cadența scansiunei latine, spune și povestesce lucruri cu o luciditate estraordinară și care te spăimântă și apoi deodată firul logic al ideei se rupe, mintea i se întunecă, iuțala vorbirei devine amețitore și din când în când un rîs zănatic și lugubru însoțește năsdrăvăniele, în carele cel ce fu Eminescu bate ore întregi câmpii. Te cutremuri în fața unei astfeliu de ruini, scrie „Epoca“. (Telegraful Român, 6 aprilie 1889)
14. Direcţiunea ospiciului Mărcuţa,spune Epoca,a făcut cunoscut parchetului că nu mai poate ţine în căutare pe nenorocitul nostru poet Eminescu, pentru motivul că ospiciul nu poate hrăni decât pe aceia cărora întreţinere e plătită de primăria Capitalei. Primul procuror faţă cu această învitaţiune puţin umanitară a direcţiunei ospiciului de alienaţi, a cerut de la domnii medici Nikita,Alexianu şi Şuţu, să-i prezinte un raport asupra stărei poetului Eminescu. Acest raport a fost depus ieri şi dintr’ânsul se constată că boala crudă care a lovit pe sărmanul bolnav se agravează din zi în zi. În urma celor arătate, d. prim procuror va cere de la primul preşedinte al tribunalului de Ilfov să institue o curatelă asupra bolnavului, adică asupra modestei pensiunide 250lei pe care şi-a acordat-o,— şi încă nu de mult, Camera din ea se va plăti pensiunea la ospiciu. (Lupta, 9 aprilie 1889)
15. Boala D-lui Eminescu, merge agravându-se. Nenorocitul poet va merge la Botoşani, spre a primi acolo îngrijirile familiei sale. (Adevěrul, 23 aprilie 1889)
16. O veste tristă ne vine că starea sănătăţei poetului Eminescu, ar fi îngrijitoare. Dorim cea mai grabnică restabilire nenorocitului poet. (Adevěrul, 20 mai 1889)
17. * (Eminescu pe pat de morte.) Cetim în „Tel. Rom“, din Bucuresci. Aflăm cu cea mai adâncă părere de rău, că eminentul nostru poet Michail Eminescu e pe patul de morte. Nu mai este nici o speranță de scăpare. (Telegraful Român, 20 mai 1889)
18. Medicii ospiciului Mărcuţa, sunt desnădăjduiţi de starea nenorocitului poet, Mihail Eminescu. Cu cea mai adâncă durere înregistrăm această ştire. (Adevěrul, 25 mai 1889)
19. Mihail Eminescu
Un confrate a făcut o vizită la spitalul d-rului Sutzu, ca se se informeze de starea marelui și nenorocitului poet Eminescu. Iată ce ne relatează el:
La spital, suntem introduși în cabinetul dr. Sutzu și, după zece minute, sosește Eminescu, însoțit de supraveghietorul sau. Eminescu ni s’a părut excesiv de slab; obrajii îi sunt afundați și pare și mai slab pentru că i s’a ras barba la spital; ochii îi sunt rătăciți. A schimbat cu noi mai multe vorbe și a început a ne recita din autori grecești și latinești. Nenorocitul poet arătă multă recunoștință doctorului Sutzu, care’l caută. S’a arătat foarte fericit că a primit visita câtorva prieteni, ale căror nume le-a spus. Eminescu se ocupă toată ziua cu scriere de manuscrise fără nici un înțeles; pretinde că sunt traduceri din Homer, din Tacit și din Cicerone.
Marea sa preocupație, peste zi, este și să adune tot ce găsește, funduri de cutii de chibrituri, bucățele de lemn, etc., toate aceste lucruri mici sunt pentru dânsul bani, galbeni; după ce-și umple cu dânsele buzunarele, cere se vadă pe doctor, le numera bucată cu bucată, și i le dă ca răsplată pentru bunele sale îngrijiri. După ce ne mai spuse că citește tote ziarele din București, Eminescu se retrase în curte. Atunci, întrebarăm pe doctor că se gândește de bala lui.
Doctorul Sutzu ne zice că zgomotele alarmante care au circulat asupra sănătății lui Eminescu trebuiesc atribuite unor friguri intermitente de care nenorocitul poet a fost lovit săptămâna trecută. Bola, adaose doctorul, e de altfel forte gravă și chiar incurabilă; e ramolirea completă a crierului; va veni un moment când Eminescu nu va mai cugeta nimic,nu va mai putea vorbi și va cădea într’o prostrația complectă, care-i va lua darul graiului. Atunci nici nu se va mai plimba. Dacă bola își va urma mersul regulat, va mai putea trăi vre-o trei ani; numai un caz accidental ar putea aduce o congestie cerebrală și să-l trăsnească peloc. Dar, zice doctorul sfîrșind, acum starea sănătății sale nu permite în nici un chip să fie teamă de un sfîrșit apropiat.
(Universul, 28 mai 1889)
20. Sănătatea lui Eminescu. Sănătatea poetului Eminescu merge din ce în ce mai rău. E în aşa o stare, că nu mai stie ce face, scrie și ea să scrie, spunând că sunt traduceri din Cicero. Drul Sutzu, în căutarea căruia este, nu dă nici o speranţă de scăpare; din contră spune că e fatal, ca boala să se agraveze mereu. (Tribuna, 31 mai 1889)
21. Azi la ora 4 dimineaţa nenorocitul şi marele poet Eminescu a încetat din viaţă în casa de sănătate a d-lui dr. Şuţu, după crude şi lungi suferinţe. (Lupta, 17 iunie 1889)
22. Iată cateva detalii, culese de la facerea autopsiei cadavrului nefericitului Eminescu. Moartea i-a fost pricinuită dintr’o rană la cap, pe care i-a fäcut’o un alt nenorocit care asvorlea pietre cu o praștie în curtea ospiciului dr. Șuțu. Cinci-sprezece zile a fost bolnav de această rană. Alaltăieri pe la 2 ore, a avut un moment de luciditate, a mâncat și a väzut pe D. dr. Șuțu, reintrând in camera sa, începu a se plânge că’l dor picioarele. Dimineata a tot găsit mort. Creerii sei cântăriră la spitalu Brâncovenesc, atârnau 1,400 gr. Medicii cari erau present, afirmä că în stare normală ei ar fi atârnat mai greu. Azi la orele 5 p. m., va fi înmormântat corpul lui Eminescu cu cheltuiala Statului. Cortegiul funebru va porni de la biserica Sf. Gheorghe cel nou, unde sunt depuse de el rămășițele lui pământești. (Adevěrul, 18 iunie 1889)
23. La autopsia făcută cadavrului lui Eminescu de d-nii Suţu şi Alexianu s’au constatat, după cum spune „Constituţionalul“ următoarele :
Creerii aveau o greutate de 1400 grame, cu toate că erau în stare de îmuiere (ramoliţie). Greutatea aceasta este unică în felul ei, deoarece pe cât ştim creerii marelui poet Schiller în stare normală abia o întreceau cu câteva grame. Emisferul stâng singur cântărea 595 de grame, cel drept 555, fără cerebel. Partea psichică a creerilor eraa proape total ulcerată, în emisferul stâng chiar şi cea psichomotrice, membranele creerilor injectate şi aderente. Circumvoluţiunile mult desvoltate şi adânci. Inima în stare de ipertrofie pasivă cu degenerare grăsoasă a ţesutului muscular; la rădăcina aortei s’a constatat începutul unui proces ateromatos, iar valvulele inimeî erau intacte. Degenenerarea grăsoasă s’a găsit în acelaşi stadiu şi la ţesăturile ficatului,care bine înţeles era puţin ipertrofiat. Splina în stare iperemică şi de degeneraţie. (Lupta, 18 iunie 1889)
24. Înmormântarea poetului Eminescu
Sâmbătă pe la orele 5 1/2 s’a făcut înmormântarea regretatului poet Eminescu. La serviciul divin, care s’a făcut în biserica Sf. Gheorghe, a asistat lume foarte multă. Cităm între alţii pe d-nii M. Kogălniceanu, L. Catargiu, T. Rosetti, T. Maiorescu, G. Lahovary, membru la Curtea de conturi, N. Mandrea de la Casaţie, St. Mihăilescu, secretarul general al ministerului de instrucţiune, colonelul Aigiu şi alte persoane de distincţiune.
Corpul didactic secundar şi primar era reprezentat în mare număr. Ziariştii şi studenţii Universitari aproape toţi câţi se aflau în Bucureşti erau în biserică. Catafalcul era acoperit de cotroane de o frumuseţă rară, depuse de: Presa română, de Academie, de redacţiunea Constituţionalului, de amici, de redacţiunea Naţionalului, de Studenţii Universitari etc. După terminarea serviciului divin, sicriul a fost pus în un car funebru din cele mai simple, şi cortegiul a plecat înspre Universitate. Carul funebru era urmat de d-nii L. Catargiu, Maiorescu, Rosetti, Lahovari precum şi de o mulţime imensă.
În faţa universităţei d-na D. Laurian, cu o voce foarte mişcată, pronunţă un discurs, în numele presei. D-sa arată perderea ireparabilă şi prematură ce suferă ţara prin moartea lui Eminescu. D-na Calmuski, student în litere, rostește în numele camarazilor săi câteva cuvinte de adio Iul Eminescu. În urmă cortegiul s’a îndreptat spre cimitirul Bellu. Acolo, când sicriul a fost depus în mormânt, d-na dr. Neagoe, cu lacrămile în ochi, a zis ultimele cuvinte de adio. Trebue să spunem că nici odată nu s’a văzut la o înmormântare, o asistentă aşa de numeroasă şi de cultă ca acea de Sâmbătă seara. (Lupta, 19 iunie 1889)