Bogdan-Alexandru Hagiu – A noua viață (roman-foileton, IX)

Capitolul 9. Omul

 

– M-am gândit să reproduc pentru astăzi un alt tablou celebru al lui Albertus, anume Judecata de Apoi, dar muierile astea proaste nu au reușit să termine costumul balaurului cu două capete. Și ce copii să țină în dinți când pe aici nu mai sunt copii deloc?! Așa că să ne mulțumim cu acest clovn ce cântă la mandolină. Ai grijă, să cânți o piesă frumoasă!

Muzicantul, îmbrăcat într-un costum jumătate alb – jumătate bleu, cu o scufie caraghioasă cu canafi mari ca niște urechi de măgar, începu să zdrăngăne la o mandolină în formă de inimă uriașă. Măgarul și iepurele amestecau în ulciorul cu licoare magică.

– Ce facem, aprindem lumânările? întrebă Krista.

– Aduceți-l pe Ipsilanti! spuse Grau.

– Chiar este necesar? Nu ai obținut tot ce vrei?

– Nu, Toadere, vă mai trebuie nițică frică! Încă nu aveți suficientă. În clipa aceasta mi-a venit o idee: ia dați-i și lui Frida o cupă. Nu va picta nimic, nu cred că poate, dar poate reușim să o educăm. Tu l-ai anunțat pe rege, fetițo! De fapt, dacă mă gândesc bine…Îmi pare rău că i-am trimis acasă pe Kurt și pe Horst, dat oricum nu s-au dovedit buni de nimic…Dacă mă gândesc bine, vei bea numai tu, Frida.

– Și dacă refuz?

– Atunci te așteaptă beciul de tortură. Sau lumea asta largă…să știi că nu-ți va fi cu mult mai bine decât în beci. Ah, am ajuns să mă hotărăsc în ultimul moment…oare să bea și Toader? Îți mai trebuie ceva frică, băiatule, nu ai destulă?!

– S-ar putea ca Ipsilanti să aibă mai mult curaj ca noi toți la un loc!

– Și atunci de ce și-a lăsat armata de izbeliște?

– Ascultă, Grau…Tu ai trăit măcar o zi ciung? El trăise șapte ani în starea asta!

– Aha…deci asta e…Și cum vede el lumea?

– Nu are încredere în nimeni și nu poate iubi cu adevărat. Are numai dorințe și ambiții. Dar ar fi putut fi vindecat. Mai poate fi, încă!

– Aha…deci asta e…

Alexandru Ipsilanti intră, încadrat de servitorii înarmați. Era spălat, bărbierit proaspăt, și purta uniforma Eteriei.

– Bună dimineața, domnilor! Cu cine am onoarea? Doar pe conte îl cunosc, și pe Toader…

Privirea i se schimbă, începând să se uite agitat de la unul la altul. Părea că ochii negri îi jucau pe obrazul palid independent unul față de celălalt.

– Ce vrei să faci, conte? Ce este butaforia asta?

Toader își scoase ceasul din buzunarul vestei.

– Alexandre, trebuie să-ți spun că vei muri. Sau vei fi ucis!

– Nu-l asculta, generale Ipsilanti! Este un simplu joc. Trebuie să intri sub această masă, aici, în acest spațiu, și să stai liniștit cam o jumătate de oră. Atâta tot! Dacă faci asta, îți voi reda libertatea. Și te vei putea duce în Grecia, să lupți alături de fratele dumitale. Ba chiar voi finanța pentru voi construcția a zece vase de luptă. Hai, doar acesta a fost planul meu de la început. Doar eu l-am convins pe rege să te scoată de la austrieci!

– Nu-l asculta, domnule Ipsilanti! strigă Frida.

– Toader și această domniță au unele probleme, voi avea eu grijă să le rezolv. Dacă vrei, întreabă-i pe ceilalți.

Ipsilanti se aplecă și cercetă dispozitivele de sub masă.

– Ce sunt astea, butelii de Leyda?

– Da, un fel de! Le-am modificat, astfel încât curentul să fie foarte slab.

– Și nu voi simți nimic?

– Doar niște ușoare înțepături în cap, dar suportabile, te asigur!

– A mai intrat un om aici?

– Desigur.

– Și de ce trebuie să intru și eu? Ce rost au toate astea? Animalele astea ce fac? Iepurele și măgarul?

– Este un joc de-al meu. Ascultă, nu-ți place cum cântă bufonul? A învățat o melodie din țara ta!

– Țara mea…țara mea nu e Grecia!

– L-ai văzut vreodată pe Napoleon, generale Ipsilanti? Ai stat vreodată lângă el?

– Monstrul! Cum să stau lângă el, l-am văzut doar cu ocheanul, așezat pe scaunul lui pliant, cu burta revărsată…

– Ai luptat cu Marea Armată. Eu eram alături de regele Maximilian, ca invitați de onoare la intrarea lui Napoleon în piața Parisului. Mulțimea de steaguri, fiecare făcut din mii de fâșii de mătase, astfel încât să semene cu niște păsări uriașe…Husarii cu mustăți răsucite, căști ornamentate de oțel, săbii uriașe, tunici cu fireturi, călări pe cai negri sau albi…Ai vrea să fii acolo, să-l ucizi cu mâna ta pe monstru?

– A murit!

– Păi tocmai asta-i, că a murit de boală, nu de mâna omului. Ai vrea s-o faci tu?

– Se poate?

– Se poate, măcar într-un vis. Pe care-l vei avea dacă binevoiești să stai aici. Și dacă vei bea o cupă din licoarea din ulciorul acela.

– Așa este, spuse Milek.

– Așa este! întări Azat.

– Totul e o nebunie! Luați parte cu toții la ea?! Și tu, Toadere?

Zugravul lăsă capul în jos.

– Să sărim pe ei, Toadere! strigă Frida. Hai și tu, generale! Are o femeie mai mult curaj ca voi?!

Toader privea în continuare în pământ. Ipsilanti cercetă chipurile polonezului și al tătarului.

– Vouă ce v-a promis?

– Haideți, că dacă nu, o fac eu, singură! Măcar dacă mor…

– Vai, dar ce femeie curajoasă am în castel! Îți recomand o cupă din aceea, Frida!

– Nu vreau!

– Ia țineți-o!

Toader se repezi spre cel mai apropiat valet, dar acesta fu mai iute și-l împunse cu vârful halebardei în piept. Nu se ivi însă decât o singură picătură de sânge, care îi pătă cămașa albă.

– Nu te-ai repezit cu prea multă forță, voinicule! Aveai reputația de luptător bun, dar asta-i, ce să-i faci, așa te schimbă viața…

– Eu tot te iubesc, Toadere, dar parcă…

– Parcă ar fi mai bine să bei de bunăvoie din cupa aia, Frida. Hai, că după aceea vei vedea altfel lucrurile. Nu este decât un bătrânel care vrea doar ca anul acesta să nu fie mai rău ca anul trecut. Pe când tu ești o femeie tânără…Hai!

– Nu!

– Atunci, cu forța! Ia aduceți o pâlnie!

În clipa aceea se auzi o bubuitură, o explozie. Apoi încă una. A treia, și mai puternică.

– Ia du-te și vezi ce se întâmplă! Dinspre sud…Sau mai bine merg eu! Voi nu vă mișcați, și nici nu discutați între voi. Cine scoate o vorbă, primește un glonte. De data aceasta nu glumesc…

Grau ieși grăbit, iar peste scurt timp intrară în cameră trei bărbați înarmați cu pistoale, care se alăturară celor deja prezenți. Uitându-se la chipul și ochii celui ce îl amenința cu arma, lui Toader îi fu limpede că nu ar fi ezitat să îl împuște. Căută ochii Fridei, dar aceasta îi evită privirea. Trecură mai multe minute până când Grau reveni. Vorbi din ușă:

– Schimbare de situație, dragilor…

– Da, chiar că schimbare de situație, stimați domni, bubui o voce baritonală din spatele său, și o mână îl împinse ușor de umăr.

Din spatele contelui se ivi un bărbat înalt și destul de vârstnic, dar cu spatele foarte drept.

– Permiteți-mi să mă prezint, pentru cei ce nu mă cunoașteți: colonel Haller, în serviciul regelui. Lăsați pistoalele, băieți, și dați-le oamenilor mei. Frida, regele îți trimite salutări și te ia din acest moment sub protecția lui. Conte Grau, ești arestat!

– Sub ce acuzație?

– Pentru multe acțiuni ce pun în pericol siguranța regatului și a întregii lumi.

– Ha!, ha! Și ce probe aveți?

– Multe, la care se adaugă mărturiile ce le vom consemna chiar acum.

– Mărturiile pe care le veți consemna chiar acum…poftim, începeți!

– Să vină notarul…Așa…

– Îmi cer scuze, dragii mei, domnul colonel dă din câte se vede dovadă de un zel exagerat. Dar asta e bine, doar trebuie să păstrăm Bavaria independentă, să nu ne-o ia austriecii! Deci, ce vi se pare suspect, domnule colonel?

– Totul! În primul rând, ce e cu acești oameni mascați? Ia dați-vă jos măștile!

Honon rămase imediat cu urechile iepurelui în mâini, dar Alfred avu dificultăți în a-și scoate capul de măgar. Și, chiar și așa, mustățile sale roșii parcă luaseră forma botului animalului.

– Să știi că faci o greșeală, domnule colonel. Și Maximilian face, dar mă voi întâlni cu el și îi voi explica…

– Regele nostru nu face greșeli. A cârmuit Bavaria…

– Mă scutești?! Hai, întreabă-i!

– Cu cine să încep…

– Cu mine, zise Toader. Vreau să mă luați și pe mine sub protecție, pentru a putea părăsi liber acest castel.

– Bine, consemnează!

– Cum?! Renunți la culori, Toadere?

– Nicidecum, conte Grau, dar asta e treaba mea! Mai întâi de toate, domnule colonel, permiteți să vă întreb cum de ați ajuns atât de rapid aici? Fără nicio împotrivire, fără a fi reperați de străji…Adică fără ca Grau să aibă timp să închidă câțiva din noi în tainițele sale…? Fără ca…Câți soldați aveți?

– În curte sunt două sute de soldați bine înarmați, și cam tot atâția cercetează chiar acum fiecare colțișor al acestui castel. Grau nu a putut să-și ia nicio măsură deoarece tunurile noastre, model…

– Da, da, tunurile armatei bavareze, ultimul model, ce pot bate la mai mult de doi kilometri, cumpărate din banii mei…

– Banii tăi, Grau?! Ia mai zi o dată! Deci, tunurile noastre moderne au fost postate în vale și reglate astfel încât ghiulele să cadă sub zidurile dinspre sud. Imediat după prima explozie, dintre brazi au ieșit în fața porții soldații mei, care le-au zis străjerilor că dacă nu deschid poarta imediat fac semne cu oglinda tunarilor din vale și castelul va fi nimicit pe loc. Te-am luat ca din oală, conte, nu-i așa?

– Cine râde la urmă râde bine…Să nu regreți, Haller!

– Mai vedem noi…Deci…Dumneavoastră sunteți domnul…?

– Toader Ispas. Zugrav bisericesc, locuiesc în Brașov.

– A, deci în Imperiu!

– Vezi, Haller?! Vezi că ești prost?! Vrei să-ți spun eu mai departe? Este membru al Frăției valahe, și când vor năvăli peste noi, nu vor face nicio deosebire între austrieci și bavarezi. Mai ales că blestematul de Napoleon ne-a amestecat atât de tare. Câți austrieci avem acum în regat?!

– Vorbesc acum cu acest domn, conte Grau! Te rog să nu te amesteci!

– Chiar așa! Am și eu gură. Ne-a invitat aici sub pretext că ne oferă de lucru și ne plătește bine, pe mine și pe aceștia doi…

– Dar că a luptat sub steagul lui Horia știai? Și al lui Ipsilanti, aici de față?

– Nu-l întrerupe, conte!

– Ba, uite că-l întrerup, Haller! Crezi că nu știu că părinții tăi au fost austrieci? Și că tatăl tău a fost husar…

Haller oftă.

– Noi cunoaștem faptul că știi multe despre fiecare dintre noi, conte Grau. Dar asta nu mă va împiedica să-mi fac datoria. Din acest moment, dacă mai scoți un cuvânt, ordon să te scoată afară. Am împuternicirea regelui să iau ce măsuri cred eu de cuviință. Deci…?! se întoarse spre Toader.

– Ajunși aici, eu și acești pictori din Iași, am fost supuși, sub amenințări, torturii de a bea din dospeala aceea din ulcior, și de a picta apoi…ceea ce se vede. În fiecare zi am pictat ce am văzut prin ochii unui animal, care apoi a fost sacrificat și mâncat la cină. Astăzi era rândul omului, al generalului Alexandru Ipsilanti. Totul fiind un ritual menit îndeplinirii unui țel suprem…

– Scopul fiind?

– Nu ne-a spus exact, dar a dat de înțeles că ar fi distrugerea lumii.

Grau începu să râdă.

– Liniște, domnule conte! Așa este? îl întrebă Haller pe Milek.

– Nicidecum! Nu vi se pare o aiureală? Într-adevăr, înainte de a lucra, zilnic, bem câte o cupă dintr-un amestec de ierburi și ciuperci aduse din Lumea Nouă, de pe undeva. Dar o facem de bunăvoie, și asta pentru că ne dă inspirație. Amestecul este preparat de acest indian, și arătă spre Honon. Probabil că Toader a băut prea mult, și i-a luat mințile. Mint, Azat?

– Absolut deloc. Băutura asta dă o stare de toropeală, un fel de beție…Și, așa se pare, starostelui nostru nu-i priește.

Toader îi privea ca pe niște râme.

– Oamenilor ăstora le-a promis marea cu sarea, după obiceiul lui. Voi povesti cât de curând, deocamdată să vedem cine nu este dispus să facă pact cu diavolul…Honon, erau sacrificate animale?

Indianul îl privi cu tristețe.

– Rolul meu s-a terminat demult, omule alb. Înafară de a prepara băutura…Nu, nu a fost ucis niciun animal.

– Haller, înțelege că le-a luat mințile, i-a amenințat..

– Știu, știu…Dar declarațiile sunt declarații! Ar mai fi învinuirea de vrăjitorie. În regatul nostru nu mai ardem demult vrăjitoarele pe rug, dar închisoare pot face. Ce sunt hainele astea, lumânările…? o întrebă pe Krista.

– Nimic din ce spuneți dumneavoastră, domnule colonel. Sunt fantezii de-ale stăpânului…

– Cum, nu mă ajuți, Krista?

– Te-am ajutat destul, Frida, și fără să o meriți întru totul.

– Ce s-a întâmplat, generale Ipsilanti?

– Ce să se întâmple, m-au invitat în această dimineață…în această încăpere…și au rostit vorbe de neînțeles, adică nu am înțeles nimic. Eu m-am săturat să stau în temniță fără niciun motiv!

– Ei, Alexandre, uite de asta ai pierdut…Și vei pierde și deacum încolo…

– Nu mă judeca, Toadere, mai bine rămâneai lângă mine!

Toader dădu din cap a lehamite.

– Dumneata, colonele Haller, nu-i poți face zece corăbii de război! Cred că nici măcar regele Maximilian! Așa că el joacă ca la faraon! Intră carte, bine! Nu, oricum pierdea…Deci, ce facem?! E clar că mint toți, și totuși…Mai rămâne motivul pentru care ați trimis soldații data trecută. V-a spus Frida că Grau ține ostatică o jupâniță din Moldova. De cuvântul Fridei nu vă îndoiți, nu? Sincer să fiu, mă așteptam să veniți, doar ieri a fost zi de târg și Frida nu a coborât în vale. Și nici Krista.

Se lovi cu palma peste frunte.

– Ce faci, Krista? Ai uitat?! Ești sigură că nu mai ai nevoie de mine?

– Foarte sigură, domnișorule Toader! Chiar dacă scapi viu de-aici, nu-ți vei mai găsi niciodată vreun locușor pe lumea asta. Cel mai probabil că vei sfârși într-un spital de lunatici, unde un paznic bețivan va arunca găleți cu apă rece pe tine, iar un tânăr spilcuit va scrie o carte deosebit de interesantă despre picturile tale…Și de tine îmi pare rău, Frida, dar asta este! Mă voi ruga pentru sănătatea voastră. Și pentru sufletele voastre.

– Nici nu știe ce spune!

– Ba știe foarte bine, Toadere, numai că eu mi-am asumat acest destin, zise Frida.

– Adică?! Ce vei face?

– Îmi voi petrece restul vieții într-un loc secret, în care voi fi în siguranță cel puțin atât cât domnește regele Maximilian. Apoi…poate mă va ajuta Dumnezeu!

– Și eu?!

– De tine îmi pare rău, dar sunt mari șanse să ajungi așa cum zice Krista.

– Păi…nu poți pune o vorbă bună pentru mine?

– Nu…nu cred. Și poate că nici nu vreau. Nu ai fost nici prea curajos, și nici prea altruist.

Grau, după obiceiul lui, își freca mâinile.

– Asta e! Mă părăsesc toți, până și Frida. Ce facem, domnule colonel? O căutăm pe Ruxandra, fata boierului Sturza?

– Da, desigur, cred că oamenii mei au găsit-o deja.

Îi făcu semn unui oștean și îi șopti ceva la ureche.

– Va veni îndată.

– Ce liniște! spuse Toader privind pereții. Parcă poți s-o tai cu cuțitul.

Privi chipul palid al lui Alexandru Ipsilanti.

– Adevărul e că pe Tudor din Vladimiri tot oamenii lui Grau l-au omorât. Chiar și Sfânta Alianță, tot el a făcut-o. El te-a arestat, tot el îți va da drumul. Și oamenii vor lupta, și sângele va curge…

Ruxandra păși pragul cu o ținută regală. Purta o rochie roșie de catifea.

– Vă place? Mi-au făcut-o croitoresele de aici, atât de repede, cum nici nu mă așteptam. Ce s-a întâmplat? Ce vor oștenii ăștia?

– S-a întâmplat, Ruxandra, că au venit să-l aresteze pe Grau. Este nevoie și de mărturia ta.

Fata se uită la Milek, iar acesta clătină imperceptibil din cap.

– Mărturia mea?! Pentru ce?

– Nu ai fost răpită din Iași și ținută ostatică în acest castel?

– Nu! Ce te-a apucat, Toadere?

Grau își plesni palmele.

– Așa, fata tatii! Acum…

– Conte, ți-am interzis să vorbești, să influențezi…

– Termină cu prostiile, Haller! Vezi și tu că nu ai decât cuvântul Fridei, iscoada voastră, și a zugravului ăstuia care, după cum se vede, nu e în toate mințile. Ai consemnat ce a spus, da, scribule? Orice medic își va da seama că…

Frida făcu câțiva pași spre Ruxandra.

– Cum poți face asta?! Chiar nu ai frică de Dumnezeu?!

– Taci, jigărito, că ai noroc că trăiești în țara asta. În Moldova aș pune să te biciuiască, să-ți bată urechea în cuie de poarta bisericii, ba chiar poate te-ai alege cu nițel plumb topit turnat pe gură! Și nu se știe dacă nu mă întorc acolo și nu trimit după tine! Asta pentru că probabil nu mă voi mai mărita cu Toader, nu-i așa, conte Grau?

– Păi, după cum merg lucrurile, nu, nu prea cred…

– Atunci, cu…cu Milek?

– Cu el am alte planuri…Ba…mai vedem…

– Ascultă, domnule Haller, parcă așa ți s-a spus, nu?, câtă putere ți-a dat regele Bavariei?

Pentru prima dată, Toader îl vedea pe Grau frângându-și mâinile.

– Nu…

– Aproape nelimitată, domniță. Contele Grau reprezintă un pericol prea mare pentru…

– Ai putea să ne asiguri o protecție permanentă, tot restul vieții noastre, mie și lui Toader, la conacul tatălui meu, în Iași? Adică soldați înarmați care să păzească tot, până la o distanță la care să nu bată nici măcar tunurile astea ale voastre?

– Da, cel puțin cât domnește regele Maximilian, după aceea, mai vedem…

– Bun, după aceea poate nici nu va mai fi lumea asta…Cine scrie? Tu? Ia și scrie!

Și Toader o auzi pe Ruxandra dictând cu grijă, alegându-și cuvintele…Povesti toate întâmplările, tot ce s-a discutat, de când a fost răpită din Iași, din fața Mitropoliei, ziua în amiaza mare, și până…

– …până în acest moment, și sper că nu am uitat nimic.

– Ia dă să văd!

Haller smulse hârtiile din mâinile notarului și începu să le parcurgă lacom.

– Este suficient. La un loc cu declarațiile Fridei și ale lui Toader, este suficient ca să nu mai vezi lumina zilei, Grau! Nici în roșu, nici în albastru, nici în mai știu eu ce culori!

Grau, care se așezase pe sofa, îi răspunse calm:

– Adică să nu mai pot părăsi acest castel, iar vizitele să-mi fie strict controlate. Foarte strict, n-am ce zice! – și îl pufni râsul. Știu mai bine ca tine legile, Haller, pentru simplul motiv că eu le fac.

Ruxandra îl luă de braț pe Toader.

– Putem pleca chiar acum? Câți soldați ne dați, domnule colonel, să ne însoțească până la Iași?

– Da. Să vedem, mai întâi veți merge la Munich, pentru aprovizionare, apoi…o sută de husari vă dau! Bine, mai trebuie semnate niște hârtii, dar asta se rezolvă…

– Ruxandra, ai grijă că îl bănuiesc pe tatăl tău că ar fi omul lui Grau, zise Toader netezindu-și hainele.

– Nu contează câtuși de puțin. Dacă chiar este așa, am eu grijă să-i vină mințile la cap!

Haller își așeză palmele pe epoleții lui Ipsilanti și îl privi în ochi.

– Domnule general, regele meu vrea să mergeți înapoi la austrieci. Împăratul a promis că veți fi eliberat în cel mai scurt timp. A fost o greșeală, Imperiul Otoman nu face parte din Sfânta Alianță.

– Am de ales?

– Nu. Veniți cu noi!

– Dar cu noi ce veți face? întrebă polonezul. Putem rămâne musafirii domnului conte? În definitiv, nu s-a dat o sentință, și presupun că va avea parte de un proces corect. Mărturia mea va fi contrarie, și a lui Azat la fel. Așa-i, tătare? Doar trebuie ascultată și partea cealaltă, nu?

– Așa, copiii mei! Să știți că nu voi uita niciodată asta!

Toader desprinse cu blândețe mâna Ruxandrei de pe brațul său și se îndreptă spre Honon, dar acesta se duse la cămin și începu să scormonească cu vătraiul.

– Vrei să-ți aprinzi pipa, omule alb? Stai, să-ți caut un cărbune bun! Mic, dar bine aprins…Bineînțeles, dacă mă lasă stăpânul. Pentru că l-ai cam supărat…

– Stai liniștit, Honon, că n-am nimic cu tine…De fapt, eu vă iubesc pe toți, chiar și pe cei ce mă huliți…Dacă mă gândesc bine, vă pot invita la masă, se apropie ora prânzului…

– Nu-i nevoie…

– Toader, nu te merită, e prea vulgară pentru tine!

– Asta e viața, Frida, și trebuie să o luăm așa cum e!

 

CV literar:

Bogdan-Alexandru Hagiu, medic și conferențiar universitar la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, autor a 48 de cărți științifice și cursuri universitare. Dintre creațiile literare vizibile online:

 1. Biserica de lemn, roman, Editura Sedcom Libris, 2018, https://www.librarie.net/p/311073/biserica-de-lemn;

2. Șarpele de aramă, roman, Editura Sedcom Libris, 2020, https://portokal.ro/sarpele-de-arama-bogdan-alexandru-hagiu-editura-sedcom-libris.html;

3. Pan-demon 2020 și Covid-19. O carte-document despre Primăvara anului 2020 (capitol), Editura Sedcom Libris, ISBN 9789736705762, https://www.librarie.net/p/385063/pan-demon-2020-si-covid-19-o-carte-document-despre-primavara-anului-2020;

4. Apa vie, roman, Editura Sedcom Libris, 2021, https://portokal.ro/apa-vie-bogdan-alexandru-hagiu-editura-sedcom-libris.html;

5. Umbrele, roman, Editura PIM, 2020, https://carturesti.ro/carte/umbrele-1355205191, republicat în foileton în revista Regal Literar, 2023, https://regal-literar.ro/tag/umbrele/;

6. A noua viață, roman, Editura PIM, 2021, https://carturesti.ro/altele/hagiu-vlad-alexandru-o-noua-viata-1273122562;

7. Umbra zidită, nuvelă, revista Contrast literar, 2021, https://en.calameo.com/books/0038217900d8b1dbd5190, + nr. următor;

8. Prin ochii șarpelui, roman publicat în foileton (în derulare) în revista Contrast literar: no 2(4)/2022 – no 7/2023, https://en.calameo.com/books/003821790bb93a50bba23 + nr. următoare;

9. Cei rămași, roman, Editura PIM, Iași, 2020, republicat în foileton în revista Regal Literar, 2023, https://regal-literar.ro/tag/cei-ramasi/;

10. Mai trăiesc o viață-n ochii tăi, schiță, în revista Regal Literar, 2023, https://regal-literar.ro/2023/06/15/bogdan-alexandru-hagiu-mai-traiesc-o-viata-n-ochii-tai/;

11. Ceasul este ora unu, schiță, în revista Ofrandă literară, 1-2, 2023, pp. 100-102, https://www.calameo.com/books/0065503423fe326448dea;

12. Turnul trâmbițașului, schiță, în revista Ofrandă literară, 3-4, 2023, p. 72, https://www.calameo.com/books/0065503422df82998b14e;

13. Cavoul, schiță, în revista Convorbiri literare, Iași, 2023, p. 65, https://www.convorbiri-literare.ro/_files/ugd/6ef4f1_756db18aaed0435095bfcc91d2ce98b0.pdf.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *