Prof. dr. Cornel Mărculescu
După tradiție şi puținele însemnări existente, Biserica Albă din Târgovişte, se pare că fost zidită de boierii Dăneşti, la începutul secolului al XVI-lea în timpul domniei lui Radu cel Mare (1495-1508), biserica având strânse legături cu fortificațiile cetății. Din temelie, lăcașul de cult se numea Mănăstirea Bolnița, chinovie a Mitropoliei Argeşului, în mănăstire existând, se pare, primul spital din Târgovişte.
Multă vreme Biserica Albă a fost datată după crucea de piatră existentă în imediata sa apropiere şi care este un monument memorial din anul 1653. Săpăturile arheologice au demonstrat că biserica a fost construită în secolul al XVI-lea, cu mult înaintea monumentului adăugat ulterior, datat 1653 din timpul lui Matei Basarab, crucea de piatră fiind amplasată astăzi între biserică şi clopotniță. Într-un document din 1632, este amintit popa Tănase de la Biserica Albă, care însă era situată în Mahalaua Zlătari, deci neavând nicio legătură cu Biserica Albă zisă Județeasa.
În anul 1595, când turcii atacă şi pârjolesc cetatea Targoviştei, Biserica este şi ea devastată, flăcările mistuind-o până la brâul de sub streaşină, rămânând în această stare până în 1776, când, un descendent al Dăneştilor, pe nume Radu cel Județ împreună cu soția sa Mihalcea o repară şi o redă cultului cu numele de Biserica Județeasă sau Județeană, unde cei aleşi să conducă treburile județului depuneau jurământul (ctitorul Radu Județul a decedat în 1785 fiind înmormântat în biserică). În anul 1871 ajunsese o ruină, fiind reparată de către preotul Anghel duhovnicul şi soția sa Maria Presbitera, de Hagi Costachi şi soția sa Ecaterina Hagica şi cu ajutorul unora din mahalagii şi a altor voitori, aşa cum este scris în pisanie, când i-au fost refăcute şi turlele. Cu acest prilej, i s-a adăugat o mică construcţie, adosată faţadei de vest, şi turlele care s-au păstrat până astăzi. Începând din 1871, biserica poartă numele de BISERICA ALBĂ, deoarece fiind tencuită, văruită şi o parte pictată, pentru orientarea credincioșilor, se putea face deosebirea de o altă biserică ce se afla la cca. 300-400 m de aceasta, care nu era tencuită, ci de roşu, ctitorie a lui Radu sin Tabacu- după unii, iar după alții a lui Coadă Vornicul.
Biserica Albă face parte din categoria bisericilor – sală, cu navă unică, de plan dreptunghiular, caracterizate prin lipsa absidelor laterale. Planul bisericii – de dimensiuni mici, măsoară 20 m în lungime şi 7 m în înălţime. La Est se află absida altarului, semicirculară în interior şi poligonală în exterior. În partea de Vest se află un pridvor, iniţial deschis şi mărginit lateral de arcade, iar la 1871 i s-a adăugat o mică construcţie de scânduri pentru a proteja intrarea în cele două turle din care una era deasupra pridvorului şi cealaltă spre naos. Acestea au fost refăcute din scânduri îmbrăcate cu tablă. Pridvorul este boltit cu semicilindru transversal.
Pronaosul Bisericii Albe este acoperit cu o calotă ce se sprijină pe două arce semi cilindrice adoptate zidurilor laterale. Iniţial avea în partea superioară o turlă din zidărie. Naosul este boltit semicilindric, comunicând cu pronaosul printr-o deschidere largă rezultată din desfiinţarea unui zid plin. Luminarea se face prin două ferestre aflate în zidurile dintre Nord şi Sud. Altarul bisericii este despărţit de naos printr-un iconostas, adăugat în secolul al XIX-lea care se adorsează unui arc semicilindric, boltit cu o semicalotă. Altarul este luminat de o fereastră în ax, a doua fereastră mai mică se află în dreptul nişei proscomidiarului.
În perioada interbelică, datarea Bisericii Albe nu era sigură, astfel că istoricul Virgil Drăghiceanu (1879-1964) în lucrarea sa ce analizează monumentele judeţului Dâmboviţa atrăgea atenţia asupra pisaniei bisericii încastrată deasupra intrării în pridvor, aceasta conţinea inscripţia unui Mircea Vodă, care era îngropat în biserica Sfânta Paraschiva, zidită pe locul unde astăzi este Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu. Între anii 1930-1932, sub păstorirea lungă a preotului Dinu Iordache (1930-1974), biserica a fost învelită cu tablă galvanizată şi a fost executată pictura interioară de către Pavel Alexeevici Piscariov cu fiica lui Ana, iar în anul 1937 a fost ridicată clopotnița, având amenajată la parter capela, la etaj Arhiva şi biblioteca, iar sus clopotele.
Crucea din piatră amplasată în interiorul curții parohiale a Bisericii Alba din Târgoviște, sau cum era cunoscută odinioară a fi „mahalaua județului”, ori „Biserica ce se zice județeasă”, a fost ridicată în anul 1653, comanditată în timpul domniei lui Matei Basarsab (1632-1654). Aceasta are o anumită însemnătate pentru orașul Târgoviște, deoarece se considera că avea menționate privilegiile acordate orașului, cu scopul de a se realiza o paralelă cu orașul Câmpulung. Iată textul înscris pe cruce: „Întru numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt și întru ajutorul sfântului hram sfintei Uspenii și în zilele lui Io Matei voievod truditu-m-am eu rubu lui Dumnezeu Radu (iz)bașa i Rada soția , Andrei, Mihaiu, Negoi, Oprea, Voia(?), Paraschiva, Voicu Nicula, Tatul”. Pe latura de sud a crucii sunt înscrise „Radul Maria, Anghel, odihnesc oasele pristăvitului Voicu m(ese)ța marte 2 vă leat 7161(1653)”.
În decursul timpului, crucile din piatră au avut și funcții utilitare, fiind folosite ca punct de referință în orientare și hotărnicii, sau pentru ctitorirea unor biserici, intrând în toponimia locului. Fiind situate de obicei pe marginea drumurilor, ele marchează și astăzi vechile drumuri comerciale dispărute.
Bibliografie:
-Virgil Drăghiceanu, Călăuza monumentelor istorice din judeţul Dâmboviţa (Raport extras din Expunerea situaţiunii judeţului Dâmboviţa pe 1907), Tipografia, Librăria şi Legătoria de Cărţi Viitorul, Târgovişte, 1907. Raportul din 1907 a fost republicat în anul 2004 sub forma unei lucrări noi intitulată Virgil Drăghiceanu, Restituiri istorice, ediţie îngrijită de Alexandrina Andronescu şi Mihai Oproiu, Editura Pildner & Pildner, Târgovişte, 2004;
-Nicolae Iorga, România cum era până la 1918, vol. I, România Munteană, Bucureşti, 1939;
-George D. Florescu, Un sfetnic al lui Matei Basarab, ginere al lui Mihai Viteazul, în „Revista Istorică Română”, vol. XI-XII, București, 1941-1942;
-Nicolae Stoicescu, Cristian Moisescu, Târgoviștea și monumentele sale, Editura Litera, București, 1976;
-Ion Ghe. Ceaușu, Istoricul Bisericii Albă din Târgoviște, Editată de Parohia Alba, Târgoviște, 2000;
-Mihai Oproiu, Mihai Ștefan Radu, Alexandra Ioana Oproiu, Cultura târgovișteană între mijlocul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XX-lea, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2023.