Ipostaziat de filosoful Constantin Noica drept „omul deplin al culturii române”, gazetarul, Poetul și savantul Mihail Eminescu au confirmat la nivelul istoriei naționale și mondiale. Universalitatea operei poetice a lui Mihai Eminescu a fost recunoscută de mai multe ori la nivel internațional: mai întâi anul 1989 a fost declarat, de UNESCO, “Anul internațional Eminescu”. Prima medalie închinată lui Eminescu a fost bătută chiar în anul morţii sale. Pe medalie este inscripţionat MICHAIL EMINESCU 1849 1889. Anul naşterii este cel trecut în registrul Junimii.
Surprinzător, Uniunea Sovietică a emis în același an o monedă omagială cu portretul lui Eminescu, având valoarea nominală de o rublă. Moneda e rară și puțin cunoscută în România. Rubla Eminescu a fost pusă în circulație în URSS, pe 26 decembrie 1989 (în prima zi după execuția lui Ceaușescu). A fost bătută la monetăria din Leningrad (azi Sankt-Petersburg), iar tirajul a fost de 2 milioane de monede, dintre care 200.000 de o calitate specială. Chipul Poetului avea ca model imagologic fotografia acestuia din 1869, realizată de către J. Thomas din Praga, când Mihail Eminescu se afla în Piața Sf. Wenceslas din Praga. Designerul monedei a fost A.V. Baklanov, iar gravor, L.S. Kamshilov. Moneda are un diametru de 31 de milimetri, o greutate (masă) de 12,8 grame, are grosimea de 2,3 milimetri și este realizată din cupru-zinc-nichel, având marginea netedă. O altă bornă confirmată la nivel mondial este poemul „Luceafărul” care a intrat, în 2009, în World Record Academy (WRA), cu cele 98 de strofe drept cel mai lung poem de dragoste.
Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinţa din 25 ianuarie 1902. De asemenea, ignorat în timpul monarhiei, Eminescu a fost ales, post-mortem, la 28 octombrie 1948, membru al Academiei Române, după 60 de ani de la uciderea sa. Și ce rostire mai frumoasă decât această declarație de iubire și admirație, în anii înfrigurați ai tiraniilor ce aveau să urmeze!
„Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru și cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele și cerul românesc. El este într-un anumit fel, întruparea însăși a acestui cer și a acestui pământ, cu toate frumusețile, durerile și nădejdile crescute din ele. Noi, cei de aici, rupți de pământ și de neam regăsim în el tot ce-am lăsat în urmă, de la văzduhul munților noștri și de la melancolia mării noastre, până la cerul nopții românești și teiul înflorit al copilăriilor noastre. Recitindu-l pe Eminescu, ne reîntoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă. Întreg Universul nostru îl avem în aceste zeci de pagini, pe care o mână harnică le-a tipărit și le împarte astăzi în cele patru colțuri ale lumii peste tot unde ne-a împrăștiat pribegia. Păstrați-le bine; este tot ce ne-a rămas neîntinat din apele, din cerul și din pământul nostru românesc.” (Mircea Eliade, Paris, septembrie 1949)
Recent, în noul mileniu, Camera Deputaţilor a adoptat, la 16 noiembrie 2010, un proiect de lege prin care ziua de naştere a lui Mihail Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale, actul normativ întrunind 175 de voturi favorabile, unul împotrivă şi două abţineri. Proiectul a fost iniţiat de 50 de deputaţi şi senatori PSD, în frunte cu Victor Socaciu, şi de liberalul Mircea Diaconu, care a semnat această iniţiativă.
Mihail Eminescu a lansat în publicistica sa teoria „statului organic”, preluată de marele economist român Mihail Manoilescu în lucrarea „Noua teorie a protecţionismului şi schimbului internaţional”. Această lucrare, tradusă în 1932, în limba portugheză, a fost adoptată, în anii 1970, ca program economic în Brazilia. „Vreau să mulţumesc României şi în special domnului Eminescu, datorită căruia Brazilia a avut cea mai mare dezvoltare economică din lume“. (José Jeronimo Moscardo de Souza, ambasadorul Braziliei la București, 2003)
În școală și în studii de specialitate dedicate Poetului Mihail Eminescu s-au făcut adesea trimiteri la lumile pe care el le descrie cu atâta acuitate, in formă și în expresie: în “Luceafărul”, de exemplu, avem conservarea energiei (“Din sânul veşnicului ieri,/ Trăieşte azi ce moare/ Un soare de s-ar stinge-n cer/ Se-aprinde iarăşi soare”), apoi găurile negre: “Căci unde-ajunge nu-i hotar,/ Nici ochi spre a cunoaşte,/ Şi vremea-ncearcă în zadar,/ Din goluri a se naşte”. În poemul “La steaua”, Eminescu intuieşte Teoria Relativităţii, pe care Albert Einstein abia câteva decenii mai târziu o va defini. “La steaua care-a răsărit/ E-o cale-atât de lungă,/ Că mii de ani i-au trebuit/ Luminii să ne-ajungă./ Poate demult s-a stins în drum/ În depărtări albastre,/ Iar raza ei abia acum/ Luci vederii noastre”. În sens contrar, fizicianul Cristian Presură afirma că în aceste versuri este vorba, de fapt, despre viteza finită a luminii, teorie cunoscută şi măsurată cu 150 de ani înaintea lui Eminescu, de fizicianul danez Ole Romer!
Un lucru inedit și puțin știut este acela că NASA a numit cu numele lui Eminescu un crater cu un diametru de 125 de kilometri de pe planeta Mercur. De asemenea, în catalogul planetelor mici („Minor Planet Names-alphabetical list) printre cele 233.943 de planete din Univers care poartă un nume, la poziția 9495 se află și Planeta Eminescu, data oficială fiind 26 martie 1971. 9495 Eminescu este un asteroid descoperit, în 1971, la Observatorul Palomar, California. Diametrul asteroidului constituie circa 6 km. Se poate apropia la 140 milioane km de Pământ.
În aprilie 2008, misiunea spațială Messenger a fotografiat un crater de pe Mercur (planeta aflată la cea mai mică distanţă de Soare), care a primit numele de Eminescu, în onoarea poetului național al României. Este dintre cele mai noi cratere formate pe suprafața planetei Mercur. În urma exploziei prin care a fost format craterul Eminescu, materialele expulzate din crater au format în jurul acestuia un lanț secundar de cratere poziționate circular, ca un inel de creste. Interesantă este și localizarea geografică a acestui crater, la nord de ecuatorul mercurian, exact la întrepătrunderea zi-noapte. Cercetările au fost prezentate de către specialiştii NASA la cea de a 41-a întâlnire “Lunar and Planetary Science Conference”, din 2010. Echipa Messenger a fost, de altfel, cea care a propus acest nume la International Astronomical Union (IAU) – singurul organism abilitat să oficializeze denumirile corpurilor cereşti.
Dna Magda Stavinschi, astronom și fost director al Institutului de Astronomie al Academiei Române (1990-2005), a afirmat: “E bine că el are un nume undeva, chiar şi pe Mercur, cu toate că l-aş fi vrut mai degrabă asociat cu planeta Venus. Dar ştiţi ce e curios? – şi am spus-o şi astă-vară, când a avut loc tranzitul planetei Venus prin faţa Soarelui – pe Eminescu şi pe Ştefan Micle îi leagă nu doar Veronica Micle, ci şi… Luceafărul. Pe 9 decembrie 1874, tranzitul planetei Venus a fost observat pentru prima dată de către profesorul Ştefan Micle şi de Neculai Culianu, bunicul lui Ioan Petru Culianu. E… coincidenţa coincidenţelor!”. (https://simonalazar.wordpress.com/2014/01/09/nasa-si-eminescu/#more-601).
Alte nume din istoria României au fost imortalizate de oamenii de știință din care, fără îndoială, fac parte cercetători români: pe Marte avem craterele Iazu (2006) şi Batoş (1976) – numele a două localităţi româneşti – şi Valea Rhabon (1988) – Rhabon fiind numele antic al râului Jiu. Pe Lună: Montes Carpatus (1961). Pe Venus: patera Darclée (2006) – soprana Hariclea Darclée, craterul Văcărescu (1994) – poeta Elena Văcărescu, precum şi câteva nume proprii româneşti: craterele Esterica (2003), Zina (1985), Veta (1997), Natalia (1985) şi Irinuca (1997).
Redau mai jos, in extenso, în traducere inedită cele două documente care marchează recunoașterea anului Eminescu, respectiv titulatura craterului Eminescu în domeniul astronomiei, ambele momente reparând nedreptățile și unoeri acuzele aduse în ultimii ani Poetului nepereche.
La 15 iunie 1989 se împlinesc 100 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu (1850-1889), „poetul național al românilor” și unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii. Cei mai diverși critici literari sunt de acord în a-l considera pe Eminescu drept ‘uomo universale’.
Studiile superioare la Viena și Berlin și cunoașterea principalelor limbi europene (inclusiv unele cunoștințe de sanscrită) i-au permis lui Eminescu să aibă acces nu numai la culturile romanice și anglo-germanice (sursele sale de influență recunoscute fiind Horațiu, Shakespeare și Goethe în literatură, respectiv Platon și Kant în filosofie), ci și la culturile transeuropene, în special la spiritualitatea indiană antică. S-a numărat printre cei mai competenți gânditori ai vremii sale în teoria științifică; la fel și în economia politică, etnologie, antropologie, istorie și științe politice, și a avut o viziune militantă a unei lumi a națiunilor care se dezvoltă pe deplin și independent în conviețuire pașnică.
Ca scriitor, rolul național și universal de bază al lui Eminescu este foarte asemănător cu cel al lui Edgar Allan Poe și Charles Baudelaire. Toți trei au făcut distincția, cu o luciditate pătrunzătoare, între succesele și eșecurile romantismului, între mizeria și potențialul său bogat și durabil, și au adoptat o abordare estetică care a rămas în afara romantismului, anticipând astfel toate tendințele ulterioare și stilurile „moderne” ale poeziei europene și transeuropene. Întrucât au scris în limbi de largă circulație, Poe și Baudelaire au fost recunoscuți de mult timp ca scriitori ce și-au depășit epoca. Eminescu, pe de altă parte, scriind într-o limbă de acces atât de restrâns ca româna, este cunoscut – și recunoscut – ca precursor al lirismului modern universal doar de către specialiștii și reprezentanții de seamă ai culturilor străine care cunosc limba română sau care au citit întâmplător traduceri reușite ale poeziei sale. După cel de-al Doilea Război Mondial, semnificația universală a poeziei lui Eminescu a putut fi sesizată sau dedusă chiar din titlul monumentalei monografii scrise de specialista italiană în literatură comparată Rosa del Conte: Mihai Eminescu o dell’Assoluto (Modena, 1961). Motivul acestui titlu este evident pe tot parcursul monografiei: „În esență, Eminescu a dat expresie ritmului fundamental al întregii creații: fluiditate și durată, opacitate și transparență, viață și moarte”. Criticul literar francez Alain Guillermou, în monografia sa intitulată La genèse intérieure des poésies d’Eminescu (Paris, 1963), spune că, în opinia sa, „miracolul eminescian” (și există un „miracol eminescian”, așa cum există un „miracol istoric al poporului român”) „constă în certitudinea extinsă la infinit pe care se pot baza cercetătorii: dacă își acordă atenția operei înseși și o examinează cu atenție, respect și dragoste, nu vor risca niciodată să-i epuizeze resursele”.
Punctul esențial este că și cititorii obișnuiți sunt scutiți de riscul de a „epuiza resursele” operei lui Eminescu în ansamblul ei. Pe măsură ce fiecare epocă ajunge la un punct de cotitură, cu schimbări inerente de perspectivă, de gust sau chiar de „modă”, un aspect al operei lui Eminescu este invocat în încercarea de a garanta legitimitatea schimbărilor și inovațiilor care au apărut. În România, dar și pentru străinii care îl pot citi în original sau în traduceri bune, Eminescu este incomparabil mai „actual” astăzi decât atunci când își scria și publica operele. În fiecare an, editurile românești publică ediții de popularizare impresionante. A apărut cel de-al 14-lea volum al edițiilor academice in folio ale Operelor și restul, care sunt gata de tipar, vor fi publicate până anul viitor, la aniversarea morții poetului. În străinătate, începând cu ultimii ani de viață, poezia lui Eminescu a fost tradusă în peste 30 de limbi, din limbi larg cunoscute, inclusiv în latină. Cititorii din străinătate sau criticii literari care nu cunosc limba română își pot face o idee despre poezia lui Eminescu din selecția Mihai Eminescu, Poezii – I (Poezii-Poesies- Gedichte-Stihi-Poesii), București, Editura Albatros, 1971. Ca în cazul tuturor traducerilor, cele din cadrul selecției nu reușesc decât într-o măsură foarte variată să scape de soarta „traduttore, tradittore”!
Dar acest lucru nu face decât să confirme ideea simplă și clară că universalitatea unui scriitor este înainte de toate un dat; ea nu este neapărat rezultatul unei circulații largi și bine mediatizate a operelor sale, deoarece această difuzare va depinde de tot felul de circumstanțe aleatorii.”
(Paris, 8 aprilie 1988)
„Săptămâna trecută, echipa MESSENGER a descoperit că craterul de impact care se vede în mijlocul acestei imagini cu camera de unghi îngust (NAC) a fost numit oficial Eminescu. Craterul a fost numit în onoarea lui Mihai Eminescu, un poet desăvârșit și important, care este în continuare considerat poetul național al României. Echipa MESSENGER a propus acest nume Uniunii Astronomice Internaționale (IAU), autoritatea care numește oficial caracteristicile de suprafață ale corpurilor planetare.
Craterul Eminescu are un diametru de 125 de kilometri (78 de mile) și poate fi văzut chiar în partea de sus a imaginii publicate anterior în data de 30 ianuarie 2008 (PIA10384). Imaginea prezentată aici a fost obținută de Sistemul Dual de Imagistică a lui Mercur (MDIS) în data de 14 ianuarie 2008 și arată o porțiune din suprafața planetei Mercur care nu a fost văzută de navele spațiale înainte de istoricul survol al lui MESSENGER. Eminescu este un crater deosebit de interesant din mai multe motive. Eminescu s-a format mai devreme decât majoritatea craterelor de pe Mercur, pe motiv că există foarte puține cratere ulterioare suprapuse peste el. În plus, lanțuri impresionante de cratere secundare, formate de materialul ejectat de explozia de impact care a format craterul, radiază departe de Eminescu. Vârfurile centrale din interiorul craterului sunt dispuse într-un model circular; geologii numesc acest lucru „inel de vârfuri”. Vârfurile luminoase din interiorul lui Eminescu prezintă proprietăți cromatice neobișnuite în imaginile cu 11 culori ale camerei de unghi larg (WAC), pe care echipa științifică MESSENGER le studiază în prezent. Ele apar cu o nuanță albăstruie în imaginea în culori false a întregii planete publicată anterior (PIA10398); Eminescu se află chiar la nord de ecuator, aproape de „terminatorul” zi/noapte din acea imagine.
Imaginea Timpul scurs al misiunii (MET): 108828468
Aceste imagini provin de la MESSENGER, o misiune NASA Discovery care are ca scop realizarea primului studiu orbital al celei mai apropiate planete, Mercur. Pentru informații privind utilizarea imaginilor, vedeți politica de utilizare a imaginilor MESSENGER.
Imagini obținute de la NASA/Laboratorul de Fizică Aplicată al Universității Johns Hopkins/Carnegie Institution of Washington
