
Claudia Motea: Care este cea mai frumoasă amintire din copilărie? Ce fel de copilărie ați avut?
Alina Hiristea: Una din cele mai frumoase amintiri este legată de momentul când, la o serbare de Moș Crăciun, am descoperit că tata fusese desemnat, intempestiv, în lipsa celui angajat, să facă pe Moș Crăciun, am avut prezența de spirit să nu le spun asta fraților mei mai mici, ca ei să se poată bucura încă niște ani de mirajul sărbătorii Crăciunului. Am avut o copilărie minunată.
C.M.: Ați terminat un liceu de informatică și apoi ați îmbrățișat cariera regizorală. Când ați decis pentru acest drum în viață?
A.H.: A fost un moment tare frumos, când, studentă la Litere fiind, într-o discuție cu asistenta de atunci, Carmen Pop, am simțit această chemare, limpede și vital. Se întâmpla la Colocviile Eminescu, la Ipotești.
C.M.: Care a fost primul spectacol care v-a marcat și de ce?
A.H.: Eram foarte tânără. Am văzut un spectacol cu Neînțelegerea lui Albert Camus, al cărui text mi se părea genial, dar nu îl simțeam susținut de actori, nici condus de regizor, așa că, în timp ce îl urmăream pe scenă, l-am refăcut, din mers, în forul meu interior. După ani, l-am montat, la Oradea, cu Mariana Mihu, Mariana Vasile și Doru Presecan.
C.M.: Cine a avut o influență mare în viața dumneavoastră?
A.H.: Toți oamenii în care am simțit preocupări de ordin spiritual.
C.M.: Sunteți doctor în filologie. Vorbiți-ne puțin despre activitatea dvs. didactică ca asistent univ. dr.
A.H.: Am predat teatru, de fapt, timp de nouă ani, la Craiova, la Departamentul de Arte care ținea de Facultatea de Litere. Port o amintire luminoasă spectacolelor de licență pe care le-am realizat acolo.
C.M.: Ați activat la numeroase teatre din țară. Unde v-ați simțit cel mai mult acasă?
A.H.: Toate teatrele au, pentru mine, un acasă al lor și rămân cu parfumul acelui acasă, chiar dacă, din motive ce țin de sistemul discreționar, schimbarea directoratelor, contexte extraprofesionale etc., nu am revenit într-un teatru, decât după niște ani.
C.M.: Care este menirea unui regizor? Are alte responsabilități în ziua de azi față de cele din vremurile anterioare?
A.H.: Răspunderea unui regizor este uriașă, pentru că, dincolo de a pune lumii oglinda în față, există riscul de a o sminti, de a o manipula, cu ingerințe ideologice, de a o perverti, de a o duce în minor, comercial sau fals. Aș vrea să cred că am ținut drept oglinda în fața lumii și am amintit și altora că teatrul este în primul rând o artă.

C.M.: V-ați gândit să regizați și filme? V-ar plăcea?
A.H.: Filmul presupune un alt limbaj; am folosit mijloacele de expresie ale filmului, împreună cu ale altor arte, când am simțit nevoia, dar teatrul, prin prezența lui incendiară, prin întâlnirea dintre actori și public, unică, vie, aici și acum, mă reprezintă pe deplin.
C.M.: În București, spectacolele dvs. se joacă cu casa închisă. Spectacolele sunt sold-out. Ce simțiți când treceți pe lângă un teatru și vedeți afișul cu un spectacol regizat de dvs.?
A.H.: Mă bucur, firește, și mi-aș dori ca publicul să ajungă la întâlnire, mai ales acele categorii de public care au nevoie de teatrul pe care îl fac.
C.M.: Ce doriți să realizați, ce căutați atunci când aveți în minte un nou spectacol?
A.H.: Caut să am, în primul rând, o echipă de actori care să se dedice, așa cum o fac eu, textelor pe care le propun. Nu am realizat decât montări ale textelor esențiale, importante, de care cred că avem nevoie, ca de oxigen, mai ales în zilele noastre.


C.M.: Când lucrați la un proiect teatral cu echipa sunteți relaxată, severă? Cum cooperați cu echipa tehnică?
A.H.: Teatrul se poate face oricum, dar e mai bine să îl faci cu bucurie, cu prieteni, într-un climat sănătos, care stimulează creativitatea tuturor. Relaxarea e necesară, pentru a se putea susține efortul uriaș implicat, iar severitatea nu are niciun rost, în lipsa argumentelor. I-aș spune mai degrabă exigență, fermitate și consecvență în materializarea unui vis de care avem cu toții nevoie, noi și publicul: spectacolul.
C.M.: Ce vă inspiră cel mai mult?
A.H.: Viața, ce am trăit și nu am trăit, ce aș vrea să trăiesc, și literatura care reușește să pună degetul pe rană, care ne copleșește pe toți și în care ne regăsim, fie că este dramaturgie, proză sau poezie.
C.M.: Faceți o echipă excelentă cu scriitorul Radu Aldulescu care, de altfel, este și soțul dvs. Vorbiți-ne despre proiectele dvs. care se bucură de atâta succes!
A.H.: Nu pot decât să invit oamenii iubitori de teatru să vină să le vadă. Este o experiență care cred că merită încercată. Am început cu adaptările scenice: Poveste de iarnă după Shakespeare, la Teatrul Sică Alexandrescu Brașov, în 2017, apoi Proștii sub clar de lună după Teodor Mazilu, Kruhnen Musik Halle, Brașov, 2019, Îmblânzirea scorpiei_My Kate, după Shakespeare, la Centrul Cultural Reduta Brașov, 2019, Molly Bloom după James Joyce, Teatrul Proxim, spectacol găzduit la Teatrul Nottara și MNLR, 2021, Moara cu noroc, după Ioan Slavici, Teatrul Nottara (proiectul ReInvent), 2022, Visul unei nopți de vară, după William Shakespeare, la Teatrul Stela Popescu București, 2023, spectacol selectat în Festivalul Shakespeare de la Craiova de anul acesta.
Piese de teatru semnate Radu Aldulescu, pe care le-am montat cu mult entuziasm: Fericirea în 5 pași, FF Theatre București, 2023, Teatrul din Buzunar, Galați, 2024, Argentina în Casa Visurilor, Teatrul Proxim / MNLR, 2019, Inima Reginei Maria, Teatrul de Stat Constanța, 2018. Iulia Hasdeu, Mesaje de dincolo este cel mai recent spectacol pe un text de Radu Aldulescu, o faptă culturală care ne-a împlinit și ne-a îmbogățit sufletește.



C.M.: Ce reprezintă familia pentru dvs.?
A.H.: Familia este oaza de iubire și sprijin, calea noastră spre mântuire, suntem împreună, ne ajutăm să ne ducem crucea, prin această Vale a Plângerii care a fost și este lumea.
C.M.: Cel mai iubit spectacol regizat?
A.H.: Ca o mamă ce mă aflu, le iubesc pe toate la fel de mult.
C.M.: Unde v-ar plăcea să locuiți cel mai mult?
A.H.: În Munții Apuseni.
C.M.: O definiție printr-un singur cuvânt pentru iubire? Dar pentru viață?
A.H.: Nu poți trăi fără iubire. Viața e o călătorie spre ceva care ne depășește înțelegerea, uneori, și, totuși, simțim limpede, în unele momente atinse de grație, că e singura cale spre adevărata realitate, invizibilă, tainică și esențială.
C.M.: Aveți numeroase trofee și premii binemeritate. V-ați gândit vreodată că, dacă ați fi trăit într-o altă țară, șansele dvs. ar fi fost mai mari? Ce înseamnă pentru dvs. un trofeu?
A.H.: La un moment dat, destul de repede în carieră, realizezi că un premiu nu înseamnă mare lucru, mai ales în România. De recunoaștere am nevoie, firește, cât să îmi pot continua proiectele, să nu o iau tot timpul de la zero.
C.M.: La ce festival de teatru ați participat? Anul acesta veți participa undeva?
A.H.: Anul trecut, Mircea Andreescu, la FITO Oradea. Anul acesta, participăm, cu Visul unei nopți de vară al Teatrului Stela Popescu la Festivalul Shakespeare de la Craiova.
C.M.: Cum este colaborarea dvs. cu Maestrul Emil Boroghină?
A.H.: Rezonăm foarte bine, cu Ovidiu, Eminescu, Dante, Petrarca, poeți români, iar recitalurile cred că transmit acest lucru. Le-aș numi fapte culturale, tot ce am realizat sub egida Teatrului Poesis, care încă activează la Craiova.
C.M.: Ați montat NUNZIO cu marele actor Mircea Andreescu. Cum a fost colaborarea cu dumnealui?
A.H.: A fost ca și cum m-aș fi întâlnit cu Gelsomina din La strada lui Fellini, pentru rolul Nunzio, o stare grație. Am lucrat într-o armonie perfectă cu maestrul Mircea Andreescu și cu Ion Grosu, un partener pe măsură, pentru a ajunge la vibrațiile atât de puternice și precise și deopotrivă sensibile ale spectacolului Nunzio. Textul lui Spiro Scimone, foarte actual, ne sugerează că Cehov în haine contemporane este posibil și coleșitor, totodată.


C.M.: Sunteți autoare a peste 20 de scenarii și dramatizări după autori români și străini. Care v-a marcat cel mai mult?
A.H.: Prostia omenească, după Ion Creangă, un scenariu care a avut, pe scenă, o frumoasă și îndelungată carieră.
C.M.: Vorbiți-ne despre proiectul ”Moara cu Noroc” ce se joacă mereu cu bilete epuizate cu mult timp înainte de reprezentație.
A.H.: Cred că succesul spectacolului se datorează faptului că urmărește liniile de forță ale capodoperei lui Ioan Slavici, cu mijloace de expresie contemporane, păstrând farmecul epocii, iar liceenii care vin să îl vadă, alături de mulți spectatori adulți, regăsesc esențialul și detaliile semnificative ale tramei.
C.M.: Dramaturgul preferat? Compozitorul preferat?
A.H.: Shakespeare. Peter Bjärgö.
C.M.: Credeți într-un viitor frumos al teatrului independent?
A.H.: Aș vrea să cred. Aș vrea să găsesc în teatrul independent de la noi lipsa compromisurilor pentru a aduce publicul cu orice preț, și libertatea totală, în ciuda restracțiilor de ordin material. Și opțiuni repertoriale valoroase. Ar fi bine să își asume misiunea de a forma un public evoluat spiritual, ceea ce la noi e mai greu.
C.M.: Aveți importante montări regizorale și pentru Teatrul de Copii. Cum este să regizezi o piesă pentru copii?
A.H.: E o altă abordare a teatrului, fără să desconsideri publicul, dimpotrivă, să explorezi universul basmului teatral, de mână cu ei.
C.M.: ”Iulia Hasdeu. Mesaje de dincolo” este cel mai recent proiect al dvs. De ce acest spectacol?
A.H.: Am considerat că spectacolul va aduce la lumină un univers interior care poate arunca o lumină asupra vieții nostre, atât de întunecate, prinsă în cotidian și comercial, ca într-o capcană. Iulia Hasdeu are o puritate și elevare spirituală de care avem cu toții nevoie.
C.M.: O definiție a artei printr-un singur cuvânt…
A.H.: O cale spre Dumnezeu.
C.M.: Ce proiecte de viitor aveți?
A.H.: Proiecte am, avem, le voi dezvălui la momentul potrivit, când se vor materializa.
C.M.: Un mesaj cititorilor Revistei Libris…
A.H.: Să iubească teatrul, să se buucure că încă teatrul este o artă. Și să îl susțină, venind la spectacole de calitate. Toate gândurile bune! Sus să avem inimile!
*INTERVIU ALINA HIRISTEA – CLAUDIA MOTEA, preluat din Revista Libris nr 1/25/ 2024