Norocul omului pornit la drum întins
Se frânge de o stâncă nevăzută. – Eschil
Am publicat în 2020 la editura Artes, volumul Profeții Spectaculare carte dedicată lui nenea Anghelache, personaj caragialesc, aproape uitat, aproape necunoscut…
De ce? Pentru că dumnealui, n-a vrut să răspundă miticilor hegemoni, isteți în șmecherie, talentați în bășcălie, agresivi în nimicnicie, pătimași în politică.
Ei plâng-trădând, trădează-râzând. De ce, nenea Anghelache adrisantul profețiilor mele, a lăsat ca testament misterios această întrebare, fără de răspuns.
De ce? Încă nu știm, încă n-am aflat… Dar putem pătrunde în taina scormonitoare, neliniștită a interogației.
Întrebat de cei care au citit cu atenție și pricepere Inspecțiune și nu au înțeles personajul acestui text antologic, întrebându-se nedumeriți de ce s-a sinucis nenea Anghelache când, de fapt, nu numai că nu a delapidat din casa de bani pe care o administra de foarte mulți ani, dar s-a mai găsit în plus un pol de aur… Întreaga cohortă abulică de amici îl proiectează cu inocență criminală, cu satisfacție histrionică, în tiparul vinovatului care trebuia avertizat în acea noapte delirantă, a nebuniei civice, ca să scape de maculare prin mistificarea în numele demnității profesionale a adevărului…Întrebat Caragiale, a răspuns cu un surâs ambiguu – Nu știu!
Au trecut anii… Și inteligența lui vizionară a dat prin tangențialitate atitudinală sens întrebării;…Cu cele ce se vor petrece în lumea noastră românească, copiii noștri vor avea poate de ce să plângă, noi am râs destul...; Și mai clar ca niciodată
pune și punctul final.
Mi-e frică de proștii răi.
În campania pentru alegerile din 2009 pentru Preşedinţia României, la invitaţia doamnei Camelia Spătaru, am acceptat să fac un clip video de susţinere a candidatului Crin Antonescu, promovând sloganul „România bunului simţ”, pe care PNL-ul l-a difuzat în mod repetat în spaţiul public.
După dezbaterea televizată din turul doi dintre Mircea Geoană şi Traian Băsescu, am avut o convorbire telefonică cu candidatul PSD și apoi i-am trimis un sms solicitându-i să declare în media conţinutul întâlnirii sale cu Sorin Ovidiu Vântu, cât mai repede cu putinţă, atenționând că există grupuri şi comunităţi importante care au decis cum să voteze, tocmai din lipsa unei atitudini ferme și tranșante a domniei
sale. Intervenția mea a fost politicoasă și demnă în raport cu cei doi candidați şi nu avea nici o conotaţie ideologică sau politică, era doar responsabilă față de importanța adevărului în dezbaterea electorală.
Nu eram atunci şi nu sunt nici acum membrul niciunui partid.
De ce oare și de către cine și cu ce intenție s-a ascultat convorbirea și s-a preluat mesajul meu?
Încă din 1967, Nicolae Ceauşescu a declarat public într-o plenară a CC al PCR că nimeni nu pleacă în străinătate fără a fi instruit şi supravegheat de organele de securitate.
Nimeni nu guvernează nevinovat – Saint Just
Solicitarea expresă a cotidianului „Evenimentul zilei” de a fi verificat de CNSAS pe motivul că sunt preşedintele Asociaţiei Culturale DIALOG (care nu avea o activitate relevantă în acea perioadă, din motive financiare), a venit imediat după rezultatul alegerilor. De ce era interesat ziarul, așa dintr-o dată, fără niciun temei, ce dosare instrumentase securitatea în legătură cu activitatea mea artistică în străinătate?
Cunoscându-se cariera regizorală şi academică în străinătate din 1972 şi până în prezent, era firesc, chiar obligatoriu să existe la SRI sau SIE documentele de supraveghere.
În 2010, nu după 30 de zile cum spune legea, ci după două luni de căutare intensă, am aflat telefonic de la CNSAS, că s-au găsit dosarele căutate cu asiduă insistență. Această perioadă prelungită de căutare trebuia să o înțeleg ca un semn, ca o atenționare…
După vicierea rezultatului referendumului din 2012, la invitaţia doamnei profesor Zoe Petre, am semnat memoriul adresat Parlamentului European şi Comisiei Europene, privind mistificarea votului exprimat democratic… De atunci nu am mai avut nicio şansă la o analiză lucidă şi responsabilă a situației provocate şi instrumentate după metode specifice manipulării. Un prieten, senator în acea perioadă al partidului de guvernământ, mi-a spus că „ar fi bine să stau deoparte și să- mi văd doar de activitatea artistică”.
Dacă pentru securitatea regimului comunist eram o personalitate de prim rang apreciată în ţară şi în străinătate, pe care s-au chinuit să o supravegheze în permanenţă, panicaţi fiind după cum se menționează în dosar, de interesul insistent al specialiştilor şi diplomaţilor americani, pentru persoana mea în toată perioada 1980 – 1989, şi au mobilizat forţe şi strategii de verificare costisitoare pentru a mă urmări, dovezi existente și în dosarele construite de securitate. În democrație, pentru CNSAS și justiţia independentă a statului de drept din 2010 – 2014, eu am devenit un subiect al demascării…
De ce?
Viaţa şi cariera mea au fost brutal mistificate, cu acelaşi cinism ca cel din rapoartele organelor de securitate care mă monitorizaseră chiar şi în spaţiul ambasadei SUA, printr-un plan de verificare, aprobat în 30.09.1983 unde se dispune supraveghere mea permanentă de către informatorii – Rodica, Gina și sursa Elly, Bogdan, Mitu și Gruia, și prin mijloace IDEB, la toate întălnirile mele cu reprezentanții oficiali ai diplomației americane.
Nu am „încălcat sau suprimat dreptul la viaţă privată şi la liberă exprimare” cum este prevăzut în OUG nr. 24/2008.
În dosarele mele întocmite de securitate există peste cincizeci de declaraţii olografe dintre anii 1981 – 1989, din care doar trei au fost extrase de CNSAS pentru a mă acuza fără o analiză obiectivă și integrală. Toate extrasele nu sunt prezentate într- un cadru istoric specificat, raportate le situația din perioada comunistă în care acestea erau obligatorii. Nu s-a ținut cont de contextul timpului și a conjuncturii profesionale în care mă aflam. Scoase cu intenție din parametrii comuniști ai vremii și al integralității declarațiilor, fragmentele nu reprezintă adevărul și realitatea pe care le- am trăit. Strategia de control şi urmărire a organelor de securitate poate fi depistată şi, drept urmare, adevărul putea fi descoperit, dacă se dorea acest lucru de către CNSAS a cărui menire susținută de un buget generos este studierea și analiza obiectivă, profesionistă în parametrii de certitudine ai legalității. Nu interpretări determinate de influențe și partizanat politic.
De ce nu a vrut nimeni de la CNSAS să înțeleagă ordinele primite de ofițerii securității, ce erau determinate și influențate în contextul acelor ani de teroare, de demență dictatorială a lui Nicolae Ceaușescu, provocate de trădarea și exilul politic al generalului Mihai Pacepa.
A analizat și înțeles conducerea CNSAS ce însemna menționarea contactului cu agenții CIA, așa cum îi cataloga securitatea pe diplomații americani cu care eram în contact, în acea perioadă?
Ne amintim că directorul adjunct Mircea Răceanu de la M.A.E., care m-a susținut pe cât era posibil atunci, a fost arestat și condamnat la moarte pentru înaltă trădare. (Doar evenimentele din 1989 l-au salvat). Tot ce avea legătură cu America și CIA era considerat un pericol major pentru securitate.
Construcția doasarelor și structura lor tipic securistă prin limbaj și argumente validate de dictatură, poate fi considerată adevăr???
Cele trei situaţii reţinute de către CNSAS, de instanţa de fond şi de Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal de la I.C.C.J. nu se circumscriu în prevederile OUG-ului menţionat. Faptul că ofițerul Magheru Alexandru în realitate Militaru, mă avertiza insistent că pot fi acuzat de înaltă trădare, a rămas multă vreme, pentru mine, un semn de întrebare neliniștitor.
Am solicitat şi m-am întâlnit cu Merry Blocker, fost ataşat cultural adjunct al SUA la Bucureşti, actualmente funcționar în Departamentul de Stat la Washington DC, în septembrie 2012. Am vorbit în amănunt despre această decizie a CNSAS-ului. Domnia sa a sugerat şi a înlesnit conform legii, o întâlnire cu domnul consilier politic M.S. al ambasadei americane la Bucureşti. Totodată, Merry Blocker mi-a precizat că
nu a fost niciodată cadru CIA aşa cum apare în scris în dosare și menționat de către ofițerului supraveghetor.
Domnul consilier politic M.S., după ce i-am prezentat argumentat situația, m-a întrebat de ce nu am explicat aceste lucruri președintelui CNSAS?
„Cu toate solicitările mele scrise, repetate, nu mi-a acordat o întrevedere” am răspuns.
„Îl voi suna eu”, a spus consilierul, „pentru că sunt implicate în dosarele d-vs nume de diplomați americani”.
Da…A doua zi domnul profesor Dragoș Petrescu, președintele CNSAS m-a primit.
De ce acum, după intervenția oficialului american?
I-am spus pe scurt domnului președinte CNSAS care sunt neadevărurile din dosare, i- am explicat situația… M-a privit cu atenție și oarecare compasiune și a răspuns că și el și familia lui au avut de suferit în comunism… „Știți, noi nu câștigăm întotdeauna în instanță”…
Da, e adevărat! Numai când trebuie… am înțeles și eu asta mai târziu.
Sprijinul generos constant și consecvent, contactele și relațiile profesionale extraordinare de care am beneficiat prin implicarea autorităților americane au fost maculate și transformate cu perfidie în propagandă grosolană… Trebuie şi acum, după atâţia ani, să-mi exprim gratitudinea faţă de personalitățile culturale americane, esențial implicate în susținerea existenței mele artistice în Statele Unite. În contextul absurd de învinovățire, gândită și parafată de CNSAS, am avut datoria față de partenerii americani să precizez faptele și relaţionarea lor prin documente ce certifică adevărul. Oficialii americani, mulți dintre ei aflați și acum în structurile Departamentului de Stat, au aflat prin argumente, că relația noastră a fost întotdeauna loială, iar recunoștința și onestitatea mea nu pot fi puse niciodată la îndoială.
În dosare se pot regăsi precizări ale oficialilor americani privind obtuzitatea autorităţilor române în ceea ce priveşte schimburile culturale şi ştiinţifice între cele două ţări, pe care ei le doreau cu deschise cu personalitățile ne-obediente regimului din România.
Convorbirile mele din Statele Unite și de la București, susţinute cu documente, au pus clar sub semnul întrebării acuzele pe care CNSAS-ul le-a introdus în justiție împotriva mea.
De ce nu a înțeles nimeni şi nu a vrut să înţeleagă situația care a dus la construcția, structura și finalizarea acestor dosare? De ce adevărul în întreaga sa complexitate nu a fost studiat, analizat și judecat în consecință?
Documentele oficiale ale securității precizează „interesul constant”, din 1980, al diplomaților americani de la București și al oficialilor din Departamentul de Stat, toți socotiţi de securitate agenți CIA sub acoperire… care insistă „prin toate mijloacele” și mă cultivă pentru a mă determina să rămân în Statele Unite… etc. … etc. … și, drept urmare, vigilența și profesionalismul partinic al ofițerilor de securitate și al șefilor lor, apărători ai României comuniste, au dejucat acest plan și, ce să vezi, au realizat chiar o relație de colaborare cu mine, pentru a-mi acorda viza de ieșire… supraveghindu-mă în permanență în Statele Unite şi în ţară prin toate mijloacele specifice de care dispuneau.
În iunie 1987, s-a aprobat în urma unui raport strict secret existent la dosar, abandonarea așa zisei colaborării şi clasarea la CID a materialelor existente. Eu am continuat să lucrez, să regizez și să colaborez în domeniul artistic și academic, cu oficialii americani şi în 1988, 1989… în 2004, până în prezent.
De ce CNSAS nu menționează acest lucru?
Paul Hiemstra a ajuns în acea perioadă la București și urmărit de securitate, care credea și susținea că este omul CIA ce face legătura cu mine, venit pentru perfectarea acestei relații… mi-a dat un cartuș de țigări și un pachet de cafea să le dau securistului care mă ajută la viză…Le-am și predat ofițerului, care zâmbind mi-a spus- „Sunt deștepți”…
În sfârșit, după acest episod, în urma supravegherii insistente, în 1988, culmea grotescului, securitatea își dă seama că agentul CIA pe care îl socotea implicat în această acțiune, Paul Hiemstra de la departamentul de stat, nu e agent, ci doar, un oficial american cunoscător şi interesat de cultura română…ba chiar homosexual …
Cei doi ofițeri care m-au supravegheat, interogat și monitorizat în permanență, după cum se menționează în paginile dosarului, știau adevărul, dar obligați de regulile impuse de dictatură și jurământul militar au construit această structură
obligatorie activităţii lor. Sunt dovezi existente în dosar.
Punctul de pornire:
– În 1981, am finalizat filmul „Înghiţitorul de săbii”, iar Comisia Ideologică a PCR a vizionat timp de 8 luni această peliculă. Generalul Gomoiu, şeful politic al armatei, a ameninţat furibund că se va adresa Secretarului General al Partidului dacă nu se interzice acest film. Filmul a fost cerut de oficialii americani ca suport pentru obținerea celui de-al doilea program Fulbright. Există această solicitare în dosar.
Important:
– Selecţia deplasărilor mele în SUA din perioada 1981 – 1989, pentru cele trei stagii de documentare şi două Grants Award Fulbright, a fost făcută numai de specialişti americani veniţi special în România să vadă spectacolele şi filmele mele (Edith Markson , Marshall W. Mason, Robert W. Corrigan) şi, apoi, prin eforturile herculeene cum menționează profesorul Robert Corrigan a diplomaţilor de la Bucureşti am putut beneficia de oportunitatea de a lucra în Statele Unite ca profesor şi regizor. Faptul că pentru viza de ieşire din România s-au făcut intervenţii la cel mai înalt nivel de către personalităţi americane de prim rang, că la discuţiile pentru reînoirea clauzei naţiunii celei mai favorizate din 1983, partea americană a solicitat expres și prelungirea vizei mele, a alertat și mai mult organele de securitate care au
construit o strategie conformă cu politica partidului comunist pe care CNSAS și justiția independentă au preluat-o și folosit-o unde și cum trebuia…
Consultaţiile juridice generoase pe care le-am primit în ultimii ani au confirmat că cele scrise de mine la întoarcerea în ţară, când predam paşaportul şi primeam buletinul de identitate, nu au de a face cu statutul de colaborator, ci reprezintă doar respectarea impusă a legilor din acea perioadă cu privire la regimul relaţiilor cu străinii.
Numele conspirative ale diplomaţilor americani, cât şi al meu, nu sunt altceva decât folosirea iniţialelor numelor reale. Astfel Blocker devine Bianca, Jaickovich – Iancu, Latham – Lascu, Alexa – Albu… etc. etc. Chiar şi ofiţerii aveau nume de cod: Militaru – Magheru, Păun – Păunescu. Colaboratorii adevăraţi, surse și informatori fiind, aveau numele conspirativ fără nicio legătură cu cel real…Ne putem aduce aminte de unele…
Am fost sunat în 2010 de un jurnalist de marcă M. C. care m-a întrebat dacă ştiu că voi fi verificat de CNSAS, și, dacă am semnat un angajament sau o adeziune cu securitatea. Răspunsul a fost ferm. Nu. Și nu a îndrăznit nimeni să îmi ceară acest lucru. Atunci domnia sa mi-a spus că ştie adevărul despre acele timpuri şi că nu va scrie nimic despre acest caz aşa cum i se cerea… Îi mulţumesc încă o dată pentru atitudinea demnă, umană, corectă și responsabilă.
CNSAS a tot cercetat timp de doi ani, până în 2012 doasarele fără să le studieze și să le analizeze în amănunt. Această perioadă a fost de fapt un avertisment pentru a mă liniști, iar faptul că în 2012 am semnat acel memoriu inițiat de doamna Zoe Petre, a dat undă verde acțiunii CNSAS. Nu mă potolisem! Și nimeni din conducerea CNSAS nu voia să asculte și să afle argumentele și dovezile ce trimiteau spre aflarea adevărului. S-a vrut o campanie de presă care să mă compromită şi să-mi blocheze activitatea artistică, academică, dar şi prezenţa publică ca pedeapsă pentru semnarea memoriului.
În urma unor cercetări şi studii făcute cu ajutorul specialiştilor din domeniul politic și juridic în ţară şi în Statele Unite în perioada 2012-2017, m-am convins că prin sentinţa definitivă pronunțată de către I.C.C.J. la data de 3 decembrie 2014, reprezintă o execuție dirijată ce denaturează și mistifică realitatea și nu se încadrează organic în lege. Mi s-a făcut o nedreptate și atunci, în plină dictatură comunistă înainte de 1989, și acum în democrație, în perioada 2009-2015, când adevărul și faptele au fost mistificate cu intenţie. Am trimis memorii și solicitări de audiență, conducerii CNSAS în 2010, 2012, 2014, 2015 și 2017 solicitând o revizuire a faptelor cu noi argumente
ce au fost ignorate nejustificat.
De ce?
CNSAS preia cele scrise de organele de securitate fără nicio analiză a studierii integrale a faptelor, selectând doar anumite aspecte scoase din context, dar care demonstrează cu evidență lipsa de discernământ și integritate profesională conferită de statutul acestei instituții responsabile cu aflarea adevărului.
Adevărul e întregul! – Hegel
Cele trei acuze privind declarațiile mele la întoarcerea din străinătate constatate de CNSAS şi preluate de justiţie, ca atare, fără nicio analiză obiectivă a faptelor incriminante sunt:
1. Am scris în 1984 despre un posibil interviu pentru ocuparea unui post la „Vocea Americii” a doamnei Doina Şipoş şi despre dorinţa acesteia de a nu spune nimic acasă… cunoștințelor și prietenilor noștrii, ea intenţionând să vină cât mai curând în România.
Doina Şipoş, mi s-a spus de nenumărate ori de către ofițerului supraveghetor, este suspectată de apartenenţă la C.I.A.., şi relaţiile mele cu domnia sa erau privite ca atare. Există dovada scrisă a acestui lucru în dosar. Am vrut să arăt în cele scrise că Doina Şipoş este doar rezident american şi relaţiile noastre sunt de prietenie şi colaborare artistică, fără nicio altă implicare. Doina Șipoș nu voia ca prietenii și cunoștințele noastre să afle acest lucru până când va obține postul.
De ce CNSAS nu știe și nu vrea să știe că radio „Vocea Americii” era şi este post guvernamental, deci oficial și nu putea fi interzis în România. Mai ales când regimul Ceauşescu încă încerca să mai mintă occidentul (participarea în acel an a României la Olimpiada de la Los Angeles). Reporterii acestui post, Elena Lazăr şi Horia Puşcaşu, au venit şi au profesat în ţara noastră în acea perioadă. Am acordat și
eu atunci un interviu aprobat de către Consiliul Culturii, iar mai târziu, în Statele Unite în 1983, am acordat un amplu interviu, la invitația domnului Andrei Brezeanu directorul Vocea Americii secția română. Un element important este faptul că interviul mi-a fost luat prin telefon eu fiind la NY. Cu câteva minute înaintea orei 10, când trebuia să mă sune Elena Lazăr, am ridicat receptorul întâmplător și am auzit în
limba română următoarele frânturi de propoziții; „Închide mă”… „Ce p…a mă-tii.” și apoi un lung sunet de frecvență înaltă cu ecou. Am dat interviul, revoltat de această pândă permanentă și am vorbit despre demagogie, oportunism și degradare în România…Interviul a avut ecou în țară…și CNSAS ar fi putut solicita acest material din arhiva Postului Vocea Americii.
Doina Şipoş plecase legal din România, era rezident american şi chiar ocupând acel post, putea oricând, să vină în ţară.
M-am întâlnit tot atunci, în toamna lui 2012 cu Doina Şipoş la Boston, cu Thom Christopher şi Ortansa Tomescu la New York, am discutat despre această situație şi am primit declarații scrise care clarificau și implicit demonstrau ca nefondate acuzele. Doina Șipoș m-a întrebat având consultanța juridică a fiului său, avocat, dacă vreau ca declarația sa, să fie parafată de Curtea Internațională de Justiție de la Haga. Întrebând-o acest lucru pe doamna juristă ce reprezenta CNSAS-ul în acest caz, mi-a spus că nu este nevoie. Naivitatea mea a interpretat că CNSAS e obiectiv și va lua în considerare cele scrise de Doina Șipoș. Am înțeles că, de fapt, CNSAS nu dorea ca acest caz să fie înregistrat și cunoscut la Curtea Internațională de Justiție de la Haga.
De ce?
Iată ce declară Doina Șipoș după ce a aflat cele scrise de CNSAS.
Septembrie 3, 2012
CĂTRE COLEGIUL CNSAS – ROMÂNIA
Mă numesc Doina Șipoș și locuiesc în Statele Unite din anul 1983, devenind cetățean American în 1989.
Am plecat din România la vârsta de 40 de ani împreun[ cu soțul și copilul meu. Decizia noastră de a pleca a fost determinată de faptul ca soțul meu era evreu și de faptul că doream să oferim baiatului nostru un climat de dezvoltare liberă.
Îl cunosc pe regizorul Alexa Visarion din 1970, Activitatea sa artistică a fost dedicata artei românești și a fost și continuă să fie o inspirație de valoare pentru generațiile de artiști. Alexa Visarion este apreciat pentru integritatea sa morală și talentul artistic.
Atât spectacolele de teatru , filmele și scrierile lui sunt valoroase opere de artă ce au impus o direcție de demnitate artei române în momentele de declin și grele încercări în anii de cumpănă sociala și politică.
Din respect pentru artă și artist l-am ajutat pe Alexa Visarion să poată onora programul Fulbright acordat de partea Americană ca recunoaștere și apreciere a valorii lui artistice.
Alexa Visarion a fost selectat ca urmare a vizionarii spectacolelor lui de către profesorul Robert W. Corrigan și nu la propunerea oficialităților române.
În perioada 1983-1989 l-am întâlnit pe Alexa Visarion în Statele Unite la Louisville, Washington, New York, Boston, N Andover și București. Ca buni prieteni de familie discutam despre situația din țară, despre viața oamenilor, greutățile și speranțele lor. Relațiile noastre de prietenie au continuat și sunt la fel și astăzi.
Scriu aceste rânduri la solicitarea lui Alexa Visarion care mi-a spus despre afirmațiile existente în dosarul său cu privire la întâlnirile noastre din acea perioadă.
Știam că vizitele în străinătate a cetățenilor români erau controlate și contactate atât la plecare cât și la întoarcerea în țară.
Din acest motiv vreau sa precizez prin prezenta scrisoare că acuzațiile aduse lui Alexa Visarion nu au o baza reală:
-Părinții mei nu au avut nici o restricție de a obține viza românească pentru a veni în Statele Unite la mine.
-Atât eu cât și familia mea am călătorit în România fără nici o problema, iar vizitele nenumărate făcute în scopul de a ne vedea părinții, prietenii și locurile unde am trăit 40 de ani din viață nu au fost restricționate.
-Alexa Visarion a fost și rămâne un adevărat prieten, cu o conștiință clară, onestă și nealterată de tumultul schimbărilor prin care a trecut România.
Cu respect, Doina Șipoș
80 Millpond
N Andover, MA 01845
Thom Christopher, cunoscut actor american de film și de teatru cu care am lucrat mărturisește:
În 1985, am relatat în scris, la solicitarea ofiţerului supraveghetor care ştia despre întâlnirile mele de la New York, și m-a avertizat că sunt sursele lor acolo, care mă supraveghează rugămintea fostului actor al Teatrului Giuleşti, Ion Colomieţ, de a transmite un mesaj familiei soţiei sale. Am vorbit la telefon cu socrul său… Convorbirea a fost ascultată şi înregistrată și mi s-a cerut de către cel ce mă supraveghe să scriu ceea ce am transmis telefonic. De ce dacă tot aveau înregistrată convorbirea?
În dosare se menţionează, prin ordin de la Bucureşti, că eram supravegheat şi în Statele Unite, iar această urmărire şi informare despre relaţiile şi activitățile mele de acolo nu putea fi făcută decât de românii pe care îi cunoşteam şi cu care intram în contact. Ştiam acest lucru şi încercam să-mi iau măsuri de protecţie. Nu ştiu nici acum cine erau cei trimiși ca informatorii în SUA. Nu ştiu… Chiar dacă se poate bănui…
Ion Colomieţ a ieşit legal din ţară cu tânăra sa soţie şi apoi au solicitat azil politic în SUA. Au primit, după cum știu de la el, după perioada de lagăr din Italia, acest statut în Statele Unite, obținând rezidenţa americană. Insistenţa lui de a transmite mesajul privind emigrarea fratelui soţiei sale, chiar dacă l-am avertizat că trebuie să ştie asta şi ofiţerul supraveghetor, nu o pot explica decât, aşa cum mi-a spus, ca o presiune asupra organelor de securitate privind aprobarea emigrării. Numele cumnatului lui Colomieţ şi a familiei sale nu l-am menţionat nicăieri şi nici nu-l ştiam la acea dată, iar emigrarea acestuia s-a făcut neaşteptat de repede în perioada 1986 – 1987. De ce nu a vrut și nu vrea CNSAS să afle cum și când a emigrat acest domn. Acesta a fost rezultatul dorit şi obţinut de Ion Colomieţ de la organele de securitate în urma celor mărturisite de mine.
Doamna Ortansa Tomescu, prietenă de familie. la care locuiam în acea perioadă în N.Y. a fost martoră la solicitarea lui Ion Colomieț privind emigrarea cumnatului său. Selectez din scrisoarea domniei sale adresată conducerii CNSAS.
Domnului președinte al CNSAS,
Astăzi 3 septembrie 2012, Alexa Visarion m-a vizitat în apartamentul meu din New York. Nu ne-am mai văzut din 2007. Din vorbă în vorbă mi-a spus, despre dosarele sale existente la securitate și care acum fac obiectul studiului dvs.
În acest context am aflat despre acuza ce i se aduce de către CNSAS, privind un mesaj al actorului Ion Colomieț pe care l-a transmis Alexa familiei soției lui de la București. Alexa mi-a spus în amănunt ce scrie în dosar privind această întâmplare.
Îmi aduc bine aminte acel moment și acea discuție. Dl. Colomieț care-l vizitase de câteva ori pe Alexa Visarion, l-a rugat să spună socrului său următoarele; dacă fratele soției sale vrea să emigreze în S.U.A., trebuie să știe că aici, chiar dacă este inginer cu diplomă în România și știe bine limba engleză, nu-și găsește repede și ușor de lucru. Poți obține pentru început un post de tehnician sau muncitor în domeniu, și
apoi poți ajunge cu rezultate foarte bune să promovezi.
Ion Colomieț l-a rugat pe Alexa Visarion să spună celor din familia soției sale că „pentru toți cei veniți din țările estice este obligatorie o perioadă de ședere într-o tabără de refugiați din Italia sau Austria.
Condițiile acestea de ședere în aceste locații destinate refugiaților politici sunt foarte severe și dificil de suportat în special pentru femei”.
Sfatul lui Colomieț transmis cumnatului său era, să vină acesta singur ca turist la sora sa în USA și apoi din America să înceapă demersurile pentru obținerea formelor legale necesare rezidenței.
Alexa Visarion i-a spus lui Ion Colomieț că este obligat să relateze ofițerului de securitate care i-a dat viza despre întâlnirile avute și despre ce a discutat la aceste întâlniri. Alexa a precizat că se simte supravegheat permanent atât în România, cât și în America de către oameni ai securității și că îi este frică să ascundă ceva.
Ion Colomieț a precizat că știe cum este în România, că de aceea a părăsit țara, iar în cazul lui nu este nicio problemă, familia soției sale fiind oricând urmărită și ascultată tot timpul de când fica lor a fugit din țară. A mai spus că au vorbit și la telefon aceste lucruri, dar cei de acasă cred că vorbesc despre dificultăți tocmai pentru că sunt ascultați. Dacă Alexa le spune aceste lucruri ei vor lua în serios toate sugestiile lui Colomieț.
Am fost, volens-nolens, martoră la această discuție. Am vorbit apoi cu toții pornind de la situația lui Colomieț, despre aberațiile și monstruozitățile regimului comunist, despre cenzura în artă, despre minciună și demagogie, despre lipsurile, spaimele celor de acasă. Intr-un cuvânt despre săraca noastră țară, atât de bogată și atât de chinuită.
Ortansa Tomescu
NY septembrie 3 2012
De ce a aprobat securitatea atât de repede această emigrare?
După ce am menționat acest lucru în memoriile adresate conducerii CNSAS, Instituția poate ar fi trebuit să verifice această plecare din țară…
Cele scrise atunci de mine nu au adus nicio atingere sau îngrădire a dreptului la liberă circulaţie şi a dreptului la viaţă privată aşa cum prevede OUG nr. 24/2008.
3. Consilierul de la Ambasada Americană, al cărui nume nu-l menţionez şi care acuza public regimul totalitar comunist şi existenţa mizeră a românilor în acea perioadă, am aflat acum că era cadru C.I.A. Acesta susţinea cu responsabilitate în cadrul misiunii sale, aflarea adevărului despre România comunistă, necunoscut în totalitate românilor înspăimântaţi. Era un mesaj politic pe care dorea să-l primim, să-l cunoaștem şi să-l spunem şi celorlalți români. Ştiind că sunt urmărit şi că discuţia fusese auzită şi de alţii, am relatat afirmaţiile oficialului american, făcute invitaţiilor români la o recepţie oficială în cadrul ambasadei, deci pe teritoriu american. Faptul că nu contrazic în niciun fel şi am stimulat discuţia, lucru menţionat în declaraţia mea, era un act de curaj, şi nu de delaţiune la acea dată.
Iată, de fapt, ce transmitea consilierul şi dorea să fie cunoscut în România; David B. Funderburk, ambasador american la Bucureşti în perioada 1981 – 1985, istoric cunoscător al realităţilor Europei de Est, a publicat în 1985, la terminarea mandatului său, lucrarea „Un ambasador american între Departamentul de Stat şi dictatura comunistă din România”. Document şoc… verdict categoric. Excelența sa a avut curajul de a comunica şi expune pe larg patologia comunistă din ţara noastră privind represiunea politică, culturală şi religioasă, lichidarea drepturilor fundamentale ale cetaţenilor… Studiul, argumentat şi amplu, a contribuit esenţial la demascarea totalitarismului ceauşist care, din raţiuni de strategie politică şi economică, era protejat înainte de 1985 de unii reprezentanţi ai politicii americane ce mai credeau în opoziţia lui Nicolae Ceauşescu faţă de Moscova. Am citit în Statele Unite Orizonturile roșii a generalului Mihai Pacepa, și apoi și această carte esențială. Volumul a fost prezentat în media americană şi internaţională şi în serial la postul de radio Europa Liberă. Acest mesaj din 1985 se dorea a fi ştiut şi promovat peste tot în România. Tot ce s-a desfăşurat la ambasadă la acea recepţie era monitorizat de securitate, conform planului de verificare aprobat încă din septembrie 1983, prin sursele „Bogdan”, „Mitu” şi „Gruia”, instruiţi special pentru a mă supraveghea în cadrul recepţiilor și a dialogurilor purtate cu oficialii americani. De aceea am depus această mărturie arătând indirect că adevărul nu mai poate fi ignorat în Occident, iar demnitarul american tocmai acest lucru dorea să-l transmită celor invitaţi acolo. Deci, în 1985, cele spuse de acesta erau declaraţii publice oficiale, la acea dată privind poziţia Statelor Unite faţa de politica de la Bucureşti.
De ce, nu au știut sau nu au vrut să afle experții de la CNSAS și apoi cei din justiție acest element de susținere a adevărului… De ce s-au aplicat ca modalitate de judecată, metode de maculare, dezinformare și mistificare în plină evoluție a societății democratice? De ce turnătoriile informatorilor menționați în dosare, (urmăritorii mei) nu au fost și ele analizate și prezentate în instanță de către CNSAS.
La sfârşitul anului 1988, ca răspuns la un memoriu adresat organelor statului pentru obţinerea unei vize de lucru pe o perioadă de cinci ani în străinătate, pentru a onora contractele primite, aşa cum beneficiau unii dintre colegii mei la acea dată şeful celor doi ofiţeri, le-a transmis: „ne-am păcălit cu Paul Hiemstra, nu e agent CIA… Alexa Visarion, într-un fel a scăpat de noi… Să promoveze, băi, arta românească în
America, că avem ce arăta acolo… dincolo de toată nebunia din jur.” Mi-a relatat acest lucru ofițerul ce preluase supravegherea mea.
În ianuarie 1989, însuşi ofiţerul de securitate a primit dispoziția de a tăia din fişa privind pe Alexa Visarion textele și detaliile cu „Albu” impuse de conducerea organelor de securitate.
Când Înalta Curte prin plenul ședinței a anunțat că rămâne în pronunțare, o tânără doamnă avocat, care vorbea cu un ușor accent străin, a ieșit din sală după mine și mi-a spus; – Nu aveți nicio șansă Maestre… E un proces politic… Dacă acceptați, vă apăr eu fără niciun onorariu și mergem mai departe.
Hotărârea definitivă nr. 4621 din 3 decembrie 2014 a Î.C.C.J. şi motivarea ei, este o decizie politică de intimidare la comandă.
…Să cântam în cor
Cu viers tunător
Mândrul Tricolor
Ş-al său brav popor. Patrie ș-onor!
I.L. Caragiale – Tricolorul
Când în instituțiile emblematice ale statului de drept, ticăloșia slugarnic- profesionistă, fluturând stindardul adevărului, mistifică negociind poziții sociale, avantaje financiare și beneficii politice – atunci, dreptatea poate fi o dureroasă mascaradă, iar democrația intră în comă.