Ție, suflete…
Ție,
suflete,
ți-am văzut inima scobită
de degetele timpului
și de-acolo,
din adânciturile alea
a izvorât o nouă viață.
Știu!
O să-mi spui că-i tot aia
–aceeași –
de la El
primenită în vale
cu apa din tine
Și ai dreptate
doar jumătate.
Jumătatea cealaltă
e în crucile
care ți-au crescut în tălpi
***
Femeia pescăruș
Femeia pescăruș
înnoadă
inimile pescarilor
si le aruncă-n mare
iar peștii
mușcă din ele
încercând să-și potolească foamea
să le afle gustul
înainte de a fi prinși de ei
înainte de a fi prinși de ea
***
Inspirație
Cuvintele trag de mine
Îmi scot oasele afară și le pun la soare.
Oh, oameni orbiți de-atâtea tarabe
cu limbile ceasurilor încurcate
prin buzunarele de la haine
oasele mele nu-s de vânzare!
Să curgă lumina !
strigă cuvintele la trecătorii care se miră
Și dintr-odată oasele mele se întind
și se-ntorc în mine
mai mari cu 10 cm
***
De-atâta iubire
De-atâta iubire
a crescut iarbă în mine,
copacii s-au înălțat,
izvoare mi-au țâșnit în palme.
De-atâta iubire
ba sunt, ba nu sunt
Iar dacă sunt,
de fapt, ce sunt?
miraj dintr-o clipă?
sâmbure de cer?
rostogol de frunze,
amestec de secunde cu lut?
Nu. Nu pot să te mint, viață!
de-atâta iubire
sunt o dată cer,
o dată pământ
***
Inima mamei
Dă-mi o scară, Serafime!
Vreau să urc,
în orele ce vor urma,
pân’ la El
ca să-I duc un coșuleț plin de toamne
peste care am pus pâine caldă,
un pulover lucrat
și câteva primăveri.
Le-am luat din odaia
unde bat clopotele mereu,
îngerii desenează stele,
candela-i aprinsă,
lumânările ard,
iernile îngenunchează,
ploile tac,
se spun rugăciuni
doar aici,
în lăcașul acesta
căruia i se mai spune loc sfânt,
biserică
sau
mai simplu
inima mamei