Filmul „Coroana României”, regizat de către jurnalistul George Grigoriu, a încheiat, în cadrul unei gale impresionante, Săptămâna Filmului Românesc de la Nisa, cel mai important eveniment cinematografic organizat de România în Uniunea Europeană, ajuns anul acesta la cea de-a XVI-a ediție. Cosmopolitul eveniment a avut loc în chiar inima Nisei, pe Promenade des Anglais, în celebrul hotel West End, construit în anul 1842.
Cu jumătate de oră înainte de începerea proiecției, Sala Poseidon a devenit neîncăpătoare pentru numărul mare de români și de francezi, veniți de la Monaco, Cannes, Antibes și Nisa să urmărească documentarul ce vorbește despre istoria încoronărilor din țările române.
„Am venit de la Monaco pentru a viziona acest film. Fac parte dintr-o generație care a învățat o istorie strâmbă. Am plecat din România în anii ’80, așa că nu am avut acces la prea multe informații despre trecutul nostru. Din păcate, ne-au fost ascunse multe lucruri și, chiar dacă la acea vreme părinții încercau să ne explice unele fapte din istorie, pot spune cu sinceritate că abia astăzi le-am înțeles adevărata semnificație. Deși acum sunt departe de România, sunt mândru să văd cum acest film arată lumii adevărata noastră istorie.”, a mărturisit celebrul muzician Marius Mocanu.
„Acest film ne ajută să nu uităm cine suntem”
„Pentru mine, a fost o seară excepțională. Toată copilăria mea a fost impregnată de poveștile la gura sobiei spuse de bunica despre regii și reginele noastre. Îmi amintesc cum bunica ne cânta în șoaptă imnul regal și, nu întâmplător, azi, în casa din Franța, am portretul reginei pe un perete, așezat la loc de cinste. Am fost impresionată de calitatea acestui documentar. Noi aici, în Franța, trăim între două lumi, iar acest film ne ajută să nu uităm cine suntem.”, a mărturisit doamna doctor Cristina Morariu.
„Este un film care mi-a lăsat o puternică impresie, un film-lecție, o lecție de istorie pe care ar trebui s-o cunoască toți românii, fie din România, fie din Republica Moldova, dar și o carte de vizită pentru străini”, a declarat domnul Lilian Moraru, consulul general al Republicii Moldova la Nisa.
„Trebuie să învățăm să fim patrioți”
„Sunt foarte bucuros că am închis Săptămâna filmului românesc cu documentarul Coroana României, deorece avem o datorie sacră față de țara care ne-a dat limba și cultura. Publicul de aici a fost extraordinar – o sală plină, într-o duminică seară, într-un oraș cu multe evenimente. Deși a doua zi toți oamenii aveau treabă, sala a fost plină la proiecția unui film documentar de două ore. Acest film a început să aibă o reputație și o răspândire extraordinare în lume, cel puțin în Europa. Insist să fie vizionat de cât mai multă lume. Trebuie să învățăm să fim patrioți, să ne apărăm granițele culturale, religioase, geografice (…).”, sunt cuvintele lui Stefan De Fay, consul general onorific al României la Nisa.
„Un film care face deja înconjurul lumii”
„Coroana României este un film care face deja înconjurul lumii. În această seară, la Nisa sala a fost plină, au fost atât francezi, cât și români. Am rămas impresionată de reacția francezilor, care au fost captivați de acest film. Pentru copiii români din țară, acest documentar ar trebui inclus în programa liceelor, este un material didactic deosebit.” a mărturisit Manuela Cernat, scriitoare de origine română, scenaristă și profesoară de istoria și teoria filmului.
„Săptămâna Filmului Românesc” este cel mai mare festival cinematografic românesc din Uniunea Europeană, al doilea din Europa, după cel de la Londra, și al treilea din lume, după cel de la New York și Londra. Prima ediție a luat naștere în anul 2008, cu scopul promovării valorilor cultural românești în Franța. Festivalul este organizat de către Consulatul României la Nisa.