Naționalul și mândria națională au semnificații aproape identice atât în conținut, cât și ca sens fundamentate istoric, evoluționist, genetic și ontologic într-un areal ambiantal geografic concret. Ambele au tangență cu și prin demnitatea națonală, preluând multe dintre caracteristicile de bază ale acesteia și având aceeși locație geografică circumstanțială naturală de constituire fomală și achiziționare de calificative fizice și metafizice proprii. Drept consecință se nasc concomitent în mod morfologic prerogativele alcătuirii unor trăsături specifice ordonate sinergic de necesitățile de natură interioară ale transformărilor care treptat în mod evoluționist iau configurația caracteristicilor temeinice ale demnității naționale, imclusiv a celor ce țin de mândria națională, Or, atare trăsături ordonate organizatoric ale unor calificative specifice ce țin de ambiantalul circumstanțial atât istoric geografc concret, cât și de cel genetico-ontologic reprezintă tiparele caracteristice care alcătuiesc și defintivează ceea ce numim mândrie națională. Vom specifica astfel că între demnitatea națională și mândria națională aproape că nu există diferențe; atât cele de conținut, cât și cele ce țin de semnificațile sensurilor pe care le pot căpăta ambele categorii conceptuale în dependență de anturajul logo-logistic și gnostic în care sunt folosite.
Este de remarcat de asemenea formula structurală verbală incipientă ce oferă noțiunii demnității națonale caracterul ei primordial cu puternice legături dumnezeești: Dumnezeu – Dumn = Demn + itate = Demnitate , adică ceea ce vine de la și este legat cu Dumnezeu și Divinitatea Sa, – itatea– fiind ceea ce achiziționează Demn pe parcursul evoluțonist istoric al trecerii lui prin timp, ca reziduri funcționale adiacente deținătorului ei omul, generate de păcatele sale săvârșite în acest timp rezervat de Dumn și oferit lui nu pentru a fi irosit, ci spre a fi valorificat și cultivat nu oricum, dar cu o anumită sarcină: aceea a satisfacerii necesităților plinătății slugirii și făgăduirii credinței lui Dumn – Dumnezeu.
Pe când în formula structurală verbală a conceptului Mândriei Naționale descoperim toate aceste caracteristici funcționale proprii Demnității Naționale extrapolate, transformabil în chiar toată stuctura genetic-onologică concretă umană a biologicului său ințial mai mult de natură metafizică decât fizică, adică mai mult de natură spirituală și mult mai puțin de natură biologică. Și într-adevăr sintagma mâdrie îl conține pe mine / mă , adică pe mine dă-mă mie – identificat cu sufletul omului, sinele lui , intimitatea lui spirituală/primordială. Astfel mândria națională îl conține pe Dumn, adcă pe Dumnezeul Demnității naționale identificat prin extrapolare cu Dumnezeul Mândriei naționale. În postura de Mândrie națională Dumnezeu se manifestă suprem și absolut în formula Sa metafizică accentuată, deoarece îl avem pe Dumnezeu în dublă manifestare, formulată atât fizic, cât și metafizic, fapt care îl absolutizează în mândria națonală. Și atunci face oare să minimalizăm și să ne rușinăm de noi înșine, adică de mândria noastră națională, de Dumnzeul nostru național ? Cei ce nu înțeleg atare lucru și își calcă în picioare mândria națională îl calcă în picioare pe Dumnezeul lor național, săvârșind păcatul nesăbuinței prin nerespectarea făgăduințaei zămislirii sale astfel trădând mândria sa națională și implicit și demnitatea sa națională.
Constatăm, spre bucuria și cinstirea Dumnezeului națonal, că la români mândria națională este mai presus de toate și de tot. Însă se constată totodată la români existența unei discrepanțe, a unei fisuri între demnitatea națională și mândria națională. Demnitatea națională nu ține pasul cu mândria națională, fapt care îi fac mai vulnerabili în fața visicitudinilor istoriei și ale pragmatismului vieții cotidiene și al economicului lui. În schimb, ei profită din plin de toate cele ce le oferă mândria lor națională, adică de cele ce le oferă splendorile spirituale ale descopririi și savurării frumuseței, sublimului lucrurilor și fenomenologiei lor. Nu în zadar se spune cu certitudine că la români toți cântă și toți sunt poeți. Este un adevăr evident și o realitate incontestabilă. Nici la un neam pe cap de locuitor nu sunt atât de mulți cântăreți, poeți și scriitori, mulți dinre ei excepționali, cu renume mondial. În acest context spiritual arealul literar românesc abundă de reviste literar-artistice pe care le aflăm aproape în fiecare județ și zonă geografică.
Primordialitatea mândriei naționale la români față de demnitatea națională se explică ptintr-o o mai accelerată mișcare și transformare a prioritățlor materiale în cele spirituale înfluențate de a se transforma de factorii pur geografici, dar în principal de cei de origine geopolitică și de securitate. La baza vulnerabilității demnității națonale stă încă faptul potrivit căruia biologicul uman este înfluențat, determinant și aflat sub pavăza factorilor fizici naturali, concreți din substanța și seva cărora se alimentează, iar acestea în timp devin din ce în ce mai volatili, insuficienți, necalitativi, improbabili și mai ineficienți din care cauză biologicul se deteriorează mai rapid și mai accentuat.
Nu încape îndoială, drept concluzie, că mândria națională la români nu este și nu trebuie să fie un motiv de ocară naționlă, ci de laudă națională legică prin legea Dumnezeului național românesc. În același timp este necesar de conchis că a fi mândru de naționalitatea ta, adică a fi mândru că ești român, nu înseamnă deloc a fi excepțional în raport cu alte neamuri, a fi în afara oricărui etnos mulinațional, internațional, undeva deasupra lui, ci numai și numai a fi specific, deosebit, diferit fizic și metafizic, original, dar și originar, solitar și comunitar, individual și general, intelectual și cultural față de alte multe popoare și neamuri, purtătoare ficecare de mândria lor națională. În esență, deci, a fi mândru națonal înseamnă a fi cel cine ești și cum ești respectiv original și originar, fizic și metafizic, inert sau activ și nimic mai mult, adcă a fi acel cine ești în abreviatură dumnzeească: eu sunt acel ce sunt român.