MARIA, REGINA ROMÂNIEI…
Cuget adânc la fapte și la suflet
La inima ce-ai dăruit-o
Poporului român pe care l-ai iubit
Cum ți-ai iubit copiii
Pe care-n datinile neamului
I-ai petrecut în taină.
Cu inima-ți de mamă
Cu suflet ortodox
Te-ai rezemat în cuget
De trupul țării dace
Ai cărei fii
Din file de istorie-i știai.
Le-ai cunoscut amarul
Când îmbrânciți
De neamuri istovite în crime
Și în tratate mârșave
De-nvrăjbire,
Te-ai ridicat Regină a României
Care în planul vieții tale
Ai pus spre a duce sus
Stindardul peste care sărutul
Tău, Regină,
L-ai pus când ai jurat
Și Jurământul legii
Tu, Mamă Eroină
L-ai înălțat spre ceruri
Spre taina care-n taină
Te-a așezat măreață
Să duci destine-n lume,
Destinul României.
Te-ai frământat în șoaptă
Când Axa rea voită
Dorea îngenuncherea
Regatului român,
Marghiloman la București
Voia s-aducă pacea
Ce înclina-n sclavie
Viteaz popor român.
Ai plâns-ndestul, Regină,
Când ”brute fără seamăn”
și-aceia erau germani,
Au scurs din trupuri de elevi
Ai Școlii Miltare
Sânge nevinovat,
Români ce-și apărau doar Țara,
Hotare verzi, râvnite
De cei fără de seamăn
Și crudă este lumea
Puțini oameni au fost,
Lumina dă putere
În cuget și-n simțiri,
Frumosu-ți chip, Regină,
Plângea și suspina
Și-n dorul tău
Durerea era
A Reîntregirii,
A neamului ce-n neam
Voia o națiune unită în hotare.
Ai fost pe front și în tranșee
Și i-ai văzut căzând cu arma-n mână,
Copii ți-erau
Și lacrimile lor și ale tale
În inimă ți se scurgeau,
Plângeai și-atunci când în spitale
Pierduți de viață
Românii stinși de vlagă
Spre cimitire se purtau,
Plângeai, Maria
Cu nume de împărăteasă
A lumii Slavă,
Ție, Regină,
Înalț din pragul verde-al Țării
Imn neîncetat
Și neuitarea ți-o înclinăm
Istoria e Cartea
Ce vie printre noi
Memoria-ți păstrează,
Regină-ntre femei
Femeie – mamă și Lumină.
EL, REGE AL ROMÂNIEI…
Te-ai așezat la graniță de țară
Mărit înseninând tot vestul
Și te-au urât că
Stavilă ai fost jugului
Și lanțurilor grele
De urgisire
A neamului deasupra căruia
Coroană a pus Carol I
Din tunul de la Plevna.
Rege al marilor bărbați ai Țării
Tu, Ferdinand I Întregitorul
Te-a vrut poporul meu
Ca rege al României.
E Ferdinand Stindardul
Al Reîntregirii în fapte,
Ce-a conturat hotarul
Și trupuri de eroi
Au prins în umbre câmpul,
Câmpii zăcute-n sânge
Și unde fluviul nalță în valuri
E Danubiul,
Istorisește-n lacrimi,
Și valurile spală
De sânge tot cuprinsul
Și poartă-n lumea rece
Trupurile de valahi.
Căzute, zac pe câmpuri,
Lupte de reîntregire
Și frați pe frați la piepturi
Își strâng strămoșii-n taină
Sunt cei care-i așteaptă
Se văd, se știu
Și plâng în nevăzutul rece,
Sunt moșii și strămoșii
La margine de drum
Și-ajută și în brațe
Își prind nepoții.
Și Regele îi plânge,
Îi plânge că-s valahi
Valahul are taina trecutului
Și-n lume ce e trecut e taină
Și Regele o știe
Cunoaște limba lor,
E limba ce-o vorbește
Și-o simte ortodox
Căci Regele e taină
E omul dat
Al vieții în lumină,
E sabia, zvâcnirea,
Sunt tâmplele pulsânde
E fruntea ce plecată
Cu ochii lui de Rege
Plânge, suspină,
Se roagă-ncet, șoptește
Celor căzuți în brazde,
Celor luați de valuri.
Acum se strâng în tihnă
Și mână-n mână, Hora
Cuprins-a-n freamăt Țara
Deasupra Ei, Coroana
Reîntregitorul o așează
Și numele i-e sacru,
Pământu-ales de Doamna
Celui slăvit în Ceruri
Și Regele o știe
Este slăvit poporul
Ce-n glorie-și înalță
Reîntregirea-n faptă
Eroii ies din tainele-ncăperi
Ale Pământului
Și țarina se cerne
Și în morminte albe
Sunt trupurile lor.
Se-așează Tricolorul
Stindard bătut de vânturi
Și strâns la piept în lupte
Sunt fericiți românii
Că azi, în țara lor
Ce se întinde verde
Spălată-n valuri
De vechiul meu Danubiu
Și de măreața Mare
Ce încă în adâncuri
Ascunde pagini roșii
Din ce au fost strămoșii.
”Va fi vai de omenire!”
Ai rostit atunci la Peleș
Însă tu, Mărite Rege,
Și în suflet și-n voință
Vedeai doar o Românie
Mândră și Reîntregită,
Visul lor și visul tău
Vrut-a ca vizionar
Să fii-n veci stăpânitorul
Marii Românii în veacuri!
S-au născut români, din tine,
Au domnit și vor domni.
Noi, românii avem în sânge
Biruința-n fapte este
Ce-i al nostru este-al nostru
Dăruit de moși, strămoși,
Nu am vrut ca niciodată
Cei stăruitori și răi
Să-și înfigă putregaiul
Ghearei lacome
În trupul
Mamei noastre România.