Cu un discurs științific demn de aclamat, academicianul Ioan-Aurel Pop este una dintre figurile proeminente ale istoriografiei românești din secolul XXI, fiind apreciat nu doar de tinerii pasionați de studierea istoriei, ci și de vârstnicii dornici să înțeleagă mai bine istoria. Deși profesorul Ioan-Aurel Pop a avut neșansa de a se naște într-un regim totalitar, paradoxal, a avut și șansa unică de a-i avea ca profesori pe David Prodan, cunoscut pentru lucrarea sa de căpătâi, Supplex libellus valachorum, Ștefan Pascu și mulți alții, care își obținuseră doctoratele în perioada interbelică.
Academicianul Ioan-Aurel Pop prezintă publicului larg un discurs imaculat, fără cusur, datorită stilului său literar, care te-ar face să crezi că nu este un istoric, cu un discurs sobru bazat pe date concrete pe care omul de rând nu le-ar putea reține, ci mai degrabă un literat a cărui viziune se intersectează cu poezia, proza și romanul.
În deceniile domniei sale de activitate, profesorul Ioan-Aurel Pop a reușit să culeagă o operă semnificativă, cuprinzând peste 90 de volume de specialitate, printre care se numără: Scurtă istorie a românilor, Editura Litera, București, 2019, 526 p.; Transilvania, starea noastră de veghe, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016, 298 p.; Contribuții la istoria culturii românești (Cronici brașovene din secolele XVII-XVIII), ediția a II-a, Colecția Historica XXI, Editura Dacia XXI, 2011, Cluj-Napoca, 272 p. și altele. De asemenea, a publicat peste 450 de studii în reviste de specialitate, printre care: Contribuții studențești la unirea Transilvaniei cu România, în „Studia Universitatis Babeș-Bolyai”, seria Historia, 1978, XXIII, fasc. II, p. 63-69; Identitatea românilor prin latinitate – contribuția autorilor transilvăneni, în revista „Academica”, nr. 1, ianuarie 2016, anul XXVI, p. 28-36 și multe altele.
Academicianul Ioan-Aurel Pop a reușit, de-a lungul activității sale, să fie un promotor al realismului în istoriografie, luptând constant pentru adevărul istoric absolut. El a reușit să plaseze poporul român și istoria acestuia într-un context echilibrat, refuzând extremitățile, de multe ori exagerate, pe care le întâlnim în discursurile publice. Astfel, el combate atât viziunea celor care neagă existența poporului român, cât și pe cea care prezintă românii ca un popor ales, căruia i-ar aparține toate invențiile lumii.