Când Eminescu viețuia
Nu știu dacă epigonii
Astăzi sunt mai mulți…
Pe atâția-i țin patronii
Ce au reviste pentru culți.
…Dacă era altădată,
Când Eminescu viețuia,
Tot așa, jucând la roată,
Să vină timpul vr ’unuia
Ce nu cunoaște româna;
Dar vrea să fie respectat,
Deși limba-i e stăpâna –
Se crede cel mai elevat.
În loc să-și stăpânească el
Și propriul grai și geniul fals,
Continuă-n limbaj rebel,
Crezând ca rapp-ul lui e vals.
Pene-cuvinte
Îmi curg pe umeri aripile goale,
Rămase-n amintiri ce-au smuls
Pene-cuvinte. Tocul uns
Cu sânge-albastru să se mai răscoale…?
Să-nceapă să rodească iarăși pene
Pe-un sol așa sleit de jale?
Și să răscumpăr cu petale
Vremea, cântând-o-n rugăciuni, catrene?