„Însă cine-a introdus mizeria aceasta economică şi intelectuală, domnia inepţiei şi a ignoranţei, dacă nu liberalismul? Liberalismul a scos din gunoi oameni ignoranţi şi netrebnici cari, în loc de a fi avizaţi să se hrănească din muncă proprie, li se ‘nlesneşte a trăi din munca altora. Liberalismul a înmulţit clasa consumatorilor improductivi, cari nu adaugă, prin toată negustoria lor de vorbe, un centigram la greutatea grâului nostru, liberalismul înmulţeşte funcţiile, atrăgând din ce în ce mai mulţi incapabili în serviciile publice; liberalismul, care-a ameţit capetele oamenilor, care nu i-a lăsat la teapa lor, în sfera lor de activitate materială, ci i-a declasat, ridicând la demnităţi înalte bulgari cu 2-3 clase primare, buni de grădinărie poate, dar netrebnici pentru a administra ministerii şi servicii ca al Domeniilor.” – NAŢIUNEA» CONSTATĂ…”] – 22 iulie 1882
În secolele XIX şi XX, numeroase mișcări naţionaliste sunt iniţiate de popoarele din Europa pentru a se elibera de sub tutela străină (suzeranitate) impusă prin forţă acestora. În statele europene plurietnice din secolul al XIXlea, naţionalismul cultural, care urmărea să încurajeze studiul limbii și a producţiei literare și artistice din comunităţile etnice, preceda adeseori lupta pentru anumite revendicări politice. Aspiraţia la libertatea naţională constituie mobilul revoluţiilor de la 1848. Acesta este contextul social și politic al publicisticii lui Mihail Eminescu. Considerat poetul național al României, Mihail Eminescu a jucat un rol esențial în conturarea identității naționale românești prin operele sale literare și prin activitatea jurnalistică.
Scrierile sale reflectă adesea teme naționaliste și patriotice, evidențiind preocupările sale față de soarta națiunii române în contextul politic și social al secolului al XIX-lea. Sub aspect liric, de pildă, una dintre cele mai reprezentative poezii în acest sens este „Doina„, publicată pentru prima oară pe 1 iulie 1883 în revista Convorbiri literare și apărută apoi în volumul Poesii din 1884. Această poezie politică exprimă un naționalism profund, manifestându-se printr-o retorică vehementă împotriva „străinilor” și subliniind dorința de unitate a teritoriilor locuite de români, care la acea vreme erau împărțite între diferite imperii. Finalul poeziei invocă figura lui Ștefan cel Mare, prezentat ca un erou adormit, chemat să alunge străinii și să reînvie spiritul național.
„Ștefane, Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
[…]
Tu te-nalță din mormânt
Să te-aud din corn sunând
Și Moldova adunând!
De-i suna din corn o dată
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori
Îți vin codrii-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toți dușmanii or să piară,
Din hotară în hotară […]”
Mihail Eminescu a fost influențat de romantismul european, integrând în opera sa elemente precum cosmologia, iubirea, misticismul și naționalismul. El a combinat aceste aspecte cu un angajament profund față de cauza națională, subliniind importanța limbii și culturii române în consolidarea identității naționale. Astfel, opera sa îmbină perfect tradiția cu o viziune mesianică asupra destinului națiunii. Atunci si acum, Mihai Eminescu nu a fost doar poet, ci și un gazetar de marcă, activitatea sa jurnalistică fiind profund legată de ideile naționaliste și de mișcările politice ale vremii. În articolele sale din „Timpul„, ziarul oficial al Partidului Conservator, el a criticat influența străină în România, corupția clasei politice și pericolul deznaționalizării românilor aflați sub dominația Imperiului Austro-Ungar (situația Ardealului). Pentru Eminescu, Ardealul a fost temă majoră a gazetăriei, de aceea merită amintite câteva titluri din opera jurnalistică: România şi Austro-Ungaria; Influenţa austriacă asupra românilor din principate; Autonomia Ardealului; Drepturile românilor din monarhia habsburgică; Pretenţiuni maghiare.
Un aspect esențial al naționalismului lui Eminescu a fost implicarea sa în Societatea Carpații, o organizație secretă fondată în 1882, care milita pentru unirea românilor din Transilvania cu Regatul României. Printre obiectivele sale principale se numărau:
- Sprijinirea românilor transilvăneni împotriva politicii de maghiarizare impuse de Austro-Ungaria.
- Promovarea unei Românii unite și puternice.
- Opoziția față de influențele străine, atât politice, cât și economice.
Prin articolele sale virulente din „Timpul” și activitatea sa în Societatea Carpații, Eminescu a devenit o figură incomodă pentru autorități. În iunie 1883, el a fost internat într-un ospiciu, ceea ce unii istorici consideră a fi rezultatul unei conspirații menite să-l reducă la tăcere. Această teorie este susținută de faptul că, exact în aceeași perioadă, guvernul român căuta să îmbunătățească relațiile cu Austro-Ungaria, iar naționalismul fervent al lui Eminescu devenea un obstacol diplomatic. Prof. Constantin Barbu afirma cu rigoare: „Toţi cei nouă agenţi străini care au produs rapoarte împotriva lui Eminescu sunt evrei unguri şi evrei austrieci”.
Jurnalismul lui Eminescu a fost un element esențial al luptei pentru identitatea națională românească. Prin articolele sale incisive și prin activitatea în Societatea Carpații, el a încercat să trezească conștiința națională a românilor. Deși a fost înlăturat din viața publică în mod brutal, ideile sale au rămas o sursă de inspirație pentru mișcările naționale ulterioare. Într-un recent volum, intitulat „Eminescu, ziarist politic” (2022), Cassian Maria Spiridon scria: „Multe și cutremurătoare sunt adevărurile afirmate de Mihai Eminescu în publicistica sa, adevăruri de o actualitate mai mult decât îngrijorătoare. Turpitudinea, corupția, felonia, politicianismul, demagogia și celelalte păcate politice și administrative se manifestă cu aceeași lipsă de moralitate și la un veac și jumătate după ce condeiul marelui poet a încetat să-și mai spună durerea”.
În concluzie, articolele și poeziile lui Mihai Eminescu reflectă o profundă preocupare pentru identitatea și unitatea națională a românilor, utilizând un limbaj poetic și jurnalistic pentru a promova valorile și idealurile naționale.