Mihai Șurubaru – Aventurile detectivului Rafistol și ale doctorului Baipas - O revitalizare ludică a genului polițist în registru balcanic

Chiar dacă lumea literară contemporană s-a schimbat radical în anii tranziției, fapt pentru care romanul polițist românesc pare adesea eclipsat de modele occidentale, Mihai Șurubaru revine la origini, interoghează tradiția și o remodelează într-un registru original, îmbinând comicul, absurdul și spiritul parodic cu elementele clasice ale genului detectivistic. Nota autorului devine, în acest sens, nu doar o introducere, ci o declarație de intenție și un mic manifest literar.

Mihai Șurubaru își deschide demersul/declarația de intenție/manifestul literar prin fixarea unor repere istorice ale genului polițist: de la Sir Arthur Conan Doyle și inegalabilul Sherlock Holmes, până la Agatha Christie, Georges Simenon, Edgar Wallace, Graham Greene sau Ian Fleming. Respectuos, dar nu mai puțin solemn, autorul își invită cititorul într-o scurtă lecție de istorie literară, construită cu naturalețe și cu o anumită nostalgie ironică. Sherlock Holmes, de pildă, rămâne în percepția colectivă „primul erou de roman polițist de serie”, iar referința la scrisorile care încă sosesc pe adresa din Baker Street 221B adaugă o dimensiune mitologică genului. Se continuă cu galeria marilor detectivi ai secolului XX, de la Poirot la Maigret, de la spionii lui Fleming la agenții secreți ai literaturii britanice și americane. Această panoramare se transformă, subtil, într-o justificare a propriei creații revitalizate, anume genul are rădăcini puternice, tradiție și public, iar reinterpretarea lui la nivel național devine nu numai firească, ci și necesară.

O parte crucială a Notei autorului este dedicată perioadei comuniste, în care literatura polițistă românească a fost privită cu suspiciune sau împinsă într-o zonă propagandistică. Eroii erau „din Miliție sau Securitate”, iar inamicii erau invariabil legionari, „tâlhari”, „spioni”, „sabotorii” sau alți dușmani ai „Socialismului multilateral dezvoltat”. În această secțiune, stilul lui Mihai Șurubaru devine mai incisiv, aproape satiric. Autorul demască artificialitatea acestor constrângeri, subliniind că adevăratul detectiv – cel cu autenticitate, mister și inteligență deductivă – era greu de construit într-un sistem dominat de suspiciune politică. Totuși, el recunoaște existența unor scriitori valoroși în perioada respectivă, enumerându-i pe Rodica Ojog–Brașoveanu, Haralamb Zincă sau Petre Sălcudeanu, autori care au reușit să creeze personaje memorabile în ciuda limitărilor ideologice.

A doua parte a Notei este cea care anunță direcția stilistică a lui Mihai Șurubaru: polițistul parodic, ludic, subtil absurd, în care cazurile nu sunt rezolvate, investigațiile sunt pline de piste false, iar detectivii se apropie mai mult de comedia burlescă decât de rigurozitatea lui Sherlock Holmes. Autorul mărturisește că, după experiența celebrei Epopei Strigoniene, un univers dominat de absurd și umor, a considerat genul detectivistic un teren fertil pentru un nou experiment literar. Astfel iau naștere din spuma Mării Negre Rafistol și Baipas, „doi detectivi de renume internațional” care, paradoxal, nu reușesc să elucideze niciun caz. Această inversiune a așteptărilor – detectivi celebri, dar complet ineficienți – conferă volumului prim o notă de originalitate… balcanică și o distanță ironică față de canoanele clasice ale literaturii polițiste europene și mondiale. Volumul se anunță, astfel, nu doar o colecție de mistere românești, ci un spectacol literar în care parodia și suspansul coexistă, iar detectivul român capătă, în sfârșit, propria mască și personalitate: una imperfectă, dar memorabilă. Mai important, în universul lui Șurubaru, titlul creează o așteptare care va fi, firește, subminată prin umor sau eșec investigativ.

Fiecare titlu – veritabile semnale stilistice – funcționează ca un mini-prolog, prefigurând tonul parodic, atmosfera misterioasă și jocul intertextual pe care Mihai Șurubaru îl manevrează cu rafinament. În primul rând, titlurile imită deliberat convențiile romanului polițist clasic, oscilând între senzațional, grotesc, aluzie culturală și umor fin. Astfel, ele creează o dublă așteptare: pe de o parte, promisiunea unor investigații cu mize înalte, iar pe de altă parte, anticiparea că aceste așteptări vor fi demontate prin absurd, eșec sau ridicol, mărci din lumea lui Rafistol și Baipas.

„Întâlnirea din trenul fantomă” – evocare imediată din tradiția literaturii fantastice și a misterelor feroviare, de la Orient Express la poveștile gotice. Este un început simbolic: cititorului i se promite un mister spectaculos, un spațiu liminal, unde realul și supranaturalul se întrepătrund. „Cabinetul de avocatură «Gură de aur»” și „Experții, societate de detectivi semiparticulari” – titluri inspirate din jargonul profesiilor judiciare sau teologale. Ironia vine din adjectivul „semiparticulari”, care demitizează prestigiul detectivilor și introduce comicul încă din titlu. Sunt anunțate investigații care se vor derula la granița dintre profesionalism și improvizație. Și evident că așteptările nu vor fi înșelate! „Labirintul ororilor”, „Cadavrul din varniță”, „Misterul glonțului ucigaș”, „Îngerul morții”, „Moarte la pungă” sunt alte titluri ce evocă arsenalul tradițional al literaturii polițiste: labirinturi, cadavre, glonțul fatal, îngerul exterminator, moartea surprinzătoare. Ele repetă cu bună intenție clișeele genului, tocmai pentru ca lectura să descopere subversiunea comică pe care autorul o aplică ulterior: investigații care se împotmolesc, detectivi care trag concluzii greșite, situații absurde ce contrazic gravitatea anunțată în chapeau.

Avem și o triadă de titluri intertextuale, cu referințe celebre: „Pe urmele lui Jack Spintecătorul”, „Adevăratul asasin al lui JFK”, „Zodiac, criminalul anonim”. Aceste titluri situează volumul în dialog cu marile enigme ale lumii, de la crime istorice la mituri urbane. Ele dau impresia că detectivii lui Mihai Șurubaru pășesc în teritoriul marilor investigații internaționale, dar tocmai acest contrast între gravitatea modelului și inadecvarea detectivilor produce efectul satiric. Aducerea lui Jack Spintecătorul sau a asasinării lui JFK în lumea lui Rafistol și Baipas este un act de parodie culturală: miturile detectivistice sunt coborâte într-un registru balcanic, dominat de confuzii, exagerări și comicul situațional. Și pentru elitiști, Mihai Șurubaru livrează titluri și conținuturi cu tentă moralizatoare sau ironic moralizatoare: „Glorie și crimă”, respectiv „Multe crime cu ciocanul și o spovedanie”. Aici, autorul mizează pe contrastul dintre două universuri: cel al crimei brutale și cel al spiritualității sau confesiunii. Titlul, aparent misterios, se dovedește ironico-ludic, promițând o investigație care va îmbina grotescul cu reflecția morală în moduri imprevizibile.

Prin urmare, detectivii Rafistol și Baipas sunt creații postcomuniste, născute într-un spațiu de libertate literară, dar și într-un cadru social care păstrează umbrele absurdului, ale birocrației și ale improvizației balcanice. Ei devin, în felul lor, simboluri ale neputinței omului comun, incapabil să facă ordine într-o lume care sfidează logica. Această transformare nu este doar comică, ci profund umană: cititorul se recunoaște în confuzia lor, în eforturile inutile, în deducțiile care se destramă. Detectivul devine un alter ego al individului contemporan, iar literatura polițistă, un spațiu de reflecție asupra propriei noastre incapacități de a găsi „vinovatul” în haosul lumii moderne.

Volumul lui Mihai Șurubaru, prin toate dispozitivele stilistice, demonstrează că literatura polițistă mai poate oferi surprize atunci când este abordată cu ironie, inteligență și intertextualitate. Parodia, tematica spectaculoasă și contextul românesc transformă cartea într-o lucrare care nu doar continuă tradiția genului, ci o critică, o îmbogățește și o reinventează. Astfel, autorul pune în discuție condiția detectivului, credibilitatea ficțiunii, mitologiile culturale ale crimei și, în ultimă instanță, limitele omului în fața absurdului strigonian (sic!) din realitate. În consecință, ceea ce rezultă este o nouă literatură polițistă cu paradigma suspansului redimensionată într-o materie stilistică ce aduce, în mod inedit, reflecția umană la alte cote, prin instrumentalizatea satirei și parodiei într-o formă subtilă de artă literară.

„Doamna, prezumtiv criminală pasional, izbucni în plâns:

— Spun tot! Spun tot, numai să nu-l băgați la autopsie, că nu rezistă! E gingaș! Eu pot suporta și frigul, și tortura în locul lui!

— Doamna Filomela, totul stă în mâna dumitale! Vrem adevărul și numai adevărul iar noi vă vom arăta compasiune și clemență!

— Domnilor polițiști, eu nu mint, eu sunt în „Ordinul Clariselor” și am jurat sinceritate absolută! Domnilor polițiști, eram tânără și frumoasă. Eram căsătorită cu un sportiv. Era rugbist! Era foarte puternic, dar din cauza pumnilor primiți pe club grămadă, unde nu vede nimeni, i-au umflat fața și i-au strâmbat nasul. Dar nici el nu era prost! Cum îi venea „apa la moară” îi cotonogea! Colegii lui l-au poreclit „Cotonogea Eses”! Pentru că în timp au început să le fie frică, fugeau din fata lui și el marca ese-uri multe! De aici și porecla lui cu rezonanță fascistă! Când echipa lui lua bătaie, venea beat acasă și mă bătea rău. Eu, ca femeia frumoasă, cu necesitățile unei tinere năbădăioase, am început să nu-l mai suport. Într-o zi mi-a scos Dumnezeu fericirea în cale, a venit Cordăcel să citească contorul! El era cititor de contoare, dar după orele de serviciu era „hairstilist”! Când l-am văzut așa micuț, cu părul creț și cu mânile tatuate cu flori colorate, m-am îndrăgostit pe loc! Știți, „Cordăcel” îi spuneam eu, pentru că e un neobosit și neostenit! Pe el îl cheamă, de fapt, Iliuță. Era nu numai bine pregătit profesional, dar când „funcționează”, adică, dacă înțelegeți dumneavoastră, parcă era pus în priză. Și uite așa, când „Cotonogarul” era plecat în deplasare, îl mai înlocuia Cordăcel! Adică… bătăi îngemănate cu dragoste. Într-o zi, când Cotonogarul era în cantonament, Cordăcel a venit la mine cu scopul nedeclarat de a ne iubi în fugă, dar și cu pasiune. Și ce credeți, domnilor polițiști, tocmai când și-a dat pantalonii în vine și și-a scos pantoful stâng, am auzit răsucindu-se yala în ușă! Cordăcel, de frică, a sărit pe geam de pe etajul 3. Cum blocul era în finisaj, chiar sub etajul nostru era groapa de var. Bietul Cordăcel a dispărut în varniță, fără să lase urme! A fost dat dispărut, iar eu, femeie credincioasă, în „Ordinul Clariselor”, am luat pantoful abandonat și l-am sfințit la biserică. L-am venerat și l-am îngrijit ca pe copilul nostru!”

(Cadavrul din varniță)

Coperta 4:

Remarcabil, la Mihai Șurubaru, este simțul perspectivei în câmpul narativ, un adevărat ciclon (prin înșurubări sau vortexuri) temporal prin care totul se leagă și se reliefează într-un mod cât mai semnificativ, chiar lucid, în ciuda aparențelor, marcate prin suprapuneri de personaje și personalități, limbaj ironico-comic, burlesc, caricatural, în rama acestui roman cu felurite și contrastante secvențe istorice. Analizând istoria ca o nălucă… strigoniană – temă esențială a operei scrise și vizuale – comentariul auctorial subtextual atinge în mod cert tot ceea ce e semnificativ în literatura actuală, dintr-o perspectivă însă inedită, acolo unde policierulclasic și romanul de mistere se contopesc într-o nouă realitate transficționalizată. Mihai Șurubaru își creionează fulgurant personajele la umbra marelui Hidalgo, amplificând conflictele în tușe de aleasă consistență livrescă. Urmărindu-i reflexiile și reflecțiile, izvorâte în acest prim volum care anunță o „saga” detectivistă, Mihai Șurubaru îi aduce în fața noastră pe detectivul Rafistol și doctorul Baipas, „cei mai mari experți în cazuri fără rezolvare„, călătorind prin evuri enigmatice. Putem constata la scriitorul-scenarist degajarea și flexibilitatea unui spirit totuși echilibrat și grav care evită atât inflexiunea dogmatică, rigidă, cât și scepticismul exagerat. Criticii literari vor găsi în acest volum, la fel ca în alte scrieri recente ale lui Mihai Șurubaru, fizionomia lumii de ieri și azi, într-un autentic reviriment al unei scriituri memorabile.

Prezenta cronografie șurubariană nu este recomandată celor care nu au simțul umorului și al realității!

Volumul poate fi comandat de pe saitul editurii Ideea europeană