În curând, nimic nou!
Ciudatul și banalul se ciocnesc, există experiențe ciudate plasate în locuri familiare și experiențe familiare plasate în locuri ciudate.
(Cel care i-ar învăța pe oameni să moară i-ar învăța să trăiască), scrie Montaigne în Essais, deși societatea contemporană evită subiectul și adesea prețuiește simpla continuare a existenței peste calitatea ei, susține că luarea în considerare activă și intenționată a morții nu este nici morbidă, nici frivolă, ci în schimb esențială pentru capacitatea noastră de a prețui pe deplin viața.
Teoria tăcerii s‑a născut dintr‑o întrebare, iar întrebarea era asta: „În câte feluri se poate tăcea?”
Rămâi inteligent, nu da datorii și riscă să fii plictisit or creativitatea de care vei avea nevoie pentru a-ți face loc pentru a fi sălbatic și îndrăzneț în imaginația ta.
Din țarc în țarc.
Uneori, chiar și-n seri consecutive, (copii) de peste graniță se joacă periculos cu jucării mari. Doar eu m-am săturat?!
Atașez dezamăgirea sufletului ce este deranjat în miez de noapte. Tare, am o dorință arzătoare din străfundul celulelor abia adormite pentru (copiii) de peste graniță, NU VĂ MAI JUCAȚI PÂNĂ TÂRZIU! La noi, instabilitate, mizerie și viclenie de cea mai joasă speță. (Copiii) de la noi nici nu s-ar atinge de ceilalți, în schimb fac un dezastru aici, în interior, Doamne ferește de așa plozi! Eu nu’s părinte, însă sunt blocat aici până ies (analizele copiilor), par foarte bolnavi de ceva ani încoace, oare nu-i doctor cu-n medicament puternic, sau la noi în țarc au dispărut?
Sesizez cu mirare lipsa de comunicare dintre (copiii) de la noi și cei din părțile alăturate, ce s-ar mai bate, sărind la gâtul celuilalt… Și-am fost chiar la ședință, (doica) find foarte supărată și pe-ai noștri dar și pe ai vecinilor, au note slabe, iar ca să spun drept, dumneaei a spus ceva asemănător cu-n plagiat sau chiar ceva pe ochi frumoși despre niște diplome luat de (copii) mai mari ce stau ca ciorchinele la bine și ca tufele de Veneția la rău unii față de ceilalți… Oare un eveniment cu un semn de întrebare?
Clar, le trebuie reinventată corecția, nu’s părinte, dar m-am săturat!
Ce-mi spun despre Noroc și Ghinion.
Opțiunea preferabilă pentru forma finală a acestui material, după o lungă și perpetuă documentare, aduce în fața ochilor domniilor voastre următoarele.
Se face că odată cu Norocul născut, undeva la o răscruce aiurită de timp grăbit se năștea și marele Ghinion.
Vremea, prielnică pentru acele timpuri, nu de mult complexitatea vieții părea foarte anostă și plină de plictis, de fapt, doar dacă este posibil așa ceva pentru viață.
Starea generală a început să aprofundeze simțăminte de vinovăție odată cu începerea trecerii prin timp iar acest lucru mă doare enorm. Nu-mi este pe plac discuția, prefer să scriu câte ceva la o trecere bună între seară și zi, poate gândesc la faptul diferenței dintre Noroc și Ghinion…
În societatea contemporană, cu mine cu tot, par transformat prin diferite simboluri și metafore ale anilor adăugați nemilos în fiecare celulă a corpului solitar.
Pândim profund la scurgerea iremediabilă a acestui fluviu de timp din propriul nostru infinit.
Tulbure mi-e sete de anii pierduți în urmă prin simplul fapt că-mi este dor de ei.
Noroc, Ghinion, priviți neclintiți această furtunoasă gândire ce vă hrănește responsabil prin diferite metode.
Nu’s un intelectual al evenimentele petrecute ci doar un număr total de două cifre până la final, căci trei sunt greu de atins.
Schimbările maselor sociale par un front atmosferic prielnic pentru un dezastru colosal, dar cine-s eu să-mi dau și cu părerea? Oare oamenii se diferențiază prin Noroc și Ghinion, ah, amară gândire dusă la extrem!
Finalul scurt din lunga scriere e scurt și-mi asum răspunsul de a contrazice.
Mă-nșel poate la marea poartă în numele culturii, cine are Noroc are, cine n-are, are licență-n Ghinion.