Hai frate și soră s-aprindem foc în noapte,
Să ardem păcatul pe rugu-nduhovnicirii,
Hora să ne fie șir nesfărșit de bune fapte,
Ca astfel să urcăm pe scara mântuirii!
Mihail-Nicolae Stanca este un inginer hidroenergetician de formație, dar cu o pasiune deplină pentru poezie și spiritualitate. Deși activitatea sa profesională s-a desfășurat în domeniul tehnic, atracția sa către poezie a fost constantă, culminând cu publicarea acestui volum. Volumul „Tainica Umblare către Lumină” este o culegere de poezii care explorează teme spirituale și existențiale, propunând căutarea luminii interioare și a sensului vieții. Publicat în ediția a doua, corectată și adăugită, în anul 2022 la Editura PIM din Iași, volumul se remarcă prin sinceritatea emoțiilor exprimate și prin capacitatea de a transmite trăiri universale, făcându-le accesibile unui public larg. O parte din aceste poeme au fost create în anii ’70, într-o perioadă în care exprimarea religioasă era marginalizată în viața publică, ceea ce a împiedicat publicarea lor la acea vreme. Astfel, volumul reprezintă și o recuperare literară a unor creații care au așteptat decenii pentru a fi aduse în fața cititorilor.
Coperta primei ediții este de culoare albastru închis și prezintă o imagine centrală cu o inimă luminoasă, din care izvorăște o lumină albă, simbolizând călătoria spirituală către divinitate, ceea ce conferă copertei o atmosferă cosmică și meditativă. Titlul este scris cu caractere aurii, pe font gotic auriu, confirmând ideea unei ascensiuni sau direcții spre lumină – la propriu și metaforic. Fundalul copertei sugerează o deschidere spre transcendent. Albastrul intens și prezența norilor trimit la dimensiunea cerească, sugerând că „umblarea” este una interioară, dar cu finalitate divină. Imaginea centrală este o clepsidră stilizată – simbol al timpului, al călătoriei sufletești și al ciclurilor vieții. În partea superioară a clepsidrei: o explozie de lumină albăstruie, care ar putea simboliza nașterea divină, revelația sau iluminarea spirituală. În partea inferioară: litere și semne care par a curge sau se dizolvă – posibil reprezentând cuvintele poeziei, care se întorc la originea lor: lumina. Prin copertă și conținut, autorul se adresează unui cititor inițiat, contemplativ, sugerând că drumul spre lumină este o căutare personală prin timp, poezie și sens.
Coperta celei de-a doua ediții este cald-iconografică și reflectă tematica spirituală a volumului de poezie, sugerând o călătorie interioară către lumină și divinitate. Imaginea centrală este inspirată din iconografia creștină răsăriteană (stil bizantin). Este reprezentată scena vindecării orbului – simbol esențial pentru „Umblarea către Lumină”, atât în sens fizic, cât și spiritual. Iisus Hristos este în centru, cu aureola cruciferă – semn al divinității – și gestul de binecuvântare/vindecare. Orbii reprezintă omul în căutarea adevărului, iar deschiderea ochilor simbolizează trezirea spirituală. În dreapta, un personaj pare să se sprijine de o cruce, ceea ce sugerează transformarea prin suferință și credință. Fundalul este o combinație de tonuri calde (auriu, bej, roz), care creează o aură de mister și sfințenie. Iluminarea din spate accentuează ideea de „lumină divină” ce pătrunde în întunericul ignoranței. Titlul este scris într-un font gotic auriu, contrastând puternic cu fundalul și sugerând solemnitate.
Volumul este structurat într-un mod care permite cititorului să parcurgă o călătorie lirică și duhovnicească, în care fiecare poezie contribuie la construirea unei imagini de ansamblu asupra temelor abordate. Limbajul poetic este intens și evocator, invitând la meditație și introspecție de un înalt nivel spiritual. Volumul este alcătuit din poeme de mari dimensiuni, cu o arhitectură ideatică și stilistică amplă, abordând teme generoase precum credința, iubirea și căutarea luminii divine. Poemele exprimă o „experiență duhovnicească” profundă, trăită cu autenticitate și responsabilitate, fiind animate de prezența Mântuitorului Hristos.
„Eu toate ieri le-am lepădat,
În semn deplin că Te iubesc.
Ca să nu mor însingurat
Mă-ntorc la tine fiu lumesc.
Dar astăzi, iată, voi
Smerit și fără de păcat
Să revin cu chipul de apoi
La Tronul Tău ceresc, nealterat.”
(Întoarcerea din adâncuri)
„Tainica Umblare către Lumină” evocă drumul unui suflet către o stare de pace și iluminare, un parcurs marcat de sacrificii, iubire și rugă către Lumină. Acest drum se reflectă în viața celor care au fost oameni deosebiți, precum Henri Catargi, Gheorghe Zamfir, Mihai Floarea, Maria Chirtoacă, Mihail Diaconescu, dar și în figurile de tată (părintele Sisoe), mamă (Zefirina) și soție (Magdalena), care sunt faruri de lumină de neuitat. Mihail-Nicolae Stanca aduce ofrandă sau omagiu către acești oameni și locuri (Boteni), pentru toată dăruirea și iubirea pe care le-au împărtășit. De pildă, Henri Catargi și Gheorghe Zamfir, prin trăirea lor și prin realizările lor, au lăsat o moștenire care va rămâne pentru totdeauna în inimile celor care i-au cunoscut. În același timp, rolul de soție și mamă se traduce drept simbolul suprem al iubirii necondiționate și al răbdării, iar cei care poartă aceste titluri sunt, cu adevărat, stele călăuzitoare pentru familiile lor.
Mihail-Nicolae Stanca aduce în prim-plan o adâncă legătură cu tradițiile, muzica și simbolurile românești, evocând atât mitologia națională, cât și o atmosferă de mister și revelație spirituală. Imaginea unui „Nai” divin (instrumentul muzical asociat cu folclorul românesc) în contextul „Cântecului lui Gheorghe Zamfir” este centrală, revelând legături cu tradiția românească. Această poezie transmite ideea unui căutător al adevărului în trecut, un pas înspre lumină și înțelepciune, însoțit de sunetele melodioase ale instrumentelor tradiționale. Gheorghe Zamfir, cunoscut pentru măiestria sa la nai, este invocat ca simbol al unei legături între tradițiile muzicale românești și mari compozitori din istoria muzicii clasice, precum Vivaldi și Albinoni. De asemenea, versurile fac referire la teme de spiritualitate și înălțare, menționând „Sărutul lui Brâncuși” și „Hristificatul Soare”, elemente ce evocă atât tradițiile românești, cât și influențe religioase și mitologice. În ansamblu, acest poem sugerează o continuare a tradiției, legătura dintre artizanat și divinitate, iar elementele muzicale sunt aduse într-un dialog între trecut și prezent, în fața unei lumi care rămâne ancorată în mituri și povești. E o reflecție adâncă asupra identității culturale românești și a modului în care aceasta este transmisă prin muzică, artizanat și tradiție.
„Note de jar, leagănă ape,
Trecutele ape, din hotar în hotar.
Sărutul lui Brâncuși, sub pleoape,
Trezvitoare metope din chihlimbar,
Covor de funigei strâns în amintiri.
………………………………………….
E-atâta Necuprins în Nai și Daltă!
Cântecul zburdă-n octave măsurate.
Vivaldi, Albinoni cu tine laolaltă,
Tălmăcesc Sărutul, lumină pe-nnoptate.
Atâtea clipe românești, atâtea porți stelare,
Prin Nai și Daltă, ca-n basme-mpărătești,
Din întuneric spre hristificatul Soare,
Feți-Frumoși veșniciei, ca-n vechile povești.”
Cântec
(lui Gheorghe Zamfir)
În Tainica Umblare către Lumină, sufletul se află într-o călătorie nesfârșită, ghidat de frumusețea naturii, de armonia florilor și de liniștea mării. Fiecare pas este un acord subtil cu pământul, cu cerul și cu apa, un dans delicat între viață și moarte, între efemer și etern. Florile, cu petalele lor delicate, se deschid sub razele soarelui ca niște izvoare de lumină, purtând în aer un parfum de speranță și prospețime. Ele sunt martorii tăcuți ai drumului nostru, alăturându-se în această călătorie spre lumină, neîntrerupte de trecerea timpului. Fiecare floare simbolizează o nouă posibilitate, un nou început, o renaștere. Apa, cu adâncurile sale misterioase, pare să conțină întreaga cunoaștere a lumii. Valurile mării sunt ca un cântec al naturii, în care fiecare unduire aduce o promisiune de liniște și de purificare. Tainica Umblare către lumină nu este doar un drum al sufletului, ci și un drum al naturii care ne înconjoară. Este un drum de la floare la floare, de la val la val, un drum care ne învață despre frumusețea efemerității și despre puterea de a renaște la fiecare pas.
„Omul cel vechi pe care-l dărâm
Se va trezi hristică, divină plămadă,
Existenței mele pe acest tărâm
De penitență și dăruită corovadă.
Neptun, sub tine-i Dunărea albastră,
Deasupra mea castanii cu miros de nard.
Am înflorit în eterne flori de glastră
Copac desprins, ca-I prea-cerescul Bard.
Atâta noapte-a fost, acum zăresc Lumina.”
(Neptun)
Poemele-alegorice ale lui Mihail-Nicolae Stanca se remarcă prin originalitate și profunzime, fără a fi influențată de alți creatori ai genului. Filiera este una creștină, teologică, însă exprimarea este personală, de o forță rară de pătrundere duhovnicească. Este o poezie care nu doar că explorează teme teologice, dar o face într-un mod unic, oferind o „umblare tainică” către lumină, atât în sens literal, cât și metaforic. Stilul lui Mihail-Nicolae Stanca în acest volum este caracterizat de o simplitate aparentă, care ascunde o profunzime de gândire și o sensibilitate aparte. Temele recurente includ lumina ca simbol al cunoașterii și al divinității, drumul ca metaforă a vieții și a căutării sensului, precum și relația dintre om și Dumnezeu. Tema comuniunii omului cu Dumnezeu este una centrală în volum, iar această comuniune este exprimată poetic ca o călătorie interioară spre Adevăr, Iubire și Lumină – în esență, spre Dumnezeu. Titlul însuși sugerează că drumul spre Dumnezeu nu este unul zgomotos, ci discret, personal și profund spiritual, o „umblare” interioară prin suflet și conștiință.
În multe dintre poezii autorul vorbește despre prezența Mântuitorului în viața omului ca despre o prezență „tăcută, dar constantă”, care ghidează, mângâie și luminează. Aceasta nu e doar o temă religioasă, ci un mod de a fi. Credința ca umblare vie nu reprezintă deci o credință dogmatică, ci o relație vie, reală (metanoia), în care Dumnezeu este prieten, călăuză și scop. Poeziile exprimă această legătură cu Dumnezeu, nu prin teologie dogmatică (dar cu ajutorul ei), ci prin trăire poetică și duhovnicească. Majuscula Luminii din titlu este, de asemenea, simbolul lui Dumnezeu, iar „umblarea” este parcursul sufletului de la întunericul păcatului sau rătăcirii, către claritate, iubire, iertare și comuniune cu Divinul. Astfel corpusul poetic este inedit și marchează un moment absolut de poezie de Lumină din Lumină, într-un demers pe care, fără îndoială, nu l-am întâlnit în spațiul românesc literar și extra-literar. Miza volumului este Poezia ca rugăciune: multe dintre versurile sale sunt compuse asemenea unor rugăciuni lirice, cu structură meditativă, adresare directă către Dumnezeu și o tonalitate de smerenie și iubire. Acest lucru întărește sentimentul de comuniune afectivă și spirituală a autorului cu sine și cu receptorii săi.
„Tainica Umblare către Lumină” se înscrie în linia preocupărilor autorului pentru dimensiunea spirituală a existenței umane. Prin intermediul poeziei, Stanca își exprimă căutările interioare, aspirațiile către o înțelegere mai profundă a lumii și a divinității, precum și dorința de a împărtăși aceste reflecții cu cititorii. Preocuparea constantă a autorului în valoroasa sa operă scrisă se axează pe explorarea dimensiunii spirituale în literatură și artă, în cultura spirituală a României autentice.
„Tainica Umblare către Lumină” este, în esență, un omagiu adus unei vieți trăite cu demnitate și iubire. Este un salut adus celor care au ales să fie faruri de lumină în întuneric, care au înfruntat provocările vieții cu un zâmbet pe buze și o inimă plină de speranță. Astfel, acest omagiu nu este doar o aducere aminte a celor trecuți, ci și o celebrare a celor care continuă să ne învețe despre iubire, curaj și sacrificiu… pentru Tainica Umblare către Lumină!
Mihail-Nicolae Stanca s-a născut în data de 10 noiembrie 1943 în satul Lucieni, comuna Hârtiești, azi județul Argeș. În 1961, a terminat Liceul „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel, iar în 1966 a absolvit Facultatea Hidroenergetică din cadrul Institutului Politehnic București. A lucrat ca inginer la Hidrocentralele Argeș și Porțile de Fier. În 1977, a înființat primul Centru de Calcul din cadrul Ministerului Energiei Electrice în domeniul prelucrării datelor la distanță. În decembrie 1988, face un pelerinaj de trei săptămâni la Sfântul Munte Athos.
Mihail-Nicolae Stanca a fost atras de poezie încă din perioada studenției, când a început să scrie poeme și poezii; în decembrie 1973, artistul Gheorghe Zamfir a organizat, un Cenaclu literar la care au participat: criticul literar Valeriu Râpeanu, poetul Vasile Zamfir, criticul literar Victor Crăciun, criticul literar și scriitorul Ion Șerb, și poetul Nelu Oancea, care a citit din manuscrisele lui Mihail-Nicolae Stanca.
I. Participări la cenacluri, cercuri, asociații culturale:
- ASCIOR (Asociația pentru Civilizația Ortodoxă), Buzău; „Origini carpatice” (filiala București); Societatea Cultural Patriotică „Avram Iancu” (filiala București); Asociația „Dacia Nemuritoare”, București; „Literar ing.” București – Cercul scriitorilor ingineri din AGIR (Asociația Generală a Inginerilor din România).
II. Afilieri și distincții:
- Membru fondator al „Associazione AMICI MONUMENTI – VITERBO”, Italia (1997);
- Medalie și Brevet pentru titlul de Scriitor-Teolog Inginer, decernat, de către ASCIOR Buzău (2018).
III. Colaborări la reviste literare:
- Membru fondator al Revistei „Orizonturile Bucuriei”, ASCIOR Buzău, cu articole în toate numerele din anii 2017-2018.
IV. Prezența în Antologii:
- Nominalizat pentru contribuții apreciate pe probleme teologice privind civilizația creștină în „Antologia ASCIOR”, 2017, pp. 669-670.
V. Volume publicate și coordonate:
- „Pavecernița cea Mică cu Octoihul de Canoane ale Maicii Domnului nostru Iisus Hristos” – (carte liturgică, transliterată, diortosită), Fundația Dosoftei, 1996;
- „Frumosul divin în opera lui Dostoievski” – autor: Părintele Arhim. dr. Paulin Lecca; Mihail-Nicolae Stanca (Corectură și Note); Ed. Discipol, 1998;
- „Chemări de toacă” – autor: Dr. Constanța Cristescu; Mihail-Nicolae Stanca (Tehnoredactare și suport financiar); Ed. Academiei Române, 1999;
- „Calea spre mântuire” – autor: Sfântul Teofan Zăvorâtul; Mihail-Nicolae Stanca (Note și Comentarii); R.A. Monitorul Oficial, 1999;
- „Bucuriile și Mâhnirile Părintelui Sisoe din Boteni” – autor: Prof. dr. Mihai Rădulescu; Mihail-Nicolae Stanca (Tehnoredactare și imagistică); Fundația Dosoftei și Ed. Ramida, București, 1999;
- „Ofrandă Monahilor contemporani” – autor: Sfântul Ignatie Briancianinov; Mihail Nicolae Stanca (Note și comentarii); R.A. Monitorul oficial, 2004;
- „Tainica Umblare către Lumină” – poeme – Editura PIM, Iași, ed. I, 2021; ed. II-a, corectată și adăugită, 2022;
- „Mihail Eminescu și Adevărul Sfintei Scripturi” (vol.I și II). Editura PIM, Iași, 2020; ed. II-a, corectată și adăugită, Editura PIM, Iași, 2025.