ÎNTÂLNIRE EXTREMĂ
Pentru prima dată muza m-a împresurat doar în imagini,
nu în cuvinte,
întruchipând în acest fel
toată splendoarea tăcută a lumii…
Mi s-a arătat astfel fiindcă
mirarea și mai ales uimirea
în adevăratul sens al cuvântului
nu se pot transmite prin intermediari.
Întreb în sinea mea:
”Doar nu dorește acum să mă fac și pictor?”
Prin dilema aceasta rostesc
”Nemărginirea ta…”
Muza a început astfel:
Când îngerul păzitor te-a îndemnat (ca o încercare)
să treci muntele acela,
după care te poți întâlni cu mine, ai spus”
*Când muza este însăși pământul de sub picioarele mele,
lumina din ochii mei,
văzduhul în care am ridicat mâna pentru o chemare,
însăși starea care nu încape
în simțurile și gândurile poetului.
Astfel ce n-aș putea scrie când
nu trebuie să mă mișc spunând că
doar acolo sunt în fața
sau în spatele muzei,
când Dumnezeu a spus că n-a pus
nici măcar virgulă între El și poet,
ci a pus muza,
ce n-ai putea scrie…?
Cum poți spune că muza e (doar) dincolo de ceva…?*
–––––––––-
După toate acestea
muza a rostit un profund ”Da”,
ca o amplă rază de lumină…
LA ÎNCEPUT (sau muza mi se destãinuie)
Când am crezut că muza
vrea să se îndepărteze de mine,
aceasta a vehiculat insistent:
”Dacă te-am purtat în lumea inspirației
prin toate tufele de urzici,
am făcut-o să te conving că lumea nu-i ca ele,
însă tu trebuie să fii exact ca ele
împotriva defăimătorilor,
adică nu prin pori urticari și iritanți, ci prin cuvânt.
Dacă la început au fost urzicile,
apoi învățătura de minte
prin primordialele expresii: *ioi, vai
ce m-au iritat…!*
Păi, cine e de vină?
Desigur nu aceste plante,
când ele stau nemișcate,
în legitimă apărare,
ci ”Tura-Vura” care s-a atins de ele fără prevenție,
umblând printre ele, ca mai alaltăieri ”Vodă” prin lobodă,
sau ca defăimtorii căutând nod în papură,
fără nicio legătură cu creația cuiva:
*Uite ce haine și încălțăminte au unii poeți
de parcă umblă prin urzici…*
Poate prin urzici umblă,
că de aceea sunt echipați astfel
și mai ales pentru a încadra la norme standard
prevenția în poezie…”
Ce îndemnuri din partea muzei,
de parcă statornicia urzicilor,
cu porii lor urticari și iritanți,
cu care îi iritã pe nepricepuții ce
se avântă asupra lor, fãră prevenție,
este unitatea de măsură cu care se măsoară metaforele.
”Păi, exact așa este. Scrie!”
PERFECTA MIRARE
În această lume
ce sunt mai răspândite ca mirările?
Doar mirarea este unică
și nu poate fi asemuită cu ceva…
Numai atunci mirarea este perfectă
în contextul ei
cânt mirându-te pe ceva,
trebuie să stai perfect nemișcat,
să nu schimbi poziția
nici măcar privirea ,
sau să miști pupila în stânga
sau în dreapta
să se creadă astfel că mișcând ceva
din ce te reprezintă,
faci semne la cineva
și că doar simulezi mirarea…
În această lume,
ce sunt mai răspândite ca mirările,
când știu că
exist fiindcă Dumnezeu
îmi apreciază mirarea pe care
în nemișcarea mea o execut,
nu cu ochii,
ci cu gândurile…?
DIMENSIUNEA CRIZEI
În timpul în care am consumat
o sută de porții de ceai din plante universale-
de urzici vreau să zic
și tot pe atâtea porții
de ciorbă de același fel de plante
am scris o poezie…
Apoi am mai scris peste o sută de poezii
în lipsa acestora…
Ce aveam să fac altceva pe timpul crizei
când însăși muza transformându-se în fantasme
m-a inspirat să scriu
ca să nu-l ia pe Dumnezeu minunile înainte,
să facă minuni cu urzici,
sau să nu fac eu vrăji cu același fel de plante…
Asta ar fi fost finala concursului de mirări…
Dumnezeu cu minunile, eu cu vrăjile…
Ultima soluție la această criză este
să se constituie un centru de reciclare a mirărilor…
BIOMETAFORIZARE EXTREMĂ 2
Prin ce altceva se amână
judecata de apoi
dacă nu prin faptul că
Dumnezeu trăindu-şi căința
prin ciuperci
deoarece n-a ținut refugiile în pact cu noi
când ne-au împrăştiat stihiile,
purtând o teamă:
să nu-l ia minunile înainte…
Dacă va face minuni cu ciuperci…
Aceasta ar fi preîntâmpinarea crizei
că fac eu vrăji cu ciuperci,
Aici e finala concursului de uimiri.
Dumnezeu cu minunile,
unii cu vrăjile
să nu se otrăvească legenda,
să nu se compromită succesul,
prin „alba, neagra”
«Uite ciuperca, nu e ciuperca…!
Dacă aici este, aici nu este»,
să nu se dea peste cap canoanele,
binecuvântările,
amestecând datinile cu fanteziile…
Când pentru prima dată muza stă uluită şi tăcută
în fața mea
că Dumnezeu în căință
făcând cu mine în spirit schimb de păreri
pe linie de ciuperci o abordez:
„Spune ceva în acest sens?”
Muza a rostit:
„Când poezia îți este inspirată la asemenea nivel
prin tema ciupercilor
care sunt după renume, răspândire
şi cuvânt,
(unde nici nu te aştepți pe pământ)
pentru judecata de apoi
mărturiile salvatoare ale cercetătorilor
refugiaților şi naufragiaților,
ca răstignirea Domnului Nostru Iisus Hristos
dăruire fără mărginire,
eu pot interveni doar ca arbitru…”