În montarea scenică a nuvelei Moara cu noroc, regizoarea Alina Hiristea oferă publicului o reinterpretare contemporană a textului clasic scris de Ioan Slavici, realizând o adaptare teatrală care transcende fidelitatea literară și transformă textul într-o meditație teatrală asupra naturii răului, lăcomiei și decăderii morale. Spectacolul se remarcă printr-o regie de tip contrastiv. Alina Hiristea reușește să aducă în scenă o formă de realism social filtrat printr-o nouă estetică, cu accente realiste. Decorul este esențializat: spațiul moarei, cândva locul unei speranțe economice, devine o arenă închisă, dominată de cercuri de lumină care izolează personajele, evidențiind captivitatea lor morală și inevitabilitatea destinului. Această opțiune regizorală reușește nu doar să modernizeze cadrul narativ, ci și să sublinieze ideea centrală a textului slavician: răul ca forță devoratoare, care pătrunde în sufletul omului și-l înstrăinează de sine și de ceilalți.
Dramatizarea realizată de Radu Aldulescu nu este una mimetică, ci una transfiguratoare. Dialogurile sunt concise, tensionate, aproape cinematografice, iar limbajul păstrează esența morală a operei originale, îmbogățind-o cu accente de contemporaneitate și oralitate. În locul unei narațiuni descriptive, avem un flux de conflicte directe, intense, iar ritmul piesei este unul alert, cu o tensiune psihologică constantă. Astfel, spectacolul nu oferă doar o transpunere scenică a nuvelei, ci o lectură a răului ca mecanism sisistemic, dar și ca omenesc, unde personajele nu mai sunt doar victime sau complici, ci actori într-un lanț moral corupt care se autoalimentează. Se pot redescoperi aici, de asemenea, cu fidelitate, numeroase expresii populare și frazeologii inserate în limbajul neaoș, de exemplu, „ce-i în mână nu-i minciună“, „când mi-i vedea eu ceafa cu ochii“.
Din distribuția spectacolului, în mod special, se remarcă interpretarea Anei de către Raluca Jugănaru, care redă cu delicatețe, dar și cu forță, drama unei femei sfâșiate între loialitate, dragoste și frică. Ana Alinei Hiristea nu este o victimă pasivă, ci un personaj tragic conștient de dezastru, care vrea și reușește să devină liberă. Lică Sămădăul, interpretat cu un magnetism întunecat de Karl Baker, este întruchiparea seducției malefice: un personaj care nu acționează prin forță, ci prin contaminare morală. Lică de pe scenă se metamorfozează dintr-un personaj „naturalist”, damnat, din antagonist în protagonist cu valențe de luciditate hamletiană, salvându-și biografia prin iubirea….mortală. În contrast, Ghiță – jucat de Dorin Enache – devine simbolul omului slab, care cade nu din prostie, ci din orgoliu și frică, din incapacitatea de a-și recunoaște și controla propriile dorințe. El devine, la rândul său, antagonist, victimă a propriilor lașități și limite.
Un element de originalitate al montării îl constituie prezența Ioanei Calotă, care interpretează live strigături și bocete muzicale. Acestea nu sunt simple inserturi de atmosferă, ci momente de respirație lirică, de raisonneur tragic, prin care conștiința colectivă a piesei pare să comenteze acțiunea. Vocea Ioanei devine o instanță morală, o lamentație ancestrală, care împletește prezentul cu tradiția baladelor străvechi. Pe aceeași partitură se înscrie Filip Ristovski, care îl interpretează pe Marțzi, apărând și reapărând ca o nălucă, ca un bufon ce esențializează adevărul în acest western balcanic, fără happyend, dar care pivotează spre esențele umane, sprea sarea pământului.
Miza regizorală cade adesea pe partiturile non-verbale dintre actori. Momentele în care Ghiță și Ana se privesc fără să vorbească spun mai mult despre destrămarea căsniciei decât orice monolog. La fel, apropierea tăcută dintre Ana și Lică este tratată ca un ritual de inițiere în iubire, ca eliberare de frică și rău. Chemarea către simplitate în relație este, paradoxal, ceea ce oferă spectacolului profunzime. Se evită „joaca de-a rolul” și se pătrunde în psihologia pură. Spre deosebire de finalul clasic, care lăsa loc unei judecăți morale, montarea Alinei Hiristea alege să închidă cercul tragediei fără soluția literară, accentuând ideea că răul nu este un accident, ci o alegere recurentă. Ghiță, Ana și Lică vor avea același destin de romei și juliete, în această viziune după Slavici. Spectatorul nu pleacă liniștit din sală, ci cu o întrebare nerostită: „Ce aș fi făcut eu în locul lor?”
„Moara cu noroc” în optica Alinei Hiristea se amplifică, devenind o lecție de teatru dens și neliniștitor, care explorează limitele etice ale omului pus în fața tentației și a fricii. Alina Hiristea reușește o montare nu doar fidelă spiritului slavician, ci și profund contemporană, în care fiecare gest, replică sau lumină poartă semnificații multiple. Este un spectacol care nu moralizează, ci provoacă, și tocmai de aceea rămâne memorabil, de povestit și de revăzut.
„Spectacolul Moara cu noroc aduce în scenă miezul tragic, calitățile de thriller shakespearian, ale textului lui Ioan Slavici, într-un limbaj teatral contemporan, contrapunctat de elemente tradiționale și arhaice. În cazul lui Ghiță, cizmarul sărac care vrea cu orice preț să scape de sărăcie, dorința de a-și depăși condiția implică un risc mortal. E un pact cu diavolul, propus de mafiotul Lică. Publicul urmărește distrugerea psihică și sufletească a omului înhăitat cu posedații. Lică încarnează Răul, exercită o fascinație aparte și are o putere care îi afectează și distruge pe mulți, mai ales pe Ana, soția cârciumarului. În fața răului, unii cedează, alții fug, iar alții i se opun, precum Pintea, cu o ardoare care implică răzbunarea personală, pentru a se face dreptate. Moara cu noroc va arde, odată cu răul, iar din cenușă se ivesc zorii unei lumi noi.” – Alina Hiristea, regizor
Distribuția:
Ghiță – Dorin ENACHE
Lică – Karl BAKER
Ana – Raluca JUGĂNARU
Pintea – Vlad JIPA
Mama Anei – Ada NAVROT
Uța – Ioana CALOTĂ
Doamna/Mara – Laura ANGHEL
Răuț – Remus STĂNESCU
Buză-Ruptă – Dani POPESCU
Săilă Boarul – Ion GROSU
Marțzi – Filip RISTOVSKI
Regia: Alina Hiristea
Scenariu: Radu Aldulescu
Muzica: Bogdan Florinel Marinescu
Scenografia: Alfred Samuel Mihailovici
Coregrafia: Sandra-Elizabeth Mavhima
Concept video-proiecție: Ciprian Duică