Într-o seară răcoroasă de sfârșit de august, anunțul înlocuirii Martei Argerich cu Seong-Jin Cho a adus un fior suplimentar atmosferei deja feerice a Festivalului George Enescu. Alegerea neașteptată s-a dovedit un moment de grație: pianistul sud-coreean și-a făcut debutul românesc interpretând Concertul nr. 1 în Do major, op. 15 de Beethoven, alături de Orchestra dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia, condusă de Daniel Harding. În ansamblul acestei interpretări, Seong-Jin Cho a insuflat o transparență rafinată și o delicatețe rar întâlnită, într-o formă de expresie îmbinând tehnica impecabilă cu ingenuitatea emoției. Seong-Jin Cho a adus o autenticitate surprinzătoare, lăsand muzica să pulseze prin sensibilitate și măsură. Seong-Jin Cho, laureat al Concursului Chopin de la Varșovia, și-a confirmat reputația printr-o tehnică de cristal. Atacurile lui precise, dar niciodată mecanice, au dat Concertului nr. 1 de Beethoven o claritate clasică, aproape mozartiană. Schimbarea de ultim moment – Argerich înlocuită cu Cho – putea fi un risc. Dar reacția sălii a fost entuziastă, surprinsă de maturitatea tânărului pianist. În locul așteptatei „dive” a pianului, publicul a descoperit un interpret cerebral și emoțional totodată. Aplauzele îndelungi au confirmat că acest debut românesc a fost nu doar acceptat, ci transformat într-un moment istoric al festivalului.
Chiaro-scuro-ul tonalităților și fluiditatea liniilor melodice au creat impresia unei conversații intime, în care fiecare frază piano-forte depășea granițele notei, devenind un discurs al sufletului. Orchestra Santa Cecilia s-a integrat impecabil cu martelajul clar al pianului, construind un ansamblu dramatic, elegant și muzical. Orchestra italiană, condusă cu eleganță de Daniel Harding, a fost un partener ideal. Nu s-a simțit niciun moment de dezechilibru între solist și ansamblu. De fapt, totul a fost un joc al răspunsurilor. În finalul Allegro-ului, sunetul orchestral a devenit aproape simfonic, iar pianul, deși discret, s-a impus prin rafinamentul frazei. Această armonie a fost remarcată de public, care a primit concertul nu ca pe un duel pianist-orchestră, ci ca pe o construcție comună, sculptată din aceeași materie sonoră.
După interpretarea Concertului nr. 1 pentru pian de Beethoven, Seong-Jin Cho a răsplătit entuziasmul sălii cu două bisuri. Al doilea dintre ele a fost o clipă de rafinată ingeniozitate: artistul a împletit armonios fragmente din Sonata lunii cu binecunoscutul „Happy Birthday to You”, un gest de omagiu adresat lui Daniel Harding, care și-a sărbătorit chiar la București cea de-a 50-a aniversare.
Ecouri lirice între Ceaikovski, Rahmaninov și Enescu. Recitalul Asmik Grigorian și Lukas Geniušas
La Ateneul Român, atmosfera Concertului de la Miezul Nopții a continuat în registrul intimității cu recitalul lui Asmik Grigorian, acompaniată de Lukas Geniušas. Interpretarea lied-urilor de Ceaikovski, Rachmaninov și Enescu (Nocturna) a fost o conversație sufletească purtată prin glas și armonii delicate, traversată de tensiuni discrete și efuziuni controlate. Ateneul Român a devenit astfel spațiul unei experiențe unice, prin traseul emoției de la pasiunea romantică la introspecția muzicală. Partea dedicată lui Ceaikovski a adus publicului un șir de bijuterii vocale în care dragostea, melancolia și ironia s-au împletit. Cântece precum „Net, tol’ko tot, kto znal” sau „Sleza drozhit” au pus în lumină intensitatea trăirii romantice, unde vocea Asmik Grigorian a vibrat cu sinceritate și dramatism. Tonul cald și nuanțele ample au redat fragilitatea sufletului rus, în timp ce pianul lui Geniušas a conferit un fundament poetic, transmițând nu doar acompaniament, ci o veritabilă confesiune în oglindă.
În liedurile lui Rahmaninov, dimensiunea emoțională a atins cote de intensitate aproape copleșitoare. Piese precum „Ne poy, krasavitsa, pri mne” sau „Zdes’ khorosho” au revelat acea combinație de dor, neliniște și splendoare armonică ce definește muzica compozitorului. Asmik Grigorian a știut să treacă de la șoapte fragile la explozie dramatică, iar pianul lui Geniušas a păstrat o eleganță sobră, cu accente viguroase. În „Dissonans”-ul final, tensiunea armonică s-a transformat într-un climax modern, parcă rupt din secolul XX, provocând emoție și uimire.
Momentul-surpriză în care s-a auzit Nocturna în re bemol major de George Enescu a fost o clipă de respirație suspendată. După avalanșa emoțională a liedurilor rusești, muzica enesciană a adus liniștea contemplativă, o noapte transfigurată în sunet. Pianul și vocea s-au retras în subtilitate, oferind publicului senzația că timpul încetinește și devine vis. Recitalul a durat aproximativ două ore magice de consonanțe vocal-pianistice. Publicul a primit fiecare piesă cu bucurie și a răsplătit artiștii cu aplauze entuziaste, conștient că a asistat la un moment de rafinament rar. Dacă Orchestra Santa Cecilia cu Seong-Jin Cho impresionase la Sala Palatului prin finețe, aici, la Ateneu, totul a devenit un regal de virtuozitate în cupaj liric.
