Tânăra violonistă Hyeonjeong Lee la Festivalul Enescu 2025
Festivalul „George Enescu” are darul de a aduce mereu în fața publicului românesc artiști tineri, surprinzători, cu un talent autentic. În acest an, o nouă revelație a urcat pe scena Ateneului Român: violonista sud-coreeană Hyeonjeong Lee, de numai 15 ani, cea mai tânără concurentă clasată pe locul al doilea la prestigiosul Concurs Internațional George Enescu din 2024. În plus, a primit atât Premiul Publicului, cât și Premiul pentru Cea Mai Bună Interpretare, subliniind măiestria sa artistică excepțională. Delicată, zâmbitoare și plină de o energie interioară subtilă, artista și-a cucerit publicul nu doar prin farmecul personal, ci și prin maturitatea artistică.
Momentul central al după-amiezii de 1 septembrie a fost interpretarea Concertului pentru două viori de Johann Sebastian Bach, alături de maestrul Renaud Capuçon și acompaniată de Orchestra de Cameră din Lausanne. Relația muzicală dintre cei doi soliști a fost un dialog rafinat: deși foarte tânără, Hyeonjeong Lee a arătat o stăpânire a instrumentului care o apropie de marii interpreți. Siguranța cu care a cântat, aproape fără să privească partitura, a transmis spectatorilor încredere și naturalețe. Programul a continuat cu lucrări de George Enescu – Aria și Scherzino, iar la bis, tot Enescu. Faptul că această violonistă poartă muzica enesciană cu ea, oriunde merge, demonstrează nu doar respectul pentru compozitor, ci și o afinitate artistică autentică. În interpretarea ei, Enescu sună proaspăt și viu, ca și cum ar fi scris pentru prezent. Hyeonjeong Lee dovedește că talentul nu are vârstă, iar sensibilitatea ei florală și delicatețea expresiei sunt echilibrate de o siguranță tehnică solidă. Publicul a primit-o cu entuziasm și căldură, recunoscând în ea un talent artistic de anvergură. Festivalul Enescu și-a atins din nou scopul: ne-a adus în față un nume de reținut și o muziciană care, cu siguranță, va purta mai departe lumina muzicii enesciene.
Sarah Aristidou și Les Siècles, între avangardă și clasic
Ateneul Român, după-amiază de septembrie călduroasă. Nevoia de ceva aerat, sublim s-a împlinit la concertul de la Ateneul Român, acolo unde am asistat la o veritabilă celebrare a rafinamentului și diversității muzicii franceze, completată de geniul enescian. Sub bagheta dirijorului Franck Ollu, ansamblul Les Siècles a reușit să ofere publicului o experiență sonoră de mare subtilitate, în care transparența texturilor orchestrale și claritatea liniilor muzicale au fost permanent puse în valoare.
În prima parte, creația lui Pierre Boulez a introdus ascultătorul într-un univers sonor dens și exploratoriu, unde jocul timbral și fragmentarea discursului muzical au reflectat spiritul de avangardă al secolului XX. Legătura cu poezia lui Stéphane Mallarmé (Improvizații I și II) a creat o atmosferă de introspecție și rafinament intelectual, pregătind terenul pentru Debussy. Cele Trois poèmes de Mallarmé au adus în prim-plan vocea sopranei Sarah Aristidou, a cărei interpretare a combinat precizia tehnică cu o expresivitate deosebită. Tonul său luminos, agil și plin de nuanțe a completat perfect orchestrația diafană a lui Debussy. După un răstimp, Maurice Ravel a cucerit prin culorile orchestrale inconfundabile din Poème de l’amour et de la mer. Les Siècles au redat cu finețe delicatețea și tensiunea emoțională a partiturii, într-o permanentă oscilare între lirism și dramatism. Soprana Aristidou a reușit să transpună intensitatea poetică a textului printr-o frazare sensibilă și un control impecabil al timbrului.
Momentul final a fost dedicat lui George Enescu și Suitei nr. 1 pentru orchestră. Lucrarea, plină de vigoare, lirism și influențe folclorice rafinate, a adus o notă de monumentalitate programului. Sub conducerea lui Ollu, orchestra a scos la iveală bogăția ritmică și paleta orchestrală amplă, într-o interpretare plină de energie și claritate. În ansamblu, concertul a reprezentat o întâlnire fericită între subtilitatea franceză și profunzimea enesciană, confirmând încă o dată capacitatea muzicii de a traversa epoci și spații culturale, păstrându-și forța de emoționare.
„DinDor’NdoR” de Gigi Căciuleanu
În seara de 2 septembrie, Sala Studio a Teatrului Național din București a devenit scena unei lumi suspendate între teluric și cosmic, unde dansul a transformat dorul într-o forță vizibilă, palpabilă. Gigi Căciuleanu, maestru al coregrafiei contemporane, a propus prin „DinDor’NdoR” o călătorie dintr-un dor în altul, o alchimie de trupuri, lumini și muzici ce a fascinat publicul. Construit pe muzica lui Dan Dediu, spectacolul a avut o energie vie, organică. Compozițiile – uneori jucăușe, alteori dramatice – au deschis drumuri sonore în care dansatorii Teatrului de Balet Sibiu au pășit cu o precizie și expresivitate remarcabile. A fost vizibilă intenția coregrafului de a transforma corpul uman într-o geometrie vie, unde pătratul și cercul, linia și spirala, nu rămân simple forme, ci devin stări, vibrații, simboluri.
Decorurile, costumele și măștile concepute de Viorica Petrovici au completat universul scenic cu o poezie vizuală aparte, creând senzația de transgresare a limitelor dintre pământ și cer. Luminile gândite de Cristian Simon au potențat dinamica mișcării, alternând între zone de mister și explozii de claritate. În esență, „DinDor’NdoR” este un spectacol de dans ce propune o meditație scenică asupra dorului, acel cuvânt intraductibil, legat de nostalgie, aspirație, absență și speranță. de la individual la colectiv, de la concret la metafizic. Gigi Căciuleanu, dansator, coregraf și profesor cu recunoaștere internațională, a reușit să își confirme încă o dată vocația: aceea de a transforma dansul într-un limbaj universal, capabil să unească contrariile și să facă vizibil invizibilul. „DinDor’NdoR” se înscrie astfel în linia creațiilor sale memorabile, unind rigoarea matematică a mișcării cu fantezia nelimitată a visului.
„dans între Pământ și Cer
– pătrat si cerc – umbre lăsând urme în vânt
iar când un dans
s-a terminat tot ce-a rămas e numai dor
doar dor doar dor înfrigurat
în așteptarea unui alt dans și mai și cu dor
ca să te poarte prin înalt peste Pământ din nor în nor cu
pași de tânăr vrăjitor
săgeți de stele sau de lună ne împreună
și ne-adună în hore lungi
pe-a Terrei dungi
cu-ntretăieri cu-ncăierări de-oriunde sau de
nicăieri
trăite între jar și ger
clipe de soare care sună
prin spuma viselor nebună și ale trupurilor unde
din dans în dans din dor în dor
Muzica lui Dan Dediu m-a inspirat în compunerea unei „lumi” în care trupurile (femei, bărbați, cupluri, grupuri) evoluează într-un spațiu scenografic inventat și realizat, ca și costumele, de Viorica Petrovici. O coregrafie traversată de ideea că fiecare dansatoare/dansator reprezintă o complexă geometrie a trupului, înscrisă într-un soi de matematică spațială (structuri, forme și/sau simboluri) materializată și printr-o serie de accesorii-metafore. O piesă prin care îmi propun să „aduc pe scenă”, cu ajutorul unui limbaj care îmi este propriu, crâmpeie dintr-un imaginar situat „chiar aici”, undeva între Pământ și Cer, între mioriticele picior de plai și gură de rai.”
(Gigi Căciuleanu)