Între 1 și 10 septembrie 2025, Bucureștiul devine scena unei întâlniri interdisciplinare de excepție. Sub coordonarea violonistului David Grimal, 15 tineri muzicieni europeni lucrează alături de mentori consacrați – Itamar Golan, Natasha Tchitch, Leonid Gorokhov – și de compozitorul în rezidență César Viana. Repertoriul include lucrări de Mozart, Enescu, Șostakovici, Gubaidulina, Schnittke, Weinberg, dar și creații contemporane. Alegerea acestora nu este întâmplătoare: fiecare lucrare poartă în sine un mesaj despre rezistența în fața constrângerilor istorice și afirmarea libertății interioare.
Ca o noutate, Festivalul Internațional „George Enescu” 2025 găzduiește Academia Lumières d’Europe, un proiect educațional și artistic desfășurat sub tema „Rezistență și Libertate”. Printre invitații săi de marcă din acest an se numără filosoful francez Paul Audi, care a susținut miercuri, 3 septembrie, conferința „Creation and Liberty” la Institutul Francez din București, Cinema Elvire Popesco – sala Auditorium. Conferința lui Paul Audi, tradusă în engleză de matematiciana Leila Schleps, s-a desfășurat sub egida Lumière-Draupe și a avut ca temă centrală libertatea și rezistența.
Născut la Beirut în 1963 și stabilit în Franța din 1975, Paul Audi este astăzi unul dintre cei mai importanți filosofi francezi. Opera sa – care cuprinde peste 30 de volume – explorează în mod constant relația dintre etică și estetică. Conceptul de „esth/éthique”, dezvoltat în cartea Créer. Introduction à l’esth/éthique (2010), propune o viziune originală: actul de creație artistică nu poate fi separat de dimensiunea etică, întrucât a crea înseamnă a produce un bine, a afirma o valoare. În lucrările sale dedicate unor figuri precum Rousseau, Camus, Mallarmé, Lacan sau Celan, Audi arată că libertatea nu este un dat, ci un exercițiu permanent de afirmare prin creație și reflecție.
La începutul prezentării, filosoful francez a evocat pericolul contemporan al nihilismului, prevăzut de Nietzsche, care se manifestă astăzi prin oboseala față de umanitate, proliferarea rețelelor sociale și emergența unor noi forme de barbarie politică și religioasă. Pornind de aici, Audi face distincția între două tipuri de rezistență: rezistența violentă, proprie luptătorilor pentru libertate care se confruntă cu regimuri opresive; Micro-rezistența, bazată pe arme raționale – limbajul și rațiunea – care exprimă apartenența noastră la umanitate. Audi pune accent pe o formă de libertate pe care o numește supra-libertate (liberté supra), superioară tuturor celorlalte. Libertatea nu este dată, ci rezultatul unui proces de eliberare sau revoltă împotriva constrângerilor și a servituților. Aici intervine reflecția lui Georges Bataille (1897-1962), care identifică libertatea supremă cu suveranitatea: o stare în care decizia nu este subordonată niciunui scop utilitar sau interes, ci se exercită doar din pură gratuitate, din simpla plăcere de a acționa. Libertatea obișnuită, chiar dacă autonomă, rămâne adesea limitată de interese și necesități (munca, supraviețuirea, responsabilitățile sociale). Suveranitatea, în schimb, reprezintă libertatea absolută, nesubordonată. Totuși, această suveranitate este amenințată de principiul utilității (doctrina utilitaristă și spiritul capitalismului), care a contaminat formele de viață și a transformat libertatea într-o valoare calculată, subordonată profitului și bunăstării generale. Prin urmare, adevărata rezistență constă în a opune o negație de principiu tuturor formelor de servitute și constrângere care limitează autonomia deciziilor noastre. Numai astfel libertatea poate atinge nivelul de suveranitate.
În partea a doua, Paul Audi a sintetizat critica și practica libertății la Michel Foucault (1926-1984), deoarece problematica libertății și a raportului dintre individ și colectiv a constituit una dintre temele centrale ale filosofiei moderne. Michel Foucault, în ultimele sale lucrări și cursuri, abordează această chestiune prin conceptul de gouvernementalité și prin analiza relației dintre savoir și pouvoir. În acest cadru, critica nu este doar o operație intelectuală, ci o practică etică și politică, menită să dezvăluie mecanismele de aservire și să deschidă calea către ceea ce el numește désassujettissement, procesul prin care omul își recâștigă libertatea și se afirmă ca subiect autonom. Foucault consideră că orice sistem de putere se legitimează printr-un „nexus savoir-pouvoir”, adică printr-un ansamblu de discursuri și cunoștințe care fundamentează acceptabilitatea ordinii stabilite. În acest sens, critica trebuie să vizeze nu doar guvernarea de stat, ci ansamblul tehnicilor de guvernare ce modelează comportamente, norme și moduri de viață.
Libertatea – continuă Paul Audi – apare ca posibilitate numai dacă prezentul este conceput ca „moment de deschidere”. Critica este, astfel, o atitudine ce interoghează simultan trecutul, prezentul și viitorul: insolență față de trecutul ridicat la rang de autoritate, distanțare față de normele actuale și „nerăbdarea față de libertate” orientată spre transformarea viitorului. Însă sursa acestor atitudini este experiența unui „insupportable”, trăirea unei supuneri excesive care conduce inevitabil la nevoia de revoltă. Pentru Foucault, critica se exprimă prin gesturi simple: a se abține, a se distanța, a refuza. Ea nu se reduce la o opoziție frontală, ci se manifestă ca o „pratique réfléchie de la liberté”, un exercițiu constant de lucru asupra sinelui, inspirat de etica antică. Această practică presupune adoptarea unei poziții de alteritate, trăirea la margini, acolo unde este posibilă invenția de noi forme de viață și de subiectivitate. În acest sens, rezistența poate lua forma „désistance” – nu negarea radicală, ci refuzul participării la logica dominantă: „ça se fera sans moi”. Această atitudine deschide drumul singularității, înțeleasă ca proces de devenire minoritară, de rupere de la evidențele și ideile moștenite. Sartre vorbea de „a gândi împotriva sinelui”, iar Foucault continuă această linie, accentuând nevoia de defamiliarizare și dezapropriere, condiții ale accesului la adevăr.
Conferința lui Paul Audi s-a axat pe ideea de practică vie a libertății, un exercițiu permanent de distanțare față de ceea ce constrânge și de inventare a unor noi modalități de a fi. Libertatea presupune o sarcină etică și politică, realizată prin refuz, rezistență și singularizare. Într-o lume guvernată de multiple tehnici de control, critica rămâne un act indispensabil de autoafirmare și de deschidere către viitor, a afirmat concluziv Paul Audi.
