Binka Zhelyazkova – fata neascultătoare a cinematografiei bulgare
Desislava Dimitrova – 15 iulie 2023
Prima femeie regizoare din țara noastră, Binka Zhelyazkova, este una dintre puținele femei care au debutat în anii ’50 în cinema-ul mondial. Drumul ei creativ, plin de neobișnuit și paradoxuri, impresionează. Critica cinematografică nu a apreciat întotdeauna la adevărata valoare realizările ei care au ajuns pe ecran, deși uneori „printre rânduri” se întrevede bogatul substrat al lor. În ceea ce privește filmele ei oprite de sistem, a fost multă vreme liniște. După căderea barierelor, la sfârșitul anilor ’80 şi începutul deceniului următor, s-a deschis posibilitatea de a fi făcută publică adevărata dimensiune a persecuțiilor la care a fost supusă această personalitate creativă excepțională. Dacă n-ar fi fost aceste persecuții, aceste proiecte respinse, aceste filme blocate timp de decenii, Binka Zhelyazkova ar fi fost unul dintre cele mai cunoscute nume din cinematografia europeană, poate chiar mondială.
Marea regizoare bulgară s-a născut la 15 iulie 1923, în Svilengrad. A absolvit regia de teatru la Institutul de Teatru de Stat în 1951. După diplomă, devine regizor asistent la Centrul de Film. A trebuit să lucreze într-o perioadă dominată de aşa-numitul „realism socialist” în arta bulgară, caracterizat prin prezenţa obligatorie a eroului pozitiv şi estetica normativă a indisputabilităţii. Debutează cu filmul „Viaţa curge liniştit…” (realizat împreună cu soţul ei, marele dramaturg bulgar Hristo Ganev). Majoritatea filmelor ei sunt realizate după scenarii ale acestuia. „Viaţa curge liniştit…” este filmat 13 ani după 9 septembrie 1944 și arată degradarea morală a foştilor tineri idealisti, care devin obişnuiţi căutători de putere. Filmul este interzis şi este difuzat abia 31 de ani mai târziu, în 1988.
Modul în care sunt reprezentaţi foştii partizani – cei care profită de birocraţie pentru interes personal – provoacă clar furia celor aflată la putere la vremea respectivă. Drept urmare, primul film „de partizani” al cinematografiei noastre este blocat pentru proiecţie ani de zile. În acelaşi mod, şi cele două documentare ale ei: „Lumini și umbre” şi „Nani-na” (1982, prezentate la ecran după 7 ani) filmate în închisoarea de femei de la Sliven – sunt oprite.
Zhelyazkova tulbură spiritele din breaslă cu altă creaţie – „Şi totuşi eram tineri” (1961). Atunci critica o declară regizoare care excavează tema alegerii şi preferă personaje în al căror suflet domnesc tulburare. Acest film îi aduce recunoaştere internaţională: Medalia de Aur la Festivalul de Film de la Moscova şi Marele Premiu „Pantofii vechi” la Festivalul Internaţional de Film de la Cartagena, Columbia.
O amintire a actriței de operetă Liudmila Ceșmedjieva pentru participarea sa la filmul „Și noi eram tineri”, în care a jucat rolul Țvetei, înregistrată în 1998, Fondul de Aur al Radiodifuziunii Naționale Bulgare:
„Secolul XX – în film erau două benzi lipite pe fereastra casei de vizavi. Asta simboliza culoarea: secolul XX. Iar acum, când secolul XX se apropie de sfârșit, mă gândesc că tot ce au trăit Țveta și eroii din film nu trebuie să se mai repete niciodată. Război nu trebuie să mai existe vreodată. Totuși, am un sentiment foarte drag legat de această amintire și vreau să ies puțin din această melancolie, din tristețea că au trecut atâția ani și atâția oameni nu mai sunt printre noi. Până la urmă, a fost o întâmplare fericită care m-a legat de Binka Jeleazkova, de Hristo Ganev și de o pleiadă de actori minunați. Nimeni nu mă cunoștea atunci, eram foarte tânără. Dar, privind înapoi, cea mai mare fericire pe care am trăit-o ca recunoaștere pentru acel film a fost prima proiecție din Bulgaria. Printre invitați era idolul meu, Apostol Karamitev. Când s-au aprins luminile în sală, m-am trezit în brațele lui și el mi-a spus: „Fata mea, nici nu știi ce rol ai făcut.” A fost un moment atât de emoționant pentru mine, să te găsești în brațele unui asemenea actor.
Mai am încă o amintire. Cu ani în urmă, eram la Sliven, la o serbare dedicată pianistului Nikolaev, și, pe când stăteam în sală, o femeie pe care nu o cunoșteam s-a apropiat emoționată de mine și mi-a spus „Toată viața am trăit cu amintirea Țvetei dumneavoastră.” Ei bine, aceste lucruri sunt cele care îți încălzesc sufletul și inima.„
Regizoarea continuă să aprofundeze teme precum conformismul şi idealurile compromise, egoismul minor dar moralmente distrugător, decepţia şi păstrarea credinţei şi speranţei în filme precum: „Ultimul cuvânt” (1973), „Piscina” (1977), „Marea baie nocturnă” (1980), „Noaptea pe acoperişuri” (1987). Chiar dacă filmele ei sunt primite cu un interes mare la Montreal, Cannes, Berlin, Moscova, Karlovy Vary – unde le-a prezentat şi primit premii – în ţară atitudinea faţă de ea şi creaţia sa este, dacă nu ostilă, cel puţin foarte reticentă.
„Binka este o creatoare care are incredibila capacitate de a fi înaintea timpului ei şi de a vedea lucrurile înainte ca alţii să le simtă. Aceasta este darul – şi destinul – oamenilor excepţionali. Aceasta a fost şi cauza pentru care nu a fost uşor acceptată, pentru care a avut atât de multe probleme. Pentru oameni ca ea trebuie să ştim.” – spune Elka Nikolova, regizoarea documentarului „Binka: să spui o poveste despre tăcere”.
În calitate de regizor ea are şi avantajul ca actorii cu care a lucrat să o iubească şi să o aprecieze. Rămân puternic conectaţi în cercul de cei de-o idee pe care ea îl adună în jurul său. Cu talentul şi farmecul ei, reuşeşte să extragă ce-au mai bun actorii – Georgi Vaţkov, Gheorghi Georgiev-Geţ, Encho Bagarov, Emilia Radeva, Lyudmila Cheşmedjieva, Dimitar Buynozov, Lyubomir Dîmîtrov, Konstantin Koţev, Nikolai Binev, Todor Kolev, Kosta Ţonev, Tsvetana Maneva, Dorotea Toncheva, Olga Kirčeva, Leda Taseva, Kliment Denchev, Yanina Kasheva şi mulţi alţii: să ţină sufletul spectatorului în suspans până la final.
Binka Zhelyazkova nu minte publicul, îi rămâne fidelă şi îi împărtăşeşte cele mai intime trăiri. Şi ştie întotdeauna ce vrea şi nu se opreşte până nu realizează ceea ce-şi propune. Pentru ea, timpul încetează să mai conteze, iar metrajul filmului nici atât, până când proiectul său nu este realizat. Cineastul critic Neda Stanimirova o defineşte drept „o romantică cu suflet delicat, care ştia să se exprime într-un mod artistic irepetabil.” „Încăpăţânată, dar dreptă”, rămâne în amintirile regizorului Hristo Hristov. Şi Binka Zhelyazkova încă astăzi impresionează cu elegantul viziuni artistice pe care le aplică filmelor sale, cele puţine – şapte lungmetraje şi două documentare – care reuşesc să se realizeze. Deceniile apuse au lăsat multe dintre intenţiile şi planurile ei nerealizate, dar ce a realizat este suficient pentru a-şi contura o traiectorie nu doar în cinematografia bulgară. După schimbările democratice de la noi, Binka Zhelyazkova încetează să mai filmeze, nu mai are aproape apariţii publice. Treptat, afectată de boala Alzheimer, tăcerea persoanei din „Piscina” o absoarbe, şi o conduce pentru totdeauna în alte dimensiuni, la 31 iulie 2011. Cea mai mare visul al ei — un film despre copilăria sa — rămâne neîmplinit.
Una dintre puţinele ei confesiuni publice:
„Nu mai iubim să ne emoţionăm. Ne ferim, evităm sentimentele. Ne este ruşine să plângem, ca să nu nu fim batjocoriți… Ne e jenă să râdem chiar. Nu se mai poartă să iubim în adevăr, să fim devotaţi, e ridicol să fim geloşi… E absurd să ne ataşăm, să acordăm grijă şi atenţie celor mai apropiaţi, celor care au nevoie de noi…”
Trăind dezamăgirea din cauza sistemului politic, duritatea cenzurii totalitare, drama filmelor oprite şi melancolia lungilor perioade de tăcere, lema ei „Sus inimile!” oferă speranţa că, după chiar şi furtuna cea mai cumplită, soarele răsare din nou. Chiar dacă întârziat, marea recunoaştere vine în 1996, când Binka Zhelyazkova este declarată chipul cinematografiei din Europa de Est, iar pe coperta volumului MovEast apare portretul ei. În 2003, este decorată cu Ordinul „Stara Planina” – clasa I.
Sursa: https://archives.bnr.bg/binka-zhelyazkova/
FILMOGRAFIE:
1. Zhivotut si teche tiho… aka Viața curge încet… (1957)
2. A byahme mladi aka Am fost tineri (1961)
3. Privarzaniyat balon aka Balonul captiv (1967)
4. Poslednata duma aka Ultimul cuvânt (1973)
5. Baseynat aka Piscina (1977)
6. Golyamoto noshtno kapane aka Marea baie nocturnă (1980)
7. Noshtem po pokrivite aka Pe acoperișuri, noaptea (1988)
8. Lice i opuko aka Partea luminoasă și întunecată a lucrurilor (1990)
9. Nani-na aka Cântec de leagăn (1990)