Arhive Național și universal în poezia românească

Despre cultura română s-a spus adesea – și am spus-o mai mult noi, românii – că…

Albert Einstein și dorul firesc de Ortodoxie
Claudiu Dumitrache

În perioada imediată Epocii Victoriene, în care teologia și credința sunt marginalizate și bat la ușă ideologiile tiraniei, fără ca unii oameni de știință să mai facă o distincție limpede între știință și ocultism, Einstein are curajul, datorită smereniei și onestității sale ocazionale, dar și datorită unor cunoștințe istorice mai bune decât ale altora, să se împotrivească curentului materialist și anticreștin, chiar și învățăturilor panteiste, impersonale și lipsite de înțelegerea cosmosului și imortalității sufletului emise de Spinoza, geniul ieșind și afirmând că doar Evanghelia salvează lumea, că Hristos este viu, că valorile creștine au clădit civilizația, că nu poți vorbi despre Hristos în mod superficial și că un om de știință autentic este plin de credință tocmai prin faptul că se convinge de supraexistența lui Dumnezeu prin seriozitatea cercetărilor sale. Așa cum tot Einstein menționează, „cu greu veți găsi printre spiritele științifice mai profunde vreunul lipsit de sentimentul religios”.

Acest volum își propune să arate verticalitatea lui Einstein în ceea ce privește ideologiile științifico-nihiliste din vremea sa, cele mai puternice argumente pe care le aduce împotriva acestora legându-se de valorile creștine. Totodată, eseul urmărește firul roșu, de valori hristice, al „einsteinului matur”, maturitatea sa constând în momente de smerenie și revelație naturală. Dramaturgul elvețian Friedrich Dürrenmatt a scris că „Einstein a vorbit atât de des despre Dumnezeu încât am bănuit că este un teolog clandestin”, iar colegul său, Freeman Dyson, îl definește că pe un „credincios în transcendență”.

Comandă