Lumina, spațiul și transcenderea: punți între Belson și Kubrick

Jordan Belson a fost unul dintre cei mai inovatori artiști ai secolului XX, un pionier al filmului abstract și al artei vizuale experimentale. Născut la 6 iunie 1926 în Chicago, Statele Unite, Belson și-a dedicat viața explorării unei forme de expresie în care imaginea și sunetul se unesc într-o experiență aproape mistică. Departe de cinematografia comercială, creațiile sale pot fi privite ca meditații vizuale, menite să conducă privitorul spre o stare de reflecție interioară. După studii de artă la Universitatea din California, Berkeley, Belson a fost profund influențat de proiecțiile din seria Art in Cinema, organizate la Muzeul de Artă din San Francisco. Acolo a descoperit filmele abstracte ale lui Oskar Fischinger și Harry Smith, artiști care au deschis calea unui nou limbaj cinematografic, bazat nu pe poveste, ci pe formă, lumină și mișcare. Această întâlnire a fost decisivă pentru tânărul artist, care a început să experimenteze propriile sale forme de „muzică vizuală”. În anii 1950, Belson a colaborat cu compozitorul Henry Jacobs pentru a crea Vortex Concerts, o serie de spectacole desfășurate la Planetariul Morrison din San Francisco. Aceste evenimente combinau proiecții de lumini, sunete electronice și efecte vizuale proiectate pe cupola planetariului, oferind publicului o experiență senzorială completă. Vortex Concerts pot fi considerate precursoarele show-urilor multimedia moderne și ale concertelor vizuale care aveau să devină populare în deceniile următoare.

De-a lungul carierei sale, Jordan Belson a realizat peste treizeci de filme experimentale. Printre cele mai cunoscute se numără Allures (1961), Samadhi (1967) și Re-entry (1964). În aceste scurtmetraje, mișcările luminii, formele geometrice și culorile fluide creează un univers abstract, unde timpul pare suspendat. Belson nu a urmărit niciodată să spună o poveste, ci să inducă o stare de contemplare — o călătorie vizuală prin spațiu și conștiință. În anii 1980, artistul a contribuit și la realizarea efectelor speciale pentru filmul The Right Stuff, demonstrând că viziunea sa abstractă putea fi aplicată și în producții cinematografice mai convenționale. Totuși, a preferat să rămână fidel propriei sale arte, lucrând independent și evitând expunerea publică. Ultimul său film, Epilogue (2005), a fost comandat de Smithsonian Institution și este considerat o sinteză a întregii sale creații. Belson a murit în 2011, la vârsta de 85 de ani, lăsând în urmă o moștenire impresionantă. Filmele sale au influențat generații de artiști vizuali, printre care și George Lucas, care a recunoscut impactul esteticii lui Belson asupra efectelor vizuale din Star Wars. Filmele lui Jordan Belson nu pot fi reduse la simpla categorie de „film experimental”. Acestea reprezintă o punte între artă, știință și spiritualitate, de fapt o formă de meditație vizuală în care lumina devine limbaj, iar imaginea se transformă într-o experiență a transcendenței.

Filmele lui Jordan Belson (1926-2011), așa cum sunt prezentate de Harvard Film Archive în programul “Films Sacred and Profane”, reprezintă o explorare a luminii, a formei pure și a dimensiunilor spirituale ale imaginii. Belson transforma filmul într-un act de meditație vizuală, o „poartă către interior”, unde cosmosul este un spațiu sacru. Scurtmetraje precum Allures (1961) sau Samadhi (1967) invită ochiul obosit și saturat într-o experiență hipnotică, dominată de vârtejuri de lumină, forme energetice și culori care par să vibreze dincolo de timp. În aceste filme, Belson caută „sublimul vizual”, o stare în care imaginea devine trăire spirituală. Această căutare a sublimului vizual se reflectă în mod remarcabil în opera lui Stanley Kubrick (1928-1999), mai ales în capodopera sa „2001: A Space Odyssey” (1968). Kubrick a transformat filmul SF într-o meditație despre existență, evoluție și transcendență. Deși Kubrick provenea dintr-un cinema narativ, iar Belson dintr-un cinema experimental, filmul Odiseea spațială 2001 devine punctul în care cele două lumi se ating: secvența finală, „Star Gate”, poartă amprenta evidentă a unui limbaj vizual apropiat de cel al lui Belson.

„Nu fac filme pentru a explica ceva; fac filme ca să arăt ceea ce nu se poate exprima în cuvinte.”

Belson respinge ideea filmului ca mijloc didactic sau narativ. Pentru el, imaginea devine un limbaj al trăirii intuitive, o cale către înțelegerea non-verbală. Această poziție anunță estetica „vizualului pur”, în care spectatorul experimentează. Prin această perspectivă, Belson deschide o direcție care va influența ulterior cinema-ul contemplativ și secvențele cosmice din 2001: O odisee spațială – unde și Kubrick comunică prin imagine, nu prin explicație. În filmele lui Belson, lumina este substanța fundamentală a universului. Ea nu mai servește doar pentru a ilumina obiecte, ci devine o forță vie, un element sacru. În „2001”, Kubrick preia această viziune: lumina este ceea ce definește trecerea dintre planurile existenței. Monolitul extraterestru este sursă și simbol al cunoașterii, iar când astronautul Bowman traversează „poarta stelară”, filmul devine o explozie de forme luminoase – o adevărată „simfonie vizuală” care amintește de Belson. Această secvență devine experiență senzorială: timpul se dizolvă, spațiul se răsucește, iar spectatorul este absorbit într-un flux de lumină pură. Exact acest tip de trăire căuta și Belson. Atât Belson, cât și Kubrick, privesc cosmosul ca o oglindă a conștiinței umane. În filmele lui Belson, universul este interiorizat, un simbol al meditației și al stării de extaz (samadhi). În „Odisee”, călătoria lui Bowman prin spațiu devine o cale de inițiere. Călătoria fizică se transformă într-o călătorie spirituală, culminând cu renașterea sa ca „făt stelar”, imagine care reia ideea belsoniană a ciclului cosmic și a iluminării.

Belson elimină dialogul pentru a lăsa imaginea și sunetul să acționeze direct asupra conștiinței. Kubrick aplică același principiu: „Odiseea” conține foarte puține replici, mai ales în comparație cu filmele clasice SF. În schimb, tăcerea, muzica lui György Ligeti și ritmul lent transformă filmul într-o experiență aproape mistică. Privitorul este invitat să contemple, nu doar să urmărească o poveste. Amândoi regizorii folosesc tehnologia pentru a atinge…. infinitul, transcenderea. Belson experimenta cu proiecții multiple, lentile speciale și suprapuneri de imagini pentru a crea efecte cosmice. Kubrick, lucrând cu specialiști în efecte vizuale, a reușit să ducă aceleași idei în cinema-ul de mare public: tunelurile luminoase, distorsiunile de culoare și formele fluide din „Star Gate” seamănă izbitor cu filmele abstracte ale lui Belson, dar integrate într-o poveste universală despre om și infinit. „2001: O odisee spațială” este, într-un sens profund, o sinteză între rațiunea narativă a lui Kubrick și viziunea transcendentală a lui Belson. Dacă Belson a deschis ochiul interior al cinema-ului, Kubrick i-a dat acestui ochi un corp narativ și un context uman. În amândoi pulsează aceeași idee: filmul poate fi o experiență spirituală a vederii.

„Sunetul nu este acompaniament. Este o altă dimensiune a imaginii.”

Belson respinge tradiția sincronizării explicative a sunetului cu imaginea. În filmele sale, muzica și vibrațiile sonore funcționează ca parte organică a imaginii, într-un un echilibru senzorial. Kubrick face același lucru: în Odiseea, muzica lui Ligeti și Strauss nu „descrie” imaginea, ci o extinde – sunetul devine un spațiu în sine, o prelungire a vizualului. Opera lui Jordan Belson rămâne un exemplu al modului în care arta poate depăși limitele esteticului, devenind o experiență profund spirituală. Fiecare film al său pare o călătorie în interiorul conștiinței, o încercare de a reda prin imagini invizibilul. Astfel, moștenirea sa, alături de inovațiile vizuale, se împlinește într-o viziune filosofică asupra artei ca templu al spiritului. Belson își exprimă convingerea că arta nu trebuie să fie doar expresie vizuală, ci și o formă de înălțare spirituală. El compară creațiile sale cu templele antice, locuri sacre, construite cu simetrie și armonie, menite să inspire respect și introspecție.

„Încerc, prin filmele mele, să creez un sentiment de monument – un loc spiritual, asemenea marilor temple, precum Acropola. Simetria, iluminarea frumoasă și gândirea arhitecturală avansată funcționează pe un plan mult mai înalt decât majoritatea artei moderne.” – https://www.jordanbelson.info/copy-2-of-texts