Volumul „În singurătatea câmpurilor de bumbac și alte texte” de Bernard-Marie Koltès, tradus în limba română de Diana Nechit și Andrei C. Șerban, reprezintă o contribuție semnificativă la îmbogățirea repertoriului dramatic francez contemporan în spațiul românesc. Publicat la Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, volumul aduce pentru prima dată în fața publicului român un autor esențial al teatrului european din a doua jumătate a secolului XX.
Bernard-Marie Koltès (1948–1989) este considerat unul dintre cei mai importanți dramaturgi francezi postbelici, alături de Jean-Luc Lagarce sau Sarah Kane. Textele sale explorează tensiunea dintre individ și societate, violența comunicării, singurătatea existențială și imposibilitatea apropierii autentice. Opera lui Koltès se distinge printr-un limbaj poetic și printr-o construcție dramatică bazată pe dialoguri tensionate, mai apropiate de dueluri verbale decât de replici convenționale. Volumul „În singurătatea câmpurilor de bumbac și alte texte” reprezintă o apariție editorială de mare valoare culturală. Traducerea rafinată și comentariul teoretic din prefață oferă cititorului român acces la una dintre vocile cele mai originale ale teatrului european modern. Prin temele sale, limbajul său poetic și profunzimea reflecției, Bernard-Marie Koltès ne invită la o întâlnire cu alteritatea, cu misterul și cu fragilitatea comunicării umane.
Textele introductive semnate de Diana Nechit și Andrei C. Șerban oferă o perspectivă teoretică și etică asupra procesului de traducere. Cei doi traducători abordează actul traducerii nu ca pe o simplă transpunere lingvistică, ci ca pe un proces de creație, o re-scriere a textului într-o altă limbă, cu respect pentru ritmul, tonul și energia originalului. Ei subliniază că teatrul lui Koltès se bazează pe oralitate, densitate verbală și lirism, iar provocarea traducerii constă în a reda această muzicalitate interioară fără a trăda sensul. Prefața insistă pe ideea că traducerea teatrului este o formă de artă performativă, un act de recreare care presupune empatie, înțelegere culturală și sensibilitate poetică. Traducătorul devine, în viziunea lor, un mediator între lumi, asemenea personajelor lui Koltès: prins între dorința de fidelitate față de text și nevoia de libertate creatoare. În acest sens, introducerea funcționează ca o veritabilă teorie a traducerii contemporane, dar și ca o declarație de iubire pentru teatru.
„Se vorbește adesea de multă vreme despre traducere ca despre o artă de a „depăși barierele lingvistice”, de a „transporta sensul” dintr-o limbă în alta, de a „transmite conținutul unui text”. În realitate, traducerea este o practică foarte complexă și ambivalentă, care combină dimensiunea estetică cu cea etică. (….)
Pentru noi, traducerea teatrului lui Koltès a însemnat mai mult decât un exercițiu lingvistic: a fost o confruntare cu densitatea unui limbaj care respiră, care trăiește în ritm și în tăcere. Koltès scrie un teatru al vocii, al corpului, al dorinței și al fricii – un teatru al comunicării imposibile.”
(Diana Nechit și Andrei C. Șerban)
Volumul conține mai multe texte dramatice majore ale autorului: Noaptea de dinaintea pădurilor, Lupta negrilor cu câinii, Cheiul de vest, În singurătatea câmpurilor de bumbac, Întoarcerea în deșert, Roberto Zucco, Tabataba, Coco. Această selecție reflectă întreaga evoluție tematică și stilistică a lui Koltès, de la primele sale texte, dominate de o violență viscerală, până la ultimele piese, marcate de o profundă reflecție morală și filozofică asupra libertății umane. Koltès construiește replici care amintesc de monologurile shakespeariene prin densitatea lor poetică și de intensitatea lirică a lui Rimbaud. Ritmul discursului are o tensiune crescândă, iar limbajul abundă în metafore, repetiții, aliterații și incantații.
Traducerea românească reușește să păstreze acest echilibru între muzicalitate și claritate, ceea ce reprezintă una dintre cele mai mari realizări ale ediției. Temele lui Koltès – alienarea, dorința, diferența, comunicarea imposibilă; sunt mai actuale ca oricând. Într-o epocă dominată de tehnologie și distanță, piesa devine o meditație asupra singurătății moderne. Limbajul intens, poetic, face ca textul să depășească teatrul și să devină literatură pură.