Julian Gamentz – Ecourile tăcerii (Cuvântul care mă însoțeste – Volumul VII)

Julian Gamentz revine, în volumul al șaptelea al vastului ciclu Cuvântul care mă însoțeste, cu un…

Poeme de Rosario Castellanos (1925-1974)

Poetă mexicană, născută în Ciudad de México în 1925. Copilăria și-a petrecut-o în statul Chiapas, iar…

Poezia ca punte între lumi – despre lansarea volumului „Mi madre es una flama en la ribera” (2025)

Grădina Muzeului Național al Literaturii Române, de pe strada Nicolae Crețulescu 8, a găzduit marți, 16…

Poezia ca exercițiu al dialogului: Deschiderea Festivalului Internațional de Poezie București, ediția a XV-a

Luni, 15 septembrie 2025, Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” și-a asumat din nou rolul de…

Daniela-Cristina Coste: A(mor) – Între confesiune și catharsis

Daniela-Cristina Coste debutează cu volumul A(mor) (Editura Accent Media, 2025), o carte care respiră din prima…

Dar de Ziua Limbii Române, de Iosefina Schirger

Sunt onorată şi bucuroasă să serbăm împreună Ziua Limbii Române. “Sunt om, pot iubi, deci pot…

Elegie pentru Mama adormită

În alb și negru te-am găsit, Cu zâmbet cald și ochi blânzi, Un timp demult ce…

Emil Boroghină – O viață închinată scenei și spiritului

Azi, efemerul pare să dicteze ritmul creației artistice, însă există figuri memorabile care reușesc să impună…

Clipa de poezie | Carmen-Alexandra Dumitra

Cântec de leagăn Inima mea e un leagăn ȋn care, noapte de noapte, Hristos ȋși adoarme…

Colecția „Eminesciana” – un proiect cultural de interes național

În istoria literară a unei națiuni, există momente în care responsabilitatea față de patrimoniul cultural devine…

Anul Mihail Eminescu – Un demers cultural identitar

Mihail Eminescu nu mai este, demult, doar un nume între altele din istoria literaturii. Este o…

Clipa de poezie | Eugen Dorcescu: „Iubirea-i o pădure de salcâm…”

  Mirelei-Ioana O arhi-amintire   Era o zi senină, ca şi azi (Tu, chintesenţă-a zilelor senine!).…

Clipa de poezie: Daniela Șontică

moluște oarbe numeri petale de sânge, respiri ușor, este nevoie de curaj pentru a fi conștient,…

„Eu, de sub pleoape” de Cornelia Munteanu și Radu Mihai-Munteanu – Poezia ca reflecție a ființei lăuntrice

Iubește, iartă Și speră atunci când crezi Că-i o himeră Ineditul volum, în cuplaj, „Eu, de…

Mihail Eminescu în Cetate – un Salon Național ca testament cultural

Într-o lume în care efemerul domină, în care zgomotul rețelelor și clișeele digitale par să fi…

„Tangouri… sub acoperire” de Nicu Doftoreanu – Universul tangoului în reflexiile vieții

Volumul Tangouri… sub acoperire de Nicu Doftoreanu, ediția a II-a revizuită și adăugită, este o lucrare lirică structurată…