„singură și nesigură că mai sunt și dezobișnuită de mine până la sânge
îmi asum o bipolaritate pe care vreau s-o descriu”
(Esker)
Ioana Greceanu propune în Esker (Editura Tracus Arte, 2025) un tip de poezie care îmbină, cu o discreție calculată, confesiunea fragmentată și reflecția asupra mecanismului interior al scrisului. Cartea nu se construiește în jurul unei confesiuni lirice directe, ci preferă o succesiune de noduri de conștiință, mici stații ale unui discurs în perpetuă auto-interogare. Titlurile poemelor – de la Tehnologia scrisului la Conținutul e supraîncărcat sau Chestionarul granițelor – trădează un demers metapoetic, o investigare a raportului dintre limbaj și identitate.
„cine intră în tablou
iese altul decât intră
așa cum ies eu din mine
din locul de unde nu știu că sunt”
Poezia Ioanei Greceanu este una a interiorității tensionate. Toate imaginile din volum luminează prin expresivitate tensiunile dintre prezent și trecut, dintre vulnerabilitate și forță. Subiectul liric nu își exhibă emoțiile, ci le disecă, le așază în fața cititorului ca pe niște probe. Există o permanentă senzație că poezia nu descrie trăirea, ci procesul prin care trăirea devine limbaj. În tradiția liricii reflexive românești – de la Ion Barbu la Angela Marinescu – Greceanu privește poezia ca pe un spațiu de lucru, nu ca pe o izbucnire sentimentală. De aici și rigoarea aparent aridă a unor titluri precum În timp ce nu scriu sau Las cuvintele să decidă: ele marchează o poetică a detașării, a decantării deliberate. Tema corporalității, recurentă în partea a doua a volumului (Mâna ca mod de întrebuințare, Îți comand, Încurajez intrarea pe sub piele), introduce un contrast fertil între cerebralitate și instinct. Corpul devine o cale de acces către zona obscură a sinelui, o frontieră pe care poezia o testează, o fisurează. Această alternanță între luciditate și vulnerabilitate conferă volumului tensiunea lui specifică.
„din piept, scot acum un diamant bine șlefuit și strălucitor
necorupt de tot ce este coruptibil și promiscuu
Copilăria mea”
(De ce ascunzi un copil)
Gestul poetic se organizează în jurul unei dinamici a recuperării de sine, în care copilăria devine nu un moment cronologic, ci un nucleu de puritate și rezistență interioară. Eul liric contemplă această perioadă a vieții ca pe un element constitutiv, păstrat în interior asemenea unei pietre prețioase, ascuns, protejat și păstrat intact în ciuda degradărilor succesive ale existenței adulte. Actul extragerii diamantului „din piept” are un dublu sens: pe de o parte, sugerează o operațiune de sinceritate luminoasă, un gest aproape chirurgical, prin care eul poetic își accesează stratul cel mai interior; pe de altă parte, presupune o dezvăluire deliberată, o expunere a ceea ce este esențial.
La nivel stilistic, poeta Ioana Greceanu practică o poezie a elipsei. Poemele nu se desfășoară narativ, ci se constituie din fulgurații, afirmații autoreferențiale, micropoetici. În tradiția poeților care construiesc texte prin acumulare de fragmente – precum Mariana Marin sau, într-un registru diferit, Cristian Popescu – Esker mizează pe discontinuitate ca strategie de coerență internă. Fiecare poem pare o fațetă a aceluiași cristal, iar lectura volumului ca întreg e mai revelatoare decât analiza oricărui text izolat.
Volumul se organizează în jurul metaforei centrale a titlului: aceea a unei identități formate lent, prin acumulări invizibile, sub presiunea unei istorii personale emoționale. Așa cum eskerul își capătă forma finală după retragerea gheții, și eul poetic își dezvăluie adevărul numai după ce straturile de tăcere, traumă și fragilitate încep să se topească. Nu suntem în prezența unui discurs confesiv direct, ci a unuia sedimentat, a unui Sine care se formează prin eroziune și depunere. În ansamblu, Esker confirmă calitatea unei voci poetice coerente și mature, pentru care poezia este mai degrabă un instrument de gândire decât unul de stridență a personalității. Ioana Greceanu scrie cu luciditate și cu un control rar asupra tonului, propunând o poetică a interiorității sculptate, analitice, dar nu lipsite de înaltă vibrație afectivă. Ioana Greceanu construiește astfel un volum în care poezia funcționează ca un act de excavare, iar identitatea apare ca o formă geologică, complexă, stratificată, în care fragilitatea și duritatea coabitează. Eseul interior al volumului este, în fond, unul al devenirii: un relief afectiv născut în tăcere, dar revelat în lumină, în adevăr.
„adevărul este un cuvânt care își schimbă sensul
cu fiecare poem
frumusețea este maceta lui Dumnezeu„
(Există dovezi că suntem particule elementare neaderente)
IOANA GRECEANU a debutat în anul 1997, în revista Luceafărul, iar în volum, în anul 1999, la Editura Eminescu, cu Poeme în pierdere. Alte volume pulicate: Singurătatea poartă o pelerină roșie (Editura Junimea, 2003, Iași); Cu o sabie imprevizibilă începe ziua (Editura Ion Vinea, 2007, București), Fragment dintr-un viu (Editura Tracus Arte, 2012, București). Antologie bilingvă româno – albaneză, în tălmăcirea poetului și traducătorului Baki Ymeri, Recviem pentru omul din cub (Editura Junimea, 2011, Iași), Noduri, verigi și răsuciri (Editura Tracus Arte, 2017). Inclusă în numeroase volume de critică literară. Premii: Premiul internațional de literatură „Coroana Carpaților – Karpatcka Korona” (Ucraina – România, 2003 – Satu Mare); inclusă în Arhivele Centrului biografic internațional – Cambridge, Anglia și în Arhivele Institutului biografic American; participare la Simpozionul internațional al Artelor (Washington, SUA, 2000); a primit Premiul pentru Poezie la Concursul Național „Duiliu Zamfirescu” (Focșani, 2004), Premiul APLER (2013). A ținut numeroase lecturi publice. A devenit membră a Uniunii Scriitorilor din România în 2005, filiala Asociația Poeților din București.
Poeme în pierdere (1999)
Singurătatea poartă o pelerină roșie (2003)
Cu o sabie imprevizibilă începe ziua (2007)
Recviem pentru omul din cub (2011)
(ediție bilingvă româno-albaneză, traducător Baki Ymeri)
Fragment dintr-un viu (2012)
Noduri, verigi și răsuciri (2017)
Esker (2025)