Binka Zhelyazkova – Retrospectiva critică a unei regizoare de geniu (XXIII)

Filmele Binkăi Zhelyazkova sunt proiectate la Londra

13.09.23  – Mariana Gancheva

Filmele Binkăi Jeleazkova sunt prezentate la Londra

(Cultură – BNR, 25 octombrie 2025)

Filmele regizoarei Binka Jeleazkova, de la a cărei naștere se împlinește un secol în acest an, atrag și astăzi un nou public. Acest lucru este demonstrat de două tinere bulgăroaice care trăiesc și lucrează la Londra:  documentarista Teodosia Dobrianova și criticul de film Savina Petkova. După ce au descoperit pentru ele filmele Binkăi Jeleazkova, cele două au organizat o panoramă dedicată regizoarei la Centrul Barbican din Londra. Astăzi va fi proiectat filmul „Balonul captiv” (1967); pe 17 septembrie va fi prezentat „Am fost tineri”, iar pe 27 septembrie – „Piscina”. Savina Petkova, doctorandă în studii cinematografice la King’s College, se află acum la telefon pentru a continua discuția.

– Bună ziua!
– Bună ziua!

– Știm că filmele Binkăi Jeleazkova au trecut cu greu prin cenzura ideologică a epocii. O tânără ca dumneavoastră, privind filmele astăzi, înțelege motivele pentru această cenzură?

– Da, pot spune că nu provin dintr-o familie puternic ideologizată, din acelea care trăiesc în extreme. Pentru mine, a fost important să citesc, să întreb, să-mi construiesc contextul. Însă prima mea întâlnire cu filmele ei a fost una pur formală, de nivel emoțional. Abia apoi am început să înțeleg cauzele ideologice. De fapt, acest lucru doar a făcut mai complicat pentru mine tabloul cinematografiei bulgare de atunci.

– Ea a trăit o perioadă foarte complicată, și, din câte știm, deloc ușoară pentru a trece de cenzură. Exact anii ’60 au fost cei mai dificili.

– Da, tocmai această complexitate a filmelor Binkăi Jeleazkova și a protagoniștilor ei mi se pare esențială, chiar problematică.

– Ca critic de film, ce vedeți în filmele ei, dintr-un punct de vedere pur cinematografic? Cum le evaluați astăzi?

– Sinceră să fiu, observ multe caracteristici formale care le-ar putea face comparabile cu alți regizori importanți, de exemplu Michelangelo Antonioni sau Andrei Tarkovski, și alte nume majore. Acest tip de comparație poate fi util pentru a ne imagina estetic cum arată filmele ei, dar nu este suficient. Din punctul meu de vedere, nici nu acoperă o pătrime din ceea ce face Binka Jeleazkova în filmele sale. Modul în care ea privește personajele, felul în care camera de filmat este intimă cu ele și, în același timp, le oferă libertate să respire, aceasta este esența stilului ei. Aceste lucruri profund umane, care trec prin ecran și ajung la noi, în opinia mea, nu pot fi încadrate în asemenea comparații cu alte nume mari din istoria mondială a cinematografiei.

– Potrivit Teodosiei Dobrianova, cu care organizați împreună acest eveniment la Londra, în mijlocul anilor ’60 cinematografia bulgară poate că nu purta etichete celebre, cum ar fi „Noul Val Ceh”, dar un val tot a existat. Iar Binka Jeleazkova se afla chiar pe creasta acelui val. Așa vedeți și dumneavoastră rolul filmelor ei?

– Absolut, da. Mă bucur enorm pentru munca de arhivare care se desfășoară acum. Cu cât se vorbește mai mult despre filmele Binkăi Jeleazkova, atât în Bulgaria, cât și în străinătate, cu atât mai mult mi-aș dori să putem, retroactiv, să construim acea imagine de nou val bulgar, oricum ar fi fost el. Pentru că asemenea etichete ne ajută să sistematizăm istoria cinematografiei. Din punctul meu de vedere, ele sunt importante, chiar dacă le aplicăm ulterior, post-factum.

– Cum s-a ajuns la organizarea acestei panorame și ce fel de public așteptați la Londra? Aceste filme, probabil, au nevoie de context, poate de aici ați pornit.

– Da, absolut. Este o întrebare care mă interesează foarte mult, dar voi începe cu prima parte. Din punct de vedere istoric, cum s-au întâmplat lucrurile cu Teodosia…
Vorbeam despre un asemenea proiect – proiecții ale filmelor Binkăi Jeleazkova – de mulți ani. Parcă nu exista o oportunitate reală pentru ca el să se întâmple. Ne întrebam mereu care ar fi locul potrivit. Și cum amândouă lucrăm între Bulgaria și Londra, părea că nu avem suficient teren solid, nici un partener care să aibă deplină încredere în noi pentru această retrospectivă. A trebuit să ajungem până la momentul în care Barbican ne-a spus da. Și suntem extrem de fericite că putem prezenta filmele Binkăi Jeleazkova într-un mare centru cultural, de o importanță uriașă pentru Anglia și Londra. Programul din care face parte această panoramă se numește „Hidden Figures” – adică figuri ascunse, personaje necunoscute. Întreaga serie promovează creatori și nume puțin cunoscute publicului, dar de mare valoare.

– Ce fel de public așteptați la proiecții?

– În primul rând, ne așteptăm la public bulgar. Eu însămi am văzut pentru prima dată filmele Binkăi Jeleazkova în străinătate, nu în Bulgaria. Din păcate, poate fi vina mea, dar e și un fapt că, cel puțin în trecut, nu existau prea multe posibilități de a le vedea. Chiar și acum, nu-mi vine în minte să existe multe ocazii. A fost o retrospectivă în iulie, cu ocazia centenarului nașterii ei, dar, în general, lipsesc evenimentele sistematice, vizibile. Înțeleg că este dificil în această etapă, însă sperăm ca retrospectiva noastră să nu fie un eveniment unic, ci să poată călători și în alte orașe. Totuși, pentru Londra, este posibil să nu existe alte ocazii curând. Există însă mulți critici și teoreticieni de film care se ocupă de cinematografia feminină, de filmul anilor ’60 și ’70 din Europa de Est, cu care discutăm de multă vreme despre această inițiativă. Ei și-au dorit de mult timp să vadă filmele Binkăi Jeleazkova. Eu, personal, am colegi la King’s College care vor să predea filmele ei, dar nu au acces nici măcar la vizionare, ca să nu mai vorbim de copii pe care să le arate studenților. Așa că această inițiativă este foarte importantă și dintr-o perspectivă educațională.

– Iar în privința contextului?

– Da, contextul este extrem de important, pentru că nivelul discursului politic și felul în care sunt percepute politicile de stânga și de dreapta aici [în Marea Britanie] sunt, totuși, diferite de modul în care în Bulgaria vorbim despre ele și despre totalitarism în general. Am observat asta – și eu, și colegii mei, și toți cei care trăim în Anglia – că trebuie să purtăm discuții mult mai profunde, pentru a oferi claritate. Idealul comunist, realitatea socialistă – toate aceste lucruri sunt țesute în textura filmelor Binkăi Jeleazkova. De aceea, am organizat cuvinte introductive, o scurtă prelegere înaintea fiecărei proiecții. Iar astăzi, eu și Teodosia vom avea o discuție cu publicul, în care vom contextualiza filmele mai profund și vom încerca să extindem dialogul cât mai mult. Există și note de program, pe care spectatorii le pot consulta, așa că vom încerca, în toate modurile posibile – materiale și imateriale – să pregătim publicul pentru contextul politic. Iar contextul emoțional, acela funcționează de la sine.

– Da, funcționează de la sine. Cum ați ales tocmai aceste trei filme?

– Există două răspunsuri la această întrebare. Orice curator vă va spune că există o programă ideală, cu care începi, și o programă reală, cu care ajungi să te prezinți la final. Desigur, aceste trei filme surprind etape diferite din evoluția Binkăi Jeleazkova, arătând dezvoltarea unor teme recurente, și sunt, probabil, cele mai accesibile pentru publicul străin, în sensul că nu necesită atât de mult context. De exemplu, filme precum Partizanii / Viața curge liniștit ar fi avut nevoie de o contextualizare mult mai amplă. Așa că am ales aceste trei filme crezând că publicul va putea rezona mai ușor cu ele. În plus, ele sunt diferite ca gen, ceea ce este foarte important. Cei care vor urmări cele trei proiecții vor putea vedea trei genuri cinematografice distincte, și, poate, fiecare va găsi ceva pentru sine. Pe plan practic, trebuie să spun că acestea au fost și filmele cel mai ușor de obținut, sincer vorbind.

– Da, din câte am înțeles, Cinemateca v-a ajutat, așa este?

– Da, da, am contat enorm pe Cinematecă încă de la început. Personal, am făcut cunoștință cu Rositsa Paskova acum un an și jumătate, iar de atunci vorbim constant despre cum ne pot ajuta cu materiale, cu documente, cu întrebări. Și, desigur, contactul nostru cu doamna Ganeva (soția lui Hristo Ganev) a fost extrem de important pentru ca tot acest proiect să devină realitate. Dar, având în vedere că Marea Britanie a ieșit din Uniunea Europeană, nu putem aduce copii analogice ale filmelor din Bulgaria, așa cum pot alte țări membre ale UE. Și, mai ales, problema subtitrărilor, cele mai multe filme nu aveau subtitrări în engleză, iar asta a fost un mare obstacol.

– Cum ați reușit să faceți acest lucru?

– Da, de fapt, aceste trei filme – Balonul captiv, Am fost tineri și Piscina – sunt acum subtitrate în engleză, și suntem extrem de recunoscătoare că tocmai ele au fost alese. Desigur, ne dorim foarte mult să putem prezenta și alte filme, mult mai puțin văzute, ale Binkăi Jeleazkova. De exemplu, favoritul meu este „Ultimul cuvânt”. În acest moment, este unul dintre adevăratele capodopere ale cinematografiei mondiale, din orice perspectivă l-ai privi, inclusiv din cea a cinematografiei feministe. Dar el este cu atât mai greu de văzut, fiind proiectat foarte rar, în foarte puține locuri.

– Așa este. Și, într-adevăr, acest subiect deschide multe alte întrebări, despre modul în care este prezentat filmul bulgar, despre cunoașterea și memoria noastră cinematografică.

– Da, absolut. Este foarte important pentru mine să spun că acesta este un proces foarte lung, iar noi ne bucurăm să facem parte din el. Nu am fi putut reuși fără munca altora, care au pus bazele și au pus în mișcare mecanismul. Când te afli în interiorul procesului de curatoriat, îți dai seama cât de lent este, dar în același timp, și cât de profund. Pentru că ne dorim ca aceste filme să ajungă la publicul din Bulgaria, din străinătate, din întreaga lume. Cu cât există mai mult public, cu atât există mai multe discuții, mai multe resurse pentru restaurare. Este un ciclu, și sperăm să contribuim la accelerarea lui.

– „Balonul captiv”, de exemplu…

– Da, absolut. Restaurarea este superbă, și suntem foarte, foarte fericite că aici, la Londra, va avea loc premiera acestei noi restaurări minunate.

– Mă bucur mult pentru asta. Vă mulțumesc pentru interviu. Sper să aveți parte de cel mai frumos public din Londra.

– Vă mulțumesc foarte mult pentru atenție, pentru întrebări și pentru timpul acordat.

– Savina Petkova, la Artefir. Filmele Binkăi Jeleazkova încep să fie proiectate de astăzi: trei filme vor fi prezentate la Centrul Barbican din Londra.

Sursa: https://bnr.bg/post/101877210

***

Omagiu adus Binkai Jelyazkova

Combinând scene emblematice din filmele Binkăi Zhelyazkova, imagini rare de arhivă și interviuri sincere cu profesioniști din domeniul filmului și foști directori de cinematografie, portretul cinematografic al Elkăi Nikolova dezvăluie parcursul unei artiste aflate într-o situație de presiune și control totalitar. Nucleul filmului îl reprezintă întâlnirile dintre vechi și nou, amintirea copilăriei și a maturității, tăcerea și cacofonia haosului, conformismul și conservarea identității artistei, tăcerea în loc de discuții fără sens.

Un alt aspect al acestei contradicții este poziționarea Binkăi Zhelyazkova în cadrul cinematografiei bulgare și mondiale. Bine primită în străinătate la festivaluri de film precum Expo 67 la Montreal, Festivalul de Film de la Cannes, Festivalul de la Berlin, Festivalul de la Cartagena, Festivalul de Film de la Moscova și Karlovy Vary, în Bulgaria s-a confruntat cu suspiciuni și neîncredere. Standardele duble față de Binka Zhelyazkova sunt evidente. În prima linie, autoritățile comuniste îi recompensează realizările artistice, în culise este concediată din studioul de film, filmele îi sunt interzise, ​​iar proiectele îi sunt respinse de fiecare dată când îndrăznește să pună întrebări și să nu respecte regulile acceptate. Binka Zhelyazkova este un exemplu al dramei artistei dintr-o țară mică condusă de un regim totalitar care a fost închis cu forța în spatele granițelor sale. Și de fiecare dată când i s-a permis să le depășească, mesajul ei își dovedește validitatea.

Elka Nikolova, autoare și regizoare:

Elka Nikolova s-a născut în Bulgaria și a studiat psihologia la Universitatea din Sofia înainte de a se muta în Statele Unite în 1994. În 2000, a obținut o diplomă de master în Studii Media de la New School din New York. Din 2003, lucrează în producții de film și televiziune la New York. Filmul ei despre Binka Zhelezkova a avut premiera la MOMA din New York (2007). Este montajul și coproducătorul documentarului „Angel Wagenstein: Arta este o armă”, regizat de Andrea Simon (2017), finalizat în 2017. În prezent, lucrează la cele două părți ale documentarului „O chestiune de supraviețuire” (2020) și „Croitoarea”, examinând tema moștenirii Holocaustului în Balcani prin ochii supraviețuitorilor din Bulgaria și Grecia. Un nou titlu în program este și lungmetrajul Balonul captiv (1967) – cu Georgi Kaloyanchev, Grigor Vachkov, Konstantin Kotsev, Georgi Partsalev, Ivan Bratanov, Georgi Ggergiev-Gets, Lyubomir Dimitrov, Stoyanka Mutafova, Vasil Popiliev, Yordanka Kuzmanova, Kosta Tsonev și alții.

„Acesta este filmul care este probabil cel mai emblematic pentru Binka Zhelyazkova și destinul ei în cinematografie. Este la nivel mondial și oricine a văzut chiar și un fragment din el vrea să-l vadă iar și iar. Atât de puternic este chiar și astăzi. Urmărind filmele ei, te gândești că cinematografia bulgară este vie, angajată, plină de energie și imaginație. Și asta este deja mult, pentru că este vorba despre tradiție și continuitate” (Elka Nikolova, regizoare de film).

„Să cadă din cer un balon, «legat de război» undeva prin Ploiești, dar smuls din frânghii și acum liber. Ca o creatură vie care vorbește cu voce umană și poate spionează, altfel de ce ar pluti deasupra satului, tulburând spiritele sătenilor și aruncând o umbră?! O «fiară mare», ceva de genul Graf Zeppelin, dar nu chiar. Să bubuie tunurile satului și sătenii să organizeze o urmărire – să-l prindă viu, și să treacă fanfara pe lângă ei la întoarcerea de la târg, exact ca într-un film de Fellini. Sperietoarele și câinii Bostanski urmăresc o tânără fată în rochie albă, să latre la ea, aplecându-se peste gaura în care s-a ascuns, și să vorbească cu voci omenești. Sătenii să ridice un măgar, dar de ce – și se întreabă, pentru că «un măgar nu devine european», «nu respectă ora europeană»… Apoi, în 1967, când Binka Jeliazkova a terminat filmul «Balonul captiv» bazat pe nuvela lui Yordan Radichkov, cineva a șoptit…” lui Todor Jivkov că el era măgarul, iar filmul nu a văzut lumina zilei. Și nu numai din această cauză – suprarealismul ca mod de gândire se situează în alte spații filosofice și estetice, la polul opus al realismului socialist, unde baloanele nu vorbesc și niciun câine nu urmărește o persoană care se străduiește pentru un viitor luminos.

Filmul a fost interzis imediat după premieră printr-un decret ministerial, al cărui motiv principal a fost nepotrivirea deciziei regizorului de a-i portretiza pe săteni „prin prisma pesimismului”, ca o „mulțime nebună”. Nici măcar directorii de imagine nu au avut voie să-l vizioneze. Abia după schimbările din 1989 a fost lansat pe ecrane „Balonul captiv”, „o adevărată capodoperă alb-negru”, ca „o parabolă satirică despre caracterul nostru național” și „încercarea nereușită, dar continuă, de a zbura” a bulgarilor”. Un film definit ca fiind cea mai inspirată și talentată adaptare a lui Radichkov în cinematografie. Este curios că, chiar înainte de premieră, „Balonul captiv” a fost cumpărat pentru distribuție în străinătate. Dar nu au avut loc niciodată proiecții, nici în Bulgaria, nici în alte țări. țări.” (Margarita Drumeva, revista Svet)

Sursa: https://www.mfa.bg/bg/culture/news/2409