Mângâie îndelung sânii din piatră poroasă, cenușie. De trei zile își petrecuse mâinile, murmurând incantații, peste tot trupul zeiței, și peste coapsele prelungi dar totodată pline, și peste fruntea bine proporționată cu restul feței, tot…dar tot!, nicio parte nu fusese uitată. Și ochii, care prin liniile fine ce străbăteau radiar irisul și se pierdeau spre exterior se voiau a fi albaștri sau verzi, și cosițele meșteșugit sculptate, atât de bine încât oricând te puteai aștepta ca pletele din piatră să se învolbureze sub adierea vântului…tot! O dată la cinci mii de înfloriri ale copacilor zeița era dezgropată și vraciul care se întâmpla să trăiască în acea vreme se ocupa de ritualul de creștere. Pentru că, la început, la facerea lumii și a omului, zeița nu fusese decât o statuie din piatră nu mai mare de o palmă. Dar, mângâiată de mâini bărbătești, îngropată în nisipul roșu de lângă mare, niciodată în alt loc, și apoi dezgropată și supusă aceluiași ritual de iubire neîmpărtășită, zeița creștea. Straturi noi de piatră se adăugau, câte o pojghiță la câteva mii de primăveri, astfel încât acum statuia era de mărime unui om. Înfățișarea zeiței se schimbase de-a lungul timpului în funcție de visele și dorințele vracilor care mângâiaseră piatra. Până la viitoarea dezgropare a statuii, femeile aveau să semene cu zeița, înfățișarea lor va fi aproape aidoma trupului din piatră ce creștea sub nisip. Iar vraciul trebuia să respecte dorințele bărbaților, să fie el însuși un om sănătos la minte și la trup. Pentru că altfel s-ar putea ca zeița să crească anapoda în cuibul ei de nisip roșu. Legendele spuneau de femei cu șolduri prea mari și sâni prea mici ce populaseră lumea cu vreo patru dezgropări în urmă. Cică rar se găsea printre ele una mlădioasă, cu mijlocul subțire. Dar acest șaman era tânăr, destul de bine făcut la trup, și se credea ager la minte. Deprinsese de la tatăl său cum se fac leacurile și cum se rostesc descântecele. Era pregătit și pentru marele ritual al dezgropării. Avea noroc că picase în timpul vieții lui. Sfatul bătrânilor îl declarase vrednic. E drept că el și Divia nu aveau încă copii, dar era timp destul, de abia își făcuseră casa din ramuri împletite între care bătuseră lut. Și acum nu se mai atinsese de ea, de la începutul ritualului care va mai continua zece răsărituri de soare. Trebuia să fie numai al ei, numai al zeiței. Să nu se mai ducă acasă, îi aduceau pe plajă mâncare și apă dulce. Serile privea palmierii ce păreau roșii în lumina soarelui ce apunea cu repeziciune, și munții înalți ce semănau, doar atunci, cu uriași învinețiți de spaimă.
– Vino repede, să vezi ce face Divia când nu e cu tine!
Era prietenul său din copilărie, care venise fugind într-un suflet. Cum?! Cum de se poate întâmpla așa ceva?! Doar tot timpul îi spusese că e viața ei, că îl iubește mai mult decât orice pe lume, că e cel mai frumos și cel mai deștept bărbat…Ah, de ce ai făcut asta? Acum zgâria cu furie trupul de piatră al zeiței, ca un tigru care scoate orice urmă de viață dintr-o căprioară, dar suprafața pietrei rămânea la fel, pe când unghiile sale se despindeau însângerate. Oare nu semăna Divia cu zeița, oare nu era plămădită după visele tuturor bărbaților? Lovi cu ură statuia, o dată și încă o dată. I se păru că ochii de piatră îl privesc cu dispreț. Două apusuri de soare le petrecu plângând, străjuit de umbrele liliachii ale munților. Dar ce s-a întâmplat? Parcă zeița s-a făcut urâtă. Parcă obrajii sunt mai rotunzi, în disproporție cu fruntea prea înaltă, parcă mijlocul nu mai este atât de subțire, parcă picioarele au devenit prea groase… Ce se vor face bărbațiii de acum încolo dacă zeița de piatră a devenit hâdă? Ce se va face el însuși dacă toate femeile vor semăna de acum cu ea? Ce să facă, s-o ierte?
CV literar:
Bogdan-Alexandru Hagiu, medic și conferențiar universitar la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, autor a 48 de cărți științifice și cursuri universitare. Dintre creațiile literare vizibile online:
1. Biserica de lemn, roman, Editura Sedcom Libris, 2018, https://www.librarie.net/p/311073/biserica-de-lemn;
2. Șarpele de aramă, roman, Editura Sedcom Libris, 2020, https://portokal.ro/sarpele-de-arama-bogdan-alexandru-hagiu-editura-sedcom-libris.html;
3. Pan-demon 2020 și Covid-19. O carte-document despre Primăvara anului 2020 (capitol), Editura Sedcom Libris, ISBN 9789736705762, https://www.librarie.net/p/385063/pan-demon-2020-si-covid-19-o-carte-document-despre-primavara-anului-2020;
4. Apa vie, roman, Editura Sedcom Libris, 2021, https://portokal.ro/apa-vie-bogdan-alexandru-hagiu-editura-sedcom-libris.html;
5. Umbrele, roman, Editura PIM, 2020, https://carturesti.ro/carte/umbrele-1355205191, republicat în foileton în revista Regal Literar, 2023, https://regal-literar.ro/tag/umbrele/;
6. A noua viață, roman, Editura PIM, 2021, https://carturesti.ro/altele/hagiu-vlad-alexandru-o-noua-viata-1273122562;
7. Umbra zidită, nuvelă, revista Contrast literar, 2021, https://en.calameo.com/books/0038217900d8b1dbd5190, + nr. următor;
8. Prin ochii șarpelui, roman publicat în foileton (în derulare) în revista Contrast literar: no 2(4)/2022 – no 7/2023, https://en.calameo.com/books/003821790bb93a50bba23 + nr. următoare;
9. Cei rămași, roman, Editura PIM, Iași, 2020, republicat în foileton în revista Regal Literar, 2023, https://regal-literar.ro/tag/cei-ramasi/;
10. Mai trăiesc o viață-n ochii tăi, schiță, în revista Regal Literar, 2023, https://regal-literar.ro/2023/06/15/bogdan-alexandru-hagiu-mai-traiesc-o-viata-n-ochii-tai/;
11. Ceasul este ora unu, schiță, în revista Ofrandă literară, 1-2, 2023, pp. 100-102, https://www.calameo.com/books/0065503423fe326448dea;
12. Turnul trâmbițașului, schiță, în revista Ofrandă literară, 3-4, 2023, p. 72, https://www.calameo.com/books/0065503422df82998b14e;
13. Cavoul, schiță, în revista Convorbiri literare, Iași, 2023, p. 65, https://www.convorbiri-literare.ro/_files/ugd/6ef4f1_756db18aaed0435095bfcc91d2ce98b0.pdf.