Sursa: Revista TIMPUL
Elevii și studenții târgovișteni au luat parte, pe 25 aprilie, la conferințele Citește și Dăruiește – un altfel de acces pentru știință și cultură. Evenimentul s-a desfășurat la Cinema Independența, avându-l invitat special pe Rareș Prisacariu, copilul-minune care a câștigat concursul Românii au Talent de anul trecut.
În prima parte a evenimentului, Claudiu Dumitrache – Ambasador al Culturii EEF a susținut o conferință despre discernământ și arta contemporană, aducând în atenția publicului exemple de artă și de lucrări de folos pentru dezvoltarea simțului critic și intelectual, dar și exemple de creații care sunt nocive pentru tinerii aflați încă în formare.
„Că rațiunea artei este aceea de a fi o rugăciune, nu prea mai vedem decât în Biserică, în Ortodoxie. Ortodoxia astăzi, deși este singura cale reală de dobândire a vieții veșnice, de îndumnezeire, este și singura propunere terapeutică ca omul să mai rămână sănătos la cap în zilele noastre, pentru că doar aici vedem și roadele sfințeniei neîntrerupte, adică ale pocăinței”, a menționat scriitorul și muzicianul Claudiu Dumitrache, membru afiliat CPFCFC din cadrul Societății Academice de Cercetare a Religiilor și Ideologiilor de pe lângă Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Îndemnându-i pe tineri să aprofundeze știința consacrată și spiritualitatea ortodoxă, pentru care a adus în atenție mărturiile unor autori ca Albert Einstein, Erasmus din Rotterdam, Mihai Eminescu, Andre Gide, Andrei Tarkovski, Rafail Noica și Savatie Baștovoi, Claudiu a combătut cu mai multe argumente științifice și filozofice cultura new age, muzica tehno, rap și trap, și le-a propus elevilor și studenților să citească marile opere românești și universale. În final, Claudiu Dumitrache a precizat că, „pentru orice om serios, arta, prin excelență, este Sfânta Liturghie a Bisericii Ortodoxe, pe care dacă unii nu se străduiesc să o înțeleagă, automat nu vor înțelege nici sensul vieții lor”.
Rareș Prisacariu, copilul care fascinează prin erudiție, talent oratoric și memorie, câștigător al concursului Românii au Talent, de asemnea, a susținut un discurs în care a demonstrat că educația și cunoașterea nu au limite de vârstă. Rareș le-a transmis tinerilor târgovișteni că nu e prea devreme „să deschizi Dicționarul Limbii Române și să afli că acolo nu sunt doar cuvinte, ci un prieten care să te însoțească în viață și, alături de cartea de căpătai, Biblia, să te ajute în călătoria spre succes”.
După momentul său, lui Rareș Prisacariu i-a fost conferită Distincția Culturală din partea Myosotis Media Group, un premiu despre care Claudiu Dumitrache a menționat că se referă la întreaga activitate a lui Rareș, prin care promovează cultura și valorile autentice românești în rândul tinerilor și nu numai.
În cadrul ediției a XV-a a conferințelor Citește și Dăruiește, au mai susținut momente Răzvan Vișan (profesor de geografie și scriitor care a inițiat proiectul în anul 2022), comisar șef de poliție Loredana Bunoiu și subinspector de poliție Luiza Nistor (Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița), Andrei Șchiopu (profesor de limba franceză și jurnalist sportiv), Constantin Constantin (antreprenor și consilier al Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița), Bogdan Dumitrache (Președintele Ligii Studenților de la Universitatea Valahia), reprezentanți ai Crucii Roșii Dâmbovița, Andrei Magus (iluzionist), Ștefan Gabriel Mateescu (scriitor și poet), Ansamblul Cununa Nucetului, Amalia Gheorghe (interpretă), Ingrid Amuza (campion mondial la artimetică mentală), dar și alți invitați care au prezentat momente și discursuri educative pentru elevi și studenți.
Proiectul este inițiat de profesorul Răzvan Vișan și organizat de Myosotis Media Group și Euro Education Federation. Parteneri: Columna Tv, AZnews.ro, Gândul.ro, Radar de Media, Școala Atlas din București, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Asociația Română pentru Protecție Privată, Regal Literar, GMR Media, Revista TIMPUL, ripostapenet.ro.
Foto: Cristian Brezeanu, Eduard Tudorache & Facebook.com
Sursa: Revista TIMPUL