Cinerama – Dan Comșa (Cinema, octombrie 1976, p. 19)
Au fost tineri, sunt tineri. Generaţia de ieri, generaţia de azi. Mai multe personaje, ale căror destine şi drumuri se întâlnesc, se despart, se reîntâlnesc, mai multe «timpuri prezent», câteva amintiri: şi sentimentul că nimic, nici o privire, nici un cuvânt, nici o intâlnire, nimic nu e inutil. Totul contribuie, într-un fel sau altul, la aceeaşi legitimă şi continuă aspiraţie a fiecăruia: de a-şi găsi un ideal potrivit personalităţii sale şi a existentei pe care o duce. Regizoarea din Bulgaria, Binka Jeliazkova, a încercat să definească drumul lung al personajelor sale spre împlinire şi pace sufletească, ca pe o călătorie ce nu se face niciodată singur. Titlul filmului: Piscina.
****
Cinerama – A.B. (Cinema, aprilie 1977, p. 18)
Povestea unui om. Un om la jumătatea vieţii. Un om care face bilanţul trecutului, uneori cu descurajantă percepţie a faptului că mare lucru n-a realizat, alteori pe o undă de optimism, plănuindu-şi viitorul, gândindu-se la importanţa faptului de a fi fost mereu fidel sie însuşi, de a nu-şi fi renegat niciodată credinţele adânci. Acest portret între trecut şi viitor este filmul vestitei regizoare din Bulgaria, Binka Jeleaskova. În rolul principal, actorul Kosta Tonev. Titlul filmului: Piscina.
****
În aur, în argint, în filme – Lauri de unanimitate – Eva Sârbu (Cinema, august 1977, p.9)
(,,,) Un film construit metodic, elaborat minuţios, cu reacţiile calculate, programate cu grijă. De astă dată nu un tânăr, ci o tânără, nu în Alger, ci în Sofia, o tânără la «început de viaţă», care descoperă că viaţa e departe de a fi simplă, că actul trăirii e departe de a fi liniar, că oamenii nu sunt totdeauna ce par a fi, că dragostea, nu, nici dragostea nu se află întotdeauna acolo unde ai vrea să fie şi nici nu înseamnă ceea ce ţi s-a spus că înseamnă, că, finalmente, este îngrozitor de greu să afli toate astea la început de tot şi să rămâi tu însuţi, să nu te pierzi, să nu-ţi pierzi, nu numai capul pentru o clipă, ci structura intimă pentru o viaţă. Filmul suferă de lungimi vizibile cu ochiul liber, dar lungimea a fost semnul sub care au stat multe, foarte multe din filmele festivalului, suferă de o dorinţă extremă, extremă şi expresă de a spune tot, dar absolut tot, tot ce se poate spune în legătură cu tema dată, dar ceea ce rămâne dincolo de acest prea plin este cu adevărat un film tulburător. Şi această tulburare de suflet a fost recunoscută şi aplaudată, viu aplaudată, la vizionare. Iar ecoul ei a ajuns şi în sufletele mai greu de tulburat ale juriului (…).
****
Retrospectiva filmului bulgar – Aspiratia spre perfecțiune – Cristina Corciovescu (Cinema, iunie 1981, p. 21)
(…) Dar mai important decât aceste victorii, fără îndoială de prestigiu, este faptul că filmul bulgar capătă treptat un stil propriu, o marcă inconfundabilă, care se datorează nu atât temelor abordate, cât mai ales modalităţilor de tratare. Aceste modalităţi sunt în principal două. Prima este rodul unor temperamente regizorale reflexive, contorsionate, preocupate de problemele esenţiale ale existenţei – Viaţă, Moarte, Iubire, Prietenie, Trădare etc. Astfel, Binka Jeliazkova în Piscina urmăreşte nehotărârile şi nedumeririle unei proaspăt bacalaureate aflate în căutarea dragostei şi prieteniei pe care le află întruchipate în doi bărbaţi de vârste diferite (…)
Sunt filme pe alocuri greoaie, pe alocuri preţioase, pe alocuri confuzionante, care vor să combine mai multe fire dramatice, apelând la un dialog abundent şi optând pentru o naraţiune în care prezentul se amestecă cu trecutul, persoana întâi cu persoana a treia, visul cu realitatea, limbajul direct cu cel metaforic. Piscina din filmul Binkăi Jeliazkova este o metaforă în calitatea sa de loc unde încep şi se sfârşesc toate drumurile, de loc al regenerării şi al decrepitudinii, al întâlnirii şi al despărţirii, al iubirii şi al urii.
****
A trăi în absolut – Romulus Rusan (România literară, 9 martie 1989, p.17)
UN alt film grav, chinuit de probleme, însă pus în recipienţi fragili, alambicaţi, care-i opacifiază conţinutul, dezlegându-l de moralism, este Piscina. Un deceniu după colega ei Chytilova, dar nedatorindu-i nimic în formă, Binka Jeliazkova repetă în Bulgaria experienţa delicată de a asocia conceptualismul şi estetismul într-o proporţie atât de strânsă, încât filmul ei nedumereşte şi atrage în acelaşi timp, ca o performanţă. Piscina nu este un film de acţiune, este mai degrabă o dezbatere, un eseu ilustrat despre dificultatea omului de a se adapta în timpul său, despre vârste şi vremi, despre memorie şi acţiune, despre mimare şt autenticitate. Personajele – o tânără inexperimentată şi doi bărbaţi din două generaţii diferite – formează, după dorinţa regizoarei, un triunghi, dar unul cât se poate de depărtat de accepţia lui frivolă, un triunghi intelectualist. Ceea ce se întâmplă între cei trei este mai mult idee decât faptă, mai mult gândire decât trăire. Bela – fata de pe trambulină care „nu ştie să înoate, dar ştie sări“ – gravitează in jurul celor doi prieteni: mai vârstnicul Apostol, care vine dintr-un trecut ce-l obsedează până la a-i aneantiza prezentul, şi Boian, tânărul cam bizar, care-şi pulverizează, dimpotrivă, prezentul în teribilisme. Pentru cine va opta ea în cele din urmă ? Pentru nici unul aparte, pentru amândoi contopiţi într-unul singur: o sinteză amară şi critică a neîmplinirii fiecăreia din formule. Trioul se transformă într-un, cam sofistic definit, „triunghi cu două laturi“: pe de o parte experienţa dublului masculin, pe de alta, asumarea ei de către protagonista feminină. Accentul este mutat de pe fiinţele concrete pe fiinţa abstractă, de pe comunicarea directă pe contopirea spirituală.
De altfel, întregul film se desfăşoară într-o atmosferă plutitoare, difuză, în care realismul este escamotat, împins până la marginea formalismului. Oamenii se deplasează ca într-o plasmă, alunecă dintr-o situaţie într-alta fără multe explicaţii conjuncturale, sunt purificaţi de gesturi şi vorbe inutile, nu mănâncă, nu fumează, nu râd, ajung prin sofisticare într-un absolut ideal. Abundă obiectele-semn, atât de dragi cineaştilor (manechine, peruci, telefoane, baloane colorate), excelează scenele absurde (gimnastica unui grup de bătrâni, imprimarea unor efecte de sunete ce par autentice, deşi au fost obţinute artificial), metaforele sunt vădite (piscina). Totul se constituie într-o pledoarie contra falsificării vieţii, pentru trăirea fiecărei clipe în evanescenţa ei dintâi, pentru gândirea frumoasă şi spontană, emancipată de clişeele obişnuinţei.