Sursa: Daily Magazine / autor: Andreea Mihalache
Mihai-Claudiu Dumitrache, artist remarcabil în vârstă de 24 de ani, care este apreciat în lumea academică și culturală din România, dar și în cercurile artistice și de business din Europa și de la Hollywood, susține conferințe în școlile și liceele din România pentru a veni în sprijinul elevilor tot mai bulversați și neîncrezători în sistemul educațional. Printr-un proiect inițiat de el și de profesorul Răzvan Vișan, Claudiu, asemănat pentru opera sa cu Mihai Eminescu, răspunde celor mai profunde întrebări pe care elevii le pun în cadrul conferințelor – întrebări legate de sensul vieții, religie și spiritualitate, cultură și artă.
Denumite Citește și Dăruiește – un altfel de acces pentru știință și cultură, conferințele au avut un real succes pentru elevii școlilor și liceelor din orașe ca Pitești, Târgoviște, București, Fieni, Titu, Nucet, Pucioasa, Tărtășești și Găești, peste 10.000 de elevi lărgindu-și orizonturile de cunoaștere, fiind stimulați la performanță și dobândind mai multă încredere în sistemul românesc de educație care, în ultimii ani, a început să fie considerat nefolositor pentru prezentul și viitorul tinerilor din România, acest lucru din pricina noilor curente superficiale și speculative, printre care woke & cancel culture.
Claudiu Dumitrache, artist ce a început cariera de muzician la doar 12 ani și pe cea de scriitor la 19 ani, călătorind în peste 20 de state din Europa, Asia și America și trăind o adolescență plină de experiențe complexe, provocări și incertitudini, a răspuns câtorva întrebări legate de cum vede el sistemul educațional, cât de deschiși și hotărâți sunt elevii români să facă performanță și cum se simte să le vorbească elevilor despre tradiție și valori în vremuri în care în vârf de lance au fost puse ideologiile tânărului descurcăreț, antreprenor încă de pe băncile liceului, care crede că nu are nevoie să cunoască istorie sau literatură, cu iluzia că acestea sunt doar mofturi sau, pur și simplu, lucruri depărtate, care nu ar avea rost să fie memorate în plin transumanism.
Susținător a peste două mii de spectacole și autor a 8 cărți de poezie, eseu, morală și critică, Claudiu Dumitrache – considerat un intelectual care poate coagula suflete, un simbol pentru viitorul creației intelectuale sau un purtător și un făuritor de cultură cum rar se mai găsesc astăzi în Țara Românescă de către academicianul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române – s-a dedicat promovării culturii și susținerii educației, ajungând atât în atenția studenților de la universități, scrierile sale devenind aici teme de studiu filozofic sau religios, cât și în atenția marilor cercetători, oameni de cultură și artiști de la Hollywood, devenind un model pentru tineretul cu aspirații intelectuale și artistice, dar și un reper în literatura și cultura contemporană.
Printre recunoașterile primite de Claudiu de-a lungul anilor, în palmaresul său se regăsește și premiul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, fiind cel mai tânăr laureat din istoria presei românești, dar și titlul de Cetățean de Onoare în Costeștii din Vale. De asemenea, ziarul Literatura și Arta l-a desemnat personalitate notorie a culturii în Republica Moldova și este cel mai tânăr autor de autobiografie din România, omologat în 2020.
Membru afiliat CPFCFC din cadrul Societății Academice de Cercetare a Religiilor și Ideologiilor de pe lângă Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Ambasador al Culturii la Euro Education Federation, Claudiu nu a ezitat să ne transmită punctele sale de vedere, sincere, pertinente, pline de adevăr și speranță în bine, într-un interviu-document marca Daily Magazine.
Cum vede Claudiu Dumitrache sistemul actual de învățământ?
Claudiu: Eu am fost răzvrătit pe sistem, cât am fost elev. Am avut o viziune bolnavă, conspiraționistă, și mă gândeam că școala și Biserica, sau religia, în general, ar fi instituții care țin lumea „sub control”. Acestea se întâmplau pentru că cercurile în care mă aflam erau de acest gen, conspiraționist, iar sursele mele de informare erau stânga și dreapta sau site-uri neverificate academic, pe care oricine putea scrie orice îi dicta instinctul. În acest fel, cu puțin talent și impresionism de cuvinte și idei, unii autori sigur că m-au câștigat la acel moment, eu având o formare slabă, care îmi place să cred că a început să se contureze mai bine abia acum, când văd lumea cu lentile mai potrivite datorită modelelor de viață pe care le-am indentificat în ultima perioadă și care mi-au distrus toate bazaconiile ce sunt proprii adolescenței și naivității, poate chiar ignoranței.
Ignoranța este o crimă, la fel ca și falsul, iar aceste două fenomene sau aspecte se atribuie sistemului de învățământ din partea unor organisme sau persoane foarte slab formate și cu vădite deficiențe analitice sau raționale, uneori chiar cu intenții rele și cu ținte bine gândite, care să slăbească încrederea elevilor în școală și tradiție, în muncă și meritocrație.
Întotdeauna școala a reprezentat drumul către succes. Când spun succes aici, mă refer la libertate și la cunoaștere, care greu pot fi văzute limpede și dobândite fără a urma sistemul tradițional și verificat de învățământ. Așa cum este el, perfectibil, cu bune și cu rele, sistemul a dat și încă dă roade bune.
Nimeni nu cred că poate să spună că este cel mai bun sistem de învățământ, dar nici că este cel mai rău sau cel mai nefolositor, pentru că ar fi o ipocrizie. Atâta timp cât există elevi cu rezultate bune și excelente, ne putem da seama că acest subiect, care pentru unii pare tabu sau conspiraționsit, anume sistemul românesc de învățământ, ține, de fapt, de fiecare elev în parte, de râvnă și determinare, de educația pe care o primește fiecare acasă și de formările sau influențele exterioare, ca internetul, de pildă, sau noile tehnologii care au început să fascineze oamenii până la a ține deja locul unei familii sau al unui prieten.
Cine vrea să învețe, învață și excelează și într-un sistem care mai ridică semne de întrebare. Sistemul este format din oameni, până la urmă. Poate de aceea, unii spun că oamenii nu mai sunt în stare să conducă lumea, veninind cu idei străine de umanism și îndreptându-se spre un materialism barbar, spre un progresism hedonist, lipsit de orice etică și valori interumane sau heterologice, și spre un transumanism ridicol, care nu mai lasă loc de afirmare geniului uman, de care dispune exclusiv omul, și care implică uitarea trecutului, dispunând de ideologia clipei prezente.
Mulți români au impresia că lumea a câștigat ceva prin Eckhart Tolle și Yuval Noah Harari, când, de fapt, lumii i-au fost aduse vătămări, lucru care este demonstrat de oameni serioși de știință și cultură, precum Jean Boboc, Savatie Baștovoi, Andrei Drăgulinescu, Cristinel Ioja sau Jordan Peterson. Însă aceste lucruri ar putea fi ușor sesizabile de către oamenii maturi și elevi dacă ar avea o minimă cultură generală și discernământ format nu din literatura contemporană neapărat, ci din cea timpurie și universală, cunoscând operele mari, ca Elogiul Nebuniei, prin care Erasmus din Rotterdam trage semnale de alarmă legate de aceste vremuri și ne ajută să-i identificăm pe „înțelepții-neghiobi”.
Cert este că sistemul nostru nu cred că ar trebui să se supună indicațiilor altora, care nu ne cunosc modul de a trăi și valorile pe care le punem în față, pentru că asta ar fi o înjosire pentru elita noastră românească din trecut și din prezent, dar și pentru noi toți, ca popor ce dispunem de o bogată cultură, poate chiar de o comoară care a fost și este indispensabilă și altor popoare.
Care sunt cele mai frecvente întrebări pe care elevii le pun în cadrul conferințelor și de ce crezi că școala nu le-a răspuns încă?
Claudiu: Cele mai frecvente întrebări pe care elevii le pun sunt legate de sensul vieții, de moarte, de extratereștri și aspecte culturale și oculte. Ceea ce constat, răspunzând la astfel de întrebări care ar trebui să fie puse părinților doar de către copiii de grădiniță, este nu că elevii de liceu sunt slabi la minte, ci că aceștia nu mai reușesc să-și identifice sursele corecte în zilele noastre în care la televizior se vorbește despre posibile invazii extraterestre, de exemplu, iar în manualele de religie și istorie despre om ca singur suveran în cosmos.
Întrebările acestea, legate de moarte și viață, denotă o cruntă depărtare a tinerilor de Biserică și de tradiția noastră sănătoasă, fapt care duce, după cum vedem des, din păcate, la lucruri groaznice, până la sinucideri. Astăzi pe internet și la televizior, prin pretextul pseudo-științelor, se prezintă că omul se reîncarnează după moarte, iar unii tineri iau de bună această informație și încep să ducă o viață iresponsabilă, ori chiar să comită crime în ideea că se reîncarnează.
Elevii tocmai din acest motiv se despart de sistem și încep să aibă îndoieli, pentru că sursele neverificate le prezintă realitatea tocmai cum nu este. Această democrație, de fapt, uneori mă gândesc că poate însemna și ea o crimă, pentru că ești liber să exprimi orice informație și chiar să o vinzi, chiar dacă aceasta este o nebunie curată.
Statul Român încă este sănătos din acest punct de vedere, altfel ar fi validat pseudo-științe ca numerologia și astrologia, curente ezoterice pe care adepții lor vor să le introducă în școală. Acest lucru ar însemna pierderea identității și valorilor personale ale fiecărui individ, ar însemna o viziune de tip New Age care implică probleme interumane și o raportare greșită a omului la cosmos, ar însemna o relativitate umană și, prin urmare, un dezastru inevitabil care ar bate orice film.
Elevii pun astfel de întrebări pentru că noi, astăzi, am lăsat să se facă o ciorbă din toate ideologiile lumii sub pretextul unui bine ipotetic sau mincinos, unui globalism văzut greșit și al unui secularism văzut în același fel, renunțând la credința ancestrală cu roade bune și la valorile care au construit civilizația. A ține de tradiție nu înseamnă a fi închis la minte, ci, dimpotrivă, înseamnă a avea încredere în iubirea părinților și strămoșilor noștri, că ne-au lăsat un drum corect de a trăi, prin mulți ani de cercetări în toate sensurile și, de multe ori, cu prețul vieții lor.
Noi trebuie să ne amintim și să contemplăm faptul că cea mai mare jertfă rămâne aceea în care cineva moare pentru binele altcuiva, iar noi rămânem datori să mărturisim motivul pentru care jerfta a fost înfăptuită, adică pentru iubire, care nu înseamnă toleranță în toate, ci o lege revelată și bine stabilită de către Cel atotștiutor și proniator pentru ca omul să nu ajungă singur cu regretele sale.
Când iubirea începe să fie supusă unor reacții chimice și fizice, sau, cel mult, meta-fizice, iar acesteia nu i se mai recunoaște natura supranaturală, atunci nici nu se mai poate vorbi despre sacralitatea vieții și despre năzuințe nobile. Prin urmare, noi trebuie să anulăm și să respingem cu responsabiliate și cu toate puterile noastre acest lucru, astfel și generațiile viitoare ne vor pomeni cu drag, la fel cum noi îi pomenim astăzi pe cei din trecut și trăim, unii dintre noi, ca și cum Brâncoveanu, Ștefan cel Mare, Mihai Eminescu sau Mihai Viteazul ar fi prezenți. Nouă ne este revelată și porunca de a ne iubi până și vrăjmașii, ceea ce arată că omul e chemat să fie liber, predania răsăriteană rămânând modul corect de a fi, de a trăi și de ne împlini fiecare într-un mod absolut, în ciuda ideologiilor care circulă și încearcă să înghită lumea, în ciuda sectelor care pervertesc învățătura ortodoxă și ajung să „slujească” cântând manele ce stârnesc doar amorul propriu, departe de o pocăință reală.
Acestea sunt lucruri dovedite și științific, pentru cei care citesc lucrări serioase, nu ține neapărat de vreo taină sau de vreo formă de misticism. Dar e greu, în nebunia prezentului, să încerci să îți răspunzi sigur la întrebări, de aceea tinerii au nevoie de îndrumare nu doar în școală, ci în toate mediile și, prin excelență, în Biserică, pentru că dogma este o evidență, realitate pură.
Speculând alte sensuri ale vieții, căutând iubirea acolo unde nu este și lucrurile care par fascinante, dar care nu sunt deloc de folos real, sfidăm până și geniul nostru național, al cărui crez trebuie mărturisit și prăznuit nu doar formal pe 15 ianuarie, ci acesta ar trebui să fie modul de viață atât al românului intelectual, ori al corporatistului și antreprenorului, cât și al celui ce muncește câmpul sau paște oile.
Proiectul de educație non-formală Citește și Dăruiește a luat o pauză. De ce?
Claudiu: Proiectul a luat o scurtă pauză anul acesta, transformându-se într-o emisiune moderată de Răzvan Vișan la Columna Tv. Câteodată este greu să organizezi astfel de evenimente fizice pentru că noi nu dispunem de ajutor financiar din partea cuiva, ci doar de o încurajare a instituțiilor publice și participarea acestora. De altfel, timpul mi-a fost răpit, în mare parte, de alte proiecte, ca Premiile Radar de Media din 7 noiembrie și cărticelele pe care le-am publicat recent. Dar sperăm să reluăm curând proiectul în școli și licee pentru a continua această misiune pe care ne-am asumat-o și care, se pare, are rezultate bune. Am fost invitați în instituții de învățământ și la Bihor, la Constanța, Iași și Timișoara, ceea ce ne bucură și ne face să ne pregătim pentru un nou sezon cu forțe noi de anul viitor.
Elevii te văd ca pe un model și un tânăr de succes. Cum te simți să le vorbești despre tradiție, valori și cultură?
Claudiu: Da, e greu uneori și să stai în fața lor și să atingi aceste subiecte profunde, cei mai mulți așteptându-se să audă tehnici de manipulare, persuasiune și de făcut bani rapid și simplu. Mă simt încolțit uneori, când întrebările au clar un scop de a mă pune în dificultate, când există dileme și răspunsurile trebuie acordate cu multă atenție. Însă mă bucur că mulți au simțit să stea de vorba cu mine și după conferințe, să ținem legătura, să le recomand cărți, unora le-am acordat chiar și autografe pe volumul despre Albert Einstein, fiind entuziasmați și înțelegând că e nevoie de modele pentru a înainta. De altfel, e greu și pentru că am o vârstă apropiată de a lor, și nu mă simt întotdeauna în măsură să dau lecții, cum s-ar spune.
Mulți au înțeles că succesul nu constă în bani, ci în trăirea onestă, în Adevăr și simplitate, dobândind încredere în ceea ce am numit până acum tradiție și ce ne poate scoate la limanul dorit, adică la trăirea în pacea propovăduită de Hristos, de Biserică, nu de curentele muzicale precum trap și rap, în care viciile și păcatele sunt ridicate la rang de virtute, nu de maeștrii de dezvoltare personală și spirituală din mediul online, care activează fără a avea vreo specializare serioasă sau fără a înțelege nici ei despre ce vorbesc sau care ar fi finalitatea lucrării lor.
În imnul pe care l-am împrumutat pentru aceste conferințe, intitulat Tânărul în căutarea libertății, se cântă că se ascund în noi doruri, căutări nerostite, și-un plâns ce-i neplâns, neputință și strigăt și-aș vrea să fiu liber și nu știu ce-nseamnă, iar prin conferințele Citește și Dăruiește sperăm că am demonstrat că libertatea, cunoașterea și absolutul se dobândesc – atunci când suntem sinceri, onești și ne recunoaștem limitele – numai în Dumnezeu, după al Cărui chip am fost făcuți, având să ne asemănăm cu El prin dorul nostru aflat în străfunduri, prin pocăință, care nu înseamnă altceva decât râvna după cele mai presus de lume și dinamica urcușului spiritual, spre îndumnezeirea prin har.
